Societatea de stat Energocom a eușat în tentativa sa de a găsi până la 26 aprilie surse alternative de energie electrică, în caz că Gazprom sistează livrările de gaze, iar R. Moldova rămâne fără curentul livrat de centrala Cuciurgan.
O licitație anunțată de Energocom pe 15 apriliepentru procurarea energiei electrice și din surse alternative a fost câștigată de două companii.
Agenția Proprietății Publice care gestionează Energocom (APP) a confirmat Europei Libere că termenul de 26 aprilie autoimpus într-un caiet de sarcini pentru semnarea contractelor și anunțarea prețurilor de achiziție nu poate fi respectat.
Tatiana Savva, directoarea generală adjunctă a APP, a spus Europei Libere că înainte de finalizarea tranzacției autoritățile mai trebuie să verifice „beneficiarii reali” ai firmelor câștigătoare. Numele firmelor nu este făcut public deocamdată, a spus Savva.
### Vezi și... ### Vicepremierul Spînu: dacă Gazprom taie gazul, Moldova va apela la piațăEnergocom și-a propus să găsească furnizori alternativi de energie electrică în cazul în care Gazprom sistează livrările de gaze către R. Moldova de la 1 mai. Această situație există pentru că autoritățile de la Chișinău și concernul rus nu au reușit să facă un audit independent al datoriilor, după cum s-au înțeles în octombrie 2021.
Sistarea livrărilor de gaze rusești poate duce la oprirea producției la Centrala termoelectrică de la Cuciurgan (Mgres), controlată de compania rusă RAO ES, principalul furnizor de curent electric pentru Republica Moldova.
Anterior, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu a declarat că producătorii din Ucraina ar putea să acopere în totalitate cantitatea de energie electrică necesară pentru consumul intern al R. Moldova. Săptămâna trecută, ministrul Spînu asigura populația într-o conferință de presă că guvernul nu va lăsa țara fără energie electrică și gaze naturale.