Printr-un comunicat postat pe site-ul mitropoliei și expediat tuturor parohiilor, Mitropolitul Moldovei Vladimir a îndemnat, la sfârșitul săptămânii trecute, clerul și credincioșii să țină post și să se roage timp de trei zile (25-27 septembrie) „pentru unitatea credinței în R. Moldova”.
La încheierea acestei perioade de „post și rugăciune spornică”, în ziua Înălțării Sfintei Cruci, creștinii ar trebui să participe la liturghie și să se împărtășească, iar clopotele bisericilor vor bate timp de 15 minute.
După liturghia de duminică, 22 septembrie, parohul bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Chișinău, protoiereul mitrofor Nicolae Florinschi, le-a transmis mesajul enoriașilor veniți la slujbă.
„Să ne rugăm pentru pace în țară și pentru unitatea credinței. Dvs. știți că sunt încercări de a fi interzisă Mitropolia Moldovei și iată de aceasta Mitropolitul Vladimir a blagoslovit să ținem post și apoi va fi organizat Drumul Crucii”, a explicat preotul.
Cu o zi mai devreme, în timpul predicii de după slujba de sărbătoare oficiată de Mitropolitul Vladimir de hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” de la Curchi, Episcopul de Orhei, Siluan, vicar al Mitropoliei Moldovei, le-a spus enoriașilor că acum „corabia bisericii călătorește prin marea încercată de valuri”.
Pe 24 septembrie, Arhiepiscopul de Bălți și Fălești, Marchel, i-a convocat pe clericii care i se subordonează la o „adunare trimestrială”, unde s-a discutat despre „intenția a fi interzisă Mitropolia Moldovei”.
„Fac îndemn la veghere de rugăciune pentru țară și popor, pentru Biserica Ortodoxă din Moldova și pentru pace în societatea noastră, care, iată, acum, încearcă să fie atrasă în conflicte militare. Se pun în joc cele mai deocheate vicleșuguri, cele mai drăcești. Se cheltuiesc sume enorme de bani pentru a se cumpăra arme”, li s-a adresat Arhiepiscopul Marchel, adăugând că „ținta următoarelor lovituri va fi Mitropolitul Vladimir, membrii Sinodului și preoții”.
Pe de altă parte, secretarul mitropolitan, protoiereul Vadim Cheibaș, neagă că postul de trei zile anunțat de mitropolit ar avea vreo legătură cu „discuțiile privind interzicerea activității Mitropoliei Moldovei”
„Acest post este binevenit acum, când țara este la o răscruce, căci suntem într-o perioadă de neliniște, de alegeri și, în cazul dat, postirea este pentru bunăstare, prosperitate și curățirea duhovnicească”, a declarat Europei Libere secretarul mitropolitan.
Guvernarea a negat că s-ar pregăti să interzică Mitropolia Moldovei
La sfârșitul lunii august, președinta Maia Sandu a dezmințit că partidul de guvernământ (PAS) ar pregăti o inițiativă de interzicere a Mitropoliei Moldovei, așa cum sugerase în ajun unul dintre deputații formațiunii, Vasile Șoimaru. Și PAS s-a distanțat de declarațiile lui.
- Te-ar putea interesa și: După PAS, și Maia Sandu dezminte că s-ar pregăti interzicerea Mitropoliei Moldovei
Membru al fracțiunii PAS și deputat în prima legislatură, Vasile Șoimaru a declarat, la o emisiune TV din 28 august, că „la un moment dat, Moldova va interzice Mitropolia Moldovei, care e, de fapt, a Rusiei”, precizând că „problema mitropoliilor” se va rezolva chiar „în toamna aceasta”.
Mitropolia Moldovei și-a exprimat atunci „profunda îngrijorare” față de declarațiile deputatului PAS și a avertizat că desființarea prin lege a unui cult religios „după modelul ucrainean” va constitui o încălcare gravă a drepturilor religioase, care ar putea fi condamnată de CEDO.
Declarația lui Șoimaru a venit după ce un portal de presă a scris că peste 120 de fețe bisericești de la Mitropolia Moldovei au plecat în pelerinaje în Rusia, aceste deplasări fiind organizate de oligarhul fugar Ilan Șor. În Rusia, clericii ar fi fost instruiți să facă propagandă împotriva Maiei Sandu și a referendumului privind aderarea Moldovei la UE și ar fi primit în schimb cadouri și carduri MIR, pe care ar urma să le fie transferați bani pentru întreținerea bisericilor.
Mitropolia Moldovei a spus că aceste „pelerinaje gratuite” au fost organizate și finanțate de Patriarhia Rusă și că nu au avut „scopuri politice sau electorale”.
- Te-ar putea interesa și: Aproape 500 de preoți și enoriași din Moldova au mers în pelerinaje la Moscova, finanțate de Patriarhia Rusă
În R. Moldova activează două mitropolii ortodoxe – cea a Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei Ruse, și cea a Basarabiei – supusă Patriarhiei Române.
Conflictul dintre cele două a luat amploare după începutul agresiunii ruse la scară largă asupra Ucrainei, zeci de preoți trecând de la o mitropolie la alta.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te