Ca o „revelație” în Săptămâna Luminată a sunat pentru mulți inițiativa lui Igor Dodon de a propune votul mixt, drept compromis „rezonabil” la asaltul uninominalului lansat de Partidul Democrat, care a desenat vreo 800 de mii de semnături în favoarea acestei idei și a racolat în parlament o majoritate care să-i facă pe plac coordonatorului Vladimir Plahotniuc.
Doar că „revelația” lui Dodon nu e credibilă, fiind subminată de ezitările, de pânda sa prea îndelungata în această chestiune și, mai ales, de bănuiala că se află într-o înțelegere ocultă cu liderul PD, care l-a ajutat să câștige funcția de președinte.
Destule voci au remarcat că prin inițiativa votului mixt, enunțată pe același ton răstit, supărat, care tinde să-i definească stilul, Dodon și-a dat arama pe față, developându-și colaborarea cu PD, pentru că intenția grupării lui Plahotniuc a fost de la bun început sistemul mixt și nu tăvălugul prea strident al uninominalului, neacceptat de niciun partid, respins de societatea civilă și criticat fără echivoc de partenerii noștri externi, care au subliniat pe bună dreptate că nu schimbarea sistemului electoral îi frământă pe cetățenii Republicii Moldova, ci sărăcia și corupția cu care nimeni nu luptă, lipsa locurilor de muncă, sabotarea anchetei privind furtul din sistemul bancar, descurajarea investițiilor în economie, scumpirea serviciilor de sănătate, problemele din educație, exodul și depopularea Moldovei etc.
Pentru a nu fi suspectați, azi, de colaborare tacită cu PD, Dodon și socialiștii ar fi putut să se distanțeze clar de intențiile coordonatorului, semnând Apelul comun al partidelor din opoziția parlamentară și extraparlamentară, privind consensul politic național pentru păstrarea actualului sistem de vot proporțional. Un gest de solidarizare deloc simplu pentru niște actori politici separați de viziuni ideologice radical diferite, însă aici vizată este însăși baza democrației: dreptul poporului de a alege. Mai grav decât anularea acestui drept fundamental poate fi, eventual, doar atribuirea unor prerogative discreționare, nelimitate, pentru șeful statului – calea sigură spre dictatură –, ca la recentul referendum din Turcia, puternic contestat. Dodon și PSRM s-au eschivat inabil de a semna Apelul anti-uninominal al Opoziției, aruncând demagogic vina pe partidele care, în viziunea lor, „s-au compromis prin implicare la distrugerea ţării, timp de opt ani de zile” și care tot ele au promovat o agendă străină în învățământ, eliminând „limba moldovenească” și Istoria Moldovei, contribuind la „românizarea” moldovenilor. Vechiul truc: când nu vrei să spui lucrurilor pe nume, faci isterie pe tema statalității amenințate.
De fapt, inițiativa lui Dodon în a treia zi de Paște, dincolo de sertarele ei tăinuite care ni se vor dezvălui în timp, este una diversionistă, afirmă mulți comentatori și lideri politici. „Virtuțile” votului mixt, dorit de Dodon, chiar dacă preia înșelător unele idei ale PAS și ale Platformei DA, sunt croite după gustul PSRM: implică masiv Transnistria (un teritoriu necontrolat de Moldova, care și-a declarat prin referendum alipirea la Federația Rusă), pe când diaspora are o singură adresă de domiciliu – Rusia, unde vor trebui deschise tocmai 150 de secții de vot și mult mai puține în Occident, pentru că, se știe, moldovenii de acolo sprijină Opoziția proeuropeană și antioligarhică.
Inițiativa lui Igor Dodon a fost calificată drept trădare. Eu aș mai adăuga un ingredient în această definiție: egoismul. Deși conduce în sondaje și profită de pe urma guvernărilor pretins proeuropene din ultimii ani, PSRM și Dodon nu vor să împartă cu nimeni dintre foștii lor aliați de pe stânga „cozonacul” electoral și preferă o formulă convenabilă adversarului politic, Partidul Democrat, pe care socialistul l-a blamat, de ochii lumii, în atâtea luări de cuvânt. Or, mai cinstit ar fi fost ca PSRM să contribuie la îmbunătățirea votului proporțional care apără sistemul parlamentar din Republica Moldova și plasează, cel puțin teoretic, formațiunile politice în condiții echitabile.
În conferința de presă de ieri, Dodon a declarat că PD dispune de suficienți deputați – 55 la număr sau poate mai mulți – care vor vota proiectul uninominalului. În aceste condiții, zice Dodon, doar votul mixt mai poate feri țara de un dezastru. Așa să fie?... Dacă sursele pe care se bazează socialistul spun adevărul, întrebarea logică este: de ce ar accepta Partidul Democrat votul mixt, când are garantată adoptarea în Parlament a sistemului uninominal? Ce nu ne spune președintele ales cu cântec?... Nu cumva Plahotniuc și PD vor accepta votul mixt pentru a-l întări pe Dodon și pentru a-și promova mai eficient propriile interese sub acoperirea „compromisului” la care au ajuns cu PSRM? Socoteala e simplă: dacă respinge propunerea lui Dodon, Plahotniuc îl va pune pe acesta într-o situație foarte incomodă, obligându-l să se radicalizeze, să cheme lumea la proteste sau să forțeze un referendum de demitere a președintelui (cu o finalitate incertă), ca ultimă soluție pentru socialist de a-și salva obrazul.
Evident că niciuna dintre părți – PD și PSRM, bănuite de colaborare mascată –, nu vrea să-și asume riscuri, de aceea, după micile lor replici formale, credem că „dialogul constructiv” va conduce în final la adoptarea formulei electorale care va avantaja ambele formațiuni, oficializând astfel o nouă coaliție în Parlament și pe scena politică. Iar „zgomotul de fond” al acestei conjurații va fi asigurat de discuții lungi și sterile, antrenând echipe de propagandiști, schimbate în ture non-stop pe la televiziunile subordonate. Deocamdată, până la noi ordine, TV-urile rulează clipuri publicitare cu „votul tău, deputatul tău” și apelurile siropoase ale vedetelor de estradă care și-au descoperit, subit, competența în sisteme electorale, însă tot ele, vedetele, nu vor avea nicio problemă, desigur, să promoveze, cu aceeași dedicație, și votul mixt, socialist-democrat.
Să mai observăm că principiile ideologice „divergente” ale celor doi aliați nu vor avea (nu au) deloc de suferit. Mezalianța cu Partidul Democrat nu-l împiedică pe Dodon să trimită o delegație a PSRM la Phenian, la aniversarea lui Kim Ir Sen – părintele fondator al comunismului din nordul peninsulei coreene. O țară-paria pe arena internațională, Coreea de Nord, care amenință lumea cu bomba atomică, este văzută de Dodon și PSRM drept un model pentru Moldova. Tot așa, participarea socialiștilor moldoveni la festivitățile din lagărul de exterminare al lui Kim Il Sung – legatarul ilustrului cârmaci – nu-i deranjează pe cei din PD. Din contră: arăta cât de indispensabile sunt „politicile pro-americane și pro-europene” ale guvernului Filip pentru interesele Occidentului, așa cum nota, cu aplomb, coordonatorul Plahotniuc în articolul său publicat săptămâna trecută pe un site american.
Votul mixt în condițiile statului captiv care este Republica Moldova, cu o justiție nefuncțională, cu instituții de reglementare executând fără murmur comenzi la telefonul scurt, nu reprezintă altceva decât împărțirea cinică a puterii și sferelor de influență între doi jucători politici pentru care interesul național contează în măsura în care le umple pușculița.