Linkuri accesibilitate

„Să fie oameni, oameni să fie! Mai mult nu vreau nimic. Și să nu ne prostească”


La Șoldănești.
La Șoldănești.

Valentina Ursu în dialog cu locuitori din Șoldănești și cu fostul președinte al României Traian Băsescu.

Rezultatele unui proaspăt sondaj de opinie sugerează că procentul alegătorilor care ar sprijini aderarea la Uniunea Europeană a crescut semnificativ și este din nou mai mare decât al susținătorilor aderării Republicii Moldova la Uniunea Euroasiatică. Cercetarea, finanțată de o agenție a Guvernului american, mai arată că fiecare al doilea respondent ar sprijini sistemul electoral mixt și constată că marea majoritate a respondenților consideră corupția printre problemele cele mai importante. Despre promisiunile deșarte ale politicienilor vorbim la acest sfârșit de săptămână. Mai mulți locuitori cu care am discutat la Șoldănești, o localitate situată la 100 km distanță de capitală, vorbesc despre profunda lor dezamăgire în ceea ce privește eforturile prea puține făcute de guvernarea de la Chișinău pentru reformele care ar asigura o sănătate social-economică pe termen mediu și lung a țării.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:35:27 0:00
Link direct

- „Avem noroc de copii, că copiii ne mai dau prin buzunare câte un bănuț și ne mai hrănim, dar altfel am umbla cu cerșitul, că n-are lumea un salariu decent, o pensie… de 1000 de lei. Cum lumea să trăiască? Se gândește careva la bătrânii aceștia? Nu se gândește nimeni. Deputatul când îl alegem, el promite sarea și marea, dar cum l-am ales, a uitat de norodul ista sărac și are nevoie de buzunarul lui. Dacă ar fi și pensia, și salariul la parlamentari cum sunt ale noastre, i-aș vedea eu ar mai zbura ei cu avioanele, ar umbla cu taxiurile sau ar umbla așa cum umblăm noi cu o torbă așa-ia? Vai de capul nostru! În țară, în prezent îi greu și să vorbești, îi greu și să trăiești. De unde s-a luat atâta răutatea în lumea asta? În loc să fim mai buni, mai blânzi, mai uniți, dar noi încă mai tare ne înrăim – iuzi (iude) într-o parte, în alta. Ce lor le încurcă acolo între dânșii să găsească un limbaj comun cu președintele țării, cu toți la un loc? Și-apoi ei vor ca un vecin care-i bogat cu acel sărac să se împace, dacă ei, privești la televizor ce se face în țara asta a noastră?! Asta-i o nebuneală întreagă.”

- „O umblat pe la noi amu cu spisokurile (listele) astea să ne iscălim ca să fie țară prezidențială, nu parlamentară. Și ne-am iscălit să fie prezidențială, prezidentul să reșaskă (decidă). Prezidențială, dacă o să fie, apoi atunci o să fie oleacă de poreadkă (ordine), dar așa poreadkă n-o să fie. Poate Dodon încă să mai facă ceva…”

Europa Liberă: Ce a făcut dl Dodon de când e președinte?

„Ei, d-apoi cum, Dodon! Ce poate să facă el unul singur? El nu face nimic.”
„Ei, d-apoi cum, Dodon! Ce poate să facă el unul singur? El nu face nimic.”

- „D-apoi cum să facă, dacă el nu poate? Parlamentul îl astupă; ei ce vor aceea fac. O spus așa, înseamnă că așa…”

Europa Liberă: Dar Parlamentul zice că dl Dodon le încurcă.

- „Ei, d-apoi cum, Dodon! Ce poate să facă el unul singur? El nu face nimic.”

- „Nu-mi prea place mie ce face el.”

Europa Liberă: Cine?

- „E vorba de Dodon.”

Europa Liberă: Dar ce face el?

- „Nu știu de ce, că noi am fost români ca națiune. Mă înțelegeți? Dar eu vreau să șadă românii acolo, și noi să ședem aici.”

Europa Liberă: Ian ziceți ce probleme trebuie să rezolve clasa politică?

- „Nu-mi place mie cum ne fură țara. Ne fură țara strașnic acei de sus. Noi suntem oameni simpli, dar ei ne pradă țara. Eu am lucrat 39 de ani pedagog.”

Europa Liberă: O să vină alegerile parlamentare din 2018, o să fiți chemați să votați. Cine merită votul Dvs., cum trebuie să fie acel politician?

- „Nu. În primul rând, eu ca cetățean numaidecât mă duc.”

„Să fie oameni, oameni să fie! Mai mult nu vreau nimic. Și să nu ne prostească”
„Să fie oameni, oameni să fie! Mai mult nu vreau nimic. Și să nu ne prostească”

Europa Liberă: Ce calități trebuie să aibă politicianul care să vă insufle încredere?

- „Să fie oameni, oameni să fie! Mai mult nu vreau nimic. Și să nu ne prostească.”

Europa Liberă: Ce părere aveți despre clasa politică din Moldova?

- „Toți îs răi. Și comuniști, și socialiști – toți îs răi; toți fură, care și încotro. Au ajuns oleacă la putere, e gata, își bat întâi buzunarele și apoi de țărani, norod, mai ales de pensionari nu-și bate capul nimeni.”

Europa Liberă: Dar cum vă explicați că ei vin mai întâi și vă cerșesc votul, dvs. le dați această încredere, ca după asta, să uite de ceea ce v-au promis?

- „Da, noi încredere le dăm. Și banii alții au dat. Serios, ce?... Și macaroane, și ulei, și ce vrei, numai să-i voteze. Dacă i-au votat, ei, gata, au cârnit șleapca pe-o parte și… „la revedere, Gheorghe!”.”

Europa Liberă: Dar cetățeanul de ce se dă vândut?

- „Că-l cumpără. În timpul de față, oamenii trăiesc rău, îs săraci, e greu, greu…”

Europa Liberă: Sărăcia e mare?

- „Sărăcia e mare și omul se vinde pe una, pe alta.”

Europa Liberă: Și după asta, patru ani, iată, vorbește așa?

- „O uitat de noi. Aici îi mare șarlatanie, au intrat la putere și-i gata.”

Europa Liberă: Are Republica Moldova viitor? Cine face viitorul statului?

- „Viitorul este, este, dar trebuie oleacă răii de rărit. Măsuri mai mari, mai aspre – o încălcat, să-l dea după lege. Ai furat o găină, șezi la pușcărie, îți dau patru-cinci ani acolo, dar ei, dacă fură miliarde și dau din umeri. Dacă-s vinovați, toți la pușcărie, cei care fură.”

Europa Liberă: Dvs. decideți pe cine să-i duceți acolo, în fruntea puterii, să guverneze statul, să rezolve problemele. Dvs. sunteți cu votul în mână.

- „Nu ne-am decis încă, nu ne-am decis, nu.”

Europa Liberă: În 26 de ani tot dvs. ați decis?

- „Dar acum am pierdut încrederea în toți.”

Europa Liberă: Și cum o recâștigați?

- „Nu depinde de noi nimic. Noi ne-am dat votul, dar acolo dacă se cumpără, acolo fac ei tâlhării…”

Europa Liberă: Și atunci, știți cum zic politicienii?

- „Nu știu, nu știu.”

Europa Liberă: „Ne-ați ales, răbdați-ne!”

- „Dar amu nu-s politicieni, da-s tâlhăroi!”

Europa Liberă: Ce probleme ar trebui să fie rezolvate de către clasa politică?

- „Nu-i de lucru, dacă s-au închis toate zavoadele (uzinele)… Să rezolve, iaca și pensiile-s mititele.”

„Dacă n-ar fura parlamentarii, apoi ar fi mai bine.”
„Dacă n-ar fura parlamentarii, apoi ar fi mai bine.”

Europa Liberă: Cum vă explicați că Moldova e o țară săracă? De ce s-a ajuns la această sărăcie despre care vorbește multă lume?

- „De ce? Pentru că fură mult toți de acolo. Dacă n-ar fura parlamentarii, apoi ar fi mai bine. De ce se zice: „Alegeți-mă pe mine și o să vedeți cum o să trăiesc eu, dar voi cum ați trăit, așa veți trăi și mai departe”? S-au îmbogățit…”

Europa Liberă: Dar dvs. îi alegeți, pentru că ei vă promit?

- „D-apoi cum! Dacă ei promit tare multe…”

Europa Liberă: Și o să vină să vă mai promită. Tot o să alegeți în baza promisiunilor?

- „Vom vedea noi. Nici nu știi de-acum ce să faci, să te duci să-l alegi…”

Europa Liberă: De ce e sărăcie în Moldova?

- „Că-i tâlhărimea mare și lumea n-are unde lucra. Iacătă, am lucrat 40 de ani în colhoz și am pensie 1026 de lei. Trăiește… o babă muncită și chinuită…”

- „Am lucrat 10 ani după pensie și nu mi-au mărit cu o copeică, cu o copeică nu mi-au mărit pensia.”

Europa Liberă: Acum o să vină alegerile și o să fiți chemați să votați, să alegeți iarăși deputați în Parlament.

- „Dar nu, nu mai votăm pe nimeni…”

Europa Liberă: Valentina Ursu de la Radio Europa Liberă.

- „V-am recunoscut. Trebuie să-i votăm pe acei care merită. Numaidecât! De azi înainte numai de aceștia trebuie să votăm.”

„Lupu iacătă, Plahotniuc iaca, mie-mi place cum și ce face. Iaca, el face bine. Eu nu știu, dar mie-mi place”
„Lupu iacătă, Plahotniuc iaca, mie-mi place cum și ce face. Iaca, el face bine. Eu nu știu, dar mie-mi place”

Europa Liberă: Dar cine-s cei care merită votul dvs., al alegătorilor?

- „O să vedem…”

- „Or să fie degrabă.”

- „O să ne mai gândim încă… Este Maia Sandu…”

- „Sandu iacătă…”

- „Partide noi, partide noi trebuie de votat!”

- „Lupu iacătă, Plahotniuc iaca, mie-mi place cum și ce face. Iaca, el face bine. Eu nu știu, dar mie-mi place”

- „Partide noi să votăm!”

- „Cu cât s-a mărit pensia? Cu 6%?”

- „Da, cu 6%. Iaca, am 36 de ani de lucru și nu mi-au mărit nimic.”

- „Dar mie nu mi-a mărit cu nimic, am lucrat atâția ani și…”

Europa Liberă: Când vin politicienii și vă fac aceste promisiuni în campania electorală, pe dvs. vă ademenesc și credeți că o să vină timpul să trăiți mai bine. De ce nu vine această bunăstare?

- „Depinde și de noi. Noi suntem vinovați tot.”

- „Să nu dea Dumnezeu să fie Dodon! O să ne pună pe urechi gunoiul.”

- „Если президент будет нормальным, не в Европу идти, а чтоб с Путиным дружил, вот и всё.”

„Statu-i sărac, toți îl fură și noi aceștia, pătura de jos, suntem săraci și cu pensii mici, și condiții grele avem de trai
„Statu-i sărac, toți îl fură și noi aceștia, pătura de jos, suntem săraci și cu pensii mici, și condiții grele avem de trai

Europa Liberă: Почему выгоднее дружить с Россией?

- „Потому что когда мы были все с русскими, как Советский Союз, лучше жили, а не с румынами там, не с другими.”

- „Fac bine democrații. PDM face bine, dar Dodon nu face nimic; el îi pentru dânsul.”

- „Nu știu. Eu, de exemplu, îs pentru partide noi. Maia Sandu, Năstase trebuie de votat.”

- „În Moldova o să se trăiască bine când n-o să fie Plahotniuc.”

- „Statu-i sărac, toți îl fură și noi aceștia, pătura de jos, suntem săraci și cu pensii mici, și condiții grele avem de trai. Ceea ce lucrăm noi, ceea ce facem, aceea avem. Iaca, vii la piață și dai niște miez (de nucă) și-ți ei de moarte înapoi și gata.”

Europa Liberă: De ce Moldova nu merge pe o cale dreaptă?

- „Pentru că așa-i conducerea de sus – să le fie lor bine numai, dar de bătrâni, de săraci nu mai au grijă.”

„Poate va da Dumnezeu și va fi și bine.”
„Poate va da Dumnezeu și va fi și bine.”

Europa Liberă: Ei spun că reflectă exact opțiunile cetățenilor. Dvs. i-ați votat și i-ați trimis sus.

- „I-am votat, ne-am gândit că o să fie bine. Iată chiar la noi, aici, în Șoldănești, i-am votat și au zis că au să ne tragă apă; iaca, în mahalaua ceea nu avem apă, e greu de dus, n-o pot scoate că-s bătrână, n-am copii. Cum? Am, dar s-au dus toți și mi-i greu tare că nu-mi ajunge pentru medicamente și de-o pâine poate s-o cumpăr. Care au cotă, mai trăiesc, mai țin și-un purcel și… Dar eu cu ce? Pensia cât o împart – iaca, m-am dus acum și am plătit uslugile (serviciile comunale) și mă uit ce să cumpăr, să mănânc când mă duc acasă și deschid sumca (geanta). Tare-i greu, nicio atenție nu ne trage la bătrâni și la lumea asta săracă.”

Europa Liberă: Mai sperați că lucrurile pot fi schimbate în bine?

- „Poate va da Dumnezeu și va fi și bine.”

Europa Liberă: De cine depinde ca să se schimbe această situație în bine – de cetățean sau de politician?

- „De politician, că noi ce putere avem, noi ce putere avem…”

Europa Liberă: Puterea de a alege.

- „Iarăși alegeri să fie?”

Europa Liberă: În 2018 o să alegeți deputații în Parlament.

- „Degeaba mă duc. La ce să mă duc? Să le umplu lor buzunarele?...”

Europa Liberă: Dar în viitorul Moldovei credeți?

- „Da, o să fie poate ceva, măcar la nepoții noștri, la copiii noștri, dacă noi n-avem nimic.”

- „Conducătorii noștri ce-au promis nu prea dau la lume. De atâta și-i greu, pensiile-s mizerabile, salariile tot la fel…”

Europa Liberă: Și o dată la patru ani vă promit că au să rezolve problemele, vă cer votul, dvs. mergeți la alegeri. Cum vă descurcați pentru cine să votați?

- „Pentru cine? Pentru oamenii care-s competenți, care trag la țărani, la lume, dar nu care au miliardele și le iau, și lumea suferă, mai ales acești de la țară, lumea de la țară și pensionarii.”

Europa Liberă: Dar este o ieșire din situație? Cum se rezolvă aceste probleme durute despre care vorbiți dvs.?

- „Da, vorbim că să intrăm în Europa. Dacă am intra, demult să fi fost în Europa, poate și noi ne mai restructuram oleacă, ai noștri, nu noi, noi suntem de la sat, dar am în vedere conducerea, căci ajutoare multe vin, dar nu știu unde se duc ele, că nu prea ajung la destinație.”

„Îi foarte mare haos în Parlament.”
„Îi foarte mare haos în Parlament.”

Europa Liberă: Și atunci a intrat în joc geopolitica, pentru că unii politicieni promit să apropie Moldova de Rusia, alții – de Uniunea Europeană. Dvs., societatea, sunteți divizați, această dezbinare a societății face și mai vulnerabil statul.

- „Da, pentru că lumea nu știe care și pentru cine să voteze. Promit, îi votăm, dar peste un timp vedem că conducerea nu-i bună. Și rămânem tot noi amăgiți, tot acești care alegem. Nu știm pe cine să alegem.”

- „Îi foarte mare haos în Parlament.”

Europa Liberă: Ei așa spun, că sunt oglinda societății.

- „Clar lucru că-s oglinda societății, dar nu îndeplinesc ceea ce au promis. Promit, dar nimic nu îndeplinesc.”

Europa Liberă: Au să mai vină, iarăși o să vă cerșească votul, iar o să vă promită.

- „O să rămână țara fără lume, fără populație. Doar de ce pleacă toată lumea din țară? Numai pentru asta.”

Europa Liberă: Ian uitați-vă aici, la Șoldănești, e multă lume.

- „Aici nici jumătate din populația care merită să fie în Șoldănești nu-i. Îi foarte multă lume plecată peste hotare.”

Europa Liberă: Credeți că o să se găsească politicieni care să vrea să ducă Moldova pe calea cea bună și dreaptă?

- „Pentru buzunarul lor, pentru buzunarul lor numai, altceva nimic.”

Europa Liberă: Dar dvs. trebuie să-i găsiți pe acei oameni care să aibă grijă și de stat, și de cetățean.

- „Știți cum, este lume care vrea să facă un viitor Moldovei, dar le pune piedică. Piedici au mulți. Îs plecați mai mulți acei care pot decât îs rămași pe loc.”

Europa Liberă: Da, dar decizia e puternică în ziua alegerilor, atunci când mergeți și dați votul?

- „Atunci îi o unitate din toată populația care este doar aici, pe loc. Și se pun acolo, sus, tot cei care nu merită. Acei care merită nu-s acolo.”

Europa Liberă: Cine-i omul acela care merită?

- „Trebuie un gospodar al lumii, dar nu acei cu promisiunile mari.”

Europa Liberă: De ce se trăiește greu în Moldova?

- „Pentru că conducerea-i rea, așa ne conduc, nu se interesează pentru lume nimic.”

Europa Liberă: Conducerea asta ați ales-o dvs., cetățenii.

- „Da, da, noi, dar noi n-am știut ce alegem, iaca ce.”

„Pentru norod să fie bine, să trăiască, să nu fure din bănci, să nu rămânem săraci.”
„Pentru norod să fie bine, să trăiască, să nu fure din bănci, să nu rămânem săraci.”

Europa Liberă: Și dacă vin alegerile în 2018, o să știți pentru cine să vă dați votul?

- „Vom vedea de-acum până atunci cine va fi propus.”

Europa Liberă: Dar ce politician merită votul Dvs.? Ce calități să aibă el, ca să merite încrederea Dvs.?

- „Pentru norod să fie bine, să trăiască, să nu fure din bănci, să nu rămânem săraci.”

„Tineretul pleacă, că n-are de lucru.”
„Tineretul pleacă, că n-are de lucru.”

Europa Liberă: De ce e săracă Moldova?

- „Că fură toți acolo, la Chișinău, iaca de ce. Ei au zacoane (legi), unul cu altul se țin ori ce fac, nu știm.”

- „Ziceau că rău a fost cu rușii, dar cum n-ar fi, toți au avut unde lucra și tot… Dar acum?”

- „Dar acum unde să se ducă omul?...”

- „Eu, dacă am 55 de ani, eu nu pot să lucrez nicăieri, dar, până voi ieși la pensie, câți ani încă-s?”

- „Și ce ai să iei tu la pensie?”

- „Înainte era tutun, era fermă și lumea lucra acolo, dar acum toți șed acasă. Atât că lumea mai ține câte o vacă și le mai dă câte oleacă de lapte. Și iaca cu ce se ține lumea la sat, dar restul pleacă. Tineretul pleacă, că n-are de lucru.”

- „Dar la ce să șadă, dacă n-are de lucru?”

Europa Liberă: Tot politicienii o să vină, o să vă ceară iar votul și o să vă promită că o să vă îmbunătățească condițiile de viață, că o să aducă bunăstare. O să-i credeți? Pentru ce o să votați la următoarele alegeri?

- „Parcă-i numai aista…”

- „Nu face de votat pe nimeni acum.”

- „În Plahotniuc aista parcă oleacă avem încredere. Parcă-parcă ne pare că ceva face pentru lume așa, văd că ba ajutor acolo, ba acolo mai dă la lume. Tot îi ajută pe acești săraci, poate s-a îmbogăți și republica noastră cândva.”

Europa Liberă: De cine depinde?

- „De conducere!”

- „De conducere. Cetățenii nu pot să facă nimic. Ce noi suntem acolo, în Parlament, noi facem legile? Lumea numai ascultă la televizor ce fac ei acolo.”

Europa Liberă: E mai mult adevăr sau minciună în societate?

- „Mai multă minciună, mai multă minciună, adevăr nu se vede. Eu tot gândeam că cu Europa asta poate oleacă și noi ne-om îmbogăți, să așteptăm și noi, dar până vom ajunge… chiar în Europa nu se știe. Când o să ajungem noi abia, să răsuflăm și noi?”

Europa Liberă: De ce se trăiește greu în Moldova, după 26 de ani de independență? S-au perindat partide la putere, la guvernare de diferite culori.

- „Nu se face nimic în folosul oamenilor.”

Europa Liberă: Cum vă explicați că nu se face nimic în folosul cetățeanului?

- „Așa-i guvernarea, primesc legi în folosul lor, predomină minciuna, îi corupție…”

Europa Liberă: Și acum ei au încercat să schimbe sistemul electoral…

- „Da, dar tot în folosul lor.”

”Lumea se teme să vorbească deschis, să iasă deschis.”
”Lumea se teme să vorbească deschis, să iasă deschis.”

Europa Liberă: …spunându-vă că o să vă aducă deputatul mai aproape de grijile dvs.

- „Am înțeles, am văzut și circumscripțiile – toți îs împărțiți. Noi suntem, o bucată de raion îi cu Teleneștiul, restul suntem în partea astălaltă. Eu știu care o să fie al nostru și cât e de aproape de noi? Nu înțeleg. O să vedem, dar nu e bine.”

- „Dar eu știți ce vă voi spune? Lumea se teme să vorbească deschis, să iasă deschis, de atâta că este sistemul juridic, poliția, procuratura și judecătoria care sunt părtinitoare și, dacă ai deschis gura oleacă mai tare și mata azi mă spui cine-s eu, eu cred că mâine de-amu voi avea nu știu ce, un dosar deschis acolo. Eu vorbesc cu vecinii, vorbesc cu colegii de serviciu și ei preferă să tacă.”

Europa Liberă: Ce înseamnă să trăiești cu frică sau să taci?

- „Foarte greu. Duci frică, pentru că, dacă nu te-a aninat pe tine, ți-a aninat copiii, ți-a aninat soțul și decât să intri în încurcătura asta mare, mai bine suporți frica asta care este, fiindcă nimeni nu te apără.”

- „Nu e libertate la noi!”

Europa Liberă: Dați soluții. Ați constatat până acum starea asta deplorabilă, ce rezolvări propuneți?

- „Sistemul juridic independent, cu specialiști tineri, acești bătrâni sunt compromiși, o societate de judecători, procurori și polițiști putrezi de bolnavi. Și bogați, dar bolnavi, am în vedere că ei îs bolnavi de nedreptatea asta. I s-a spus să facă așa, el face așa, chiar dacă calcă peste om, peste soarta omului. Dacă va veni o generație nouă, tânără, cu idei noi, atunci eu cred că ceva se va schimba. Și dacă ceva se va schimba în sistemul juridic, oamenii vor răsufla mai ușurați, vor prinde la aripi…”

„Foarte greu, foarte greu, că acești care au rămas degradează
„Foarte greu, foarte greu, că acești care au rămas degradează

Europa Liberă: Foarte mulți cetățeni au ales să plece. Fără acești oameni apți, care s-au considerat totuși clasa de mijloc a societății, Moldova poate face pași siguri înainte?

- „Foarte greu, foarte greu, că acești care au rămas degradează și merge înainte cu degradarea și de atâta.”

- „Și-i urât.”

Europa Liberă: Cine face viitorul Moldovei? De cine depinde viitorul acestui stat?

- „Depinde de acești tineri care sunt azi și de acești care au mai rămas și înțeleg ceva. Și iată, ei cu sistemul acesta electoral… Eu, de pildă, aș fi fost de acord să lase să rămână partide, dar pe listă, ca noi să ne alegem, căci totuși ne ajunge mintea și capul. Eu am citit în ziar ce încâlcitură au făcut, i-au ales – „aha, aista, cred că lui Dodon, aista lui Shor, aista la socialiști” și-i bună ziua, și gata. Ei au fost, ei au rămas.” (Offf să nu ne arăți la nimeni, eu am vorbit că…)

„Au cumpărat tot, a mai rămas, cât a mai cumpăra încă și acele…”
„Au cumpărat tot, a mai rămas, cât a mai cumpăra încă și acele…”

Europa Liberă: Nu. Valentina Ursu sunt de la radio.

- „Eu după voce vă cunosc. Au cumpărat tot, a mai rămas, cât a mai cumpăra încă și acele…”

Europa Liberă: Dar chiar credeți că în 2018 șansa coruperii alegătorilor rămâne mare, adică își vor vinde cetățenii votul?

- „Rămâne mare șansa de a cumpăra votul!”

Europa Liberă: De ce lumea își vinde votul?

- „Își vinde votul, pentru că lumea e săracă.”

Europa Liberă: Și cu acei 200-300 de lei, care i se dă pentru un vot, devine bogată?

- „Lumea conștientă care citește, care mai este informată nu-și vinde votul și se duce în cabina de vot și știe ce să facă, dar bătrânelelor în vârstă de 75 și mai mult le-au spus „votează cutare semn” ori „votează numărul cutare și, iată, pentru asta ai”. Și ei sunt oameni conștienți din timp și el spune „dar eu am promis…”. Asta-i viața.”

- „Că așa le-a spus primarul…”

Europa Liberă: De ce lumea deplânge situația în care s-a pomenit statul Republica Moldova?

- „De atâta că totu-i tâlhărie și-i sărăcie. Acești mai mari tot fură și la acești mititei nu le dau nimic.”

„Nu dau la nimeni votul. Nici pe unul nu-l votez, că-s toți bandiți
„Nu dau la nimeni votul. Nici pe unul nu-l votez, că-s toți bandiți

Europa Liberă: Dar acești mai mari vin la cei mici și le cer voturile. Mă refer la politicienii care vin și vă cerșesc voturile.

- „Nu dau la nimeni votul. Nici pe unul nu-l votez, că-s toți bandiți. Pe cine să aleg, dacă n-am pe cine? Nimeni nu merită. Niciun partid.”

Europa Liberă: Și dacă niciun partid nu-l merită, Parlamentul a votat o nouă lege electorală, ca să aduceți deputații și pe circumscripții, nu numai pe listă de partid.

- „Nu, nu mă duc la vot!”

Europa Liberă: Nici uninominal?

- „Nici! Acum de un an de zile, de când s-a furat miliardul, au aruncat pe spatele noastre, să punem noi miliardul. Am 80 de ani și mă pune să plătesc pământul, pe când cu sovieticii niciodată pensionarii nu plăteau. De atâta nu găsesc nimic bun în Guvernul și partidul acesta. Să vină și să simt că mă ajută cu ceva la bătrânețe, l-aș alege.”

Europa Liberă: Politicienii au divizat societatea, inclusiv pentru apropierea Moldovei de Est sau de Vest. Dvs. vă descurcați în această geopolitică?

- „Și da, și nu. Cu rușii îi rău și cu Europa tot. Dar, totuși, Europa ceva „aruncă”, dar rușii totul fărâmă cu tancurile ce se duce din Moldova. Și nu-s cu rușii, îs cu Europa.”

- „Noi suntem cu Europa, ce să ne ajute rușii?... Gata, ne-au dat deoparte.”

- „Nu mai suntem încă cu Europa, încă este loc de joc, încă numai ne afiliem, dar nu suntem în Europa. Viitorul Moldovei trebuie să depindă de tineret, dar tineretul se duce și rămâne din rău încă mai rău.”

Europa Liberă: Acum, socialiștii au lansat această inițiativă să adune semnături ca să transforme regimul în Republica Moldova din unul parlamentar în unul prezidențial.

- „Nu, nu, nu, pentru că ce o vrea el aceea o să facă.”

Europa Liberă: Cine?

- „Prezidentul. Eu știu că el vrea să conducă totul, înțelegeți? Dar, dacă i-a dat totul în mâna lui, tot nu-i drept, că el o să-și adune blocul lui și iștilalți…”

- „Pe dl Igor Dodon îl am chiar pe „Odnoklassniki”. Știți ce-mi pare rău? Îmi pare rău că la televizor nu sunt multe canale moldovenești, îs multe în rusă, multe canale-s din Rusia și din Ucraina, dar din Moldova îmi pare rău că nu-s canale pe care pot să văd politica, să văd ce se întâmplă în țară.”

Europa Liberă: Și Dvs. de unde vă informați? De la mahalagii, de la?…

- „De pe Internet, de pe telefon, punem bani pe cont și ne informăm.”

Europa Liberă: Sunteți mai tânără. Credeți în viitorul Republicii Moldova? De cine depinde acest viitor?

- „Viitorul depinde de noi. Trebuie să ne ducem la Parlament și să facem ordine.”

Europa Liberă: Ordinea asta o faceți în timpul alegerilor, atunci când aduceți deputații pe listă de partid, în circumscripții uninominale.

- „Când au fost înainte de alegeri, i-au amăgit, le-au promis, le-au dat 200 care 300 de lei, care 100 și i-au încărcat în autobuz și i-au dus. Că lumea le-a părut rău, că-s dezamăgiți, că pe Plahotniuc trebuie de dat afară, că-i bun bandit.”

„Își vinde viitorul și viitorul copiilor noștri și nepoților, și strănepoților noștri.”
„Își vinde viitorul și viitorul copiilor noștri și nepoților, și strănepoților noștri.”

Europa Liberă: De ce își vinde cetățeanul votul, ca după asta să vorbească de rău politicianul?

- „Că-i promite, îi dă bani, câte 100, care 150 de lei și lumea-și vinde votul pentru acel care vine la conducere și nu face nimic.”

Europa Liberă: Dar nu-și vinde și viitorul, dacă-și vinde votul?

- „Își vinde viitorul și viitorul copiilor noștri și nepoților, și strănepoților noștri.”

Europa Liberă: Cine merită votul Dvs.? Ce fel de politician să fie acela care să câștige încrederea?

- „Am vrea să fie un politician care, în primul rând, să se gândească la lume.”

Europa Liberă: Dar ei toți spun că se gândesc la lume.

- „Promit, dar nimic nu fac.”

Europa Liberă: Au promis că au să vă aducă deputatul mai aproape de grijile cetățeanului și au zis că 50 de deputați vor fi aleși în baza listelor de partid, iar 50 – în circumscripții uninominale.

- „Nu aș fi de acord să fie atâția deputați în Parlament. Ajung și 50 de deputați, că-s tare mulți și 10-15 mii primesc leafă, poate și mai mult primesc. Avocații primesc o leafă bună, poliția care ține mult cu corupția; noi suntem pe ultimul loc, la fund. Și ne zbatem ca peștele pe uscat, avem noroc de bărbați, care pleacă peste hotare și ne vin banii, dacă n-ar fi ei, am pieri de foame.”

Au fost mai multe opinii pe care le-am cules la Șoldănești.

*

În opinia lui Traian Băsescu, fost lider de la Cotroceni, realist ar fi ca Republica Moldova să-și vadă drumul spre Europa printr-o unire cu România. Ar fi și o soluție de securitate, și o soluție de perspectivă de creștere economică și, implicit, a nivelului de trai al populației din stânga Prutului. „Asta-i perspectiva onestă”, a declarat Traian Băsescu, care este președinte de onoare al Partidului Unității Naționale din Republica Moldova și al Mișcării Populare din România, partide care pledează pentru Unirea Republicii Moldova cu România. Discuția am pornit-o de la reforma electorală în baza căreia vor fi aleși deputații în Parlamentul de la Chișinău în cadrul scrutinului din 2018, mai ales că România a trecut printr-o asemenea experiență.

Traian Băsescu: „Uitați-vă, o să plec de la un exemplu din România, unde eu am fost partizanul introducerii votului uninominal și a fost un eșec total, pentru că românii nu ajunseseră încă la maturitatea la care să aleagă oameni și s-au dus tot cu votul… „a, de la ce partid e, păi, eu vreau să-l votez pe acela de la socialiști sau de la PDL”. S-au dus tot pe partid, ceea ce înseamnă că votul uninominal poate fi introdus în țări ca Germania, spre exemplu, unde este o democrație.”

Europa Liberă: Așa și spun cei care au votat acest sistem, că au preluat exemplul german.

„ Acel vot uninominal a dat cel mai slab Parlament pe care l-a avut România.”
„ Acel vot uninominal a dat cel mai slab Parlament pe care l-a avut România.”

Traian Băsescu: „Da. Ce n-au preluat? Maturitatea politică a electoratului german și obișnuința de a te uita la valoarea omului, și nu la partidul pe care îl simpatizezi. Deci, asta am făcut și noi. Unul din argumente era: „Uitați-vă că în Germania jumătate din Parlament se alege pe votul uninominal”. Dar a fost un eșec cumplit. Acel vot uninominal a dat cel mai slab Parlament pe care l-a avut România.”

Europa Liberă: Și cum vă explicați că cei de la Chișinău au insistat cu tot dinadinsul să facă această reformă exact după modelul pe care l-ați amintit că a fost în România?

Traian Băsescu: „A fost un eșec și s-a revenit; în România s-a revenit la votul pe liste, pentru că oamenii încă sunt la stadiul în care votează… Nu-mi explic, de multe ori se caută sisteme electorale mai bune. Sigur, el avantajează socialiștii și am înțeles că și Plahotniuc ar fi fost de acord, crezând că are un partid mare. Plahotniuc trebuie să știe că el n-are un partid mare, el a cumpărat parlamentari. El a avut 19 parlamentari, că are acum 51, ăștia-s făcuți pe bani, până la 51. Plahotniuc va fi unul dintre cei care vor fi păcăliți de propriul lui aranjament cu Dodon.”

Europa Liberă: Așa faceți estimările astea?

Traian Băsescu: „Așa fac eu estimările, da.”

Europa Liberă: Și credeți că el nu a luat în calcul inclusiv acest gând pe care l-ați exprimat Dvs.?

Traian Băsescu: „Doamnă, nu știu. De unde să știu eu cum gândește Plahotniuc? Eu vă spun cum gândesc eu.”

Europa Liberă: Să vă întreb despre oligarhie, pentru că am amintit despre situația și din România, și din Ucraina, și din Republica Moldova. Peste tot se vorbește despre corupție, despre oligarhie, despre sărăcie, a ieșit lumea și în stradă să protesteze. Până unde se va merge și ce se va obține?

Traian Băsescu: „Până când oamenii politici vor face ce vrea electoratul, ce vrea poporul. Și în România au fost tentative de a schimba legile justiției, și iese lumea în stradă. Sigur că legile justiției sunt așa cum sunt în România din 2005, din primul meu an de mandat, când ministru al Justiției a fost doamna Monica Macovei. Este clar că au unele lacune, numai că, profitând de aceste lacune, socialiștii de la noi ar vrea să aducă oarecum din nou sub control justiția. Așa ceva nu se poate. Pe de o parte, avem…”

Europa Liberă: Calea este ireversibilă, lăsați să se înțeleagă?

Traian Băsescu: „În România este ireversibilă. Încercarea lor de a aduce puțin sub control justiția a scos lumea în stradă. Nu numai la București.”

Valentina Ursu și Traian Băsescu în studioul Europei Libere de la Chișinău
Valentina Ursu și Traian Băsescu în studioul Europei Libere de la Chișinău

Europa Liberă: În toată țara?

Traian Băsescu: „În toată țara. Deci, nu vor reuși, din acest punct de vedere. Pe de altă parte, Curtea Constituțională are câteva zeci de articole din noul Cod Penal și noul Cod de Procedură Penală pe care le-a declarat neconstituționale. Este clar că aici trebuie umblat și trebuie aduse în limitele Constituției toate articolele de lege constatate a fi neconstituționale.”

Europa Liberă: Dar fără o justiție independentă se poate aduce bunăstare?

Traian Băsescu: „Nu, exclus! Deci, fără justiție independentă nu poate exista bunăstare. Pe de altă parte, nu trebuie o justiție izolată de celelalte două puteri. Adică trebuie să existe un echilibru al puterilor în stat.”

Europa Liberă: Executivă, legislativă și judecătorească?

Traian Băsescu: „Și judecătorească… Și niciuna să nu încerce s-o domine pe cealaltă. De aceea, sistemele trebuie foarte bine echilibrate. Deci, România încă n-a ajuns la acest echilibru între cele trei puteri și de aceea se pun probleme de ajustare, de acord fin al legislației și gândiți-vă că avem o legislație lucrată cu experți internaționali, care au spus „acum îi forma bună”. Iată că în practică s-a dovedit că sunt lucruri care trebuie ajustate după un număr de ani, după ce s-a văzut că dau rateuri acele zone din legislația justiției.”

Europa Liberă: Iar dacă justiția nu este independentă, e greu să crezi că vin investitorii străini, pentru că ei vorbesc numai nu despre un mediu prietenos?

Traian Băsescu: „Nu, doamnă, dacă justiția nu este independentă, este de neconceput orice progres al societății. Până la investitorii străini, societatea nu se transformă decât într-o oligarhie în care cei care controlează justiția au acces nelimitat la toate resursele statului, fie că e el mai mare sau mai mic. Uitați-vă că sunt reacții extrem de puternice și în Statele Unite, și în Franța, și oriunde, în Germania nu mai vorbim. Și uitați-vă la Panama Papers, care ce înseamnă? În țările astea cu democrații atât de consolidate, iată că sunt oameni, și nu oameni neimportanți pe planetă, inclusiv Familia Regală a Marii Britanii, care a fugit cu banii în paradisuri fiscale, însăși regina mamă. Aș vrea să tragem o concluzie: Trebuie să ai o justiție care să aibă forță să lupte chiar și în condițiile în care regina mamă, super-sportivi, oameni de afaceri foarte mari își fac evaziune fiscală, nu plătesc Fiscului banii și fug cu banii în paradisuri fiscale. Deci, asta înseamnă o justiție puternică. România încă nu-i la stadiul acesta, încă își mai ajustează modul de funcționare a puterilor în stat, a tuturor celor trei puteri, că România are imperfecțiuni și în modul de funcționare a puterii executive, și a puterii legislative, și a puterii judecătorești. Acum sunt acele ajustări de care este nevoie, dar fondul este rezolvat. Republica Moldova este încă departe de a fi rezolvat fondul.”

Valentina Ursu
Valentina Ursu

Europa Liberă: Și atunci cu oligarhia cine trebuie și poate să lupte?

Traian Băsescu: „Justiția.”

Europa Liberă: Dacă e la cheremul politicului?

Traian Băsescu: „Păi, aici e problema. Trebuie scoasă de sub controlul politic. Trebuie scoasă de sub controlul politic, pe de altă parte…”

Europa Liberă: Cetățenii zic că nu mai sunt în putere să facă acest lucru, pentru că presiunile din stradă nu au dat rezultatele pe care și le-au dorit.

Traian Băsescu: „Li se pare că n-au dat rezultate. Le-au dat. Uite, ușor-ușor începe să miște și justiția din Republica Moldova. Vine cu presiune și Bruxelles-ul, pe bani, și spune „nu faceți aia, nu primiți bani; nu faceți justiție independentă, nu vă dăm deloc; faceți vreun pas, vă mai dăm niște bani să plătiți salariile și pensiile”. Acesta-i modul de lucru al Bruxelles-ului, dar totul depinde de un moment astral în care Republica Moldova să prindă un Guvern și o majoritate parlamentară decisă să facă justiție independentă. Și atunci va face legile să fie independente.”

Europa Liberă: Vreau să vă spun ceea ce aud de la omul de la firul ierbii. Inclusiv atunci când vine vorba de banii din afara Republicii Moldova, care sunt trimiși aici pentru adevăratele reforme și lumea se întreabă: „Cât de serios sunt luați la masa de dialog politicienii din Republica Moldova, când spun că angajamentele pe care și le-au asumat 90 la sută au fost îndeplinite”?

Traian Băsescu: „Păi, ca dovadă Fondul Monetar Internațional. Am văzut concluziile, perioada de evaluare care n-a fost mică, 10 zile a stat Fondul Monetar Internațional la Chișinău.”

Europa Liberă: Da, ultima echipă care a făcut aici evaluare.

Traian Băsescu: „Ultima misiune a Fondului, da. Și care a anunțat că în linii mari s-au atins obiectivele stabilite cu Fondul, drept pentru care în bordul din decembrie vor elibera tranșa de 23 de milioane de dolari pentru Republica Moldova. Țineți cont că Bruxelles-ul, la rândul lui, a spus: „Dacă Fondul Monetar Internațional…”

Europa Liberă: …dă unde verde, se oferă și 100 de milioane de euro?

Traian Băsescu: „Dă unde verde, și ei deschid refinanțarea de 100 de milioane din care 40 de milioane sunt nerambursabile și 60 de milioane rambursabile.”

„Nu merge cu vorbe la evaluările pe care le face Fondul Monetar Internațional.”
„Nu merge cu vorbe la evaluările pe care le face Fondul Monetar Internațional.”

Europa Liberă: Dar partenerii externi ai Republicii Moldova cunosc la justa valoare situația de aici, fără ca să ia în calcul doar declarațiile frumoase, care se fac din partea guvernanților?

Traian Băsescu: „Doamnă, vă spun din experiență, că și România a avut zeci de ani de monitorizare. Nu merge cu vorbe la evaluările pe care le face Fondul Monetar Internațional. El trebuie să vadă legi că s-au făcut, să vadă că acele legi se implementează. Deci, Doamne ferește, nu fac propagandă Guvernului, dar este clar că marea majoritate a obiectivelor stabilite cu Fondul au fost atinse.”

Europa Liberă: Și Dvs. vreți să spuneți că actuala guvernare face ceea ce a promis?

Traian Băsescu: „Eu spun ce am văzut că a spus Fondul Monetar Internațional, că eu n-am participat la evaluarea pe care a făcut-o Fondul, dar am văzut concluziile Fondului Monetar Internațional. Or, dincolo de asta ce ar trebui să facem? Să spunem: „Nu, Fondul Monetar Internațional minte”? Nu putem nici așa.”

Europa Liberă: Dar și lumea nu minte atunci când zice că e săracă, că pensiile sunt mici, că salariile bugetarilor sunt modeste, că locuri de muncă nu se creează…

Traian Băsescu: „Așa era în România în anii ’90. Până când nu se fac reformele structurale și țara devine performantă, va fi sărăcie pe o plajă mare. În România sărăcia s-a redus. Exact pentru că instituțiile au început să funcționeze, exact pentru că lupta împotriva corupției începe să dea roade și uite așa… Deci, astea-s evoluțiile. Sigur, dacă vă duceți în România, să știți că și românii vor spune că nu-s mulțumiți.”

Europa Liberă: Dar nivelul de trai este altul decât aici, în Republica Moldova?

Traian Băsescu: „Indiscutabil. Și aici vă dau un exemplu, care poate arăta ce înseamnă evoluțiile în urma reformelor. Spre exemplu, în 1990, Republica Moldova și România aveau același produs intern brut pe cap de locuitor.”

Europa Liberă: Exact, exact.

„O dată cu deschiderea Acordului de Asociere cu UE, economia României s-a deschis competiției UE”
„O dată cu deschiderea Acordului de Asociere cu UE, economia României s-a deschis competiției UE”

Traian Băsescu: „În momentul de față, produsul intern brut pe cap de locuitor în România este de 6,7 ori mai mare decât în Republica Moldova. De ce? Pentru că în România s-au făcut reformele, s-au făcut ajustările economiei. Aici ar trebui să vă fie mai ușor. Și vă spun de ce – nu aveți industria pe care o avea România. România a suferit foarte mult că, odată cu deschiderea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, economia României s-a deschis competiției Uniunii Europene…”

Europa Liberă: Piața liberă…

Traian Băsescu: „…care a făcut zob toate marile citadele industriale din timpul lui Ceaușescu, care erau concepute să vândă în cadrul CAER, dar nu puteau sta în competiție calitativă pe piața Uniunii Europene. Republica Moldova nu are această problemă, ar trebui să meargă mai ușor lucrurile.”

Europa Liberă: Ce mesaj aveți pentru cetățenii Republicii Moldova, pentru ascultătorii Europei Libere?

Traian Băsescu: „Eu am un singur mesaj: „Soluția pentru ca Republica Moldova să fie în securitate, să aibă perspectiva prosperității și să iasă din zona gri în care se află acum este Unirea cu România”. Asta e soluția.”

Europa Liberă: Îi mai dați o carte de joc lui Igor Dodon să vă dea reproș?

Traian Băsescu: „Păi, dacă eu ca om politic aș fi stat să mă uit la reproșurile pe care mi le fac unii și alții pentru ce spun și ce cred, n-aș mai fi făcut politică. Eu sunt convins că asta-i soluția.”

Europa Liberă: Vă mulțumim foarte mult pentru amabilitatea și receptivitatea de care ați dat dovadă atunci când v-am invitat să avem această discuție în studioul Europei Libere de la Chișinău. Vă mai așteptăm și cu alte ocazii.

Traian Băsescu: „Revin cu plăcere.”

XS
SM
MD
LG