„Pot să spun că în prezent nu sunt discuții în instituțiile UE relevante legate de persoana respectivă”, a spus purtătorul de cuvânt Peter Stano, de la Serviciul de Acțiune Externă UE, citat de Agenția France Presse.
Mai înainte, un europarlamentar belgian spusese că UE ar trebui să-l sancționeze pe Carlson pentru că i-a oferit lui Putin, un om căutat pentru crime de război, ocazia de a-și „face propagandă” în interviu.
Amenințarea sancțiunilor a fost „popularizată” apoi de miliardarul american Elon Musk, care are 171 de milioane de urmăritori pe rețele; el a spus că asemenea pedeapsă ar fi foarte „neplăcută” pentru mulți americani.
Carlson, care a fost concediat de la televiziunea conservatoare americană Fox News, a stârnit o furtună mediatică plecând la Moscova ca să discute cu Putin.
El a fost tratat ca mare vedetă de oamenii Kremlinului, primind însă critici numeroase din partea presei occidentale influente și a unor oficialități din guverne democratice.
Un purtător de cuvânt de la Departamentul de Stat SUA a spus că „chiar nu era nevoie” de un interviu în care Putin să-și explice politicile criminale din Ucraina, și altele.
- Te-ar putea interesa și: Rușii din Donețk stau la coadă să semneze pentru candidatura lui Putin
Carlson, un suporter al lui Donald Trump și critic al conducerii Ucrainei, a spus că a vrut să discute cu liderul rus fiindcă mulți americani „nu știu” de ce a ordonat invadarea Ucrainei, căci presa internațională „nu spune adevărul” în această privință.
El a mai spus că nimeni din presa occidentală, înaintea lui, nu i-a cerut interviu cu Putin, dar a fost contrazis chiar de Kremlin și de multe organizații de presă, ca CNN sau Associated Press, care au făcut asemenea solicitări în trecut.
Kremlinul a explicat că Putin i-a dat interviu tocmai lui Carlson pentru că ar fi un interlocutor deosebit.
Interviul pe care autorul l-a numit „necenzurat” urma să fie publicat după miezul nopții, joi spre vineri (ora Moldovei).
Purtătorul de cuvânt UE Peter Stano a spus în comentariile lui de joi, reproduse de AFP: „Putem bănui deja ce a spus Putin. El este un mincinos cronic, care nu face decât să răspândească minciuni despre operațiunea lui ilegală împotriva poporului ucrainean”.