Transnistria, pericolul rusesc și cuvintele potrivite

Vitalie Ciobanu

Dacă există o realitate „imanentă” în Republica Moldova, una care nu-și ia pauze, nu dispare, nu se atenuează, aceasta e pericolul rusesc. Nu cel demagogic, invocat manipulator de politicieni, ci pericolul concret, palpabil, care emană din Transnistria. Vacanțele politicienilor, briefingurile de marți ale liderului PD (autorul agendei politice în Moldova) nu-și află un grafic similar în Transnistria, de unde ieri ne-au parvenit informații confirmate de reprezentanții moldoveni din Comisia Unificată de Control: pe malul stâng al Nistrului, lângă Târnăuca, Slobozia, au apărut blindate și camioane fără semne distinctive, care anunță desfășurarea unor manevre militare rusești.

Transnistria, pericolul rusesc și cuvintele potrivite

Media de la Chișinău citează de asemenea un comunicat de presă al Districtului Militar Vest al Federației Ruse (care include și trupele de ocupație din Republica Moldova): „GOTR se pregătește intensiv pentru aplicațiile militare cu forțarea râului Nistru”. Scopul acestora este „de a distruge forțele inamicului de pe malul drept al Nistrului”. Se menționează că la aceste exerciții vor fi antrenate și forțele paramilitare separatiste.

Așadar, armata rusă se antrenează pentru a înfrunta dușmanul de pe malul drept. Despre faptul că armata rusă consideră Moldova un inamic ar trebui informați și guvernanții de la Chișinău care au făcut în ultimul timp o serie de „pași mici”, dar pragmatici: au semnat niște protocoale cu regimul de la Tiraspol – plăcuțe de înmatriculare, diplome de studii, prefixe de telefon – pentru apropierea celor două maluri ale Nistrului.

Însă nici strategia pașilor mici, nici pragmatismul economic, din care se înfruptă atâția afaceriști și politicieni de pe cele două maluri, nu ne ajută să scăpăm de spectrul unei invazii rusești.

Toate persoanele, instituțiile, organismele internaționale, în frunte cu OSCE, angrenate în „procesul de reglementare transnistreană”, sunt trimise în ridicol prin acest comunicat al Districtului miliar rusesc de Vest ce dă în vileag neputința statului moldovean și absurditatea negocierilor purtate pe subiectul Transnistriei. Că sunt absurde o știu foarte bine și rușii, și moldovenii, și occidentalii. Dar ele se poartă pentru că, vorba unui expert, tot mai bine decât nimic sau decât (Doamne ferește!) salve de tun, crize umanitare de proporții și convoaie de refugiați.

Rusia nu poate fi un mediator în conflictul transnistrean de vreme ce tot ea l-a provocat și ține să-și reconfirme statutul de agresor, intențiile expansioniste. A încerca s-o îmbunezi prin cedări nesfârșite e doar o capitulare umilitoare, o pierdere de timp și de energii. Se spune că susnumitele înțelegeri cu Tiraspolul vor oferi protecție țăranilor moldoveni din stânga Nistrului și școlilor cu predare în limba română, terorizate de milițiile transnistrene. Doar că aceste aspecte cu caracter umanitar – despre care nu se știe dacă vor fi respectate! – sunt mai degrabă etape în procesul de legitimare a regimului de peste Nistru și o garanție că afacerile criminale care alimentează această zonă vor continua.

În acești ani, succesiunea garniturilor de șefi „desantați” la Tiraspol nu a schimbat nimic: ordinele Moscovei au fost executate cu aceeași strictețe. Nimeni nu s-a abătut de la programul și agenda serviciilor secrete rusești, de la ideologia „lumii ruse”. E greșit să tratezi problema transnistreană drept un conflict interetnic, analog celor din fosta Iugoslavie sau din anumite regiuni din Europa Occidentală, cu rădăcini istorice, lingvistice, religioase. Transnistria e doar un teritoriu ocupat de Rusia, pentru a ține în șah Moldova, pentru a-și asigura un avanpost militar la frontiera cu NATO și în spatele Ucrainei, cu care se află în război.

Nu vom convinge niciodată Rusia să adopte în chestiunea Transnistriei o politică prietenoasă în raport cu interesele noastre naționale, Rusia ne vrea înapoi în țarcul ei. Așa încât trebuie să vedem ce putem face noi, cu puterile noastre, în condițiile ostilității absolute a Moscovei, care nu acceptă o altă formulă de „integritate teritorială” a Republicii Moldova decât prin transnistrizarea ei completă.

În principal, e vorba de două lucruri. Primul: să ne asigurăm că ne vom face un număr cât mai mare de prieteni și aliați în străinătate. Să avem o poziție principială, fără ambiguități și jumătăți de măsură, să o susținem energic în fața organismelor internaționale. Nu doar prin obținerea unor rezoluții ONU sau mențiuni în documentele UE și NATO – este nevoie de acțiune la toate nivelele: politic, diplomatic, mediatic, economic și cultural. Și să decidem de fapt ce fel de discuții pot fi purtate cu Rusia, în calitatea ei nu de fals mediator și garant prefăcut, ci de agresor care ne ocupă o parte din teritoriul național și sponsorizează regimul de la Tiraspol.

Al doilea lucru se referă la politicile interne, care trebuie să conducă la o democratizare ireversibilă a Republicii Moldova, să reconstruiască statul de drept, să scoată instituțiile din mrejele corupției și ale subordonării politice, să le redea independența și integritatea. E vorba, pe scurt, de combaterea tuturor relelor subsumate sintagmelor „stat captiv” și „regim oligarhic”.

Or, la noi, în ultimii 27 de ani, subiectul Transnistria este văzut separat de politicile interne din Republica Moldova. Am avut, avem în guvernele de la Chișinău „birouri de reintegrare” cu Transnistria, modeste în rezultate (cu toate eforturile unor funcționari dedicați) și mai ales lipsite de relevanță la nivel național.

La fel a fost și este privită la Chișinău și integrarea europeană: ca un domeniu distinct, sectorial, separat de calitatea actului de guvernare în general, ca o sumă de manevre și abilități diplomatice menite să convingă Vestul „să ne iubească” și să ne dea bani. Această viziune îngustă, meschină, îi face pe actualii guvernanți să peroreze gratuit despre depunerea unei cereri de aderare la UE sau despre introducerea „vectorului european” în Constituție. Diplomație „roz” pentru Occident și politici tot mai abuzive pe plan intern (cum este și legea privind legalizarea capitalurilor penale – ultima ispravă a regimului Plahotniuc). Consecința acestei dihotomii alienante este că azi relațiile cu Uniunea Europeană tind spre cota zero.

Aflarea unui socialist pro-rus în scaunul prezidențial complică și mai mult situația. Dodon consideră inutile discuțiile despre evacuarea trupelor rusești din Transnistria, se împotrivește apropierii Moldovei de NATO, participă, cu sârg, la „ritualul” legitimării regimului separatist, susține dependența noastră economică față de Rusia. Având un „prezident” care acționează ca un agent de influență al Moscovei și un guvern „pro-european” ce promovează politici antidemocratice, n-ai nicio șansă să contracarezi influența Rusiei în Republica Moldova.

O plajă de manevră periculoasă o constituie electoratul din Transnistria, care poate fi mobilizat pentru alterarea votului din Republica Moldova, cum s-a văzut la alegerile prezidențiale din 2016, instrumentate în favoarea lui Igor Dodon. Sistemul electoral mixt va atrage și la proximele alegeri parlamentare mase de alegători manipulați și stimulați (pecuniar) din stânga Nistrului.

Să vorbești despre pericolul rusesc, dar să adopți politici inspirate de regimul Putin, să protejezi și să dezvolți afaceri murdare cu Tiraspolul, să implici în procesul electoral, fără nicio precauție, electoratul transnistrean educat în ideea că Moldova din dreapta Nistrului și România sunt dușmanii săi înverșunați, iar Europa nu poate fi un model acceptabil – iată calea cea mai sigură de a distruge Republica Moldova, de a o transforma în gubernie rusească.

Dacă nu vrem să ajungem acolo va trebui să începem să spunem lucrurilor pe nume, va trebui să ieșim din ipocrizie. Cuvintele corecte vor schimba realitatea.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.