Primarul satului, Tatiana Badan care este și președinta Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) face un apel ferm către guvernare să evite comportamentele politicianiste și să fie parte a soluției. Ea cheamă puterea centrală la consens și solidaritate.
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Ce poate și ce trebuie să facă administrația publică locală în situația aceasta de pandemie de coronavirus?
Tatiana Badan: „Vreau să vă asigur că cei care au reacționat prompt au fost totuși autoritățile publice locale de comun acord cu medicii și polițiștii de sector. Noi, cei de la nivel local, imediat am intervenit și am organizat comisiile noastre pe situații excepționale, am elaborat planul de măsuri. În primul rând, informarea cetățenilor în situația aceasta de pandemie, dar, cu părere de rău, nu am fost pregătiți și nici acum nu dispunem de toată această pregătire necesară, care era posibilă mai din timp, din februarie de pregătit. Autoritățile publice locale nu au avut și nu au resurse suficiente, noi nu am avut această deschidere pentru a putea contracta sau a asigura, cel puțin, instituțiile publice cu cele necesare - dezinfectanți, mănuși, măști, după necesitate.
A fost foarte dificil și este dificil să convingi cetățenii... de acțiunile acestui virus agresiv
De exemplu, la primăria pe care o administrez în localitatea Selemet abia ieri am reușit cu suportul organizației norvegiene să procurăm materiale necesare pentru protecția cel puțin a angajaților primăriei, pentru că celelalte instituții și-au suspendat activitatea. Și a fost foarte dificil pentru mine ca primar să caut în raionul Cimișlia în mai mult de 8 farmacii acești dezinfectanți sau aceste mănuși, trebuia să caut în fiecare farmacie și să cumpăr câte 10 la număr sau chiar nimic sau dezinfectanți care variau ca preț. Același dezinfectant într-o farmacie costă 127 de lei, o cantitate de 0,5 litri, și același dezinfectant în alt magazin este de 86 de lei. Aceasta a fost pentru mine o surprindere foarte mare, pentru că nu este un control al acestor prețuri în situația aceasta când toată lumea este panicată. Autoritățile publice locale, practic toate au reacționat prompt și fără acest echipament de protecție am venit cu măsurile noastre, am informat cetățenii. A fost foarte dificil și este dificil să convingi cetățenii, să le argumentezi situația critică și acțiunile acestui virus agresiv. Am fost nevoiți să luăm legătura și cu băștinașii noștri din diasporă, să le scriem și în privat și pe toate rețelele de socializare să ne adresăm respectuos cu rugămintea de a ne ajuta în situația dată, ca ei să facă legătura cu părinții, cu rudele lor și să le spună și ei să stea în casă.”
Europa Liberă: Apropo, lumea a înțeles că trebuie să rămână acasă? Și la Selemet cum se prezintă situația, aveți din cei veniți în sat de peste hotare?
Tatiana Badan: „Da, noi avem și am dus un lucru masiv de informare a cetățenilor. Zilnic noi facem cu autospeciala de pompieri voluntari, de două ori pe zi, noi anunțăm cetățenii să rămână acasă, să fie atenți și toate acele cerințe care sunt deja anunțate național să fie respectate, și cele sanitare și de protecție.”
Europa Liberă: Aveți persoane care stau izolate, în carantină?
Tatiana Badan: „Da, noi avem 34 de persoane care sunt revenite acasă și ele sunt izolate, în carantină, sunt înregistrate, dar ne-am ciocnit și de problema în care foarte târziu am primit această listă la primărie. Abia câteva zile în urmă, primarul a primit pe adresa de e-mail lista cu numele cetățenilor care revin acasă și au intrat în țară. Era foarte bine dacă cetățenii noștri din start, începând cu data de 10 martie sau când a fost anunțată și se semnau acele declarații în țară, dacă erau mai tranșant anunțați de către cei de la intrarea în țară, de la vamă sau la frontieră să nu se oprească doar la semnarea acestor declarații, ci imediat ce ajung în localitățile lor să fie izolați.
Probabil trebuia un pic mai organizat, iată anume cu intrarea în țară
Noi am avut două cazuri la Selemet, ne-a anunțat cineva că au venit doi cetățeni - unul din Anglia și altul din Federația Rusă - și ei circulă prin localitate. Noi imediat am reacționat, ne-am bucurat foarte mult că cetățenii au fost foarte responsabili și ne-au informat și am intervenit, la care acești cetățeni au menționat: „Dna primar, d-apoi noi am semnat, am indicat toate datele noastre, dar nouă nimeni nu ne-a spus că trebuie să stăm izolați 14 zile în casă. Bine, ne cerem scuze, noi nu vom mai ieși”. Probabil trebuia un pic mai organizat, iată anume cu intrarea în țară. Ei sunt ai noștri, ei trebuie să revină și revin acasă, dar poate era mai bine să fi fost organizat pe o perioadă de 14 zile în anumite cămine, pentru că studenții acum nu-s, să fie izolați și monitorizați, fiindcă noi foarte târziu primim această informație de la frontieră și abia acum 2-3 zile primim această informație actualizată, dar până acum nu am avut-o. Și trebuia primarul, poliția și cu medicul de familie să umblăm să „vânăm” și să tot întrebăm cetățenii. Și iarăși depinde de cetățeni cât sunt ei de responsabili și cât de bine cunosc că trebuie să transmită această informație. Să recunoaștem, astăzi în Republica Moldova, în majoritatea localităților mai mult locuiesc oameni în vârstă și nu toată lumea citește pe rețelele de socializare, doar atât cât ascultă la televizor sau radio. Nu spun că nu este informație despre acest COVID, dar oricum mai greu ei au înțeles-o și și-au asumat responsabilitatea de a sta acasă.”
Europa Liberă: La un moment dat, era constatată lipsa de dialog între CALM și guvern. Acum există un dialog, aveți interacțiune?
Tatiana Badan: „În perioada aceasta de criză s-a văzut încă o dată că, dacă ar exista această comunicare eficientă între autoritățile centrale și cele locale prin intermediul Congresului Autorităților Locale, interacțiunea și eficiența, și comunicarea, și reacția autorităților publice locale ar fi una și mai bună și soluțiile, pentru că CALM-ul de fiecare dată a venit cu soluții. Să vă spun sincer, avem 10 ani de activitate a Congresului Autorităților Locale și cel mai trist și regretabil în calitatea mea de președinte al CALM-ului este faptul că, practic, o bună parte din guvernări în perioada acestor 10 ani nu s-au dat așa deschiși și de fiecare dată când CALM-ul a venit cu propuneri foarte bune, funcționale, de soluționare a multor probleme ale autorităților publice locale, noi am fost priviți de sus în jos, nu am fost înțeleși, au fost invocate diferite motive sau că suntem a nu știu cărui partid, sau că nu știu ce acolo, dar nu s-a văzut acea necesitate și acea voință de a comunica, pentru că noi, cei din autoritățile publice locale, suntem la nivel local și cunoaștem problemele. Noi doar venim cu propuneri.
### Vezi și... ### Autoritățile locale, în față cu epidemia. „Există o mare insuficiență de surse financiare (...) dezinfectante, îmbrăcăminte specială, măști”
Și în situația aceasta, eu vreau să vă dau un exemplu: de câteva zile, președintele raionului Cimișlia a creat prin Viber un grup de comunicare cu primarii pe situația aceasta de urgență. Este foarte eficientă comunicarea. Oare nu s-ar putea să fie organizată această comunicare între guvern și CALM? Și CALM cu membrii săi să putem împreună, pentru că acum chiar se cere și este necesară această solidaritate, această consolidare a noastră comună, pentru că acest virus nu alege care este medic, care este primar sau este un om simplu, sau este președinte de țară, el își face treaba lui. Dar noi trebuie să ne consolidăm și trebuie să ne învățăm odată și odată în Republica Moldova să nu vedem... Știți, de ani de zile urmăresc, pentru că de tânără activez în administrația publică locală și întotdeauna mi-am dorit să fie democrație și să fie o modernizare în activitate și în relații și cu autoritățile centrale pentru a găsi mai repede pârghii de soluționare a problemelor, servicii mai calitative pentru cetățeni și să știți că nu prea am reușit. Am reușit doar în pic în 2016, când am putut vorbi și foarte puțin, cât am fost înțeleși de acel guvern și noi am reușit pe domeniul descentralizării, cu fondul rutier, cu schimbarea destinației terenurilor ca să vină acele resurse la nivel local. Deci, acestea au fost niște reușite și au demonstrat că atunci când există acest dialog în care nu trebuie să ne supărăm în cazul în care cineva ne critică, fiindcă nu critică de dragul criticii, dar vine și spune cu voce tare despre o problemă care trebuie să fie auzită și soluționată. Și CALM-ul întotdeauna a fost deschis și noi din momentul în care ne-am creat am zis cu toții: „Suntem parteneri deschiși, în aceeași luntre cu guvernul pentru a soluționa problemele cetățenilor”. Și nu degeaba primarii se bucură de multă susținere din partea societății, după Biserică, pentru că încă o dată: primarii, fără mănuși, fără dezinfectanți, fără bani, pentru că nu am avut nici unde transfera bani ca să cumpărăm acei dezinfectanți și tot ce este necesar, totul era închis. Noi cunoaștem că doar magazinele acestea cu produse alimentare erau deschise, dar noi nu am stat cu mâinile în buzunare, am ieșit în teren, care și cum a putut, am informat cetățenii și lucrăm, deci nu am ne-am sistat activitatea, noi toate zilele acestea am lucrat și am căutat soluții și încercăm cât mai mult să discutăm și prin telefon cu cetățenii noștri.
### Vezi și... ### Ruxandra Glavan: E mult de muncă și, din punctul nostru de vedere, măsurile defensive nu sunt suficientePentru că vreau să vă zic că bătrânii noștri, după acea dispoziție a Comisiei pentru situații excepționale a Republicii Moldova cu nr. 3 din 23 martie, când a fost anunțat că, începând cu ziua de 25 martie, persoanele de 63 de ani și mai mult sunt obligate să stea acasă, eu, în calitatea mea de primar, am avut numeroase apeluri de la oameni în vârstă și, vă spun sincer, mi-au dat și lacrimile, fiindcă ei îmi spuneau: „Da, dna primar, să stăm noi acasă, dar ce să mâncăm, cum să ne ducem să ne cumpărăm o pâinică, noi nu avem nimic, nu avem medicamente...” Și m-am gândit cât de vulnerabili suntem noi în aceste zile. În Republica Moldova oricum suntem vulnerabili, pentru că dacă noi ne dorim să venim să-i ajutăm și ei trebuie să fie ajutați, autoritățile publice locale, asistenții sociali, în primul rând, trebuie să fie asigurați cu echipament, cu acele combinezoane de protecție, pentru că dacă noi organizăm și găsim o soluție să le ducem produse alimentare sau să lucrăm prin telefon și să le procurăm medicamente, pentru că așa le-am transmis noi informația, dar noi nu avem tot echipamentul acesta. Am reușit să cumpărăm 8 sticle de dezinfectant și acestea cu deferență mare de prețuri și nu știu cine urmărește aceste prețuri, nu poți să vinzi un dezinfectant cu o diferență de 40 de lei, într-o farmacie o pereche de mănuși de o singură folosință costă 6 lei, în alta - 4 lei, în alta - 10 lei. Cine urmărește aceste costuri? Oare acum putem să facem business în sărăcia și în situația aceasta de criză? Ar trebui să fie anumite reacții din partea statului. Sigur că guvernul nu poate acum totul să întreprindă și să vadă și să simtă toate, dar poate să aibă o comunicare eficientă cu noi, cu aleșii locali și să venim cu aceste probleme, să le spunem, ca să poată să fie luate anumite măsuri în această situație.”