Centrul Analitic Independent Expert-Grup a prezentat rezultatele unui studiu despre „Eficiența și transparența sistemului de sănătate”. Studiul survine pe fundalul unei campanii a femeilor care au de suferit în maternități și care cer îmbunătățirea serviciilor de îngrijire medicală.
Your browser doesn’t support HTML5
Sistemul de sănătate a ajuns într-o stare vicioasă pentru că până acum a fost ignorat de guvernanţi, iar reformele s-au făcut mai mult de ochii lumii. Concluzia aceasta a fost formulată de economişti de la Expert-Grup după ce au analizat modul în care a fost finanţat şi dezvoltat domeniul de la independența Republicii Moldova încoace. În condiţiile îmbătrânirii populaţiei şi creşterii cererii pentru serviciile medicale, sistemul de sănătate este în pericol şi riscă să ajungă în colaps, anticipează economistul Expert-Grup, Dumitru Pîntea:
„Numărul personalului medical scade, resursele sunt instabile şi reţeaua de spitale se restrânge. Astfel, în timp urmează să apară un decalaj de sustenabilitate. (…) Soluţiile ar fi pe mai multe direcţii: atât lupta cu fenomenul salariului în plic, creșterea ponderii persoanelor implicate în sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală şi, poate, o creştere economică ce ar suplimenta atât veniturile în fondul obligatoriu de asistenţă medicală, cât şi veniturile la bugetul de stat.”
Din cauza cheltuirii deficitare a banilor dar şi a realizării reformelor „după ureche”, deseori domeniile vitale din sănătate rămân fără atenţie şi fără acoperire financiară. În consecinţă, au de suferit mai ales instituțiile medicale din teritoriu, constată directorul Institutului de Medicină Urgentă, Mihail Ciocanu:
„De la Briceni până la Chişinău noi nu avem nicio instituţie medicală care să răspundă pacienţilor care au nevoie de tratament în infarct miocardic, nu avem nicio instituţie medicală care să răspundă pacienţilor care fac accidente cerebrale vasculare fiindcă nu avem nicio tomografie computerizată de la Briceni până Chişinău! Nici una în sectorul public! Aproximativ aceeaşi situaţie o avem şi în alte domenii cum este oncologia, cum este trauma asociată etc.”
O altă concluzie a cercetării este că, în pofida investiţiilor din ultimii ani în infrastructura spitalelor din ţară, medicii, în special cei de la sate, părăsesc sistemul în căutarea unor salarii mai atractive.
Your browser doesn’t support HTML5
Secretarul general de stat din cadrul Ministerul Sănătăţii, Boris Gîlcă, recunoaşte că în ultimele luni domeniul de sănătate este în vizorul opiniei publice, mai ales după ce zeci de femei s-au plâns că au trăit experienţe traumatizante în spitalele din Republica Moldova. Fără a diminua neglijenţa cadrelor medicale, Boris Gîlcă susţine că aceste cazuri dramatice nu reprezintă însă situaţia generală din sistemul de sănătate, ci sunt excepţii ce umbresc lucrurile bune făcute de medici zi de zi:
„Cu siguranţă cazurile reflectate în presă în ultimul timp sunt, şi îmi asum toată responsabilitatea aici, sunt cazuri unicale. Noi nu putem generaliza asupra întregului sistem de sănătate. Majoritatea absolută a colegilor noştri sunt profesionişti, oneşti! Vom fi foarte duri şi foarte exigenţi de anumiţi colegi care derapează de la anumite reguli, de la etica şi deontologia medicală.”
În urmă cu aproape două săptămâni, câteva zeci de femei care au avut de suferit urmare a interacţiunii cu sistemul medical din Republica Moldova au depus o petiţie la Guvern, CNA şi oficiul Avocatului poporului. Luni, Centrul Naţional Anticorupţie a anunţat că a identificat 32 de cazuri de corupţie. Cât priveste cele aproape o sută de plângeri acestea nu pot fi examinate „în conformitate cu normele procesual-penale” deoarece nu a fost depus un denunț sau o solicitare de a trage la răspundere o persoană concretă.