Un nou sondaj realizat de Fondul Opiniei Publice la comanda ziarului Timpul arată că 86 la sută dintre respondenți sunt nemulțumiți de starea lucrurilor din Republica Moldova. 70 la sută cred că o soluţie ar fi alegeri parlamentare anticipate. În eventualitatea unui scrutin, în legislativ ar intra trei formaţiuni – PSRM, Partidul Acţiune şi Solidaritate şi Partidul Democrat de guvernământ.
Your browser doesn’t support HTML5
Partidul Socialiștilor se menține în topul preferințelor electorale. În eventualitatea unui scrutin parlamentar socialiștii ar putea obține 50 la sută din voturile alegătorilor deciși să participe la alegeri, arată sondajul. De două ori mai puțini – 26 la sută – ar vota pentru Partidul Acțiune și Solidaritate. Partidul Democrat de guvernământ ar putea accede în Legislativ cu un scor la limită pragului minim de reprezentare de 6 la sută. Dacă sunt luate în calcul şi opţiunile celor indecişi, atunci PD ar acumula doar 5,5 la sută şi nu ar trece pragul electoral.
Această distribuție a voturilor e valabilă doar pentru 50 de locuri de deputați aleși pe liste de partid în actualul sistem electoral mixt. Care va fi culoarea politică a celorlalți 51 de parlamentari aleși în circumscripții uninominale e greu de estimat, a spus președintele Fondului Opiniei Publice, Andrei Luchian. El a menționat însă că pentru 60 la sută dintre respondenți contează ce partide vor sta în spatele candidaților din circumscripțiile uninominale.
Andrei Luchian: „Am vrut să vedem dacă votul va fi unul politic ori personal. 60 la sută ne spun că decizia privind susținerea unui candidat în circumscripții va fi una politică.”
Datele confirmă în mare parte tendințe surprinse de majoritatea sondajelor recente, observă analistul politic Ion Tăbîrţă de la Institutul „Viitorul”, căruia i-am cerut un comentariu despre proaspăta cercetare. Ion Tăbîrţă crede că rezultatele sondajului toarnă apă la moara Partidului Democrat de guvernământ care încearcă de ceva vreme, inclusiv prin intermediul instituţiilor media pe care le controlează, să inducă ideea că Partidul Acţiune şi Solidaritate condus de Maia Sandu se va vedea silit să facă front comun după scrutinul din 2018 cu democraţii pentru a „salva” vectorul european al ţării contestat de partidul pro-rus al socialiştilor.
Ion Tăbîrţă: „Acest sondaj vine cu nişte rezultate explicite acestei campanii media şi se pliază perfect pe această campanie media lansată de PD. Așteptăm să vedem cum vor interpreta aceste surse acest sondaj şi dacă va fi un element de a cimenta în opinia publică anume această linie informaţională promovată de ele.”
PAS a respins orice alianţă cu actuala guvernare, dar a acceptat oferta Partidului Platforma DA de a participa cu o listă comună de candidați la scrutinul parlamentar din 2018. Chiar dacă la capitolul preferinţe electorale formaţiunea condusă de Maia Sandu depăşeşte cu mult celelalte formaţiuni din opoziţia zisă pro-europeană, aşa cum o confirmă şi proaspătul sondaj, coalizarea acestor forţe este indispensabilă, crede Ion Tăbârţă:
„Aceste partide de fapt nu au altă soluţie. Această conlucrare trebuie să se refere în special la circumscripţiile uninominale. În acest bloc comun ar trebui să intre nu doar cele două formaţiuni – PAS şi PPDA – dar probabil şi PLDM, şi într-un anumit context şi PL. Vom avea foarte mulţi spoileri electorali, adică falşi candidaţi. De aceea aceste partide ar trebui să conlucreze pentru a identifica cel mai bun candidat şi să facă front comun.”
Sondajul realizat de Fondul Opiniei Publice mai sugerează că un sfert din moldoveni nu au încredere în nici un politician. Cea mai mare cotă de încredere continuă să o aibă preşedintele Igor Dodon şi lidera PAS, Maia Sandu. E o tendinţă care rămâne neschimbată de la scrutinul prezidențial de anul trecut la care s-au duelat cei doi adversari.
La capitolul politică externă opţiunile rămân aproape neschimbate. Moldovenii pendulează între Est şi Vest, balanţa înclinând uşor spre Rusia.
Preşedintele Fondului Opiniei Publice, Andrei Luchian, spune că tendinţele rămân la toate capitolele aproape neschimbate faţă de cele surprinse în cercetare similară realizată în primăvară de aceeaşi casă de sondaje. Luchian spune că e în creştere doar numărul celor nemulţumiţi de starea lucrurilor în ţară şi a celor care optează pentru alegeri parlamentare anticipate. Aceştia constituind marea majoritate.