Școala nu-i pregătește pe tineri pentru viață (studiu ONU)

În R. Moldova, peste 45 de mii de tineri învață în instituții profesional-tehnice, unde în câțiva ani au posibilitatea să deprindă o meserie. Un studiu realizat de Fondul ONU pentru populație arată însă că majoritatea nu sunt pregătiți pentru viața adultă și au abilități minime de a se angaja în câmpul muncii și de a lucra în echipă.

Portretul robot al unei categorii anume de reprezentanți ai generației vizate de cercetare arată în felul următor - la vârsta când ar trebui să se laude că sunt sănătoși „tun” au deja sănătatea șubrezită, sunt „singuri” pentru că cel puțin unul dintre părinți este plecat peste hotare și nu au deprinderi elementare de viață. Concluziile se conțin în studiu național, realizat de UNFPA Moldova, și dedicat tinerilor care aleg să meargă la o școală profesională sau la un centru de excelență.

Medicul Galina Leșco, șefa Centrului național de resurse și servicii de sănătate prietenoase tinerilor NEOVITA, co-autoare a studiului, recunoaște că a rămas uimită să constate că doar unul din zece tineri înțeleg ce înseamnă să fie angajat:

Trebuie de revăzut noi pentru ce îi pregătim?

„Aproape jumătate nu are abilitatea de a lucra ca parte a echipei, o altă peste jumătate nu are capacitatea să lucreze cu oameni și cu abilități diverse și în medii diverse. Este de îngrijorat. Trebuie de revăzut noi pentru ce îi pregătim? Sau pur și simplu depunem foarte mult efort? Angajăm foarte mulți profesori, dar la urmă care-i rezultatul nostru?”

Pe lângă capacitățile modeste de a se adapta la un loc de muncă, tinerii au cunoștințe minime despre modul în care ar trebui să aibă grijă de propria sănătate. Doar patru din zece iau dimineața micul dejun și doar doi din zece consumă fructe și legume. La fel stau lucrurile și la capitolul „educație sexuală”. În rândul elevelor este crescut riscul de sarcini neplanificate și, prin urmare, de abandon al studiilor, or una din 5 fete care a rămas însărcinată a abandonat școala din cauza sarcinii. De asemenea, observă medicul Galina Leșco, tinerii știu foarte puțin despre infecțiile cu transmitere sexuală, inclusiv HIV:

„Trebuie de depus un efort continuu. Vedem cât sunt de răspândite miturile și cunoștințele incorecte față de HIV. O treime cred că HIV se transmite prin înțepătura de țânțar, mai mult de jumătate dintre elevi cred că HIV poate fi transmis luând masa cu o persoană infectată și circa o treime au manifestat atitudini discriminatorii față de persoanele care trăiesc cu HIV. Deci, este foarte mult de lucru în continuare.”

### Vezi și... ### Alina Bușilă: Cel mai grav este că pentru Generația Covid, această perioadă este o criză de sănătate mintală

Valentina Bodrug Lungu, președinta organizației „Gender Centru”, se arată îngrijorată de cunoștințele minime pe care adolescenții le au privitor la sănătatea lor sexuală. De exemplu, cifrele cu care opera UNFPA Moldova în 2018 arată că anual peste 2.600 de adolescente, în special din comunitățile rurale și din familii vulnerabile, devin mame, iar fiecare a zecea întrerupere de sarcină este efectuată de către o tânără între 15 şi 19 ani. De asemenea, spune Valentina Bodrug Lungu mulți tineri nici nu știu cum să depisteze un caz de hărțuire sexuală și mai ales unde să se adreseze când sunt abuzați?

„Noi am înțeles că foarte mulți dintre ei habar nu au în ce constă diferența dintre hărțuire sexuală și flirt? Multe acțiuni le consideră flirt și încercarea de a atrage atenția asupra propriei persoane sau autoafirmare din contul altei persoane.”

De ce ar trebui să îngrijoreze aceste cifre? Pentru că ele oglindesc starea viitorilor angajați din R. Moldova, spun experții UNFPA Moldova. În termen lung, această stare de lucruri nu va face decât să îngreuneze situația mediului de afaceri, or, un recent studiu al Băncii Mondiale constata că printre problemele acute cu care se confruntă antreprenorii moldoveni este lipsa brațelor de muncă.