Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi în timpul vizitei în R. Moldova că țara sa este gata să facă parte din NATO și așteaptă ca și blocul militar occidental să fie pregătit să o admită.
Zelenski le-a vorbit reporterilor după discuții cu președinta moldoveană Maia Sandu, care-l găzduiește la summit-ul Comunității Politice Europene, la Castel Mimi din Bulboaca, în apropierea Chișinăului.
„Garanțiile de securitate sunt foarte importante nu doar pentru Ucraina, dar și pentru vecina noastră, Moldova, din cauza Rusiei și agresiunii sale în Ucraina, dar și potențialei agresiuni în alte părți din Europa”, a spus Zelenski.
Summit-ul Comunității Politice Europene, la care participă aproape 50 de lideri din țările europene și instituțiile UE, este găzduit de R. Moldova într-un moment în care Kievul pregătește o contraofensivă împotriva forțelor invadatoare rusești, iar Ucraina este punctul focal al discuțiilor. Summit-ul coincide și cu o reuniune a miniștrilor de externe ai NATO, care discută, la Oslo, despre acordarea de garanții de securitate Ucrainei după încheierea războiului cu Rusia.
Președinta moldoveană Maia Sandu a spus că R. Moldova este recunoscătoare Ucrainei, care o apără și pe ea, luptând contra invaziei rusești.
„Astăzi, Ucraina menține în siguranță Moldova și suntem foarte recunoscători pentru acest lucru", a declarat Sandu.
Ea a mai spus că Chișinăul sprijină poziția Ucrainei atunci când se discută inițiative de pace, precum și inițiativa de a crea un tribunal internațional pentru judecarea celor care au comis crime de război în timpul invaziei.
„Este extrem de important că sunteți aici. Vom discuta chestiuni importante, vom reconfirma sprijinul Ucrainei în fața agresiunii rusești, vom discuta despre proiecte de infrastructură comună, căile de solidaritate pentru Ucraina și, desigur, despre viitorul nostru european”, a spus Maia Sandu.
Zelenski, primul lider care a sosit la summit, venind din regiunea ucraineană Odesa, a spus că, nu i-a fost simplu să ajungă în R. Moldova, din cauza războiului, și a mulțumit poporului moldovean că a găzduit refugiați ucraineni din prima zi a invaziei ruse: „Nu vom uita niciodată asta”.
Președintele ucrainean a reiterat și dorința Ucrainei de a se alătura Uniunii Europene „umăr la umăr” cu R. Moldova.
LIVE BLOG Summit-ul de la Bulboaca | Între forum de discuții și rezultate concrete