„Vom fi prieteni sigur, și vom colabora” asigura miercuri, la Chișinău, Dmitri Kozak, emisarul președinției ruse pentru relații economie și comerciale cu R. Moldova. Este adevărat, la o scurtă întâlnire cu presa, singur după discuțiile avute la președinție cu Maia Sandu și Ministrul de Externe Nicu Popescu. Ulterior, pe Facebook, președinta Maia Sandu și Ministrul de Externe au postat comentarii aproape indentice, în care se spune numai : „"Am reiterat poziția noastră în vederea relansării unui dialog pragmatic și constructiv, care să fie în interesul cetățenilor Republicii Moldova. Am discutat mai multe subiecte importante de pe agenda bilaterală, inclusiv problema exporturilor produselor agricole moldovenești pe piața rusă și noul contract de livrare a gazelor naturale pentru țara noastră".
Ce se poate înțelege totuși din această înșiruire de „locuri comune”? Europa Liberă a stat de vorbă cu Victor Chirilă, director executiv al Asociației pentru Politică Externă (APE) .
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: În ce măsură s-au dezghețat relațiile dintre Chișinău și Moscova după această întrevedere care a durat aproape două ore, pe care a avut-o șeful adjunct al administrației prezidențiale ruse, Dmitri Kozak, cu președinta Maia Sandu, la care au mai participat și șeful diplomației moldave, Nicu Popescu, și dl Kulminski, vicepremierul pentru reintegrare? În ce măsură s-a reușit dezghețarea dialogului?
Victor Chirilă: „E greu de spus la acest moment, urmează să vedem acțiunile ulterioare, dar cred că dl Kozak nu a venit în zadar la Chișinău. Faptul că atât de rapid a fost primit de dna Maia Sandu, receptivitatea Chișinăului demonstrează că există la Chișinău un interes mare pentru a demara dialogul, dar, în același timp, și faptul că dl Kozak a venit la câteva zile după ce actualul guvern a reluat puterea în propriile mâini demonstrează că există același interes mare pentru dialog cu Chișinăul și la Moscova, în special la Kremlin. Deci, din ambele părți există interes pentru a relua dialogul, în special la nivel înalt, dar și la nivelurile ministeriale și ale diferitelor agenții. Dar fără îndoială, totul va depinde de o eventuală întâlnire la nivel înalt între dna Maia Sandu și președintele Putin și, din punctul meu de vedere, risc să fac o presupunere că această vizită a dlui Kozak este legată de o eventuală întâlnire la nivel înalt, care ar putea să aibă loc într-un viitor foarte apropiat.”
### Vezi și... ### Kozak după întâlnirea cu Maia Sandu: „Vom fi prieteni în mod sigur și vom colabora”
Europa Liberă: În 2019 se pregătea o întrevedere pe care Maia Sandu, pe atunci premierul Republicii Moldova, urma s-o efectueze în Federația Rusă și să se întâlnească cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.
Victor Chirilă: „E adevărat, însă acum este un cu totul alt context politic. Maia Sandu este președinta Republicii Moldova, șefa statului, de asemenea avem un guvern care este pro-prezidențial, îi susține în totalitate agenda, deci este clar că Moscova are acum o cu totul altă perspectivă la Chișinău și interesele sale sunt mult mai mari pentru dialog decât au fost în 2019, pentru că forțele politice care reprezentau interesele Moscovei la Chișinău acum se află în opoziție și chiar și în opoziție nu se simt foarte sigure pe ele, se simt în continuare cu musca pe căciulă. Și cred că Moscova este interesată foarte mult ca interesele acestor forțe să fie respectate, dar având în vedere agenda de reforme pe care dna Maia Sandu și actualul guvern vor s-o implementeze, aceste interese pe care Moscova ar dori să le păstreze la Chișinău ar putea să fie, într-un fel sau altul, afectate.
De aceea cred că Kozak a venit la Chișinău nu doar pentru a pregăti vizita, dar și pentru a trimite un mesaj mai clar referitor la condițiile de reluare a dialogului, la condițiile de promovare a acestui dialog, la condițiile de respectare a intereselor sale în Republica Moldova.
Deci, eu cred că este o vizită de tatonare, dar, în același timp, de trimitere a mesajelor clare cu privire la condiționalitățile de promovare a dialogului și de realizare a acelor obiective pe care și le-au propus dna Sandu și guvernul condus de dna Gavriliță.”
Europa Liberă: Reprezentantul special al lui Vladimir Putin, dl Kozak a făcut scurte declarații imediat după ce s-a văzut cu Maia Sandu și el a menționat că s-au înțeles cele două părți să discute chestiunile care sunt de interes comun, că ar fi avut o discuție constructivă și binevoitoare, că s-au înțeles să înceapă dialogul și că Rusia oferă sprijin în soluționarea diferendului transnistrean, Rusia ar fi interesată de nimicirea munițiilor din stânga Nistrului al căror termen demult a expirat. L-am citat pe dl Kozak. Asta înseamnă că o parte a acestui dialog s-a axat pe dosarul transnistrean?
Problema transnistreană nu este o prioritate nici pentru Moscova, nici pentru Chișinău
Victor Chirilă: „Cred că da, fără îndoială au discutat și despre acest subiect, dar nu cred că au intrat în profunzime. Probabil că au discutat despre promovarea dialogului între ambele maluri, între Tiraspol și Chișinău, despre promovarea măsurilor de încredere, despre promovarea cooperării economice etc.”
Europa Liberă: Dar credeți că Moscova ar mai avea interes pentru planul de federalizare a Republicii Moldova, asemănător cu cel din 2003, dar poate fără a fi folosit cuvântul „federalizare”, o altă noțiune să găsească?
Victor Chirilă: „Rusia nu a renunțat niciodată la acel plan, Rusia pur și simplu așteaptă un moment potrivit pentru a pune acel plan cu anumite schimbări, de exemplu, de formă în realitate, dar nu a renunțat niciodată. Nu cred însă că Moscova urmărește acum să soluționeze problema transnistreană definitiv, nu are interes geopolitic și nu cred că Moscova, deocamdată, consideră că are la Chișinău partenerul potrivit pentru a soluționa problema transnistreană astfel ca să vină în întâmpinarea intereselor sale. Deci, cu siguranță nu este o prioritate nici pentru Moscova soluționarea problemei transnistrene la acest moment, de asemenea nu este o prioritate nici pentru Chișinău.
### Vezi și... ### „Avem posibilitatea să schimbăm variabila economică a acestui conflict”Așa cum reiese din programul de reintegrare, se va pune accent pe reformele interne, astfel încât în Republica Moldova malul drept al Nistrului să fie mai atrăgător pentru malul stâng al Nistrului, pentru regiunea transnistreană și cetățenii care locuiesc acolo. De aceea cred că părțile au un anumit câmp de manevră în acest sens, niciuna din părți nu vede soluționarea problemei transnistrene într-o perioadă foarte scurtă și din punctul acesta de vedere există un câmp de manevră pentru a soluționa alte probleme.”
Europa Liberă: Dar a vorbit despre distrugerea munițiilor și a amintit despre termenul demult expirat al acelei cantități mari de muniții de la Cobasna?
Victor Chirilă: „Lucrul acesta este evident, acele muniții sunt cu termenul expirat de mult și ele, într-adevăr, au devenit un pericol regional și Rusia înțelege foarte bine acest lucru și că trebuie soluționată această problemă, altfel ne putem trezi într-o zi cu un dezastru. Și cine va fi blamat? Fără îndoială că Rusia va fi blamată pentru acel dezastru care va fi nu doar unul local, ci va fi unul regional. De aceea Rusia cred că are un interes sporit pentru a reduce din arsenalul militar care exisă acolo. Nu știu dacă de a-l lichida pe tot, dar fără îndoială, de a-l reduce semnificativ, în special de a reduce acel armament care este cu termenul expirat și poartă un risc mare de a produce o conflagrație regională. Din acest punct de vedere, nu văd nimic surprinzător în poziția Federației Ruse. Nu am auzit să se discute despre retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană sau despre transformarea acelei misiuni de pacificare în una civilă.”
Europa Liberă: Rusia reacționa bolnăvicios atunci când auzea asemenea declarații din partea noii puteri de la Chișinău.
Victor Chirilă: „Exact. Și trebuie să remarc că Chișinăul și-a domolit un pic accentele pe aceste subiecte – retragerea trupelor și transformarea acelei misiuni în una civilă.”
Europa Liberă: Și care ar fi lămurirea? Ca să nu-i supere pe ruși?
Victor Chirilă: „Lămurirea constă în faptul că se dorește un dialog cu Federația Rusă și se dorește o relansare a relațiilor economice, se dorește soluționarea unor probleme care afectează cetățenii noștri care se află la muncă sau cu traiul temporar în Federația Rusă.”
Actuala misiune de pacificare nu mai corespunde realităților.
Europa Liberă: Bine, dar în 30 de ani de independență toate guvernările au cerut Rusiei să-și retragă armata, credeți că subiectul evacuării trupelor ruse nu va mai fi pe agenda celor două state?
Victor Chirilă: „Eu cred că va fi. Chiar dacă aceste două subiecte nu se regăsesc în programul de guvernare în mod clar, din câte știu, subiectul se află pe agenda diplomației și se discută la nivel bilateral și în formate multilaterale, nu a dispărut acest subiect, se discută. Și Chișinăul continuă să promoveze ideea transformării misiunii de pacificare în una civilă, care să asiste la procesul de reintegrare și de promovare a măsurilor de încredere.
Actuala misiune de pacificare nu mai corespunde realităților și nicidecum nu facilitează procesul de reintegrare și de promovare a măsurilor de încredere și acest lucru trebuie explicat și Rusiei, dar și partenerilor noștri din Occident care ar trebui să ne susțină, astfel creând un mediu necesar pentru ca această transformare să aibă loc. Dar repet, chiar dacă nu se află explicit în programul de guvernare, subiectele se află pe agenda de discuții a diplomației și vor continua să fie promovate.”
Putin nu este omul care să-și abandoneze sateliții
Europa Liberă: Până acum dialogul cu Federația Rusă era, într-un fel, să zic așa, monopolizat, dominat de politicienii care astăzi au ajuns în opoziție. Credeți că Rusia nu va mai simpatiza în aceeași măsură segmentul politic pro-moscovit, cu viziuni pro-estice?
Victor Chirilă: „Dimpotrivă, cred că Federația Rusă nu-i va abandona. Putin nu este omul care să-și abandoneze sateliții și a demonstrat cu diferite ocazii că își apără sateliții, indiferent ce credem noi despre ei. Cred că va face tot posibilul ca să apere interesele Partidului Socialiștilor și Partidului Comuniștilor în Republica Moldova, mai mult decât atât, va încerca să protejeze interesele sale.
Știm foarte bine că Partidul Socialiștilor a fost implicat în finanțări dubioase din exterior în timpul campaniei electorale, subiectele acestea nu au dispărut, va trebui, probabil, justiția să revină la ele. De aceea eu cred că Rusia va face tot posibilul ca cumva să apere Partidul Socialiștilor de astfel de scandaluri, nu știu în ce măsură îi va reuși. Acesta este un subiect destul de delicat, care este ignorat de noi aici, la Chișinău, este un subiect delicat între Chișinău și Moscova și cred că ar putea crea anumite tensiuni în viitor, mai ales pe măsură ce reforma justiției și a procuraturii va evolua, procuratura își va îndeplini sarcinile și obligațiile sale de serviciu, atunci probabil că se va reveni la acest subiect și atunci vom vedea și reacția Federației Ruse. Federația Rusă nu-și abandonează sateliții și nu îl va abandona nici pe Dodon, nici pe Voronin și nici partidele pe care le conduc ei.
### Vezi și... ### Ion Tăbârță: „Nu trebuie să fim naivi și să credem că forțele oligarhice vor ceda cu una, cu două”Deci, fără îndoială că va continua să le apere interesele și aceste partide depind și de mediul mediatic, presa în limba rusă din Republica Moldova. Deci, iarăși un domeniu unde autoritățile noastre își propun să facă o anumită ordine pentru a asigura securitatea mediatică a țării noastre, deci în viitor s-ar putea să apară tensiuni și la acest subiect. Sunt mai multe capcane care amenință buna desfășurare a dialogului nostru cu Federația Rusă.”
Chișinăul nu este în poziția de a o face pe toreadorul în relația cu Federația Rusă
Europa Liberă: Cunoașteți că la Chișinău sunt și voci din tabăra adversarilor politici ai Maiei Sandu care nu văd cu ochi buni totuși această dezghețare a dialogului dintre Chișinău și Moscova?
Victor Chirilă: „Chișinăul nu este în poziția de a o face pe toreadorul în relația cu Federația Rusă, noi avem nevoie de dialog cu Federația Rusă, nu e cazul să tensionăm relațiile, pentru că aceasta ne va afecta și stabilitatea internă, însă acest lucru nu înseamnă că Republica Moldova trebuie să abandoneze principiile sale, interesele sale, obiectivele sale de politică externă și internă în dialogul cu Moscova. Și nu cred că dna Maia Sandu și diplomația noastră vor permite acest lucru.
Noi avem nevoie de o relație previzibilă cu Federația Rusă.
Noi avem nevoie de o relație previzibilă cu Federația Rusă, sigur că vor exista și tensiuni, sigur că vor exista probleme, aceste probleme care există actualmente nu vor dispărea foarte curând, dar noi avem nevoie și de un mediu extern care să ne favorizeze implementarea reformelor pe care actuala guvernare își propune să le implementeze. Deci, reforme esențiale pentru dezvoltarea noastră ca stat, dar și pentru economia țării noastre. Cred că e nevoie să punem dialogul pe un făgaș previzibil, să avem întâlniri și la nivel înalt, dar și la niveluri mai inferioare, astfel încât să soluționăm acele probleme și acele tensiuni care apar într-un mod constructiv, într-un mod pragmatic și, în același timp, trebuie să fim realiști, să ne fixăm obiectivele în mod realist.
Pentru retragerea forțelor ruse va trebui să pregătim terenul și acasă la noi prin reforme și prin consolidarea instituțiilor noastre de stat, dar și în relația cu partenerii noștri externi, consolidând parteneriatul cu Uniunea Europeană, cu Statele Unite ale Americii, astfel încât să creăm o presiune necesară pentru ca Federația Rusă în cele din urmă să înțeleagă că retragerea trupelor și transformarea misiunii de pacificare sunt două poziții esențiale pentru a evolua și a face progrese pe calea soluționării pașnice a conflictului transnistrean.”
### Vezi și... ### Petras Auštrevičius: „Maia Sandu și Svetlana Țihanovskaia sunt întruchiparea Ioanei d’Arc”
Europa Liberă: Cel mai probabil, cele două părți au discutat și despre securitatea energetică. E cunoscut faptul că a expirat termenul pentru acordul de import al gazelor rusești pe care îl are Republica Moldova, șeful de la Moldovagaz propunea să fie prelungit termenul, se aud vorbe că ar putea să fie mărite tarifele pentru gazele rusești, credeți că cei din Federația Rusă vor fi binevoitori și ei cu Moldova și nu vor cere un tarif prea mare, ținând cont și de alternativa care apare, nu este exclus că va fi interconectarea cu România pe domeniul de securitate energetică?
Victor Chirilă: „Bunăvoința Moscovei depinde adesea de cedările pe care le face Chișinăul. Asta a fost demonstrat nu o singură dată. Nu cred că noi trebuie să contăm pe bunăvoința Moscovei, sigur că noi trebuie să discutăm cu argumentele pe masă, prețul la gazele naturale se fixează și în funcție de evoluțiile pe piața externă a petrolului. Totuși, Republica Moldova nu mai este total dependentă de importurile de gaze naturale din Federația Rusă, a demonstrat că are soluții pentru importurile de gaze fie din Occident, fie prin Ucraina, fie chiar prin România. Soluții se pot găsi. Moscova desigur va folosi acest instrument, anume prelungirea sau negocierea unui nou acord ca un instrument de presiune asupra Chișinăului pentru a obține cedări pe alte domenii, dar, repet, nu cred că Republica Moldova își poate permite să mizeze pe bunăvoința Moscovei. Deci, fără îndoială aceasta ar fi o cale greșită pentru diplomația noastră.”
### Vezi și... ### În lipsa unor surse alternative, R. Moldova se poate aștepta la o creștere „exponențială” a prețului la gazele ruseștiEuropa Liberă: Odată cu victoria partidelor pro-occidentale în Republica Moldova, Moldova a ieșit din sfera de influență a Federației Ruse?
Victor Chirilă: „Moldova nu a ieșit din sfera de influență a Federației Ruse, noi avem intenții bune de a implementa Acordul de Asociere, de a implementa reforme, de a ne apropia de Uniunea Europeană prin standardele și valorile democratice asumate în practică în țara noastră, dar în continuare suntem în sfera de influență a Federației Ruse sau, să spunem așa, Federația Rusă în continuare are pârghii importante pentru a ne menține în sfera sa de influență, fie că vorbim de dependența de gazele naturale, dar și dacă ne referim la acei agenți de promovare a intereselor lor în Republica Moldova.
Avem și Biserica Ortodoxă care este un instrument de promovare a intereselor Federației Ruse în țara noastră, și nu doar.
De asemenea avem partide politice care reprezintă interesele Federației Ruse, actori politici importanți cum ar fi Dodon și Voronin; la fel avem un șir întreg de organizații neguvernamentale care promovează agenda Federației Ruse.
Trebuie să menționăm că și o bună parte din minoritățile etnice rusolingve sunt mai aproape și mai receptive la mesajele care vin de la Moscova decât la cele care vin de la Chișinău.
O mare parte din Republica Moldova este în sfera de influență a Federației Ruse.
Din păcate, o mare parte din Republica Moldova este în sfera de influență a Federației Ruse și pentru a ieși din această sferă va fi nevoie încă de ani buni de lucru și de reforme, fie că vorbim de reforma justiției, fie că vorbim de reforme economice, fie că vorbim de reforme ce implică asumarea unor standarde și tehnice, dar și democratice promovate de Uniunea Europeană, dar și, nu în ultimul rând, interconectarea infrastructurală. Și vorbim aici de rețelele de transport și de rețelele energetice cu România și prin România cu Uniunea Europeană.”