Cifra pierderilor germane a fost calculată prin însumarea pagubelor economice cauzate de pierderile agricole, incendiile forestiere și costurile medicale, precum și a pierderilor de productivitate și a costurilor educaționale generate de caniculă, notează dpa.
„Această vară marcată de caniculă și secetă a reprezentat o catastrofă pentru milioane de oameni și pentru economie”, a declarat Mauricio Vargas, expert financiar al Greenpeace. „Chiar dacă această catastrofă naturală nu a lăsat în urmă mormane de moloz, amploarea pagubelor este șocantă.”
Fum deasupra unei păduri devastate de incendiu la Monschau, în vestul Germaniei, pe 17 august 2026.
Vargas a făcut apel la guvernul german să răspundă la criza climatică „cu seriozitatea care se impune” în cadrul viitoarei reuniuni a cabinetului. „Cifrele sunt fără echivoc: pur și simplu nu ne mai putem permite să continuăm ca până acum”, a spus el.
Germania nu a fost ocolită de efectele verii record din Europa, chiar dacă imaginile cele mai dramatice au venit mereu din țări ca Franța sau Spania. Recordul istoric de temperatură al Germaniei a fost doborât timp de trei zile consecutive în luna iunie, atingând un maxim de 41,7 grade Celsius în landul Brandenburg din estul țării, în timp ce în ultimele săptămâni au izbucnit mai multe incendii forestiere majore.
Greenpeace a declarat că s-au pierdut zeci de milioane de ore de muncă din cauza căldurii, iar săptămânile de secetă vor duce, probabil, la recolte semnificativ mai mici în unele părți ale țării.
Rinul secat parțial la Duesseldorf, în vestul Germaniei, pe 20 august 2026.
Transportul fluvial a trebuit să fie suspendat pe anumite tronsoane din cauza nivelurilor extrem de scăzute ale apei pe marile râuri, precum Rinul. Au fost afectate în mod special industriile care depind de cantități mari de materii prime și produse intermediare – inclusiv industria chimică, siderurgică și cea a uleiurilor minerale.
Pe de altă parte, însă, chiar luni din Germania a venit o știre bună, anume că nivelul Rinului a crescut brusc în urma ploilor recente, navele putând încărca mai multe mărfuri, deși problemele legate de adâncimea redusă a apei persistă.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te