Ana Babenko din Podilsk, regiunea Odesa, este una din primii șase refugiați ucraineni care au fost angajați în sistemul medical din R. Moldova, la mai mult de trei săptămâni de la invadarea Ucrainei de către Rusia. Asistentă medicală cu experiență de 18 ani, este din data de 21 martie angajata Centrului Național de Transfuzie a Sângelui din Chișinău. Și-a găsit de lucru datorită unui regim simplificat introdus de autorități special pentru a ajuta refugiații ucraineni.