Fostul prim-ministru al Republicii Moldova și fost vicepreședinte al Grupului Rompetrol, omul de afaceri Ion Sturza, despre provocările financiare și economice ale noii puteri de la Chișinău.
Europa Liberă: Pentru noua guvernare vor fi, cel puțin, două provocări mari pe care o să trebuiască să le treacă cu brio și, în primul rând, provocarea de bază pentru cei care vor guverna va fi să negocieze în termen-record un nou acord cu Fondul Monetar Internațional, dar unii exponenți ai opoziției au atras atenția chiar la ședința în plen a parlamentului că nu cumva să se facă cedări din partea Chișinăului, cedări excesive. Să ne spuneți Dvs., cât e de greu să negociezi un asemenea acord și pe ce ar trebui să insiste Chișinăul?
FMI-ul tot mai puțin crede în lacrimile guvernanților...
Ion Sturza: „Da, un acord cu Fondul Monetar Internațional este foarte important, deoarece ca de obicei la începutul activității unui guvern el are nevoie de resurse financiare pentru a-și implementa agenda sa de reforme și de activități care au fost promise electoratului și nu-i o excepție nici guvernul actual. Este adevărat că FMI-ul tot mai puțin crede în lacrimile guvernanților și insistă pe o anumită agendă de reforme și de măsuri pe care trebuie să le ia guvernul, care de obicei sunt în mare discrepanță cu promisiunile făcute electoratului.”
Europa Liberă: Modificarea bazei impozabile ar putea să fie o piatră de încercare pentru negocierea cu autoritățile FMI?
Ion Sturza: „Poate să fie mai multe, inclusiv politica fiscală, politica bugetară, privatizările, dezetatizările, multe lucruri care sunt în stand-by și până acum nu au fost implementate, și din punctul de vedere al FMI-ului sunt importante pentru Republica Moldova. Iarăși, noi am avut multe guverne provizorii care au venit cu numeroase promisiuni, s-au făcut unii pași din partea FMI-ului, însă din partea Republicii Moldova puțin s-a implementat și acum avem o întreagă agendă de măsuri care ar trebui să fie implementate. Adevărul e că eu, dacă aș fi, dar nu sunt, în poziția Guvernului de la Chișinău, aș accepta multe lucruri mai dure...”
Dacă aș fi, dar nu sunt, în poziția Guvernului de la Chișinău, aș accepta multe lucruri mai dure...
Europa Liberă: Ca de exemplu, pe ce ați insista Dvs., dacă ați face parte din echipa guvernamentală?
Ion Sturza: „Eu nu vreau să dau sfaturi echipei guvernamentale de la Chișinău, fiindcă nu sunt în drept și nu este cazul...”
Europa Liberă: Dar puteți să sugerați anumite idei.
Ion Sturza: „Spre exemplu, dezetatizarea în anumite companii de stat, introducerea managementului corporativ bazat pe meritocrație, nu pe criterii politice.
Aș merge mai agresiv cu politica socială...
Aș merge mai agresiv cu politica socială care ar fi în beneficiul celor care au nevoie de asistență socială, nu celor care sunt pur și simplu abonați la asistența socială. Trebuie să înțelegem că totuși există și un punct pozitiv în toată discuția cu Fondul Monetar Internațional. Pandemia a schimbat optica Fondului Monetar Internațional, care a relaxat foarte mult poziția sa vizavi de politica bugetară și monetară, în special în ceea ce ține de utilizarea creditului intern prin intermediul Ministerului Finanțelor, sistemului bancar sau direct de la Banca Națională.
Este o noțiune nouă care n-a mai fost și care poate fi utilizată, pentru că, noi înainte de a înainta cererea noastră de finanțare la partenerii instituționali, cum ar Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, ar trebui să vedem care sunt resursele noastre interne.
În rândul doi, cred că Republica Moldova are astăzi posibilitatea să se împrumute pe piețele financiare internaționale la un preț măricel, dar oricum confortabil și long-term, pentru că astăzi este un exces de lichiditate și dacă companii destul de..., nu așa obscure, astăzi împrumută sute de milioane, de ce n-ar putea și Guvernul Republicii Moldova să iasă cu niște bonds-uri în piața internațională, un exercițiu care ar schimba un pic structura împrumuturilor externe?”
Europa Liberă: Dvs. ați amintit că trebuie evaluată resursa internă. Admiteți că ar putea cei care vin la guvernare să depisteze o gaură bugetară despre care nu se știe?
Ion Sturza: „Nu, nu cred. Eu cred că transparența Băncii Naționale și a Ministerului Finanțelor este destul de mare, se cunosc cifrele și nu cred că există o gaură. Da, s-au făcut unele cheltuieli care nu cred că au acoperire bugetară, care au fost legate în mod special de pandemie, au fost legate de procesul de alegeri, dar nu cred că există o gaură.”
Europa Liberă: Și să admitem că negocierile vor fi foarte rapide, dar asta nu înseamnă că bani vin imediat în luna septembrie, când încep negocierile?
Ion Sturza: „Nu, sigur că nu. Există o rutină în toată povestea asta, negocierile pot fi începute chiar în zilele următoare, dar nu știu dacă sunt disponibili funcționarii Fondului Monetar Internațional, fiindcă este perioada concediilor. După negociere, urmează o perioadă de aprobare, aprobare internă și aprobare de către boardul Fondului Monetar Internațional. Ar fi foarte bine să fie până la sfârșitul anului. Un avantaj este că în guvern va fi dna Gavriliță, care cunoaște acest dosar, a fost ministru al finanțelor și cred că ea este persoana care poate să vă răspundă cel mai bine la întrebări.”
Europa Liberă: Dar promisiunea lor ca de la 1 octombrie să fie majorate pensiile pentru cei care nu ating, cel puțin, două mii de lei, vi se pare o promisiune realistă care va fi îndeplinită, începând cu 1 octombrie?
Ion Sturza: „Ea va fi îndeplinită. Este un moment-cheie din promisiunile electorale atât ale dnei președinte Maia Sandu, cât și ale PAS-ului, care este ultra-majoritar astăzi în parlament. Evident că va mări mult deficitul bugetar și nu știu dacă va fi sau nu va fi o temă de discuție, apropo, cu Fondul Monetar Internațional care poate pune piciorul în prag: „Nu aveți resurse și nu aveți de ce să faceți acest lucru”. Ei de obicei se iută foarte matematic și aceasta-i marea problemă a discuțiilor cu FMI.”
Europa Liberă: Dar dacă pun piciorul în prag, pot compromite din start guvernarea?
Ion Sturza: „Nu este prima dată când ei compromit intențiile bune ale guvernărilor...”
Europa Liberă: În altă ordine de idei, relația pe care o are Republica Moldova cu Gazprom-ul. Deocamdată doar din Federația Rusă se importă gaze, s-a anunțat deja de către șeful de la Moldova-Gaz că prețurile ar putea să crească în iarnă. Dvs. într-o postare pe rețelele de socializare ați argumentat că chiar ar putea să crească tariful pentru importul de gaze. Credeți că e nevoie să fie negociat un nou acord sau să fie prelungită valabilitatea acordului precedent?
Nu mai putem astăzi spera că nu vor crește prețurile...
Ion Sturza: „Nu mai putem astăzi spera că nu vor crește prețurile. Ba mai mult ca atât, cred eu că vor crește exponențial, poate chiar de două sau de mai multe ori.”
Europa Liberă: Și asta nu va lovi dur în buzunarul cetățeanului?
Ion Sturza: „Sigur că va lovi și economia, și sectorul energetic, și cetățenii. E o consecință care are două componente. Una, bineînțeles, este obiectivă, legată de piața internațională și aici puțin ce ar putea să facă Republica Moldova și a doua este politica care se perpetuează la Chișinău, care este cu dedicație de la Gazprom, fără a putea găsi și alte alternative de livrare și nu numai alternative, dar și formule de livrare, pentru că noi ne-am axat doar pe un contract fix, care în anumite momente poate să fie extrem de favorabil, cum este astăzi, pentru că astăzi prețurile care se practică pe piață sunt cu mult mai mari, dar poate să fie extrem de păgubos, cum a fost anul trecut, când a fost, practic, dublu mai ridicat decât prețurile pe piața internațională.
Deci, un mix de inteligență de instrumente comerciale, dar acest mix poate să vină numai atunci când ai alternative de transport. Din păcate, astăzi avem doar o singură direcție care vine din zona Federației Ruse și, respectiv, suntem total dependenți de negocierile cu Gazprom.”
Europa Liberă: Și când ziceți că „Rusia joacă tare” la ce vă referiți?
Ion Sturza: „Mă refer la faptul că ei au strangulat un pic în perioada de consum maxim livrările către Europa și au forțat creșterea prețului spot sau cu livrare imediată aproape de 10 ori față de aceeași perioadă a anului trecut. Deci, ei livrează acum cantități relativ mai puține de gaz în Europa, dar încasează mult mai mult. E o consecință și a discuției de tranzit prin Ucraina, cu Nord Stream-ul, e o dispută politică, este o abandonare din partea Statelor Unite ale Americii a ideii de a livra, a compensa volumele care nu sunt livrate de Federația Rusă prin gazul lichefiat. De asemenea, este și o consecință a creșterii prețurilor exponențiale la gaze în Asia. Deci, este o conjunctură internațională nefastă pentru toți și noi nu suntem o excepție.”
Europa Liberă: Astăzi prețul mediu de import pentru Republica Moldova este de peste 140 de dolari pentru mia de metri cubi. Dvs. admiteți că ar putea să se dubleze, asta însemnând că va ajunge până la 300 de dolari?
Ion Sturza: „Da, în primul rând, noi trebuie să înțelegem că formula este legată de un baschet pe hidrocarburi, să spunem așa, și în primul rând vorbim de prețul țițeiului care, la fel, a crescut foarte mult, se menține în jurul nivelului de 80 de dolari. Acesta-i și un răspuns pentru cei care astăzi se revoltă că prețurile la benzină și motorină în Republica Moldova au crescut.”
Europa Liberă: Ele au crescut și pe piața mondială...
Ion Sturza: „Bineînțeles. Dar revin la aceea că, dacă noi nu avem capacitatea de a fi inteligenți în politica noastră comercială, de a avea o predictibilitate a livrărilor, costurilor, de a avea o flexibilitate din mai multe surse de aprovizionare, suntem dependenți de ceea ce ne va impune Gazprom-ul și nu văd care ar putea fi soluțiile imediate pe care ar putea să le întreprindă guvernul, mai ales că noi avem astăzi o conducere la Moldova-Gaz care este total dependentă sau devotată politicii Gazprom-ului.”
Europa Liberă: Dar poate această situație va urgenta curgerea gazului prin țevile gazoductului Iași-Chișinău?
Cum am mai spus-o, nu este gaz la Iași...
Ion Sturza: „Cum am mai spus-o, mulți nu au sesizat un lucru, și anume că nu este gaz la Iași. Iașiul consumă un volum de gaz care este transportat prin sistemul național de gaz românesc, care nu permite să mai fie livrat și în direcția Republicii Moldova aproximativ – atenție! – un miliard de metri cubi pe an. Pentru aceasta trebuie reconstruită și modernizată infrastructura pe partea română, inclusiv construcția unei stații de compresie care reprezintă o investiție de vreo 22-25 milioane de euro și eu nu am informație că s-ar fi început construcția acestei stații de pompare.”
Europa Liberă: Se anunța că ar fi început construcția acestei stații de pompare, mai cu seamă că totuși România dispune de rezerve de gaz aduse din Europa.
Ion Sturza: „Noi nu trebuie să considerăm că dacă cumpărăm de la ruși, de la norvegieni gaz, într-un anumit moment vom aduce molecula ceea de gaz. Deci, se face arbitraj între volume, spoturi, adică schimburi de volume, deci nu ajunge gazul fizic. Aceasta se întâmplă în Ucraina, de fapt, ei iau gazul din Federația Rusă, dar vine pe conducta din Europa.”
Europa Liberă: Exact. Dar ar putea să existe o înțelegere moldo-ucraineană pe acest subiect?
Ion Sturza: „Ar putea. La un moment dat, ucrainenii chiar au insistat și au propus ca ei să fie cei care ne ajută cu volumele de gaz, numai că ei nu ne permit să plătim doar tranzitul, adică să facem noi trading-ul, ci ei să ne vândă volumele de gaz. O șmecherie ucraineană de asta, știți, ca să ne facă să nu mai fim dependenți de Gazprom, ci deja să fim de mafia lor locală de gaze.”
Europa Liberă: Dar știți că Republica Moldova mai avea o restanță ce ține de implementarea Pachetului 3 energetic?
Acesta-i mărul discordiei cu Federația Rusă...
Ion Sturza: „Acesta-i mărul discordiei cu Federația Rusă, că ei nu vor să separe sistemul de transport cu distribuirea. Deci, e o întrebare foarte sensibilă, eu aș spune, spinoasă, care necesită discuții cu partenerii din Federația Rusă, dar, da, este o problemă.”
Europa Liberă: Și rămâneți pesimist sau lăsați o doză de speranță că totuși cei care vor fi învestiți în funcții de guvernanți vor putea să treacă ușor și peste aceste două probleme?
Ion Sturza: „Eu rămân realist. Va trebui să se facă eforturi, pentru că acum, sincer vorbind, există o euforie, intrarea în funcții, care este un fel de continuare a campaniei electorale, dar vin problemele de zi de zi, pentru că eu am enumerat doar două, dar sunt cred că zeci pe agenda celor care astăzi vor prelua guvernarea. Nu este un lucru ușor.”