Valentina Sturza: „Am fost deportată nu o dată, ci de două ori”

La Chişinău vor fi comemorate astăzi victimele primului val de deportări staliniste din iunie 1941, care a cuprins atât teritoriul Basarabiei, cât și Nordul Bucovinei. Istoricii estimează că au fost ridicate între 22 de mii și 30 de mii de persoane. Despre această filă tragică a istoriei, o discuție cu preşedinta Asociaţiei Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici din Moldova, Valentina Sturza, care a fost deportată împreună cu familia.

Interviu cu Valentina Sturza

Europa Liberă: Multor supraviețuitori li se oprește nod în gât atunci când povestesc despre cum erau duși în vagoane, vagoane pentru vite, cădeau acolo unii peste alții. Deseori când discut cu cei care au rămas încă în viaţa spun că atunci au murit oamenii de frică, de foame. Se oferea puțină apă, 200 de grame.

Valentina Sturza: „Doamna Valentina, atunci în vagoanele celea măcar un pai să fi fost așternut. Aşa murdare cu erau de când dusese câteva zile în urmă vitele, în aşa vagoane ne-au urcat pe noi.”

Europa Liberă: Dvs. eraţi micuţă. Ce vârstă aveaţi?

Valentina Sturza: „Da, aveam 11 ani. Am fost deportată nu o dată, ci de două ori. În 1941 când eram copil îmi amintesc cum era înconjurată gospodăria bunelului şi a părinților mei. Ofiţeri cu pistoale şi soldaţi cu arme în mână stăteau parcă le era frică ca cineva să nu fugă. Erau gata să tragă. Chiar când bunelul, tatăl mamei mele, s-a apropiat de gard şi eu am fugit spre el să-l îmbrățișez, un ofiţer m-am luat de rochie şi m-a aruncat ca pe o pisică, ca pe un câine, nici nu ştiu cum să mă exprim, cu atâta cruzime.”

Europa Liberă: Cine a făcut aceste liste cu deportaţi?

Valentina Sturza

Valentina Sturza: „Persoanele care lucrau la Сельсовет cum se spunea atunci. Desigur că erau denunțători care au denuţat persoanele care au fost deportate. În 1941 din comuna Ciuciuleni, unde sunt născută, au fost deportate opt familii. De fapt, Basarabia a fost decapitată. A fost toată intelectualitatea ridicată şi dusă în Siberia, în Kazahstan. La Tiraspol, pe tații noștri i-au coborât in vagonul în care eram noi. Tăticul ştiind limba rusă la perfecție l-a întrebat pe un ofiţer unde îi duc pe bărbați, de ce i-au coborât. Ei, mincinoși, au spus că îi duc pe bărbați înainte ca să pregătească locurile pentru familiile lor. Asta a fost desigur că o înșelăciune, o minciună mare. de fapt, părinţii au fost duşi în gulaguri siberiene, unii au fost împuşcaţi acolo, alţii au fost judecaţi la 15-25 de ani de detenție numai de aceea că au fost primari, deputaţi, profesori, preoţi şi buni gospodari. Pentru asta ei au suferit atât de mult şi nu doar ei ci şi familiile lor.”

Europa Liberă: De la interlocutori am aflat că pentru o banalitate, pentru că purta numele Eva, aşa a ajuns să se regăsească în lista celor care trebuiau să fie deportați. Pentru că păstrau icoane în casă trebuiau să nimerească pe această listă. Pentru că se considerau români era un motiv ca să ajungă pe foaia celor care trebuiau să aibă un număr cât mai mare de persoane duse din aceste ținuturi.

Valentina Sturza: „Corect, aşa a fost. Desigur că comportamentul ofiţerilor cu noi era foarte urât. Uşile erau încuiate, nu ne dădeau voie să coborâm din tren. Era o gaură, îmi cer scuze, pentru toate necesitățile în vagonul acela.”

Europa Liberă: Când v-au deportat nu aţi avut posibilitate şi nici nu v-au permis să luaţi prea multe de acasă. Cu ce aţi plecat din casa părintească?

Valentina Sturza: „…cu un sac de fasole, de făină poate. Noi eram opt persoane şi ni s-a spus că avem voie să luăm câte 10 kilograme de fiecare. Ce s-a putut de luat? Haine mai nimic, cum era vara cald aşa în sandale şi rochiţe scurte aşa ne-au încărcat şi ne-au dus.”

Europa Liberă: Dacă aţi făcut parte din primul val al deportărilor din iunie 1941, de ce a trebuit să vă regăsiţi şi în cel de-al doilea val?

Valentina Sturza: „Aşa a fost dat ordinul sau legea că cei care am evadat de acolo să ne adune pe toţi în închisoare din Chişinău şi din închisoare în închisoare să ne ducă iarăşi acolo. Iată că prin asta a trecut şi familia mea. Eu cu toate că eram căsătorită deja au venit noaptea, au bătut la uşă şi întreabă de Scafaru, eu după ce m-am căsătorit am devenit deja Sturza. Au venit la miezul nopţii. Ce obicei la dânșii că noaptea ca hoţii, ca bandiţii veneau şi ridicau oamenii, îi scoteau din casele lor. Şi în 1941 aşa a fost, şi în 1949. Soţul m-a îmbrățișat şi mă ţinea. M-au rupt din braţele soţului meu, el striga, eu plângeam şi el plângea. Târâindu-mă m-au scos în curte unde era deja o trăsură care ne aștepta. M-au luat ca pe un sac şi m-au aruncat brutal în căruţa ceea şi i-au ordonat căruțașului să mâne. Soţul s-a apucat de căruţă, caii mergeau şi el fugea din urmă şi tot striga: <Unde o duceţi pe Valentina mea? Unde o duceţi?> Şi acum în mintea mea, în sufletul meu aud vocea lui, cu toate că el deja de şase ani nu-i cu noi, a decedat.”

Europa Liberă: Deseori tot amarul, tot veninul Dvs. îl vărsați pe puterea sovietică, pe regimul stalinist.

Valentina Sturza: „Sigur că pe regimul stalinist. Desigur că şi aici la noi mai sunt persoane care încă nu ne susţin, dar ne socot ca duşmani ai poporului, cum ne numeau atunci.”

Europa Liberă: Dvs. aţi avut acces la dosare să cunoașteți cine au fost turnătorii.

Valentina Sturza: „Acces la dosare am obţinut abia doi ani în urmă. Eu zeci de ani de zile am umblat la securitate ca să-mi dea dosarul lui tatăl meu şi nu știam cine l-a denunțat pe tata. Când am avut posibilitatea să citesc dosarul am aflat că două persoane l-au denunţat, dar ele nimic rău nu au spus despre tatăl meu. Au spus că gospodăria era mare, erau cai, erau vaci, oi.”

Europa Liberă: Aţi vrut vreodată să vă răzbunaţi pe persoanele care au denunţat familia?

Valentina Sturza: „Nu m-am gândit la răzbunare, vă spun sincer. Pur şi simplu mi-a fost foarte dureros că persoana care venea şi stătea în restaurantul părinţilor şi stătea cu tăticul meu la o masă, vorbeau, acea persoană în 1941 când au venit ofiţerii el era în fruntea lor. Mămica avea două măşini de cusut, una de mână la care ea mai cosea şi una de picior la care cosea croitoreasa noastră. Mămica a vrut să iei maşina de mână şi persoana ceea care venea la tata şi bea cu el şi stătea la masă i-a luat mamei din mâini maşina şi ea zic că nu îi va trebui.”

Europa Liberă: Aşa cum Stalin este considerat întruchiparea tuturor relelor am auzit şi o declarație pe care o făcea liderul de la Kremlin Vladimir Putin spunând că demonizarea personalității lui Iosif Stalin este o modalitate de a ataca Federaţia Rusă.

Valentina Sturza: „Federaţia Rusă e succesorul de drept al Uniunii Sovietice ca atare. Ei ar trebui să recunoască ceea ce a fost în timpul Uniunii Sovietice, batjocurile, împușcarea oamenilor numai pentru aceea că au fost intelectuali. Ei ar trebui să recunoască toate acestea şi ar trebui să ne plătească despăgubiri morale. Pe această chestiune eu i-am scris de două ori lui Putin şi lui Medvedev, iar ei mi-au răspuns că trebuie să ne adresăm la Guvernul R. Moldova. M-am adresat la Guvern desigur, dar nu ştiu din ce cauză această problemă până azi nu s-a rezolvat.”

Europa Liberă: Rândul celor deportaţi se subțiază. Nu mai sunt atâtea persoane ca altădată, adică nu ar fi un efort financiar destul de mare, o povoară pentru guvern?

Valentina Sturza: „Pe data de 17 februarie 1950 guvernul RSSM a trimis un demers lui Stalin în care s-a scris că din Moldova aui fost deportate peste 94 600 de persoane care o să formeze colonii moldovenești în Siberia şi în Kazahstan, fără dreptul să se întoarcă înapoi. După ce în 1956 a fost decretul ca pe noi să ne elibereze ne-au reabilitat ca şi când, dar ca atare noi nu suntem reabilitați nici azi. Legea nr. 1225 din 8 decembrie 1992 a fost modificată de zeci de ori şi nu mai înţelegi în ea unde e dreapta şi unde e stânga. Dacă acolo e scris să se restituie bunurile confiscate de la părinţii şi buneii noştri, nu se mai îndeplineşte pentru că oamenii umblă zice de ani pe drumuri cum am umblat şi eu. E dureros desigur că. Din 94 600 care au fost deportaţi, acum avem la evidență pe toată Moldova 8 130 de persoane, adică 8% din numărul total. Oamenii mor. Noi cei care am fost deportaţi în 1941 avem peste 80-90 de ani. Iaca eu împlinesc anul acestea 89 de ani.”

Europa Liberă: Acele bunuri, ştiţi că, s-au transformat fie în oficiul poştal, fie în punct medical, fie în primărie, şcoală, alte sedii pentru instituţiile din localitate.

Valentina Sturza: „Toate gospodăriile au fost într-adevăr ocupate de primării, de şcoli, de spitale. Chiar în gospodăria noastră părinţii aveau şase case şi toate au fost ocupate.”

Europa Liberă: Pe rol în instanțele de judecată astăzi mai sunt numeroase dosare.

Valentina Sturza: „Într-adevăr sunt multe dosare, dar ei cer adăugător certificat de moştenitor. Cine să-şi dea acest certificat dacă părinţii au fost împuşcaţi, au murit în Siberia? Cu toate că notarii ar trebui să elibereze astfel de certificate prin martori, ei nu o fac. Am fost la Ministerul Justiţiei unde mi s-a dat Codul Civil în care scrie că persoana intră în posesia moștenirii după 6 luni de la deces. Eu am pus problema această şi am scris şi la Guvern, şi la Parlament. Legea se poate modifica. De ce atâtea legi au fost zeci de ori modificate, iar Codul Civil nu se poate modifica? Acolo trebuie doar de adăugat o singură sintagmă în acel articol în care scrie că în posesie intră după şase luni. Trebuie pur şi simplu de adăugat că în această categorie nu intră persoanele deportate.”

Europa Liberă: Deportările rămân o filă neagră în istorie. Mă interesează dacă generațiile tinere sunt interesate de acest subiect şi care trebuie să fie lecţiile pentru cei care vă urmează?

Valentina Sturza: „Acum au început să se scrie mai multe cărţi, mai multe broşuri, ziare în care se descrie viaţa persoanelor deportate.”

Europa Liberă: Mulţi ani s-au temut supraviețuitorii să vorbească despre drama prin care au trecut.

Valentina Sturza: „S-au temut, da. Chiar la mine în Asociaţie au fost două surori care au fost în 1941 deportate şi ele mi-au zic că nu au povestit tragedia lor la copii pentru că le-a fost frică ca să nu le strice viaţa. Eu le-am spus că copiilor mei le-am povestit tot, ei ştiu prin ce gulaguri, prin ce chinuri am trecut noi familia. Le-am îndemnat pe cele două surori să le povestească copiilor lor, dar ele nu au mai făcut-o.”

Europa Liberă: Urmaşii Dvs. cunosc drama prin care aţi trecut, dar sunteţi invitată în instituţiile de învățământ să le vorbiţi copiilor? În manualele de istorie sunt doar câteva pagini.

Valentina Sturza: „Iată acum am citit că în manualele de istorie vor să introducă Holocaustului. Am să pun problema în faţa ministrului educaţiei Monica Babuc de ce deportările noastre care s-au produs aici nu pot fi introduse în manuale ca să ştie toată lumea şi copii noştri să ştie. Dacă nu o să povestim noi şi nu o să le spunem prin ce a trecut generaţia noastră, ei nu o să ştie. Iar dacă o să fie introdus în manuale, atunci e deja cum spune vorba ce-i scris cu peniţa, nu tai cu bărdița.”

Europa Liberă: În mai multe localităţi au fost ridicate monumente în memoria celor deportaţi. Totuşi o dată sau de două ori pe an se adună lumea satului, oraşului şi-i comemorează pe care au avut de suferit de pe urma trimiterii în Siberia de gheaţă.

Valentina Sturza: „Doamna Valentina, eu de 17 ani conduc Asociaţia, iar din 1995 am instalat cu Gheorghe Ghimpu acea piatră din Gara feroviară care pentru mine, să vă spun sincer, e mai scumpă decât monument ridicat de curând. Ştiţi de ce? Pentru că fostul primar al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a spus inaugurarea acelui monument din scuarul Gării Feroviare că acest monument este al familiei Ghimpu. Nu mi s-a permis atunci să vorbesc la microfon, dar eu i-am amintit din ce bani s-a făcut acest monument. Mă bucur că cinci ani în urmă au început să se facă monumente în multe sate.”