Leon Aron: „Epoca lui Putin se va încheia cel mai probabil cu moartea lui Vladimir Putin de bătrânețe”

Despre cei 20 de ani de aflare la putere a lui Vladimir Putin și despre incapacitatea SUA și a aliaților săi occidentali de a găsi o strategie eficientă de interacțiune cu Rusia epocii lui Putin corespondentul Radio Svoboda, Iuri Jigalkin, a stat de vorbă cu Leon Aron, șeful departamentului Rusia al Institutului American Enterprise de la Washington. Leon Aron este de asemenea membru al Consiliului de directori ai Agenției SUA pentru media globală, care coordonează mass media externă a SUA, inclusiv Radio Europe Liberă/ Radio Libertatea.

Leon Aron despre 20 de ani de aflare la putere a lui Vladimir Putin

Pentru un observator occidental care nu se ocupă de Rusia epoca lui Putin este reprezentată cel mai probabil de invazia rusească în Georgia, anexarea Crimeii, Susținerea separatiștilor în vestul Ucrainei, intervenția în războiul civil din Siria de parte lui Assad, așa-numitul război hibrid împotriva SUA și a țărilor europene, încercarea de a concura cu SUA în domeniul nuclear și cel al construcției de rachete. Toate aceste lucruri s-au dovedit a fi surprize totale pentru Occident Cu doar câțiva ani în urmă fostul președinte al SUA, Barack Obama, trata Kremlinul ca pe un jucător regional neînsemnat. În prezent, proporțiile fenomenului Rusiei putiniste a devenit mai clar. Viziunile iluzorii ale lui Vladimir Putin cu privire la Rusia ca moștenitoare a URSS creează o realitate care devine un pericol real atât pentru sistemul creat de el, cât și pentru Rusia și lumea întreagă.

Radio Svoboda: Domnule Aron, ce gânduri vă trezește această cifră – 20 de ani de aflare a lui Vladimir Putin la putere?

Leon Aron: „Ce ne amintim atunci când vorbim despre luna august a anului 1999? Este războiul din Cecenia și celebra expresie a lui Putin despre faptul că „îi vom beli și în budă” pe teroriști. În principiu, totul a rămas neschimbat de atunci, în sensul că războiul și legile tipurilor de război, și Rusia ca cetate asediată au devenit printre factorii principali, dacă nu chiar cei mai importanți, care legitimează puterea lui Putin. Expresia „îi vom beli și în budă” este, la fel, foarte interesantă – pentru că Putin a început să vorbească într-un limbaj care nu doar că era incorect din punct de vedere politic, ci era de-a dreptul vulgar.

Mai ales după anul 2012, Putin se auto-poziționează drept patriot rus. Dar de facto la un nivel foarte profund el este de fapt patriot sovietic. Acest patriotism sovietic, pe care l-au neglijat democrații anilor 1990, a fost revigorat de Putin și a fost transformat în coloana vertebrală a legitimității puterii sale. De aici vine și nostalgia pentru „țara ca supraputere” care a fost răpită, furată prin înșelătorie, nimicită. S-a dovedit că această teză a avut o putere politică colosală, milioane de oameni în Rusia gândeau astfel și Putin a încălecat această idee în interes politic”.

Radio Svoboda: Adică talentul cel mare al lui Putin nu constă în faptul că propaganda lui i-a înregimentat pe ruși, ci în faptul că el a reușit să-și dea seama și să le propună niște teze care existau foarte profund în sufletul fiecăruia?

Leon Aron: „Poate nu este o metaforă foarte reușită, dar este ca un puț de petrol – el a reușit, ca un geolog, să-l găsească intuitiv. Dar această teză are și multe aspecte îngrijorătoare, în formula în care o dezvoltă Putin. De exemplu, că prestigiul statului constă în frica pe care reușește să o inspire altora; că prestigiul țării constă în teritorii și în forță militară. Îmi amintesc că unul dintre discursurile târzii ale lui Elțin era despre faptul că un stat puternic, un stat modern, un stat civilizat nu este acolo unde sunt munți de armament, ci acolo unde oamenii sunt liberi, fericiți și sănătoși.

Acum însă toată lumea înțelege că gloria statului constă în apărarea lui împotriva dușmanilor și restabilirea supra-puterii care a fost „mișelește răpită de trădătorii din interior și complotiștii din afară”. În acest context cel mai important este, evident, ca globul pământesc să fie din nou împărțit, să fie împărțită influența cu Statele Unite.”

Radio Svoboda: Credeți că Putin chiar nu înțelege că o astfel de politică dăunează adevăratelor interese ale Rusiei, iar confruntarea cu restul lumii slăbește țara?Ce îl motivează? Mulți analiști sunt de părere că scopul lui principal acum este doar menținerea puterii.

Leon Aron: „Aici mentalitatea patriotismului sovietic are de asemenea un rol important. Această țară, care a cules acest adolescent de pe străzile Sankt-Petersburg-ului și l-a ridicat până la casta conducătorilor țării, acum iată că i-a fost răpită, i-a fost smulsă ca un scaun de sub fund, ca un covor de sub picioare. Acest lucru s-a văzut de la bun început în discursurile lui Putin.

Acum mie mi se pare că el este motivat de doi factori. Primul este că ceea ce a fost pierdut de URSS trebuie readus statului rus - și anume, controlul: asupra economiei, asupra politicului, asupra justiției și, evident, asupra mass mediei. În primii 10 ani s-a lucrat asupra recuperării activelor interne, în special economice, apoi a venit rândul activelor geostrategice.

Cea mai importantă fractură s-a produs, în opinia mea, în perioada în care președinția era transmisă de la Medvedev la Putin. Eu cred că cei mai importanți au fost acești doi ani – 2012 și 2013, când și din considerente economice, și în urma protestelor de pe strada Bolotnaia din Moscova, a devenit clar că nu se mai poate miza pe factorul progresului economic și cel al creșterii veniturilor, factori care l-au făcut erou pe Putin în primele două mandate. Acesta a fost momentul în care s-a produs schimbarea cursului care a dus ulterior la Crimeea, la Novorosia, la Siria și la o confruntare permanentă cu puterile din Occident”.

Radio Svoboda: Interesant este că mulți lideri autoritari se împiedică sau chiar pierd puterea atunci când imaginea hiperbolizată despre puterea pe care o au se confruntă cu realitatea. Cum credeți, Putin are o viziune adecvată asupra a ceea ce se întâmplă cu adevărat în jurul Rusiei și despre lucrurile pe care el și le poate sau nu permite el, în calitate de conducător al acestei țări?

Leon Aron: „Eu am studiat arhivele și practic în toate materialele despre Lenin, despre Stalin, despre alți lideri totalitari se vede că după un anumit timp ei au început să-și identifice propriile interese și sarcini cu misiunea și obiectivele statului. Adică „valorile cu care am decis eu să trăiesc și scopul către care trebuie să merg trebuie să fie împărtășite de întreaga țară”. Liderii autoritari „de succes”, să le spunem așa – nu dintre cei care sunt dați jos după cinci ani – atunci când ajung pe la 20 de ani de aflare la putere practic nu mai fac diferența dintre propriile convingeri și binele statului.

Aici este pericolul cel mai mare. Pentru că în ceea ce-l privește pe Putin, unii spun că motivația lui ar fi doar banii și menținerea puterii. Da, există și acest considerent într-o anumită măsură. Dar impresia mea este că Putin este în primul rând ghidat de sarcina restabilirii Rusiei ca moștenitoare a superputerii sovietice, care nu doar că s-a ridicat din genunchi, dar de care ar ține cont toată lumea și de care s-ar teme toată lumea. De care ar ține cont în primul rând Statele Unite.”

Radio Svoboda: Din punctul de vedere al unui american, această idee sună absurd…

Leon Aron: „Da, poate că nouă ni se pare absurdă, dar lui nu i se pare. De ce să fie absurdă? Putin a luat Ucraina și Crimeea – și popularitatea i-a crescut. Și-a îndeplinit într-o anumită măsură promisiunea în legătură cu restabilirea sferei de influență și controlului asupra statelor învecinate – și acum alții se vor gândi de două ori înainte de a se orienta către Occident. Informați care îi este servită este doar cea care îi convine apriori, altă informație nu-i oferă nimeni.”

Radio Svoboda: Cum credeți, pe fundalul recentului incident cu explozia unui obiect nuclear în nordul Rusiei, există pericolul ca în mâinile președintelui Putin să ajungă o armă periculoasă, iar situația să fie mult mai imprevizibilă decât cea la care am asistat când armamentul nuclear era controlat de conducerea sovietică, unde exista totuși un birou politic, o conducere colectivă?

Leon Aron: „Da, categoric. Pentru că acea conducere politică sovietică, în afară de retorica militaristă, avea și alte lucruri pe care își baza legitimitatea. Exista o ideologie – de care e adevărat că râdea toată lumea, dar care vedem să s-a dovedit a fi destul de vivace. Exista un sistem economic care, să mă iertați, de bine-de rău funcționa. În plus, funcționau lifturile sociale.

Dacă e să ne uităm pe sondajele actuale, vedem că oamenilor le lipsește anume încrederea în sistem. Și ce a rămas? A rămas doar Putin, cel care apără Rusia de atacuri. El vorbește despre armamentul nuclear de câteva ori mai des decât orice alt lider sovietic, nemaivorbind despre Gorbaciov și Elțin. Plus toate aceste video-uri și imagini… El de fapt declară: „Noi vom face tot ce vom vrea, iar dacă vă băgați, veți primi asta!”. Din acest motiv sunt complet de acord – este mult mai periculos decât în perioada Uniunii Sovietice.

Mai există un moment psihologic – liderii sovietici au trecut cu toții, inclusiv Cernenko și Andropov, prin război. Și exista atunci această „mantră” – „important e să nu se repete războiul”. Știm din cărțile de memorii că atunci când lui Leonid Brejnev, în cadrul unor exerciții militare, i-au dat pe post de repetiție să apese butonul geamantanului nuclear, el a întrebat de trei ori: „Ești sigur că nu va detona, ești sigur că aici nu este nimic?”. Și priviți acum, în comparație, retorica lui Putin – el a spus foarte clar: „Nu am nevoie de o astfel de lume în care nu există Rusia. Noi vom merge în rai, iar ei…”. Gluma e glumă, dar oricum te trece rece pe spate.”

Radio Svoboda: Mulți reprezentanți ai opoziției și analiști occidentali pun o parte din responsabilitatea pentru acest sentiment al impunității pe care îl are Kremlinul pe seama capitalelor occidentale. Administrația Obama de exemplu la doar câteva luni de la intervenția Rusiei în Georgia a început relansarea relațiilor cu Moscova, iar garanții occidentali ai integrității Ucrainei nu au putut preveni anexarea Crimeii. Se poate vorbi despre o evaluare greșită a lui Putin de către Occident?

Leon Aron: „E greu să vorbim despre greșeli aici. Pentru că de facto nu sunt greșeli – sunt însăși esența Occidentului. Democrațiile nu vor, nu pot, nu le place să poarte războaie. Pentru prima dată după cel de al Doilea Război Mondial a avut loc o acaparare de teritorii în Europa. Și, a urmat ceva? Da, sunt sancțiuni. Dar deja sunt voci care spun că dacă trupele ruse vor pleca din Ucraina, lucru care eu oricum nu cred că se va întâmpla, atunci Rusia poate fi reprimită în grupul G8. Practic nimeni nu-și mai amintește de Crimeea. Gata, raptul Crimeii a fost iertat?

Putin cunoaște foarte bine istoria. Vizita lui Nixon la cinci ani după înăbușirea Primăverii de la Praga. Vizita lui Hrușciov în SUA la trei ani după înăbușirea sângeroasă a Revoluției din Ungaria din 1956. Și sunt multe alte exemple. Occidentul are memoria scurtă, democrațiile occidentale nu vor să ducă războaie, nici măcar din cele reci, nemaivorbind de cele fierbinți. Ele consideră că trebuie purtate negocieri. Vorbiți despre greșeli – de facto nu sunt greșeli. Nu vreau să trasez paralele, dar înainte de cel de al Doilea Război Mondial Franța și Marea Britanie erau de părere că anumite lucruri trebuie cedate, trebuie manifestată flexibilitate și atunci Germania se va opri. A fost o abordare greșită? Este însăși esența democrațiilor occidentale.”

Radio Svoboda: Credeți că Putin este capabil să treacă liniile roșii?

Leon Aron: „Este întrebarea care nu mă lasă să dorm liniștit. Noi avem pe de o parte un lider care consideră că are o misiune istorică, care este plin de iluzia propriei măreții și a măreției țării lui. Iar pe de altă parte sunt imperativele politice interne, necesitatea de a legitima sistemul în condițiile în care economia nu va mai crește, când oamenii urăsc statul, funcționarii lui, pe toți reprezentanții lui de sus până jos. Cum poate el supraviețui în aceste condiții?

Mie mi se pare că această traiectorie este foarte periculoasă. Putin a încălecat acest „tigru” al războiului, care l-a scos cu destul succes din căderea de popularitate pe care a avut-o la sfârșitul anului 2013. Și să nu uitați că popularitatea lui este sinonimă cu legitimitatea regimului – regimul nu mai are nimic astăzi decât pe Putin. În 2013 s-a întâmplat Crimeea și Ucraina, apoi a urmat Siria. Și nu este clar cum să cobori acum de pe acest „tigru” – el are nevoie de tot mai multă carne, carne proaspătă. Iată de ce spun că este o traiectorie foarte periculoasă.”

Radio Svoboda: Leon Aron, v-ați aventura să faceți un pronostic despre cum s-ar putea încheia epoca lui Putin? Sau este o întrebare fără un răspuns deocamdată?

Leon Aron: „Epoca lui Putin se va încheia cu moartea lui Vladimir Putin de bătrânețe cel mai probabil. Dar poate fi și altfel – din istoria Rusiei se poate vedea că excesele de putere aduceau la înfrângeri politice foarte serioase. De exemplu, războiul din Crimeea al lui Nikolai I a dus la schimbarea regimului în țară după înfrângere. Înfrângerea în războiul ruso-japonez a dus la prima revoluție rusească. Insuccesele colosale în primul război mondial a dus știm noi la ce în 1917. Afganistanul a fost în mare parte responsabil de Perestroika și Glasnosti. Evident că riscuri sunt și în situația actuală.

Dar, din ceea ce văd eu, cred că Putin va continua să acționeze anume așa cum acționează în prezent. Pe lângă celelalte lucruri pe care le-am amintit, Putin mai crede în propriul noroc - și are motive serioase: el a ieșit învingător din toate crizele de până acum. Dar felul în care el tratează Occidentul, ca pe un adversar, îi poate crea probleme mari și consecințele pot fi foarte tragice.”

Radio Svoboda: Adică sunteți de părere că mai degrabă o acțiune externă poate apropia un final, decât nemulțumirea din interiorul Rusiei?

Leon Aron: „Da, nemulțumirea crește. Dar impresia mea este că aceste proteste pot duce doar la două momente – la amplificarea terorii, amplificarea represiunilor și folosirea excesivă a pârghiei magice a victoriilor pe plan extern, în sensul retoricii de genul „suntem cetate asediată, eu sunt președinte al vremurilor de război, despre ce fel de proteste putem vorbi atunci când noi trebuie să ne unim și să respingem dușmanul?”.”