Reforma administrației centrale și remanieri guvernamentale, reforma electorală, proteste stradale, intervenții ale oficialilor occidentali, referendum eșuat pentru demiterea primarului de Chișinău, discuții interminabile despre raportul „Kroll-2”, care investighează furtul miliardului, scuzele președintelui că nu poate soluționa problemele cetățenilor neavând suficiente prerogative și frecventele sale întâlniri cu liderul de la Kremlin, despre ale căror discuții opinia publică cunoaște prea puțin, sunt unele din reperele anului politic rămas în istorie.
Your browser doesn’t support HTML5
A fost de departe cel mai dur și controversat an de după independență. Republica Moldova are nevoie de un proiect simplu, clar și credibil, care să-i redea speranța – asta își doresc locuitorii de la Cotiujenii Mari, o localitate de la Șoldănești. Și tot ei spun că principala cauză pentru care se pleacă din țară este lipsa unui viitor, distrugerea speranței, sentimentul că locurile acestea sunt condamnate să rămână pe mâna unor politicieni lacomi și incompetenți, că justiția e doar pentru interesul politicianului. Sătenii așteaptă un An Nou mai bun și mai frumos, pentru că ceea ce a fost le trezește amintiri durute.
- „Situația pe care o avem în societate e acea care a fost dictată, fiindcă în capul mesei, dacă erau oameni onești, corecți, care să ceară dreptate și să lupte pentru ceea ce noi vrem, noi astăzi am fi avut o altă viață. Eu vreau în capul mesei un Ștefan cel Mare, un patriot, care să lupte cu adevărat, să știe că moare, dar rămâne în amintirea poporului omul pe care noi îl merităm – un om inteligent, capabil de a aduce poporul la o stare mai bună, cu calități, care corespunde…”
Europa Liberă: Vreți un om de stat, un lider care să se sacrifice?
- „Care corespunde, pe care într-adevăr să-l doară pentru poporul ista. El să nu se joace în milioane, iar omul moare și el n-are suflet; să se termine cu nedreptățile acestea, șed înainte pe locuri moi și nimic nu fac.”
- „Am fost un om optimist, am fost profesoară, am educat generația tânără în spirit onest, care să dea tonul spre schimbarea situației. Situația în societate depinde de capul țării, dar capul țării se aleg tot oamenii falși, oamenii care…”
Europa Liberă: Dvs. îi alegeți, buletinul e în mâna Dvs.
- „Nu, nu, ascultă, omul care corespunde nu ajunge, fiindcă el încurcă.”
Europa Liberă: Ce așteptați de la 2018? Va fi un an electoral.
- „Ce așteptăm? Pace să fie, lumea să se împace, să fie un an roditor, să rodească culturile, să aibă lumea cu ce trăi, copiii să se bucure de părinți, să nu plece în țări străine, căci altă fericire în lume nu mai este ca și atunci când sunt părinții cu copiii.”
Europa Liberă: O să fiți invitați să votați.
- „Da, o să fim invitați și ne vom duce.”
Europa Liberă: E greu de făcut această alegere?
- „Nu mai este așa de greu. Depinde pe cine alegi și cu ce scop alegi.”
Europa Liberă: Dar cine merită votul Dvs., încrederea?
- „Să fie pentru țărani, să fie o țară stabilă, ca să fie de lucru pentru tineret; au învățat copiii atâția ani de zile, părinții au cărat torbe pe la autobuze, și ei n-au azi de lucru, se duc în țări străine și lucrează la negru. Asta vrem să fie în țara asta mică – roadă. Pământurile sunt bune, sunt țări care n-au pământuri, sădesc în hlei, dar aici e o țară… dar, dacă nu-i conducere…”
Europa Liberă: Cum nu-i, dacă Dvs. o alegeți o dată la patru ani?
- „O alegem la patru ani, și ei uită de noi a doua zi.”
Europa Liberă: Cum se trăiește în Moldova?
- „Foarte greu.”
Europa Liberă: De ce?
- „Pentru că nimeni nu-și bate capul de bătrâni.”
Europa Liberă: Dar atunci când vin politicienii și vă cer voturile?
- „Dar cine vine?”
Europa Liberă: Vă promit că o să vă îmbunătățească viața…
- „Da, da, da…marea și sarea, și la urmă nu ne dau nimic. Eu am avut 180 de lei la pensie ajutor și mi-au tăiat suta ceea de acolo și mi-au pus-o la pensie și nu primesc pentru lemne, pentru 80 de bănuți, eu nu primesc pentru lemne.”
Europa Liberă: Și ce pensie aveți astăzi, care e mărimea pensiei?
- „1.538 de lei.”
Europa Liberă: Și cum repartizați acești bani?
- „Dar cum îi repartizez? Vin și nepoții și cer. Mai mult nu cumpăr, iaca, mă duc cu sumca (geanta) deșartă acasă.”
Europa Liberă: Dar o să mergeți să mai votați, iată, în toamna anul 2018?
- „Pe nimeni nu votez, pe nimeni nu votez! Nu votez nici pe-un drac!”
Europa Liberă: Dacă nu-i votați Dvs., o să se găsească cine să voteze și oricum o să-i trimită acolo, în Parlamentul de la Chișinău.
- „Dar ei umblă dinainte și „să mă votați pe mine, că eu o să fac…”, dar nu face nimeni nimic pentru țăran. Eu am muncit 38 de ani la tutun și acum nu mi se cuvine pentru căldură.”
Europa Liberă: Cum ar trebui să fie acel politician care să merite votul Dvs.?
- „Care a șezut și a dormit, aceluia îi adaugă pensia, dar nouă nu ne adaugă defel de-amu.”
Europa Liberă: Vă întrebam, cum trebuie să fie acel politician care să merite votul Dvs.?
- „Să fie pentru bătrâni, să fie pentru noi, pentru toți, l-aș vota cu amândouă mâinile. Dar așa, cum să-l votez, dacă nimeni nu-i pentru noi? De-amu moartea o aștept, cu așa pensie și nu-mi dau pentru căldură… Eu mai ies așa și apoi mă duc seara și fac oleacă de foc, mă învelesc și…”
Europa Liberă: Trăiți cu frica zilei de mâine?
- „D-apoi cum?...”
Europa Liberă: Dacă Dvs. ați fi acolo, la Parlament, ați fi Dvs. deputat, ce ați face ca lumea să nu fie supărată, să nu fie necăjită?
- „Aș da la norod, nu să pună milioanele în buzunare ei. Când eram tânără, lucram zi și noapte cu copiii, și azi nu-mi mărește pensia, nici nu-mi dă pentru căldură, pentru 80 de bănuți. Apoi, asta-i lege?”
Europa Liberă: Sunteți tristă?
- „Ei, d-apoi cum?...”
- „Viață n-o să mai fie bună la noi.”
Europa Liberă: Dar de ce?
- „D-apoi de unde viață? Care viață?”
Europa Liberă: De ce toată lumea-i supărată, fără speranță, fără încredere în ziua de mâine?
- „Da, toată-i supărată… De ce? Pentru că s-au plodit toți tâlharii la putere, iaca de ce. Iaca asta-i toată socoteala.”
Europa Liberă: Dar ei zic că au fost trimiși la putere cu votul dvs.?
- „Nu au mai fost trimiși cu al nostru vot.”
Europa Liberă: Cetățenii o dată la patru ani merg și votează.
- „Noi l-am votat pe Dodon.”
Europa Liberă: Și?
- „Și credeam că ceva va fi, dar văd că până una-alta e mort totul.”
Europa Liberă: Dar ce a făcut dl Dodon pe parcursul unui an, de când e președinte?
- „Dar ce a făcut? A făcut foarte bine că a îmbunătățit relațiile cu Rusia. Asta e foarte bine, că avem unde duce producția noastră, merele noastre. Dar altceva? Nu știu, o să mai vedem.”
Europa Liberă: Societatea rămâne a fi divizată, oamenii sunt împărțiți, unirea întârzie.
- „Da, da… Dar Unire cu România nu ne trebuie.”
Europa Liberă: Unirea în societatea moldovenească…
- „Las’ să se ducă care vor să se unească peste Prut, acolo, dar noi nu ne unim. Noi vrem să păstrăm statul nostru. Am fost moldoveni, pe vremea sovietică am fost moldoveni și acum trebuie să fim moldoveni, nu putem să fim români noi.”
Europa Liberă: Valentina Ursu, de la Radio Europa Liberă.
- „Cu plăcere…”
Europa Liberă: Am ajuns cu microfonul și în localitatea Dvs., aici, la Cotiujenii Mari. Ce așteptați de la anul 2018, un an electoral?
- „Mulțumesc frumos, am plăcere să vorbesc cu Dvs., vă ascult deseori la radio. Așteptăm bine, cu mult mai bine.”
Europa Liberă: Așteptați sau puneți umărul, pentru că o să fiți cu buletinul în mână, o să decideți soarta pentru următorii patru ani?
- „Suntem cu buletinul în mână, dar numărul nostru e foarte mic. Așa suntem noi, moldovenii, așteptăm cineva să ne dea ajutoare, dar umărul nu-l punem, mană de la cer așteptăm.”
Europa Liberă: Și unde ajunge Moldova?
- „Eu sunt optimist. Cred că, totuși, odată și odată o să vină niște tineri, învățați în Occident, care o să ne ducă pe o cale dreaptă.”
Europa Liberă: Dvs. sunteți cei care decideți cine să conducă, cine să administreze treburile statului…
- „Da, noi suntem, dar mulți plâng după Uniunea Sovietică, speră încă la salamul de 2 ruble și 10 copeici și pâinea de 16 copeici. Trebuie să uităm, să punem umărul, să muncim… Poate nu sunt corect. Eu lucrez profesor la școală, dar toți așteptăm ajutoare sociale și nimeni nu lucrează. Iată, într-un sat așa de mare – Cotiujenii Mari, care a fost cândva și centru raional –, două școli unde lumea muncește, iar restul așteaptă… mană de la cer.”
Europa Liberă: Și această dezbinare a societății, inclusiv pe care o fac și politicienii, pentru că și ei în campania electorală, unii promit că vor duce Moldova către Est, alții – spre Vest, și de aici, dezbinare. Se mai dezbină societatea și pe alte criterii. Ce viitor are statul?
- „Cei mai vinovați sunt politicienii. Într-un sat, din șapte partide, Gheorghe nu se împacă cu Ioana, Ileana – cu Vasile, soțul – cu soția, copilul – cu mama și cu tata. Totul e de sus, vine de sus, dar totuși sper într-un viitor bun.”
Europa Liberă: Dar în ce condiții poate să se schimbe mentalitatea, ca să nu se mai aștepte această mană cerească despre care vorbiți?
- „Numai clasa politică.”
Europa Liberă: Ce înseamnă patriotismul și trădarea la moldoveni?
- „Eiii, patriotismul sunt cuvinte mari și multe, fără umplutură. Nu eram pe vremea Uniunii Sovietice (mă apropii de 60 de ani), că nu făceam o lecție și să nu-l pomenim pe Lenin, dar acum noi am uitat cine a fost Ștefan cel Mare, așa, numai când ajungem la Ziua Independenței, Ziua Limbii Române, atunci îl pomenim, depunem flori și cineva așază lenta la coroane... În două vorbe o să spun: unica ieșire a noastră e Unirea cu Țara-mamă, clar că România. Eu sunt român! De ce? Pentru că tata din ’21 și mama din ’22 au fost români. Lumea-i rătăcită, lumea-i rătăcită; lumea cunoaște, dacă-i aruncă așa, câte un os, ca la câine. Și lumea: „O-o-o, acesta-i bun!” Și o să vedeți – se începe anul 2018 și o să umble partidele și orez au să aducă, și grâu de colivă, și toate celea. Asta-i viața.”
Europa Liberă: Și cetățeanul o să-și mai vândă votul, așa cum se zice că și l-a vândut de-a lungul timpului?
- „Precis! Cine a rămas în sat? În sat au rămas toți care au trăit în Uniunea Sovietică și ei tot speră la aceleași colhozuri, când se mai puteau duce cu sacul în spate să aducă un sac de porumb de pe deal, dar acum tinerii au plecat în Europa și noi am rămas. Dintre tinerii care au revenit de la Moscova își dau seama că acolo îi amăgeau, se duceau și munceau trei luni și veneau cu nimic, dar asta-i viața. Vă doresc un an bun, doamnă Ursu! Mă bucur că v-am auzit.”
Europa Liberă: Moldova pe ce cale merge?
- „Calea nu-i vajnică. Am în vedere că Doamne ferește dar ca perspectivă toți se străduiesc să meargă înainte și spre bine, dar de-acum cum este așa primim, căci, de pildă, de un țăran de la țară nu depind toate schimbările din țară. Aici mai mult trebuie și conducătorii și chiar conducerea țării, nu numai unul, că poate vrea să lucreze și are putință, dar mai trebuie și oleacă de ajutor, dar cu ajutoarele-i problemă.”
Europa Liberă: Dar Dvs. ziceți că și conducerea țării ar trebui să se implice mai mult în soluționarea problemelor?
- „Corect, numaidecât și la sate...”
Europa Liberă: Clasa asta politică e aleasă de dvs.
- „Îndeobște se spune că poporul alege, dar mai mult pentru dânșii se străduiesc, nu pentru cineva, ori îndeobște pentru popor.”
Europa Liberă: Dar de ce politicienii aceștia vin și promit și uită ce promit?
- „Ar trebui și la dânșii o limită să fie, dar ea nu-i. Perebor (a întrece măsura), cum zice rusul, dar ei – pentru dânșii, împrejur îi neamul meu, dar ceilalți…”
Europa Liberă: În 2018 sunt alegeri parlamentare. Ce așteptați de la ele?
- „O să vedem… Așteptăm schimbări, dar iarăși ne întoarcem la aceea, cum se zice: acel de la margine, mititel, care n-are nici putere, nici valoare. De acela nu depinde nimic; el așteaptă să se schimbe ceva îndeobște, ca să ajungă și la dânsul binele…”
Europa Liberă: Dar votul e în mâna lui, el decide?
- „E în mâna lui, d-apoi depinde cine îl cumpără, ori n-o să se ducă deloc la votare. Și iaca așa…”
Europa Liberă: Credeți că e bine că se vinde votul și mai ales că se cumpără?
- „Nu e bine, dar cineva se bucură atunci, că-i dă ceva și cu aceea rămâne, pe urmă nu mai vede nimic.”
Europa Liberă: Cum se trăiește în Moldova?
- „Rău se trăiește! Iaca noi, pensionarii, au zis că ne ridică pensia, dar nicio copeică nu ne-au adăugat, trăiește cu 900 de lei… Cu ce să trăiesc eu? N-am pe nimeni, îs singură, dar îmi trebuie mâncare, îmi trebuie lemne… Cu ce să trăiesc? Trebuie tot Parlamentul dat afară la mama dracului, toți dați afară, că nimeni nu face dreptate.”
Europa Liberă: Dacă-i dați afară, pe cine-i aduceți în locul lor?
- „Pe nimeni, de-amu mai bine cum era înainte, când era un singur președinte și nu erau atâtea nebunii, trăia lumea altfel, nu ca acum, nici copeică, nici tu nimic. Cu ce să trăim? Iaca, vine Anul Nou, dar eu n-am de-o pâine în casă, de o pâine n-am în casă, că m-am dus și mi-am luat lemne; 700 de lei îs lemnele.”
Europa Liberă: Dar a cui e vina că sărăcia asta îi doboară pe cetățeni, îi afectează atât de mult?
- „A cui e vina?… E a lor, că ei au pus mâna pe banii statului și ne-au amăgit pe noi, săracii. Trăim ca acei…”
Europa Liberă: Dar acești politicieni sunt aleși de dvs.?
- „Noi ne ducem ca și cu ochii închiși și-i alegem...”
Europa Liberă: Dar de ce mergeți cu ochii închiși?
- „Dar cine-i știe? Ei promit, când vin promit marea cu sarea că au să ne-o dea, dar pe urmă nu fac nimic.”
Europa Liberă: Și în 2018 iarăși sunt alegeri parlamentare.
- „Nimic… Am zis că nici nu mă mai duc deloc…”
Europa Liberă: Deputații vor trebui aleși și pe listă de partid, și pe circumscripție. Credeți că se vor gândi mai mult la grijile dvs.?
- „Nu cred, nu! Ei pentru dânșii totul fac.”
Europa Liberă: Dar pentru Dvs. contează partidul sau omul?
- „Omul, omul! Să fie un om cumsecade. Iaca, cum acum spun că Plahotniuc peste tot locul ajută, n-am văzut nimic ajutor. Am scris la minister ca să-mi dea de la asistența socială o femeie, că sunt singură și bolnavă, am inima bolnavă, și mi-au spus că, dacă am fată peste graniță, nu mi se cade. Acolo ea trăiește și bărbatul o ține, că ea-i cu copil mic. De unde să-mi trimită mie bani și să mă țină pe mine? Și iaca, trăiește, muncește, dar ei cu buzunarele pline șed aici.”
Europa Liberă: 2018 poate fi mai bun decât 2017?
- „Vom vedea, să ajungem și vom vedea, dar dacă nu s-or schimba aceștia, așa o să fie și mai departe. Cum a fost, așa o să fie.”
Europa Liberă: Pe cine vreți să-i aduceți în loc? Ce calități să aibă acei care să diriguiască treburile statului acesta?
- „Dar nici nu știu cum să zicem de-amu, că de când m-am născut eu, comuniștii erau oameni, dar amu nici nu știi pe cine să alegi și pe cine să pui la cale, că toți pe-a lor fac. Un medicament costă o grămadă de bani, toate celea costă bani.”
Europa Liberă: Dar Dvs. cum vedeți această grijă a politicienilor față de popor?
- „Să stea cu poporul, nu să stea cu proștii, că numai cu dânșii țin. Ei cu dânșii țin, nu cu noi. O să se ducă toți din țara asta, n-o să fie nimeni, o să rămânem noi, pensionarii, câți mai suntem acolo…”
Europa Liberă: Sunt Valentina Ursu, de la Radio Europa Liberă. Ian ziceți, cum se trăiește în Moldova?
- „Foarte greu se trăiește în Moldova.”
Europa Liberă: De ce?
- „Fiindcă conducerea țării are grijă numai de dânsa, dar nu de lume, de poporul care muncește, îi alege, le dă lor putere să conducă țara, dar ei n-o conduc cum trebuie, o conduc numai în folosul lor.”
Europa Liberă: Și în 2018 o să fiți iarăși chemați să votați. Acum e o nouă reformă electorală – o să votați și pe liste de partid, și pe circumscripție.
- „Nu se știe cum o să fie. Se are în vedere dorința poporului, fiindcă poporul…”
Europa Liberă: Care-i dorința poporului?
- „Să schimbe conducerea asta în alta nouă care ar ține cu poporul, care ar avea grijă de popor, dar nu de buzunarele și de neamurile lor.”
Europa Liberă: Și cine pot fi cei noi pe care-i vreți Dvs. să vă aducă schimbarea?
- „Oamenii care s-au dus și au terminat studiile în țări străine, după graniță, au cunoștințe pentru a conduce țara, a avea grijă de popor…”
Europa Liberă: Pentru Dvs. contează și această geopolitică pe care v-o impun politicienii? Încotro, Moldova – cu Estul, cu Vestul, mai bine e dacă se apropie de Răsărit sau de Asfințit?
- „Clar lucru că unii îs pentru Europa, alții îs pentru Rusia, dar poporul are tendință să fie o țară membră a Uniunii Europene, fiindcă Uniunea Europeană are grijă de popor, are grijă de țară, de a-i învăța…”
Europa Liberă: 2018 va fi mai bun decât 2017?
- „Vom trăi și vom vedea. Vremea o să arate – ori se vor schimba chestiile spre bine, ori va fi vreo revoluție ceva.”
Europa Liberă: Dar ce înseamnă revoluție?
- „Cum ce înseamnă revoluție?
Europa Liberă: O revoltă a populației?
- „Numaidecât, fiindcă sunt neplăceri, de atâta.”
Europa Liberă: Eu sunt Valentina Ursu, de la Radio Europa Liberă. Ian ziceți, cum se trăiește în Moldova?
- „Foarte greu, doamnă! Da-i greu…”
Europa Liberă: De ce?
- „Sunt probleme. Tare mari furturi.”
- „Din toate punctele de vedere, mai ales Parlamentul fură; țăranii nici pensii nu primesc, nimic nu au. Uitați-vă cum trăiește lumea prin sat, tare greu prin sat trăiește.”
Europa Liberă: Iată, aici, la Cotiujenii Mari, ce s-a schimbat în ultimul timp, ce schimbări așteptați?
- „Parlamentul care-i acum la putere poate să facă schimbări mari.”
- „Dacă o să fie Dodon la putere. Dodon are legături cu Rusia. Cea mai bogată țară de pe globul pământesc e Rusia. Dacă o să aibă Rusia, o să avem și noi.”
- „Dar eu doresc să fim aparte de toți, să nu ne comande nimeni, dar să fim măcar cu Europa.”
Europa Liberă: Iată vedeți, doi vecini, doi prieteni și aveți păreri diferite.
- „Da, doi prieteni. Mie asta mi-a plăcut…”
Europa Liberă: Iată exact așa e și Republica Moldova, împărțită…
- „Noi suntem o țară mică și trebuie să fim uniți.”
- „La Europa nu trage tu nădejde niciodată, că Ucraina cât e de mare și ea nu poate intra în Europa.”
- „Scuzați. O treime din moldoveni au plecat peste hotare, dar de multe ori de la ruși vin cu fundul gol acasă, n-au nimic, dar de la Europa măcar câștigă ceva, dar e greu peste tot de trăit acum. Așa-i țara și-i greu.”
Europa Liberă: Cum se unesc moldovenii, în jurul cărei idei, cine-i unește, dacă părerile sunt atât de împărțite?
- „Nevoia îi duce pe toți, că dacă ar fi bine aici nu s-ar duce nimeni în țări străine.”
Europa Liberă: Dar cine-i unește și ce idee ar putea să-i consolideze?
- „Eu nu știu…”
- „Acum în Moldova totu-i distrus. Erau fabrici, uzine, totu-i distrus și nimic nu lucrează. Avem niște drumuri… n-aveți idee cât de rele-s.”
Europa Liberă: Dar cine trebuie să făurească binele?
- „Conducerea, conducerea, dar noi nu putem…”
Europa Liberă: Conducerea este aleasă de dvs. Dvs. îi alegeți.
- „Noi îi alegem pe ei?”
Europa Liberă: Da.
- „Ei îs la putere, dar ei nu fac. Trei bănci în Moldova s-au închis, merge mașina și din mașină sacul cu bani chică jos… Unde, în care țară ați mai văzut ca sacul cu bani să cadă jos? Nici într-o țară, numai în Moldova!”
Europa Liberă: 2018 va fi mai bun decât 2017?
- „Noi îl dorim mai bun. Ne rugăm frumos să fie mai bun.”
Europa Liberă: Ce miză au alegerile din toamna lui 2018? Care e miza lor?
- „Pot să fie schimbări bune înspre…”
- „Dacă o să câștige Dodon.”
- „Dar eu vreau spre Europa și pâinea de pe masă, și mămăliguța cea bună îi mai bună.”
- „E bine acolo unde nu suntem noi.”
- „Eu am fost ridicat în Siberia, eu știu ce înseamnă greutățile. Ne-au dus ca pe niște câini-lupi ne-au dus în Kurgan, în Siberia. În Kurgan, eu acolo-s născut.”
Europa Liberă: Ce așteptați de la 2018?
- „O viață mai bună, pensii mai bune, ca să trăim și noi normal, ca în alte țări, cum trăiesc în Europa.”
Europa Liberă: O să fiți invitați să votați în toamna lui 2018. Acum e o nouă reformă electorală – și pe listă de partid, și pe circumscripție o să alegeți deputații. Vor fi ei mai aproape de Dvs.?
- „O să vedem. Să-i votăm, dar pe cine să votăm?”
Europa Liberă: Dar de ce e mare problema asta, că rămâne greu de decis cui să-i dați votul?
- „Noi dăm votul, dar la care am dat, văd că în sărăcie ne ducem, în sărăcie, nu în bogăție. Noi suntem săraci, Moldova îi cea mai săracă.”
Europa Liberă: Dar de ce a ajuns să fie statul sărac?
- „D-apoi miliardul unde-i? La cei bogați și ei trăiesc mai bine, dar noi, dacă suntem săraci, ei șed deasupra noastră, iar noi dedesubt.”
Europa Liberă: Dar ei știu că există prăpastia asta între cei de sus și cei de jos?
- „Știu ei prea bine, dar moldoveanul așa-i – de ce are, să mai aibă, de ce are, să mai aibă.”
Europa Liberă: De ce această lăcomie?
- „D-apoi că așa-i moldoveanul. Cum vrei? Așa-i moldoveanul – de ce are, să mai aibă.”
Europa Liberă: Ce credeți despre viața pe care o trăiește lumea astăzi?
- „Pe moldovenește ori pe de-a dreptul?”
Europa Liberă: Pe de-a dreptul.
- „Cam parșiv. Cum zice și bădița, trebuie să trăiești bine și cu acela, și cu celălalt.”
- „Cu toți trebuie să trăim bine…”
- „Da, nu că unul vrea în Europa, altul…”
Europa Liberă: De ce Moldova scapă atât de greu de sărăcie?
- „De ce? Pentru că nu-s uniți.”
Europa Liberă: Dar de ce?
- „Pentru că unul ține cu dracul și celălalt – cu tată-său.”
Europa Liberă: Cine merită votul dvs.? Cum să fie acești deputați, ce calități să aibă?
- „Să fie pentru popor, nu pentru dânșii. Sunt care au partidele lor, au oameni de nădejde care umblă și fac agitație prin sate, prin orașe și aceia trebuie să știe. Noi de unde?”
Europa Liberă: Pentru Dvs. contează partidul sau omul?
- „Omul și partidul. Cine o să ne conducă? Tot partidele ne conduc.”
Europa Liberă: Dar acum știți că 50 la sută veți alege deputații pe listă de partid și 51 pe circumscripții?
- „O să vedem atunci ce o să fie, dar înspre bine nu se prea vede. Doar trebuie alungați toți din Parlament și de pus alții din nou. O să treacă o habă de vreme și aceia au să fure, că banii aceștia îs ochiul dracului și, dacă vin degeaba, apoi tare ușor se călugăresc. Banii îs ochiul dracului.”
Europa Liberă: Dvs. vreți să trăiți în dictatură sau în democrație?
- „Numaidecât că în democrație. Cum în dictatură? Dictatură de-acum asta e numai când e război. La noi nu-s basarabenii ca în alte țări, a ieșit ceva-ceva, au scos o lege într-aiurea, șed la Parlament toți și strigă acolo: „Afară! Schimbați!”, dar la noi moldovenii îs cuminți. Cine să protesteze? Se duc acei de la oraș și au stat o zi-două și apoi îi alungă și se duc acasă și gata.”
- „Îi greu și ne fură tâlharii și bandiții de la conducere. Noi am mai trăit de-acum, dar îmi e jale de copii…”
Europa Liberă: Care-i puterea poporului astăzi?
- „Dar care-i puterea? Poporul nu-i organizat, nu-i splocionnîi (unit), ori cum se zice. Nu-i lumea ceea care era cândva.”
Europa Liberă: Și dacă nu-i unire, e dezbinare; și dacă-i dezbinare…
- „D-apoi cum, d-apoi cum… Îi frică mare, lumea se teme, înțelegeți? Omul iacă-tă vede, dar nu poate să se exprime, nu poate să spună, că se teme. Sunt mulți care sunt în serviciu, sărmanii, eu chiar am o prietenă care lucrează unde Partidul Democrat îi la putere și ea-mi spune: „Valea, înainte mai trăgeam, mai aveam o nădejde ceva, acum, gata. Tu nu-i vezi cum se întăresc aceștia? Ei se așază cu totul”. Șed și aștept poate s-a rezolva ceva, poate va fi ceva pentru lumea asta…”
Europa Liberă: Iată, în anul 2018 vor avea loc alegeri. O să fiți chemată iarăși să aruncați buletinul pentru politicianul care-l merită.
- „Și am aruncat și până acum pentru Maia Sandu și iacă-tă zice că lumea la Cotiujeni tot Maia Sandu a biruit la noi, aici, dar ce să facem, dacă nu-i pe toată republica, nu…”
Europa Liberă: O să mergeți să votați?
- „D-apoi cum?! Că ne pasă de viitorul copiilor noștri, a nepoților noștri. Eu, de exemplu, nu-mi spun numele, dar eu am încredere în Năstase și în Maia Sandu și sper că va fi o schimbare și va fi ceva, dar nu poți vorbi toate celea și cu toată lumea. Și-apoi mai sunt bețivii aceștia, pe toți acolo îi cumpără și șed și votează pentru cei care au fost până acum și își bat joc de noi. De aceea și zic: speranța moare la urmă, ultima.”
*
Potrivit unor date neoficiale, numărul moldovenilor plecați peste hotare ar depăși cifra de un milion de persoane. Statistica arată că aceștia au emigrat în 45 de țări ale lumii. Lilia Țîcu a plecat și ea în căutarea unei vieți mai bune; de 20 de ani face naveta Chișinău-Atena – Atena-Chișinău. Am discutat cu ea despre viața de emigrant și cât de mult îi schimbă traiul în străinătate, dar și despre așteptările pe care le are ea de la anul 2018.
Lilia Țîcu: „Anul Nou, dar și anul nou electoral aduce speranță alegătorului, pentru că el se gândește că o să fie mai bine. Este și normal. Eu cred că o să fie bine și de data asta deputații, cei aleși, vor fi mai aproape de popor. Personal, mi-aș dori niște politicieni carismatici, niște politicieni care să pună valoarea esențială a statului și a poporului mai sus decât buzunarul propriu. Eu aș vrea ca politicianul moldovean să opteze pentru cetățeanul moldovean, să nu mai facă diferență între cetățeanul moldovean care este găgăuz, ucrainean, rus ori român. Din moment ce deținem pașapoarte moldovenești și suntem menționați ca cetățeni moldoveni, toți suntem moldoveni.”
Europa Liberă: Dar în cei aproape 27 de ani de independență, reprezentanții clasei politice toți au făcut aceste promisiuni, că vin în Legislativ, în Executiv, ca să rezolve problemele societății moldave, ca să aducă bunăstare în casa cetățeanului. Și alegătorii, în baza acestor promisiuni frumoase pe care le fac politicienii, își dau votul, ca după asta să spună că rămân dezamăgiți, că nu mai au încredere în politicieni, că li s-a ruinat această speranță că ziua de mâine poate fi mai bună decât cea de azi.
Lilia Țîcu: „Nu putem să avem 100 și un deputat și niciunul dintre ei să nu fie bun. Avem o clasă politică nouă, avem copii născuți după ’89-’91-’92, avem copii reveniți din străinătate și care dețin portofolii în ministere, departamente. Nu poate să fie chiar totul rău în țara asta, pentru că eu observ că țara se mișcă înainte.”
Europa Liberă: Lilia Țîcu, făcând această navetă aproape două decenii Republica Moldova – Grecia, deseori zicea că nu mai revine în Grecia, rămâne în Republica Moldova, dar, oricum, ceea ce ai spus și ceea ce ai făcut s-au dovedit a fi lucruri diferite.
Lilia Țîcu: „Da, oricum revin. Revin, pentru că de fiecare dată revin cu idei noi și pe parcurs banii pe care-i aduc din Grecia se cheltuie și probabil că la mine personal este vorba de o lene. Dacă aș strânge așa din dinți și aș trece de o perioadă de cataclism de acesta intelectual, cam un an, când au loc luptele astea interne foarte puternice – mă duc, rămân; mă duc, rămân și dacă treci de an și rămâi, atunci cred că nu mai pleci. Pentru mine e important să câștig bătălia de un an de zile, pentru că sunt moldoveni care au revenit, desigur că aducând și bani din Occident și care acum o duc foarte bine și au și întreprinderile lor, și oficiile lor, și afacerea lor și ei nu vor să se mai întoarcă acolo; ei vor în țara lor.”
Europa Liberă: Eu am discutat cu mulți care au venit, au investit banii câștigați peste hotare, s-au dezamăgit și au abandonat afacerea de aici, ca să se întoarcă acolo de unde au venit.
Lilia Țîcu: „Eu cunosc un concetățean de-al nostru care a lucrat pe insula Rodos, el a revenit la Chișinău. Da, a venit cu bani, el de acum avea asfaltat drumul spre afacere. Și știți ce mi-a spus? Mi-a spus că, „uite, când am plecat în Grecia, m-am chinuit trei ani până mi-am găsit nișa mea, până am reușit să mă integrez, să-mi fac banii mei și, iată, exact același lucru se întâmplă și în Moldova – trebuia să aștept trei ani, să mănânc cu pumni în cap, să mă lupt, dar am trecut și acum sunt cineva”. Adică, totuși, există chestia asta că, chiar revenind la noi în țară, trebuie să fim niște luptători, pentru că, dacă am plecat, în locul nostru a venit altcineva și lupta începe din nou.”
Europa Liberă: Ai mers pe la părinți, la Rădenii Vechi, raionul Ungheni, o localitate…
Lilia Țîcu: „…pitorească…”
Europa Liberă: …de unde foarte multă lume a plecat, case pustii sunt foarte multe. Cum explici tu că satul e atât de sărac?
Lilia Țîcu: „Da, au plecat foarte mulți. Probabil că jumătate din satul nostru s-a
Statul trebuie să-i ajute și să-i promoveze pe oamenii rămași la țară.
mutat în Reggio Emilia din Italia. Și-au cumpărat toți case. Satele din Republica Moldova sunt sărace din lipsa unei structuri bine dezvoltate, drumurile și al doilea, cred că nu există suport din partea Ministerului Agriculturii. Chiar zilele astea am auzit pe cineva vorbind despre agricultură și zootehnie și spunea că „nu există în Moldova afacere agricolă sau afacere cu ferme zootehnice care să nu aducă câștig”. Înseamnă că statul trebuie să-i ajute și să-i promoveze pe oamenii rămași la țară. Eu o să vorbesc despre satele de codru, care au mai multe dealuri și practic nu există câmpiile celea ca pe palmă, cum sunt la nord și cum sunt la sud, trebuie să investească cineva, că satul da, este mare, pe timpuri erau brigăzi, era fermă de vite, era fermă de porci, mă rog, și cumva toată lumea era implicată. Dar astăzi, cu zece tractoare bune și cu două combaine, și cu 50-60 de oameni lucrezi toate pământurile la Rădeni.”
Europa Liberă: Dar satele sunt îmbătrânite.
Lilia Țîcu: „Da, satele sunt îmbătrânite. Este nevoie de tehnică bună și Moldova, probabil, ar putea să dezvolte și alte compartimente agricole în satele Moldovei. Nu știu. De exemplu, eu vorbesc despre satul meu, căci mă doare. Este un sat pitoresc, minunat, unde s-ar putea organiza niște pensiuni agroturistice, sădi niște livezi care pot să crească pe dealuri, niște plantații de viță-de-vie, dar iarăși vreau să spun că este vorba de tehnică și statul trebuie să susțină omul, pentru că nu poate omul singur cu mâinile, ori cu boul și cu vaca să are trei, patru, cinci hectare de pământ și să le însămânțeze. Este politica total greșită a statului față de populația de la țară, că de acum încetul cu încetul dispar țăranii. Îmi amintesc cum în Grecia sunt susținuți crescătorii de oi, de capre, cum sunt stimulați proprietarii care au plantații de măslini, portocali, citrice. Dacă ai 60 de capre, statul numai ca să menții la nivel oeritul, latura asta tradițională, îți dă o anumită sumă. Are gospodarul profit sau nu are profit, statul este cointeresat să mențină istoria lui la suprafață. Asta ar trebui și în Moldova. Ar trebui susținute stânele de oi, ar trebui susținute microfermele de vaci, microfermele de porci, microfermele de păsări. Da, ar trebui susținute!”
Europa Liberă: Vorbeam despre anul 2018, că este unul electoral și politicienii vor veni cu aceste promisiuni: că vor ajuta agricultorii, că nu vor lăsa fără atenție țăranul, fermierul, că vor aduce mai multă prosperitate prin crearea locurilor de muncă și prin oferirea unor salarii decente, vor majora pensiile, vor îmbunătăți condițiile în domeniul educației și sănătății. Acestea vor fi promisiunile pentru care mulți votanți vor merge să aleagă, dar cât de responsabili sunt acești politicieni când promit?
Lilia Țîcu: „Eu, de exemplu, de multe ori îl aleg pe viitorul deputat intuitiv. Mare lucru e intuiția! N-are importanță că vine în costum Dolce&Gabbana ori vine în costum de la „Ionel”, dacă el are ceva în suflet și el este pornit să ajute țara să iasă din criza asta, el o va face. Pentru mine e important ca deputatul, iarăși, cum am mai zis, să fie carismatic, adică din limba greacă „chara”, care înseamnă „bucurie” și „mati”, care înseamnă „ochi” – să-ți bucure ochiul. Trebuie să existe o legătură mai strânsă între deputat și alegător și cred că ar trebui să fie o comisie de etică și un control mai mare.”
Europa Liberă: Controlul mai mare îl exercită cetățeanul.
Lilia Țîcu: „Controlul mai mare să fie pe perioada în care el de acum este ales, este în funcție. Și trebuie să existe și niște pârghii, conform cărora el ar trebui să fie scos de acolo de unde este, de la călduț.”
Europa Liberă: Cât de mult a deranjat traseismul politic, trecerea dintr-un partid în altul?
Lilia Țîcu: „Asta este cea mai mare bătaie de cap și cea mai mare durere a mea, pentru că eu când plec în Grecia las deputatul într-un partid, de exemplu, de dreapta, și când mă întorc, la jumătate de an ori la opt luni, când vin acasă, eu îl găsesc într-un partid absolut de stânga, cu absolut alte idei. Dar probabil că este manipulat de bani, ca să treacă așa ușor și să se vândă, de la partid de dreapta să treacă în partid de stânga. Și traseiști sunt câteva persoane pe care le cunosc eu încă cu trecutul în care au fost și comsomoliști, și au luat de acolo și premii, și pe urmă s-au făcut frontiști, și pe urmă – agrarieni, și acum iar sunt de stânga. Adică, pornind de la stânga comsomolistă, au fost perioade când au fost în extrema dreaptă și acum ei iarăși sunt de extrema stângă.”
Europa Liberă: Lucrul acesta îi zăpăcește pe alegători?
Lilia Țîcu: „Pe mine mă enervează.”
Europa Liberă: De ce mai este ales acest politician, dacă el a făcut mișmașuri, iată, inclusiv prin acest traseism politic?
Lilia Țîcu: „Probabil că îl alege structura, satele, orașele, familiile poate îl aleg. Adică anturajul lui, fiindcă eu, dacă văd că s-a pătat, nu-l mai aleg și partidul îl șterg din lista mea de partide pe care le simpatizez, nu numai persoana. Absolut.”
Europa Liberă: Se vinde mandatul. E un lucru rău despre care vorbesc alegătorii, iar pe de altă parte, și mulți dintre cetățeni își vând votul în ziua alegerilor?
Lilia Țîcu: „Pentru că alegătorul este foarte mult manipulat de televiziuni. Populația în etate de la sate, orașele nu prea sunt, după cum s-a văzut și la referendumul de la Chișinău, pe când la țară, omul bătrân mai este conștient de câteva lucruri și vrea să-și trăiască restul zilelor și se gândește să le trăiască într-un mod mai omenesc. Și iată atunci vine…”
Europa Liberă: Și ia această pomană electorală – un kilogram de orez, unul de făină și un litru de ulei și cu asta se mulțumește?
Lilia Țîcu: „Da, și ia această pomană! Și există și traseismul bisericesc, preoțesc, există și influența preoților, pentru că e normal ca omul când ajunge la o vârstă oarecare să se gândească la moarte și cu cât se gândește la moarte, cu atât mai mult se gândește la păcate și, iată, în acest moment intervine opiumul poporului și-l debusolează pe sărmanul om.”
Europa Liberă: Mai mult ca niciodată cred că în acest an, 2018, se va vorbi despre geopolitică, din moment ce o parte din politicieni promit să integreze Moldova în UE, iar altă parte din politicieni cred că drumul corect al Republicii Moldova ar fi cel care ar duce-o în Uniunea Euroasiatică. Și, iată, această luptă politică pe geopolitică e la judecata alegătorului lăsată în timpul alegerilor.
Lilia Țîcu: „Lucruri stranii, fiindcă sunt atâția deputați stângiști care au pașapoarte românești, dar care scuipă în Europa. Și nu înțeleg de ce alegătorul nu reacționează. Din moment ce ai pașaport românesc și pleci în Europa, și te bucuri de toate privilegiile europene, faci un pelerinaj la Muntele Athos, și nu la Varlamski Monastîri, de undeva de acolo de la Nordul Extrem al Rusiei, cum se întâmplă toate aceste lucruri? De ce se întâmplă, de ce alegătorul este manipulat?”
Europa Liberă: Dar îi este clar cetățeanului din Republica Moldova, totuși, de unde vin beneficiile și cine îi îmbunătățește nivelul de trai? Estul sau Vestul? Aici voiam să ajung.
Lilia Țîcu: „Eu vreau să cred că, totuși, Uniunea Europeană va birui, pentru că nu avem exemple din partea Rusiei. Eu cred că Federația Rusă are de ajuns probleme, ca să mai fie atractivă pentru moldoveni. Și chiar nu înțeleg…”
Europa Liberă: O bună parte din cetățeni își găsesc bucata de pâine în Federația Rusă, câștigând acolo bani.
Lilia Țîcu: „Dar condițiile și modul de gândire al celor care lucrează în Rusia sunt foarte diferite de condițiile și modul de gândire al celor care lucrează în Europa. Absolut.”
Europa Liberă: Părerea moldoveanului care câștigă banul în Federația Rusă e că el cunoaște limba rusă, că acolo este mai ușor să comunice, că acolo ar putea să se descurce mai ușor.
Lilia Țîcu: „Dar există și umilința. Moldovenii s-au deprins să fie umiliți în Rusia, pentru că uneori a spune „moldavanin” e ca și cum i-ai zice pe poreclă omului. Există, totuși, mentalitatea asta de rob a moldoveanului față de ruși.”
Europa Liberă: În concluzie, anul 2018 poate fi mai bun decât 2017?
Lilia Țîcu: „Da, eu cred, eu chiar vreau să cred și am obosit să fiu pesimistă și să mă gândesc la lucruri rele, că n-o să fie, că nu știu ce, dar observ, în primul rând, că Moldova se mișcă înainte cu pași înceți, cu pași înceți se mișcă înainte. Da, există motivația asta de a pleca în Occident, dar există și motivație de a reveni în țară. Pur și simplu, trebuie să fii gata să te lupți, cel puțin – un an și cel mult – trei ani, ca să treci de etapa asta psihologică și să poți să zici că iei viața de la început, dar niciodată nu este târziu. Mai ales că aici este țara noastră.”
Europa Liberă: Pentru că sondajele de opinie arată că o bună parte din cetățeni nu sunt deciși să meargă să participe la alegeri, ce le-ai sugera celor care nu au încredere în politică?
Lilia Țîcu: „Să fie atenți, să se străduiască să fie și un pic de psihologi și să vadă ce are omul în el și să nu fie induși în eroare de înfățișarea fizică, pentru că nu contează cât de lung îmi e părul, important e ce și cum gândesc, până la urmă. Asta este.”
Europa Liberă: Vorba cântecului.
Lilia Țîcu: „Da, vorba cântecului, o vorbă foarte adevărată.”