Într-o scrisoare publică, Morari pune la îndoială independenţa şi imparţialitatea Procurorului General pe care îl acuză de tergiversarea dosarelor de rezonanţă, în favoare celor iniţiate împotriva unor procurori anticorupţie. În replică, Procuratura Generală a spus într-un comunicat că „nu intră în polemici cu inculpații” şi că „va continua să persevereze în direcția resetării sistemului”.
Your browser doesn’t support HTML5
Suspendarea lui Viorel Morari din funcţia de şef al procuraturii anticorupţie pe durata verificării interne, a fost una din primele decizii ale procurorului general, Alexandru Stoianoglo, după preluarea mandatului. S-a întâmplat în decembrie anul trecut, iar de atunci cei doi procurori şi-au adresat cu regularitate acuzaţii reciproce.
### Vezi și... ### Un nou dosar de corupție pe numele lui Viorel Morari. Acesta respinge toate acuzațiileÎntre altele, Stoianoglo l-a incriminat pe Morari că a tergiversat investigarea fraudei bancare şi că l-ar fi protejat deliberat pe fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc în acest dosar. Morari a respins aceste acuzaţii și declara că suspendarea sa din funcţie şi inițierea unor dosare pe numele lui ar avea legătură cu faptul că a decis să reia ancheta în cazul pretinsei finanţări din străinătate a partidului socialiștilor tutelat de șeful statului.
În cea mai recentă intervenție publică Viorel Morari a pus din nou la îndoială independenţa şi imparțialitatea procurorului general căruia îi reproşează că ar abandona dosarele de rezonanţă, inclusiv cel legat de finanţarea Partidul Socialiştilor aflat la guvernare. „În schimb activitatea Procuraturii Generale a fost dominată de dosarele în privința procurorilor anticorupție, precum și unele acțiuni de PR de genul obținerii unui mandat de arest repetat pe numele lui Vladimir Plahotniuc”, notează, între altele, Viorel Morari într-o scrisoare deschisă adresată, luni, procurorului general. Comentând cele două dosare în care este vizat, pentru abuz de serviciu și pentru îmbogățire ilicită, Morari sugerează în aceeaşi scrisoare că investigațiile nu sunt efectuate în strictă conformitate cu legea și cu respectarea principiului prezumției nevinovăției.
### Vezi și... ### Marile încercări ale campaniei anticorupție dusă de Procurorul GeneralÎn replică, Procuratura Generală a emis un comunicat în care afirmă că „nu intră în polemici cu inculpații și nu răspunde tentativelor de a antrena instituția în confruntări inutile”. Se mai face referinţă la controalele dispuse anterior de procurorul general în urma cărora s-au stabilit mai multe „ilegalităţi” admise de fosta conducere a Procuraturii Anticorupţie în frunte cu Viorel Morari. „Plângerile cetățenilor pe abuzurile admise de acești „procurori” nu contenesc sa vină pe adresa procurorului general. Acest lucru reconfirmă ilegalitățile stabilite în cadrul controalelor, temeinicia deciziilor adoptate în privința responsabililor și spulberă toate miturile despre calitățile personale, profesionale și manageriale ale acestora”, se mai spune în comunicat.
Tot luni Procuratura Generală a anunţat despre clasarea unui dosar penal instrumentat în 2017 de Procuratura Anticorupţie, condusă atunci de Viorel Morari, sugerând că acest dosar face parte din seria celor instrumentate cu grave abateri de fosta conducere a Procuraturii Anticorupție.
Consilierul juridic Ion Guzun de la Centrul de Resurse Juridice consideră că aceste schimburi de acuzaţii între fostul şef al procuraturii anticorupţie Viorel Morari şi procurorul general, Alexandru Stianoglo, ar trebui să aibă loc într-un cerc mai restrâns întrucât de fiecare dată se invocă şi dosare concrete.
Domnul Morari înţelege că nu va reveni în fruntea procuraturii anticorupţie
„Cred că domnul Morari înţelege că nu va reveni în fruntea Procuraturii Anticorupţie. În al doilea rând, eu îi înţeleg dezamăgirea pentru faptul că insistă să discute cu procurorul general reieşind din faptul că totuși la Procuratura Anticorupţie s-au examinat mai multe dosare importante care acum se pare că au trecut pe locul doi. Vorbim despre dosarul coruperii celor 4 deputaţi PCRM care s-au alipit la PDM, dosarul finanţării PSRM şi implicarea preşedintelui Dodon şi altele.”
Ion Guzun sugerează că Procuratura Generală oricum va trebui să-şi asume tergiversarea investigării dosarelor de rezonanţă deznodământul fiind aşteptat de întreaga societate.