Sculptorița Claudia Cobizeva a parcurs o cale contradictorie în artă. De la niște lucrări primitive ale unei mici țărăncuțe din preajma Chișinăului, la cele pătrunse de dorința de a surprinde viața din jur ale elevei eminentului sculptor Alexandru Plămădeală, la lucrările realiste, dar „tratate într-o manieră occidentală”, ale studentei Academiei de Arte din Bruxelles, urmate de o serie de sculpturi „cu vădite trăsături formaliste”, marcate de concepțiile estetice ale sculptorului român M. Medrea, sub îndrumarea căruia a lucrat între 1935 și 1940, ea a atins apogeul creației abia „sub rodnica influență a școlii de artă sovietice”.
În primii ani postbelici, artista a dat o serie de compoziții inspirate din noile realități social-economice: „Ostașul eliberator”, „Capul unei moldovence”, „La seceriș”, „La cursuri agrotehnice”, apoi relieful decorativ „Dansul roadei”, „Prima lovitură” ș. a.
Stilul său îmbina monumentalismul cu lirismul și o fină analiză psihologică.
În 1964 Cobizeva lucra la o nouă compoziție „Să fie pace pururea”, reprezentând o mamă cu pruncul care se joacă cu o frunză de palmier. Tinzând să ocolească platitudinile, ea își propunea ca prin cele două figuri să cultive dragostea de viață și de pace în lumea întreagă.
