Interviu cu președinta Comisiei Lanzarote al Consiliul Europei pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor.
Trupele azere au ajuns în zona Agdam la o zi după ce forțele armene s-au retras, ca urmare a acordului de pace încheiat după șase săptămâni de lupte în Nagorno-Karabah. Mulți civili armeni, care au avut doar câteva zile pentru a-și împacheta bunurile, și-au incendiat casele la plecare.
Povestea plină de dramatism a unui șofer de taxi de la Minsk, care a salvat un protestatar, în timp ce acesta încerca să scape de un grup de mascați care-l urmăreau, a devenit virală pe rețelele de socializare în această toamnă.
Mai mult biserici istorice și monumente creștine se află pe teritorii capturate și urmează să ajungă sub controlul Azerbaidjanului conform controversatului acord de încetare a focului care a pus capăt recentului conflict din Nagorno-Karabah.
Mii de armeni părăsesc zilele acestea regiunea devastată de război, Nagorno-Karabah, și se îndreaptă spre capitala Armeniei, Erevan. Drumul lor trece prin Kelbajar, până nu demult parte a Armeniei, care este controlată acum de Azerbaidjan.
Thousands of people gathered in Minsk on November 12 to honor an anti-government protester reportedly beaten to death by masked Belarusian security forces.
primarul din Praga Zdeněk Hřib a devenit voluntar și ajută medicii în așa-numita „zonă roșie”, unde se află pacienții cu coronavirus. Într-un interviu exclusiv, corespondenții Radio Svoboda au aflat cine conduce orașul în timp ce edilul lucrează în spital.
Președinția lui Joe Biden ar putea aduce schimbări majore de politică externă, cel puțin, în ce privește Acordul de la Paris privind schimbările climatice și Acordul nuclear cu Iranul.
Liderii Armeniei, Azerbaidjanului și Rusiei au semnat un nou acord de încetare a luptelor în regiunea separatistă armeană Nagorno-Karabah din Azerbaidjan. Anunțul, făcut luni, a scos mii de protestatari pe străzile din Erevan, unii au intrat cu forța în sediul guvernului și al Parlamentului.
Scene de haos au izbucnit în capitala armeană după ce prim-ministrul armean Nikol Pashinian a anunțat un acord intermediat de Rusia pentru a pune capăt ostilităților în conflictul armat din Nagorno-Karabah.
Opoziția continuă să protesteze în Georgia, cerând repetarea alegerilor generale din 31 octombrie, câștigate la limită de partidul de guvernământ, Visul georgian. Unii manifestanți au fost reținuți dar protestul s-a desfășurat în general fără incidente majore.
Numărul de cazuri de COVID-19 a depășit cifra de 50 de milioane la nivel mondial, mai multe țări europene rămân blocate, iar Danemarca a început să omoare nurci după ce a apărut o nouă tulpină de virus în ferme.
Încarcă mai mult