La rugămintea conducerii de vârf a Chinei, împreună cu alți experți și consilieri sovietici el a ajutat la elaborarea unui plan de stat pe 12 ani de dezvoltare a științei și tehnicii. Prioritare pe atunci în știința chineză erau biologia și medicina.
În 1964, în urma tensionării relațiilor dintre Moscova și Beijing, Lazarenco se arăta revoltat că autoritățile chineze ștergeau „cu cinism uimitor roadele acestui ajutor dezinteresat”, acuzând specialiștii sovietici că „au reținut” dezvoltarea economică a Chinei.
Reluând un refren al propagandei din URSS, el susținea că încercările conducerii Partidului Comunist Chinez de a submina prietenia dintre popoarele sovietic și chinez și de a abate mișcarea comunistă mondială din calea ei erau sortite la eșec. Va sosi timpul, credea Lazarenco, când poporul Chinei va cere socoteală conducătorilor săi pentru „clevetirile și aventurismul lor”.