„Ne vom îndeplini obiectivul într-un fel sau altul. Ne așteaptă sarcini dificile, dar astăzi ne-am întărit hotărârea”, a declarat von der Leyen în cadrul unei conferințe de presă ținută la Bruxelles vineri dimineața devreme, după reuniunea Consiliului European (summitul de primăvară al UE).
Declarația a venit după ce premierul Ungariei, Viktor Orban, nu și-a schimbat opoziția față de livrarea creditului, cu care a fost de acord și el, anul trecut.
Comentând circumstanțele în care liderii europeni au aprobat acest împrumut pentru Kiev în decembrie 2025, von der Leyen a spus că a fost îndeplinită condiția ca trei țări din UE să nu participe la împrumut (Ungaria, Slovacia, Cehia).
„Așadar, să fim clari cu privire la poziția noastră. Împrumutul rămâne blocat deoarece un lider nu își respectă cuvântul”, a spus von der Leyen, adăugând că Ucraina va primi totuși acest împrumut.
Orban își explică retragerea acordului pentru credit prin „șantajul” energetic la care ar supune-o Ucraina, nereparând conducta de petrol Drujba, avariată în ianuarie. Kievul neagă această acuzație și atrage atenția că Drujba a fost lovită de ruși, adică de aliații lui Orban.
Ucraina nu a comentat imediat noul blocaj al liderului ungar.
Înaintea summitului, președintele Consiliului European, Antonio Costa, pe lângă avertismentele ferme către Orban, l-a mustrat și pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru ceea ce a sunat ca o amenințare la adresa ungurului.
Într-un moment de exasperare, Zelenski a declarat săptămâna aceasta, într-un comentariu spre obstrucțiile lui Orban, că îi vine să dea forțelor armate ale țării sale adresa „unei anumite persoane”.
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, vorbind la o conferință de presă cu ocazia summitului UE, la sediul Uniunii Europene din Bruxelles, pe 19 martie 2026.
Condamnări fără precedent
La summitul actual al UE, liderii multor țări membre și ai instituțiilor de la Bruxelles au condamnat poziția lui Orban, spunându-i că UE trebuie să-și respecte cuvântul.
Cancelarul german Friedrich Merz l-a acuzat pe Orban – care întreține relații cordiale cu Rusia și candidează pentru realegere luna viitoare – de un act de „lipsă gravă de loialitate” care a afectat reputația și capacitatea de acțiune a UE.
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, care a prezidat summitul, a declarat: „O înțelegere este o înțelegere, iar toți liderii trebuie să-și respecte cuvântul dat. Și nimeni nu poate șantaja Consiliul European.”
Oficialii UE afirmă că Kievul ar putea rămâne fără bani în câteva săptămâni dacă nu primește noi fonduri și că schimbarea de poziție a lui Orban a pus sub semnul întrebării credibilitatea Consiliului European, cel mai înalt organism decizional al UE.
Orban, un critic frecvent al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a reușit să blocheze împrumutul, întrucât una dintre etapele procesului de implementare necesită unanimitatea celor 27 de state membre ale blocului.
Sondajele de opinie dinaintea alegerilor ungare din aprilie îl arată în frunte pe liderul opoziției de centru-dreapta, Peter Magyar, dar unii experți atrag atenția că victoria lui nu este garantată și că - dacă învinge - va avea nevoie de timp pentru a schimba actuala politică a țării sale, inclusiv relația cu Ucraina.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te