Vaccinarea: obligatorie sau nu?

Uniunea Europeană se află în continuare mult în urma SUA și a Marii Britanii în cursa pentru vaccinarea populației, ba chiar și în urma Serbiei, ca să nu mai vorbim de Israel, așa încât, în fața recrudescenței epidemiei, nu puțini au fost politicienii, în diverse țări ale Europei occidentale care au început să întrebe dacă nu cumva vaccinarea ar trebui făcută obligatorie.

Your browser doesn’t support HTML5

Vaccinarea: obligatorie sau nu?

Covidul a adus o mare schimbare în atitudini și a exacerbat conflicte vechi, dar și chestiuni de libertate personală și religioasă. Ce facem cu membrii acelor culte religioase care refuză transfuziile sanguine, de pildă? Cu atât mai puțin vor accepta un vaccin obligatoriu legal.

### Vezi și... ### Vaccinarea „în Evul Mediu”

Cum ar putea fi apoi exercitată coerciția? Cum ar putea ei fi forțați să accepte? O simplă amendă n-ar servi la mare lucru, dacă persoana, familia sau secta plătesc amenda, însă rămân focar de infecție.

Apoi, în mai multe țări, vaccinarea obligatorie ar trebui să treacă mai întâi prin Curtea supremă, sau Curtea constituțională, dacă nu chiar ar trebui să treacă printr-o modificare a Constituției, altfel zis printr-un referendum național (mai puțin într-un caz cum e Belgia, unde referendumurile sunt interzise).

Vaccinare obligatorie doar pentru personalul medical?

În Franța, guvernul discută acum dacă în mod legal vaccinarea poate fi făcută obligatorie cel puțin pentru personalul medical. Sugestia a fost de altfel făcută chiar de Emmanuel Macron, dar guvernul studiază încă procedurile juridice.

Asta n-ar fi o foarte mare noutate, pentru că în Franța personalul medical este deja obligat să fie vaccinat împotriva mai multor maladii: difterie, tetanos, hepatită și poliomielită. Cu toate astea, până acum în Franța, deși frigiderele depozitelor spitalelor sunt pline de doze de vaccinuri, doar o treime din personalul medical a primit deja o doză.

### Vezi și... ### SUA vor până în mai vaccinuri pentru toată populația. Cehia - țara cu cea mai ridicată incidență din lume

De fapt, în cele mai importante țări ale Europei occidentale vaccinarea este voluntară sau opțională pentru multe boli, chiar dacă pentru unele grave, cum e hepatita B, rămâne obligatorie. Statul și instituțiile o încurajează, desigur, însă decizia, în cazul multor boli, este la latitudinea părinților. Pentru hepatita A, de pildă, țări precum Italia sau Portugalia nu au nici o prevedere, așa că vaccinarea e total opțională.

Situația este identică în Statele Unite și Canada, unde, deși vaccinarea nu e obligatorie, majoritatea programelor școlare o impun, cu toate că sunt acceptate obiecțiile religioase.

Astfel, vaccinarea nu este obligatorie în Marea Britanie, iar pentru multe boli - total opțională în Franța, Italia, Suedia și Elveția.

În Europa de Est, vaccinarea nu e obligatorie în Ucraina și Letonia. Letonia este de altfel unică prin aceea că părinții care acceptă vaccinarea copiilor sunt puși să semneze că sunt de acord.

### Vezi și... ### UE aprobă planul de salvare: Nu «naționalismului vaccinal»!

În mod surprinzător, Marea Britanie, unde vaccinarea se aplică astăzi pe bază voluntară, a fost prima țară care făcuse vaccinul obligatoriu, în 1853, pentru a opri epidemiile de variolă. Părinții care refuzau erau atunci amendați. Vaccinarea nemaifiind obligatorie astăzi, nici măcar în școli, recent au avut loc epidemii de pojar, localizate în mari orașe cu populație densă, precum Liverpool și Manchester.

Vaccinarea în școli este o chestiune aparte, ilustrată foarte bine de cazul Germaniei. Nu există o politică guvernamentală a vaccinării, însă aceasta e obligatorie în sistemul școlar. Cum școlarizarea acasă nu este permisă, toți copiii germani sfârșesc prin a fi vaccinați, chiar dacă tehnic guvernul nu o impune.

Unele țări, deși nu impun vaccinarea, o încurajează intens, făcând vaccinul foarte ieftin sau chiar gratuit. Altele, precum Australia, au introdus măsuri coercitive: vaccinarea nu e obligatorie, însă părinții care nu o fac își pierd alocațiile familiale.

***

Sosirea mult așteptatului vaccin anti-Covid în R. Moldova şi începerea campaniei de imunizare au fost umbrite oarecum de refuzul unor medici de a-şi administra singurul deocamdată tip de vaccin disponibil.

### Vezi și... ### Din nou despre Sputnik V și „meciurile” politice

Știrile că lucrătorii medicali din autonomia găgăuză refuză să se vaccineze s-au răspândit ca fulgerul alimentând şi mai mult ezitarea în rândul populației, susțin unii experți. Or medicii sunt cei pe care se mizează acum că prin exemplul personal vor reuși să convingă cât mai multă lume că imunizarea este singura stavilă în calea pandemiei. Potrivit sondajelor doar o treime din cetăţeni ar accepta necondiționat imunizarea, iar 70 la sută fie încă ezită, fie sunt categoric împotrivă. Planul național de vaccinare prevede o amplă campanie de comunicare pentru creșterea acceptării și cererii de vaccinare. Aceasta încă nu a început, la patru zile de la iniţierea imunizării în rândul lucrătorilor medicali. În schimb foarte răspândite rămân a fi miturile şi prejudecățile conspiraționiste care alimentează reticenţa populaţiei, inclusiv în rândul unor medici.

Angela Paraschiv este şefa departamentului epidemiologie de la Universitatea de Medicină şi membra echipei de experți creată de guvern pentru gestionarea campaniei de imunizare. Ea spune că refuzul imunizării împotriva Covid-19 are la bază motive similare cu reticența faţă de vaccinarea împotriva altor boli, între care neîncrederea în calitatea vaccinurilor sau frica de reacţiile adverse.

### Vezi și... ### Ala Tocarciuc: pentru vaccinare trebuie campanie și mobilizare

Angela Paraschiv consideră că cetăţenii nu sunt încă suficient de informați despre imunizarea anti-Covid, iar politizarea subiectului încurajează stările de spirit reticente:

„Ar trebui de intensificat informarea populaţiei ca toate întrebările la care ei îşi doresc răspunsuri să le primească, desigur, de la specialiști şi nu de la persoane incompetente în acest domeniu. Este foarte important ca populaţia să fie informată despre beneficiile vaccinării şi care sunt riscurile dacă populaţia nu se vaccinează şi să nu fie influenţată de anumite direcţii politice pentru că asta este greşeala cea mare.”

În rândul lucrătorilor medicali, cu unele excepţii, reticența faţă de imunizare scade pe măsură ce campania de vaccinare ia turații, constată experta:

„Erau mulţi reticenţi pentru că totuşi este un vaccin nou şi faţă de tot ce este nou întotdeauna reticenţa există. La moment au fost deja vaccinate peste 3 mii de persoane din rândul personalului medical. Reacţiile adverse care au fost înregistrate sunt foarte uşoare şi practic o persoană din zece dezvoltă aceste reacţii şi reticenţa a mai scăzut. Personalul medical deja se vaccinează şi lista persoanelor care acceptă vaccinarea deja s-a mărit.”

Angela Paraschiv mai afirmă că deşi vaccinarea anti-Covid este voluntară şi nimeni nu poate fi sancţionat pentru că refuză să se imunizeze, e de datoria morală a fiecăruia să conștientizeze că altă soluţie practic nu există:

Avem un sistem medical epuizat, spitale arhipline

„Acele măsuri care au fost impuse deja de atâta timp, purtarea măștii, igiena mâinilor, distanța fizică, nu sunt respectate. Populația în continuare se îmbolnăvește. Avem un sistem medical epuizat, spitale arhipline. Avem tulpini noi şi nu se preconizează ca să dezvoltăm o imunitate colectivă naturală. Nu putemn să continuăm în această situaţie. Vedem că măsurile restrictive nu sunt efective, nu ajută. Spitalele continuă să fie aglomerate, locuri nu mai sunt.”

### Vezi și... ### Aureliu Ciocoi: „Ar putea fi nevoie de un nou lockdown”

În R. Moldova sunt câteva vaccinuri obligatorii care se administrează de regulă copiilor, cum ar fi cea împotriva hepatitei, tuberculozei sau a rujeolei. Numărul copiilor vaccinați scade uşor de la an la an de cauza părinților care cad în capcana unor mişcări anti-imunizare. Totuşi datorită unei imunizării mai înalte faţă de alte state R. Moldova a reuşit să prevină răspândirea epidemiei de rujeolă care a izbucnit în mai multe state europene în 2016 şi a ajuns și în Moldova cu doi ani mai târziu.