Viorel Furdui: „Calitățile personale valorează foarte mult la nivel local”

Astăzi începe campania electorală pentru alegerile locale din 20 octombrie. Despre pregătiri și despre miza acestor alegeri, Valentina Ursu a stat de vorbă cu Viorel Furdui, directorul Congresului Autorităților Locale:

Your browser doesn’t support HTML5

Interviu cu Viorel Furdui



Europa Liberă: Care sunt așteptările, care e miza acestor alegeri locale generale?

Există o tendință foarte mare de a avea mai mulți candidați neafiliați, independenți...


Viorel Furdui: „Republica Moldova a trecut printr-o perioadă complicată, mai dificilă, să spunem așa, pentru că știm foarte bine că votul alegerilor din 2015 al alegerilor locale, dar și al celor parlamentare din 2014 în mare parte a fost distorsionat. Pe parcursul ultimilor ani s-a creat o confuzie foarte mare cu toate mutările acestea, schimbările, trecerile masive ale deputaților, ale aleșilor locali de la un partid la altul și, în special, către cel de guvernare. Și în genere în Republica Moldova s-a creat o situație destul de confuză referitor la realitățile care există în teritoriu, predispozițiile, preferințele cetățenilor în privința unor sau altor opțiuni, inclusiv politice. Deci, aceste alegeri sunt foarte interesante, deoarece există o tendință foarte mare de a avea mai mulți candidați neafiliați, independenți, deoarece, știm foarte bine, pe de o parte, componentele alianței s-au declarat într-un anumit sens mai reticente față de candidații de la partidul de la fosta guvernare, pe de altă parte, aceasta îi impune pe mulți să fie nevoiți să aleagă niște opțiuni poate mai puțin firești. Deci, sunt foarte interesante cred că aceste alegeri și plus la toate acestea, orice alegeri locale sunt un anumit test în genere pentru societate, pentru a vedea totuși care este perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare, prezidențiale.”

Viorel Furdui


Europa Liberă: Opt sute nouăzeci și opt de primari urmează să fie aleși în Republica Moldova în data de 20 octombrie. Mulți din cei care au avut mandatul de primar au zis că nu-și mai doresc un mandat, pentru că lucrurile sunt destul de întortocheate. Ce poate administrația locală să facă astăzi în baza legislației existente, dacă comunitățile duc lipsă de infrastructură, de bani, de cadre, satele, mai ales, rămân pustii? Ce poate astăzi să facă administrația locală?

Viorel Furdui: „Cred că aveți dreptate atunci când ați menționat că o parte foarte bună de primari – buni conducători ai administrației publice locale – două luni, trei luni în urmă, înainte de schimbarea puterii, mulți dintre ei erau deciși să nu mai candideze și să nu se mai implice în activitatea politică la nivel local, însă vreau să vă spun că situația s-a schimbat destul de esențial. Și acum, practic, majoritatea celor care ziceau că n-au să mai participe chiar știu că și-au înaintat candidaturile, ceea ce este un semnal foarte bun că situația și atmosfera în genere în societate s-au mai schimbat. Au scăzut acele presiuni asupra autorităților locale și ei s-au simțit mult mai liberi, dar vor fi aleși nu numai 898 de primari, vor fi aleși și peste 12 mii de consilieri locali. Și în mare parte sistemul încă este destul de învechit în domeniul administrației publice locale, multe bariere, mâinile primarilor, autorităților locale sunt încă legate pe diferite dimensiuni, deoarece nu putem să spunem că în câteva luni s-au produs niște schimbări cardinale în acest sens, dar sunt și niște lucruri, și niște semnale destul de pozitive în societate, inclusiv din partea autorităților. E drept că până la fapte reale și acțiuni concrete încă mai așteptăm, dar le dăm un anumit credit de încredere, deoarece aici vreau să menționez aceleași program guvernamental, planuri de acțiuni, iarăși această înțelegere în cadrul acestei alianțe, ele majoritatea conțin acțiuni și obiective destul de interesante pentru administrația publică locală. Aceasta iarăși, a câta oară, ne insuflă o anumită speranță că lucrurile o să înceapă să se miște în această direcție. În afară de aceasta, există încă câteva inițiative legislative care ar trebui să schimbe situația în domeniul finanțelor publice locale, totodată sunt o serie de propuneri care au fost, în principiu, agreate de către Ministerul Finanțelor în discuția și negocierile purtate cu Congresul Autorităților Locale, care ar trebui să lărgească posibilitățile autorităților locale. Dar măcar că au existat toate aceste probleme, totuși autoritățile locale în majoritatea cazurilor au acționat în pofida greutăților și au reușit să facă multe lucruri bune. Foarte multe lucruri în satele și orașele noastre s-au schimbat anume datorită acestui entuziasm și acestei dăruiri de sine din partea primarilor, a autorităților locale care au existat. De fapt, la noi primarii întotdeauna au fost gata să facă multe lucruri, inclusiv să pășească peste demnitatea lor, numai ca să realizeze niște promisiuni date comunităților locale.”

Până la fapte reale și acțiuni concrete încă mai așteptăm, dar le dăm un anumit credit de încredere...


Europa Liberă: Dvs. de când sunteți la cârma Congresului Autorităților Locale interacționați cu foarte mulți reprezentanți ai administrației publice locale. Cine merită să fie primar? Faceți-i portretul-robot al celui care trebuie să câștige mandatul.

Viorel Furdui: „Eu am avut onoarea să lucrez poate cu cei mai buni, pentru că ultima perioadă de timp a făcut așa că a permis să-i selectăm și să-i vedem pe toți acei care cu adevărat merită acest titlu de Primar cu literă mare.”

Europa Liberă: Ușurați-i opțiunea alegătorului și spuneți-i cum ar trebui să fie o persoană care să ajungă în fruntea autorităților locale.

Viorel Furdui: „Fiecare își stabilește anumite criterii, dar principalul sunt faptele. Sigur că există calitățile personale ale unui primar, despre care la nivel local se cunoaște foarte bine ce reprezintă omul și, respectiv, familia sa, ca gospodar, eu mă refer. În afară de aceasta, dacă e să ne referim la primarii actuali care sunt în funcție, noi putem să menționăm ce au realizat acești oameni, ce au făcut pentru comunitățile lor. Asta înseamnă drumuri, apeducte, canalizare, reparația grădinițelor, școlilor, organizarea diferitelor activități, care au păstrat această lumină și speranță prin satele noastre care au fost prea des uitate.”

Europa Liberă: Integritatea morală, cumsecădenia... Încă ce calități?

Viorel Furdui: „Aceste calități personale valorează foarte mult la nivel local. Mie mi se pare câteodată că anume aceasta politicienii de la centru nu prea realizează și înțeleg. Și aici este, de fapt, marea deosebire între alegerile locale și cele parlamentare, de alt nivel alegeri, pentru că la nivel local joacă rol anume aceea ce ați menționat Dvs. - în primul rând, calitățile personale ale omului, în al doilea rând, realizările foarte și foarte concrete. Aici oamenii au contact direct cu autoritățile locale; primarii, consilierii au contact direct și în fiecare zi oamenii întreabă: „Ce-i de făcut, dle primar?”, îi anunță despre problemele care există. Deci, asta-i marea diferență care, din păcate, noi observăm, sunt unele semnale că clasa politică nu întotdeauna le realizează și iarăși face, mie mi se pare, unele greșeli.”