Nouă localități din Timiș au reintrat în carantină. Numărătoarea continuă. Prefectul a luat decizia noaptea, și, nici nu a apucat să i se usuce semnătura, că a și pus-o în aplicație. Cine s-a trezit de dimineață a putut vedea cum se trag obloanele urbei.
Pe cinci noiembrie, cu o zi înainte să înceapă oficial campania electorală și cu câteva minute înainte să înceapă ședința de guvern, președintele Iohannis, ca un adevărat șef de partid și de stat ce e, le-a vorbit românilor despre încercările care-i așteaptă în perioada următoare. Cazne grele, demne de al cincilea cerc infernal, cel al furioșilor, și mult-anticipate de dinamica virusului și a psihozei conexe. Căci deciziile și discursul prezidențial aferent marcau înscrierea a noi recorduri în palmaresul românesc al pandemiei. Pragul de zece mii de infectări zilnice e pe punctul de a fi atins astfel că, spune președintele, „trebuie să fim foarte realiști. Sunt necesare măsuri ferme, măsuri mai ferme, pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente.” O digresiune: interesantă remodelarea gradului de comparație în cazul ferme/mai ferme. Președintele pare să știe că măsurile de până acum (ferme) au instaurat un grad ridicat de control, diluând ideea de democrație. Totuși, ele trebuie intensificate pentru că „nu mai sunt suficiente.” Las semioticienilor analiza limbajului gestual (minimalist) care a însoțit aceste spuse (clipitul expresiv, unghiul privirii, fluturarea discretă a palmelor). Le va fi studiat înainte de acest discurs pe care în mod evident îl citea de pe o foaie de hârtie bine pitită după microfoane.
Așadar, azi în Timișoara, mâine-n toată țara se extinde carantina. România se va reîntoarce de săptămâna viitoare în trecutul apropiat: școala se va face numai de-acasă, la fel și munca, acolo unde se poate (că oricum celelalte tipuri de muncă au dat faliment), magazinele vor fi închise de la ora 21:00, petrecerile sunt interzise, târgurile și piețele închise, iar circulația pe timpul nopții o să fie restricționată. Noaptea se va circula din nou cu declarație pe proprie răspundere. Pe scurt, România reintră într-o stare de urgență nedeclarată. O semi-carantină. Cum, ce e aceea? Semi-carantina este ca postul intermitent, când flămânzești 16 ore și mănânci ca spartul opt. Specialiștii speră ca virusul să moară de solitudine, plictiseală și frig. Subliminal, președintele spune: „Facem ce putem, dar lucrurile au scăpat de sub control. În ciuda măsurilor, numărul celor contaminați crește exponențial. Se moare industrial. Dacă moartea nu o putem controla, măcar să controlăm viața.” A fost un mesaj receptat de toată lumea: piețele, farmaciile și magazinele s-au umplut în dimineața de vineri de oameni plecați la prăduit de alimente și bunuri de strictă necesitate. Hârtia igienică a revenit în atenția publică. Populația se pregătește de hibernare.
Klaus Iohannis și Ludovic Orban
Se închid școlile? Când or fi fost deschise din martie până acum? Școala românească a intrat demult în doi ani de vacanță. Va crește producția de analfabeți funcțional de care clasa politică are atâta nevoie. Școala românească e de multă vreme virtuală, gaură neagră în centrul unui Univers digital plin de nebuloase: copiii nu au primit nici acum tabletele/laptopurile promise (erau sute de mii în discursuri) și, chiar dacă le-ar fi primit, profesorii nu au catadicsit să învețe să folosească platformele de educație online și se plâng că scot bani din buzunar ca să predea, părinții s-au săturat să dreagă prin homeschooling malpraxisul profesorilor care dau vina pe părinți că nu se ocupă mai mult de copii. Făcându-se că lucrează, autoritățile au reușit să externalizeze problemele și să-și mute cucuiele pe alte capete. Nu doar că au scăpat de obsesia unora pentru reforma programei, tipărirea manualelor, achiziția de carte în bibliotecile școlare (unele școli nici nu mai au biblioteci, de fapt, nemite bibliotecari), schimbarea mentalităților și a structurii organizatorice (desființarea inspectoratelor, de pildă) sau plata unor sporuri de risc, dar s-au derobat și de eternele probleme de infrastructură. Că dacă școala se mută acasă, scapă autoritățile de multe alte griji: cheltuielile cu amenajarea spațiului școlar pentru limitarea posibilității transmiterii virusului, achiziționarea combustibilului pentru căldură (de fapt, multe școli au rezolvat altfel: nu au nici sobe, nici calorifere), lipsa apei potabile și a canalizării în mii de școli rurale, repararea localurilor de învățământ care stau să se surpe pe elevi la o ploaie mai puternică. Ca să nu mai spunem că acum nici nu se mai poate scandaliza nimeni că în școli nu mai funcționează de multă vreme cabinetele medicale și nici cele stomatologice. Școala s-a contractat până la dimensiuni nefirești vieții normale: trebuie să intri cocoșat și să te faci covrig. Sau să stai acasă. Nu e de mirare că elevii fac presiuni să nu se mai dea teze și să nu se mai organizeze olimpiade. E un semn de sănătate morală: orice competiție dată în asemenea condiții (pe ecranul de șase inch-i al tabletei) ar fi compromisă. Primul profesor al țării poate răsufla ușurat: România educată rămâne deocamdată analfabetă funcțional, social și emoțional. Mai ușor de manipulat, mai economicos, mai comod. La urma urmei, toate măsurile de carantină nu fac decât să dea de înțeles că vinovatul numărul unu pentru răspândirea și mortalitatea virusului este cetățeanul de rând. El este cel care nu respectă normele de comportament în caz de dezastru, pune la îndoială deciziile guvernului, îndrăznește să se revolte pentru că, medic sau polițist fiind, nu este protejat și nici susținut de guvern, ci aruncat în prima linie cu armura găurită și cu puști de lemn, ca Armata Roșie la Stalingrad. Cetățeanul de rând e de vină pentru că observă și reacționează la contradicțiile și anomaliile guvernului. Guvernul nu a externalizat doar problemele administrative ale carantinei, ci și pe cele morale. Alții sunt de vină: că nu iau măsuri, că nu se apără cum trebuie, că nu reacționează la comandă, că mor pe capete.
Monica Anisie, ministrul Educației
Bucla temporală în care au intrat românii nevoiți să reia măsurile de carantină din vară tinde să se transforme din cerc vicios, în spirală a nemulțumirii. Mai mulți medici îmbrăcați în combinezoane și cu masca pe figură au luat cu asalt Piața Victoriei unde și-au întins saltelele și au campat în semn de protest. Ei spun că sunt prost plătiți pentru munca pe care o fac și că nu primesc stimulentul de risc: „În afară de strategiile astea de criză idioate pe care le-au luat unii, e vorba de colegii din spital care nu mai pot, au obosit, sunt bolnavi,” spune liderul sindical al protestatarilor. Știe ce spune: mulți medici au fost luați cu arcanul și, cu toate că nu sunt infecționiști, au fost obligați să presteze în secțiile de terapie intensivă. Ei se plâng și de faptul că nu au asigurarea de malpraxis a infecționiștilor, așadar sunt în pericol să li se verse în cap ciubărul cu infecții nosocomiale, până acum dosit în spatele cazurilor letale de coronavirus. Nici nu știi ce e mai viral: virusul, frica, furia? Medicii dezertează în număr tot mai mare când nu se îmbolnăvesc de epuizare. Nu-și văd familiile cu lunile, dorm ca soldații în tranșee cu masca pe figură, spune și deputatul Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisiei de Sănătate. De asemenea, sunt spitale goale care refuză pacienți, indiferent de diagnostic. Asta și pentru că pandemia ne-a prins cu un minus de personal „de 50% în secțiile de terapie intensivă.” Multe ar trebui reorganizate în sistem: Direcția de Sănătate Publică, centrele de recoltare epidemiologică, personalul, viziunea. Trebuie să scuturăm realitatea de propagandă. Iar după medici se pregătesc polițiștii, și ei îngrijorați că au devenit carnea de tun a acestui război viral, după ce mai mulți angajați ai Ministerului de Interne au murit infectați cu coronavirus. Polițiștii au pus pe scările de la intrarea în minister sute de jucării de pluș în semn de protect că nu pot să stea acasă cu copiii și nici nu primesc indemnizații ca să angajeze bone. Dar ce pot face niște jucării prinse de câmpul de forță al deciziilor instituționale decât să se electrizeze până li se zburlește plușul pe spinare? Poliția este percepută ca o jucărie a represiunii care taxează mai ceva ca fiscul toate formele de nesupunere civică, de la participarea la slujba religioasă, la umblatul în spațiul public fără mască. Se dau în continuare amenzi usturătoare pentru insubordonare, iar despre cei care nu mai gustă din fierturile guvernului, strâmbă din nas, sunt circumspecți și dau de înțeles asta în public sau pe paginile de socializare se spune că vehiculează știri false și dezinformează. Ar trebui să credem studiul, ni se spune, doar a fost făcut de specialiști de la SNSPA, fosta Academie de științe social-politice Ștefan Gheorghiu! Cumva a devenit o culpă să ai o altă opinie decât cea de partid și de stat. Pedeapsa este demascarea, iar demascarea într-o perioadă ca aceasta se pedepsește cu amendă, că nu ai voie să umbli fără mască.
Desigur, românii fierb de luni de zile în starea aceasta de dezastru, într-un sos fatal ale cărui ingrediente principale sunt medicii, jandarmeria, poliția și politica dar nu trebuie să uite că sunt democrați volens-nolens. Chiar dacă sunt conduși de câteva luni prin ordonanțe de urgență, militare, hotărâri și decizii verbale. Chiar dacă au fost păziți cu armata și poliția în intersecții. E război. Cu virusul, cu nervii. Oamenii acești ruinați de criză, durificați de distanțarea socială, înspăimântați de amenințarea unui dușman imaterial, despre care informațiile sunt contradictorii și nu odată aberante, desfigurați (la propriu, rămași fără figură, fără chip) de măști și viziere de plastic, izolați și stresați, reduși la temeri și necesități de multe ori elementare, ei bine, acești oameni trebuie să-și trimită reprezentanții în parlament și pentru democrație nu există scutiri medicale și nici carantine. Chiar dacă este un truc de imagine, democrația fiind în România, de la o vreme, doar una dintre multele forme de agregare a realității, alegerile trebuie organizate. Președintele Iohannis nici nu concepe ca, după criza economică și de sănătate, să se mai aștearnă și înghețul iernii peste guvernul Orban. „Democrația nu poate fi pusă în paranteză! Democrația trebuie garantată și democrația se garantează prin alegeri, prin alegeri libere,” spune președintele. Libere, da? Partidele au intrat în campanie cu motoarele turate la maxim dinainte de alegerile locale. Mulți sunt pe traiectorie de coliziune cu pragul electoral. Drept urmare, peisajul nu se va schimba, nu vor apărea mlaștini sau platouri politice noi, doar că linia orizontului va sărăci. Vor rămâne, pare-se, doi actori plasați în jurul a 30 la sută ( PNL și PSD) în siajul cărora se vor mai afla probabil două maxim trei stele pitice dintre care doar USR ar putea juca rolul de partid-balama. Cel puțin așa citește în stele roșii Vasile Dâncu, posibil prim ministru PSD (Marcel Ciolacu dixit!).
Dar același președinte Iohannis care a stins lumina nopții de carantină este deopotrivă evanghelistul Iohannis al noilor și marilor speranțe: el i-a anunțat pe români că la primăvară „în primul trimestru” vor ajunge în România primele doze de vaccin. Milioane de vaccinuri. Nu e vorba despre dozele de testare și nici, sperăm, despre vaccinul lui Putin, ci despre un vaccin veritabil, fără efecte secundare. Cât se poate de sigur după atât de puțin timp de cercetare și testare. Nu știm despre ce vaccin este vorba. Nu există încă un vaccin. Există însă trei potențiali furnizori la nivelul Uniunii Europene, cărora aceasta le pre-finanțează cercetările având drept de preempțiune asupra eventualei/viitoarei producții. De aceea sunt furnizori potențiali, pentru că încă mai fac studii și teste. S-au încheiat contracte cu aceste firme pentru a cumpăra vaccinurile „dacă sunt sigure și eficiente”. Așadar, cumpărarea vaccinurilor anti-COVID este plasată, ca și vaccinul anti-criză economică de 80 de miliarde de euro, dincolo de orizontul acestui an, într-un viitor incert și cu multe buzunare în care să se scurgă banii. Probabil că generațiile viitoare vor afla, în cele din urmă, nu doar cum s-au luat deciziile în această perioadă de haos organizatoric, ci și cine a făcut cei mai mulți bani de pe urma testelor, măștilor, combinezoanelor cu care s-au tăvălit medicii prin Piața Victoriei și a vizierelor. Și, mai ales, cine a importat vaccinul anti-COVID. Ministrul sănătății e sigur și el de vaccin. Își contrazice președintele spunând că va ajunge în țară chiar la începutul anului. Toată lumea muncește de zor, spune ministrul, fără a preciza ce ar putea munci la un vaccin produs de alții pe care România îl va primi gata de administrare. El promite că guvernul nu va precupeți niciun efort să-l administreze cui și cât trebuie. Nimeni nu scapă. Mulți vor fi implicați în administrarea vaccinului. Medicii de familie, Direcția de Sănătate Public, ba chiar și armata. Da, armata se va ocupa de vaccinarea populației. Exprimarea ambiguă te face să visezi urât. Cert este că personajele care până acum îi amendau pe români și-i duceau pe sus legați de targă, se vor ocupa de vaccinarea lor. Vor începe cu cadrele medicale și, treptat se va ajunge la vaccinarea totală. Și nu odată, ci de două ori. Că trebuie și un vaccin final.
*Opiniile autorului nu sunt neapărat și ale Europei Libere.