Unele țări le-au permis cetățenilor să călătorească în străinătate, cu condiția să fie vaccinați sau să arate un rezumat negativ la un control, după carantină, pe când altele, în special Belgia, Cehia, Italia și Ungaria au ajuns să le interzică cetățenilor orice călătorie în străinătate, altfel decât în scop oficial.
Your browser doesn’t support HTML5
În aceste condiții, șefii de stat și de guvern ai cele 27 de țări membre se reunesc în joi seară în conferință video pentru a decide o politică de ansamblu, comună, astfel încât să nu mai ia fiecare măsuri contradictorii la frontiere și să domnească un asemenea haos pentru călători. Căci pentru moment, construcția europeană este suspendată și s-a revenit la clasicul contur al frontierelor naționale.
### Vezi și... ### Cum stimulează guvernele turismul în UEPentru moment, așadar, spațiul Schengen nu mai există, sau cel puțin e suspendat pe termen nedefinit. Se poate așadar spune că suveraniștii si extremele naționaliste, atât de dreapta cât si de stânga, au câștigat temporar si s-a revenit la clasicul contur al frontierelor naționale. Ce nu au reușit politicienii ultranaționaliști a reușit Covidul.
Ba chiar, în cazul Ungariei, frontierele sunt închise pur si simplu, ceea ce a atras nemulțumirea vecinilor, în special a Austriei.
Deja în urmă cu un an, în martie 2020, o majoritate a statelor, mai puțin atunci Franța si Olanda, și-au închis unilateral frontierele, ducând rapid la un total haos in transportul european. Situația s-a normalizat relativ abia in iulie, când s-a încheiat primul val. Asta s-a petrecut simultan și cu o întărire a controalelor la frontierele externe ale Uniunii.
Încă din august, însă, Belgia a reînceput sa declare unilateral, fără preaviz, „zone roșii" anumite țări, cerând documente medicale celor care veneau de acolo, sau punându-i in carantină.
### Vezi și... ### Transportul internațional de persoane își poate relua activitatea, dar granițele rămân închise pe dinafarăMulte alte țări au urmat, dar lista "zonelor roșii" nu coincide in niciun fel de la o țară la alta. Abia din octombrie, sub presiunea Franței, care și-a păstrat in permanenta frontierele deschise, si a Germaniei, care deținea președinția rotativă a UE, s-a stabilit o listă comună a zonelor de risc.
Al doilea val, mai virulent, si mutațiile bruște ale virusului, au modificat iarăși peisajul administrativ-epidemiologic. Pentru moment, o singură țara și-a închis total frontierele, altfel decât pentru rațiuni pur profesionale: Ungaria, și asta încă de la 1 septembrie. Frontierele Franței, Spaniei si Portugaliei, în schimb, rămân in continuare deschise. In estul Europei, doar Bulgaria permite circulația fără restricții.
Fără o politică comună a celor 27, la care se va încerca să se ajungă in acest summit virtual al celor 27, din seara aceasta, închiderea frontierelor după cum dorește fiecare guvern ar fi un eșec limpede al UE.
### Vezi și... ### Circulația în Schengen pe vreme de CovidLa fel, pentru prima oară de la fondare, nu se mai aplică la frontierele externe dreptul de azil.
Se pune însă și o importantă problemă juridică: pașaportul vaccinul, despre care se va discuta la summit, riscă să ducă la un control politic al strictului medical.
Transportul economic rămâne expus unor restricții mai mici, ceea ce duce la paradoxul ca a devenit mai simplu sa conduci un camion de roșii de la un capăt la altul al Europei, decât să-ți vezi iubita dintr-o țară vecină. Altfel zis, liberalismul economic e mai important acum decât libertatea persoanelor. Asta s-a văzut si în primăvara trecută, când au fost organizate zboruri charter pentru a aduce în Germania muncitori din România.
Rămâne de văzut dacă liberă circulație va rezista acestei pandemii, care a pus de altfel la grea încercare și libertatea de exprimare. Nu e sigur însă ca guvernele vor renunța de bună voie la acest sistem regăsit de control la frontiere, care place atât de mult unei părți a cetățenilor.