La Chişinău, guvernarea şi stânga socialistă au continuat astăzi să-şi arate ostilitate în Parlament, unde mai multe iniţiative sociale trimise deputaţilor de şeful statului au fost respinse prin votul negativ al majorităţii dominate de democraţi. În schimb, democraţii au încercat în ajun să întindă o mână de conciliere opoziţiei pro-europene extrem de critice la adresa puterii, trimiţându-şi pentru prima data un fruntaş, pe preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, la o dezbatere televizată cu lidera PAS, Maia Sandu. Totuşi practic nimeni în Republica Moldova nu crede în veridicitatea acestor gesturi schiţate de democraţi.
Parlamentul de la Chişinău a respins astăzi, prin votul negativ al majorităţii, trei iniţiative sociale extrem de importante în perspectivă electorală pentru preşedintele Igor Dodon şi formaţiunea socialistă loială acestuia.
Şeful statului propune, de exemplu, o reducere drastică de taxe pentru perfectarea actelor de moştenire. La fel, el optează pentru instituirea unor indemnizaţii noi la naşterea copiilor, iniţiativă ce ar fi urmat să introducă un mecanism similar celui rusesc de acumulare a „capitalului familiei”. Şeful statului îşi mai doreşte să treacă prin Parlament o iniţiativă care ar face posibilă indexarea de două ori pe an a pensiilor, dar şi introducerea posibilităţii ca urmaşii să poată primi pe parcursul câtorva ani de la decesul pensionarului a pensiei acestuia.
Refuzul majorităţii parlamentare măcar şi să pună iniţiativele pe agendă a fost ironizat astăzi de liderul liberalilor, Mihai Ghimpu:
„Eu nu prea înţeleg ce se întâmplă: de ce PD nu susţine PSRM? O să aveţi nevoie data viitoare de votul PSRM şi nu o să aveţi…”
Replica ironică a liderului liberal nu este întâmplătoare. E practic ceea ce repetă, cu puţine excepţii, o armată de analişti încă din momentul în care democraţii au votat împreună cu socialiştii, contrar recomandărilor Comisiei de la Veneţia, trecerea la sistemul mixt. Părerea acestor analişti politici e că democraţii şi socialiştii doar mimează rivalităţile, în realitate liderul de facto al socialiștilor, președintele Igor Dodon, și liderul democraților, oligarhul Vlad Plahotniuc, având între ei o anumită colaborare. Cei dintre politologi care au totuşi o altă părere spun că, acum, confruntarea între democraţi şi socialişti a intrat într-o nouă fază, de luptă autentică, iar ceea ce îi determină să se războiască cu adevărat e întâietatea în viitorul Legislativ, după scrutinul din 2018.
Luni, Igor Dodon i-a ameninţat pe democraţi că i-ar putea împiedica să pună în practică propriul sistem electoral, votat în această vară de comun acord între socialişti şi democraţi:
„Nu o să deschid toate cărţile, dar din partea PD te poţi aştepta la orice. Ar putea încerca prin CC să schimbe regulile de joc... Voi spune acum în premieră: ei trebuie să înţeleagă câteva lucruri: socialiştii ar putea în orice moment să iasă din comisia de constituire a circumscripţiilor şi chiar să pună sub semnul întrebării legitimitatea alegerilor. Sau, dacă o să se depăşească anumite lucruri, preşedintele poate ieşi cu iniţiativa ca alegerile după sistemul mixt să aibă loc în 2022, nu în 2017, pentru că populaţia nu e gata. Şi o să-i vedem cum o să facă ei alegerile.”
De această dată democraţii nici nu au mai reacţionat. Concentrat, spun analiştii, pe campania electorală din 2018, partidul dominant de la putere ar încerca o nouă stratagemă: stabilirea unei colaborări cu opoziţia extraparlamentară pro-europeană în persoana liderei PAS, Maia Sandu.
Marţi, Vlad Plahotniuc a sfătuit-o, bunăoară, pe lidera formaţiunii de opoziţie să nu respingă prea categoric o posibilă colaborare cu PDM, sugerând că după 2018 cele două forţe politice ar putea fi forţate să se coalizeze.
Miercuri, speakerul democrat, Andrian Candu, a acceptat pentru prima data să se confrunte cu fosta ministra a Educaţiei într-o dezbatere televizată. Prin această strategie, sunt de părere analiştii, democraţii vor să prindă mai mulţi iepuri deodată: mai întâi, să-şi arate constructivismul şi capacitatea de a face concesii de dragul cursului pro-european, expunând-o totodată pe lidera PAS într-o lumină nefavorabilă, de opoziţie distructivă. Apoi, să încerce să o certe pe Maia Sandu cu Andrei Năstase, celălalt lider de opoziţie care ar fi pentru liderii democraţi, mai cred analiştii, un oponent şi mai dificil de digerat.