Proiectul de lege, înregistrat pe 12 decembrie de majoritatea PAS, are drept scop dotarea, finanțarea și managementul mai eficient al spitalelor raionale. Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a argumentat că autoritățile locale, în calitate de fondatori, nu ar investi suficient în infrastructura și în dotarea cu echipamente, condițiile din spitale fiind neatrăgătoare pentru tinerii specialiști.
### Vezi și... ### Ministerul Sănătății vrea să-și subordoneze spitalele raionalePreședinții de raioane cu care a stat de vorbă Europa Liberă susțin că, dimpotrivă, autoritățile locale investesc în dezvoltarea spitalelor raionale, care vor pierde o parte din finanțare, în urma acestei reforme.
Negativ mă uit la toate aceste decizii...
„Negativ mă uit la toate aceste decizii, pentru că nu se va schimba nimic. Noi am alocat foarte mulți bani pentru spital. Am cumpărat o grămadă de utilaj medical performant pentru cetățeni. Am făcut totul pentru cetățeni”, a declarat vicepreședinte raionului Sângerei, Ivan Orlovschi.
„Toate spitalele raionale sunt subfinanțate”
La Orhei, anual pentru sistemul de sănătate se alocă din bugetul local 3 milioane de lei.
„Nu este problema cine este fondator. Problema este în finanțare insuficientă, în dotări, în relația cu Compania Națională de Asigurări în Medicină. Problema este cât de transparente sunt licitațiile de echipamente și medicamente, de reparație și întreținere. Sunt probleme serioase la care trebuie să fim atenți, nu cine este fondator. Fondator este, în principiu, statul. Spitalele raionale sunt toate subfinanțate și duc lipsă de cadre”, a spus președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu.
Și președintele raionului Florești, Ștefan Paniș, spune că în ultimii ani consiliul raional a alocat bani pentru reparația mai multor secții ale spitalului.
„Noi am reparat practic toate secțiile: și maternitatea, și traumatologia, și chirurgia, și terapia. Acum reparăm etajul 4 din secția terapie. Ceea ce ne rămâne de făcut este secția de morfo-patologie. Vrem să facem cum se cuvine. Toți ajungem în spital, vrem sau nu vrem”, a precizat Paniș.
Potrivit lui, Spitalul Raional Florești a fost vizitat de deputatul PAS Dan Perciun, unul dintre inițiatorii proiectului, care ar fi rămas plăcut surprins de condițiile din spital.
Nu zic că la noi este ideal, dar nu este nici așa cum se vorbește.
„Noi am alocat acolo resurse, pentru că, odată și odată, toți ajung acolo. Dacă se face schimbarea doar pentru a se îmbunătăți, dă, Doamne! Nu zic că la noi este ideal, dar nu este nici așa cum se vorbește. Interesant, dacă va trece la minister, va fi ideal peste tot?”, a adăugat președintele raionului Florești.
„Atâta timp cât face bine pacientului, trecerea respectivă este salutabilă. Ar fi bine să o valorifice corespunzător, în beneficiul cetățeanului. Viața ne va arăta”, a comentat și președintele raionului Cahul, Nicolae Dunas.
El spune că, în ultimii 5 ani, consiliul raional Cahul a alocat peste 27 de milioane de lei pentru reparația, infrastructura și echipamente medicale din cadrul Spitalului Raional Cahul.
### Vezi și... ### Maternitatea din Cahul, modernizată cu ajutorul guvernului SUA„Spitalele vor sta cu mâna întinsă la minister”
Conferențiara universitară Rodica Rusu-Gramma, specialistă în managementul sănătății și bio-etică, susține că implicarea autorităților publice locale în gestionarea și dezvoltarea spitalelor este diferită de la caz la caz, iar legislația nu prevede nicio cotă a acestei contribuții.
Ministerul Sănătății nu are nici capacitate și nici posibilitate de a oferi mai mult.
„În 2020, investițiile consiliilor raionale în instituțiile de sănătate au constituit 76 milioane de lei. Desigur, nu e mult, dar, din moment ce aceste instituții nu vor mai fi în gestiunea autorităților publice locale, nici acești bani nu îi vor mai vedea, căci Ministerul Sănătății nu are nici capacitate și nici posibilitate de a oferi mai mult. Și aceste instituții, cum stăteau cu mâna întinsă pentru ajutor la autoritățile locale, vor trece în aceeași poziție la Ministerul Sănătății. […] În loc de reforme, schimbăm hârb pe oală spartă”, a scris pe o rețea de socializare experta, care a intrat recent într-un partid extraparlamentar.
Serviciile de sănătate din toate spitalele publice sunt acoperite din fondurile Companiei Naționale de Asigurare în Medicină (CNAM). „Însă, la acest capitol avem multe probleme, atât la instituțiile fondate de Ministerul Sănătății, cât și cele de nivel raional sau municipal. Deci, devine evident că nu fondatorul este de vină de calitatea serviciilor prestate. Sau, dacă se admite careva vină, aceasta ar fi în egală măsură atât pentru autoritatea centrală, cât și cea locală. De ce atunci ar trebui să schimbăm fondatorul? Unde câștigă spitalul?”, se întreabă Rodica Rusu-Gramma.
Ea crede că în locul acestei „mișcări inutile” pentru spitale, ar trebui să fie creat un filtru prin care CNAM să ofere bani diferențiat instituțiilor medicale, în funcție de calitatea serviciilor prestate, în baza unor indicatori de performanță, inclusiv satisfacția pacienților.
### Vezi și... ### Din ce bani vor fi construite spitalele regionaleCine alege directorii spitalelor?
Un alt măr al discordiei dintre Ministerul Sănătății și autoritățile locale reprezintă concursul pentru funcția de director de spital. În multe cazuri, consiliile raionale au demis câștigătorii concursurilor și au numit în loc interimari, care au rămas în funcții ani de zile.
„Majoritatea reprezentanților comisiei care se ocupă de concurs sunt de la minister și atunci rolul decisiv la nominalizarea directorului nu este al consiliului raional Orhei, ci Ministerul Sănătății decide”, spune președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu.
„Dar, poate, problema este în însăși procedura de concurs, pe care ministerul a monopolizat-o și o desfășoară conform unui regulament cu multe lacune și situații de conflicte de interese? Ministrul, împreună cu echipa sa își alege directorii după criterii puțin transparente și chiar neînțelese adeseori, fără implicarea în procesul deciziei a autorităților locale. Iar apoi, se ajunge la situația că autoritățile locale refuză recunoașterea candidatului” explică Rodica Rusu-Gramma.
Schimbarea pe care și-o doresc actualii legislatori, urma să fie făcută încă în anul 2017, pe când ministră a Sănătății era democrata Ruxandra Glavan, însă proiectul nu a fost votat de parlamentari, iar mai târziu, ministra a fost demisă.
În R. Moldova sunt 34 de spitale raionale.
### Vezi și... ### Prețurile la medicamente vor putea crește cu cel mult 15% anual