Linkuri accesibilitate

Ştiri

Adrian Năstase: obiectivul aderării în 2007 este realist

În legătură cu raportul de ţară privind Romania, premierul Adrian Năstase a declarat următoarele: „În raportul de ţară de astăzi, Comisia Europeană apreciază că obiectivul aderării Romaniei la Uniunea Europeană în 2007 este realist.

Romania este privită ca un partener serios şi credibil. Vreau să afirm categoric că Romania va continua să se pregătească la fel de serios şi sistematic. Pe baza raportului, intenţionăm să stabilim un program de lucru privind aderarea la UE, un program care să încorporeze recomandările Comisiei Europene”.

Vladimir Putin respinge o declaraţie a ministrului rus al resurselor naturale

Preşedintele Rusiei Vladimir Putin l-a criticat pe ministrul rus al resurselor naturale pentru ameninţarea de a revoca licenţele de explorare ale marii companii petroliere Yukos. Putin a spus că o astfel de măsură ar crea impresia că statul încearcă să închidă această companie privată. Procuratura a îngheţat deja o mare parte a acţiunilor Yukos, care aparţin fostului şef al companiei Mihail Hodorkovski, arestat sub acuzaţii de fraudă luna trecută.

Putin a făcut aceste declaraţii într-o conferinţă de presă comună la Roma, cu premierul Silvio Berlusconi. Anterior, în cadrul unor convorbiri cu preşedintele Italiei Ciampi, Putin a lăudat cooperarea între Rusia şi Italia, menţionînd sprijinul din partea Italiei pentru propunerea Moscovei ca între Rusia şi Uniunea Europeană să se poată călători fără viză. Putin a spus că reuniunea la vîrf de mîine Rusia – Uniunea Europeană va reprezenta un pas important “pentru obiectivul strategic al apropierii între Rusia şi Uniunea Europeană.

Tony Blair: atacurile din Irak sînt comise de o minoritate infimă

Premierul britanic Tony Blair a declarat că se fac mari progrese în direcţia reconstrucţiei Irakului, în pofida recentul val de violenţe. Blair a declarat în parlamentul de la Londra că atacurile nu vor descuraja coaliţia condusă de Statele Unite în Irak şi că atacurile sînt opera unui mic grup de oameni.

Violenţele au continuat astăzi, un irakian fiind ucis de o explozie la Mosul, în nordul Iracului, patru persoane fiind rănite într-un atac cu grenade reactive, noaptea trecută lîngă sediul din Bagdad al Autorităţii Provizorii a Coaliţiei.

Rapoarte critice la adresa ţărilor din viitorul val de aderare UE

Comisia Europeană declară că cele zece ţări candidate care vor fi primite anul viitor în Uniunea Europeană trebuie să ia măsuri “imediate şi decisive” pentru depăşirea unor probleme rămase nerezolvate.

Ştirea zilei

Comisia Europeană mai spune în raportul său final că va trimite scrisori de avertisment celor zece ţări, subliniind carenţele rămase. Poloniei, cea mai mare dintre ţările candidate, i se cere să ia măsuri în nouă domenii, în primul rînd în agricultură şi producţia alimentară.

Altor ţări, între care Cehia, Ungaria, Slovacia şi Malta, li se cere să ia măsuri în patru pînă la şase domenii. Potrivit Comisiei, cea mai bine pregătită ţară e Slovenia, care are probleme într-un singur domeniu.

În fine, Comisia Europeană a avertizat Turcia că absenţa unui acord de reunficiare a Ciprului va fi “un serios obstacol» în calea speranţelor sale de a începe negocieri de aderare.

Gunter Verheugen despre semantica raportului de ţară

Comisarul pentru extinderea UE Verheugen s-a referit la noua apreciere privind economia României, care potrivit raportului de ţară al Comisiei Europene...

Ştirea zilei

“poate fi considerată o economie de piaţă funcţională, odată ce progresul înregistrat va fi continuat în mod decisiv”. El a spus că această formulare reprezintă “un foarte important salt în evaluare”. Guenther Verheugen: „Formula e un pic complicată şi asta are de–a face cu metodologia folosită de experţii economici. În cuvinte simple, această formulare înseamnă că analizînd structura şi performanţa economiei Romaniei astăzi, Romania este o economie de piaţă funcţională. Dar noi putem depune mărturie că Romania are o economie de piaţă pe deplin funcţională numai atunci cînd actuala fază a reformelor va fi continuată în anumite domenii, aşa că certificatul final va veni anul viitor”.

Rapoartele de ţară ale Comisiei Europene, privind Romania şi Bulgaria situează Sofia mult înaintea Bucureştiului ca apreciere, dar Comisia spune că nu va exista o decuplare între cele două procese de aderare şi că ambele ţări sînt pe calea spre aderarea în 2007.

Verheugen a subliniat că intenţia Uniunii este ca ambele ţări să semneze împreună un singur tratat de aderare cu Uniunea spre sfîrşitul lui 2005, negocierile trebuind terminate “cu destul timp înainte de sfîrşiutul lui 2005”.

Vasile Puşcaş: stabilitatea economică a României este cît se poate de evidentă

În urma prezentării rapoartelor de ţară, negociatorul şef al Romaniei cu Uniunea Europeană, Vasile Puşcaş i-a declarat următoarele corespondentului nostru la Bruxelles, privind statutul de economie de piaţă funcţională:

„Acest statut Romania l-a obţinut, cum spunea domnul Verheugen, datorită faptului că în Romania reformele s-au dezvoltat, au înaintat şi stabilitatea este cît se poate de evidentă, iar ceea ce îşi propune de acum Romania este să continue aceste reforme şi în 2004 şi în anii care vin, în aşa fel încît în 2007 practic Romania să fie un membru valabil şi puternic al Uniunii Europene.

Preşedintele Consiliului de guvernare al Irakului: vizite la Ankara, Damasc şi Teheran

Preşedintele în exerciţiu al Consiliului de Guvernare Irachian, Jalal Talabani a declarat că va face vizite luna aceasta în Turcia, Siria şi Iran pentru a încerca să îmbunătăţească relaţiile.

Talabani, care este şi şeful unui partid al kurzilor irakieni a spus că doreşte să “limpezească atmosfera”, în relaţiile cu Ankara, dar a adăugat că trimiterea de trupe turceşti în Irak este “o chestiune închisă”. Consiliul de Guvernare irakian s-a opus planului propus de Statele Unite, privind trimiterea a mii de soldaţi turci în Irak, alături de trupele coaliţiei.

Producţia de petrol din sudul Irakului: 1,75 milioane de barili pe zi

Terenurile petrolifere din sudul Irakului vor atinge pînă la sfîrşitul anului nivelul producţiei anterioare războiului, adică două milioane de barili pe zi, a declarat directorul unei companii petroliere din Irak. Jabbar al Leaby, şeful companiei South Oil a declarat agenţiei Reuter că producţia a atins deja 1.75 milioane de barili pe zi şi creşte continuu.

El a precizat că rafinăria de la Basra prelucrează circa 180 de mii de barili pe zi, restul ţiţeiului fiind disponibil pentru vînzare pe piaţa internaţională. Cîmpurile petrolifere din sud nu au suferit de pe urma actelor de sabotaj care au afectat grav producţia de petrol în nordul ţării – unde exporturile nu s-au reluat încă.

Secretarul general al Consiliului Europei Walter Schwimmer la Chişinău

Secretarul general al Consiliului Europei Walter Schwimmer şi preşedintele Republicii Moldova Vladimir Voronin au participat astăzi la inaugurarea la Chişinău a Centrului inovaţiilor educaţionale, înfiinţat cu sprijinul Consiliului Europei.

Walter Schwimmer se află în capitala moldoveană pentru a participa la reuniunea Comitetului de ministri al Consiliului Europei, care va avea loc mâine şi în cadrul căreia Republica Moldova va transmite Olandei preşedinţia acestei organizaţii a forului pan-european.

Potrivit unui comunicat de presă al preşedinţiei de la Chişinău, la solemnitatea de astăzi preşedintele Voronin a declarat că autorităţile moldovene “întreprind măsuri concrete privind pregătirea cetăţenilor Republicii Moldova pentru integrarea europeană, ajustarea sistemului educaţional din Republica Moldova la cerinţele comunităţii europene fiind una din condiţiile cele mai importante în acest sens”.

Secretarul general al Consiliului Europei a avut întrevederi cu preşedintele Republicii Moldova şi cu ministrul moldovean de Externe Nicolae Dudău, care este preşedinte în exerciţiu al Comitetului de Ministri al Consiliului Europei.

Ion Iliescu: "Să nu ne cramponăm de formule rigide"

Preşedintele Ion Iliescu a apreciat, într-o declaraţie de presă după întoarcerea din Panama, că raportul de ţară prezentat de Comisia Europeană, privind Romania,este în esenţă pozitiv. Preşedintele Iliescu a precizat că încă nu a citit raportul, dar că ministrul de externe i l-a adus la aeroport şi că principala apreciere din document este că în Romania se poate considera a fi “economie de piaţă funcţională”.

Întrebat dacă în această apreciere Uniunea Europeană acordă Romaniei statutul de economie de piaţă, preşedintele a răspuns: “Să nu ne cramponăm de formule rigide. Aprecierea în sine este o apreciere pozitivă care marchează progresele făcute de economia romanească, care poate fi considerată ca economie de piaţă funcţională”.

Potrivit formulei incluse în Raportul Comisiei Europene, economia Romaniei “poate fi considerată economie de piaţă odată ce progresul înregistrat va fi continuat în mod decisiv.” În raport se cere o aplicare serioasă şi intensă a criteriilor structurale, astfel încît Roamnia să poată rezista presiunilor competiţiei şi ale forţelor pieţei.

În raport se mai spune, între altele, că în Romania, corupţia continuă să fie larg răspîndită şi că ea afectează toate aspectele societăţii.

România şi Bulgaria ar trebui să încheie tratativele pînă 2005

Uniunea Europeană doreşte să semneze un acord de aderare cu Bulgaria şi Romania pînă la finele lui 2005. În raportul Comisiei Europene despre viitoarea extindere UE se spune că Bulgaria şi Romania ar trebui...

Ştirea zilei

să finalizeze negocierile de aderare “cu destul timp” înainte de sfîrşitul lui 2005. Agenţia de ştiri de la Sofia, Bulgarian News Network, aminteşte că oficialităţile bulgare insistă ca Uniunea Europeană să nu examineze împreună Bulgaria şi Romania în procesul de aderare, ci progresele lor să fie evaluate separat.

Uniunea Europeană spune că sprijină eforturile Bulgariei şi Romaniei de a intra în Uniunea Europeană în 2007, dar nu a fixat un termen ferm pentru primirea lor.

Diego de Oyeda: UE va cere Rusiei să-şi respecte angajamentul de a-şi retrage trupele şi muniţia din Transnistria

Uniunea Europeană va cere Rusiei să-şi respecte angajamentul de a-şi retrage trupele şi muniţia din Transnistria şi să facă mai mult pentru soluţionarea politică a conflictului – a declarat Europei libere purtătorul de cuvînt pentru relaţii externe al Comisiei Europene, Diego de Oyeda.

El a spus că Transnistria va fi una din chestiunile care vor fi abordate mîine la Roma, la o întîlnire dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi o delegaţie a Uniunii Europene condusă de preşedintele Comisiei Europene, Romano Prodi.

Subliniind interesul deosebit al Bruxelles-ului pentru rezolvarea problemei transnistrene, Diego de Oyeda s-a distanţat de speculaţiile privind participarea Uniunii Europene la menţinerea păcii în Republica Moldova:

“Pentru moment, nu există nici un plan privind trimiterea în Transnistria a vreunui contingent sau a unor pacificatori din partea Uniunii Europene. Dacă se va ajunge la un acord de pace – şi sperăm ca asta să se întîmple cît de curînd – atunci, desigur, întrebarea ar putea deveni actuală şi Uniunea Europeană ar putea dori să participe”- a spus purtătorul de cuvînt al Comisiei Europene, Diego de Oyeda.

În aşteptarea rapoartelor de ţară ale Comisiei Europene

Comisarul european pentru lărgirea UE Verheugen urmează să facă publice principalele observaţii ale rapoartelor anuale de ţară, pentru zece state ce vor adera anul viitor şi al cele 3 cadidate, România, Bulgaria şi Turcia.

Ştirea zilei

Comisia aprobă astăzi rapoarele în cauză, în care sînt formulate o serie de observaţii şi avertismente serioase la adresa celor zece state central europene, în sensul necesităţii grăbirii pregătirilor de aderare, prin aplicarea legislaţiei Uniunii Europene.

Cele zece ţări viitoare membre trebuie să ia "măsuri imediate şi decisive" pentru a introduce în legislaţiilor lor, cele 39 de legi cheie ale Uniunii Europene - se spune în raportul de monitorizare a lărgirii Uniunii Europene, ce va fi dat publicităţii astăzi.

Ion Iliescu: raportul de ţară al Comisiei Europene este în esenţă pozitiv

Într-o declaraţie pentru presă, la sosirea din Panama, preşedintele Ion Iliescu a afirmat că a fost informat de către ministrul de externe că raportul de ţară al Comisiei Europene este în esenţă pozitiv şi că executivul de la Bucureşti va ţine cont de recomandările formulate în raport în procesul de negociere a aderării la Uniunea Europeană.

România: fără statut de economie de piaţă funcţională

Un înalt funcţionar de la Bucuresti, care a dorit să-şi pastreze anonimatul, a declarat agenţiei Reuter că România nu a reuşit să obţină statutul de economie de piaţă funcţională în raportul de ţară,

Ştirea zilei

dar că în cazul în care continuă reformele îl poate obţine anul viitor. În depeşa agenţiei Reuter se observă că eşecul recunoaşterii României ca o economie de piaţă funcţională riscă să complice cererea de a fi primită în Uniunea Europeană în 2007, şi că România este singura candidată la aderare care nu a obţinut această recunoaştere.

Schimburi de focuri în faţa ambasadei române de la Sofia

Purtătorul de cuvînt al ministerului de externe de la Bucureşti, Cosmin Dobran, citat de Mediafax, a afirmat că incidentul produs în cursul dimineţii în faţa ambasadei României de la Sofia, în cursul căruia, un bărbat a fost împuşcat şi un altul rănit, nu a afectat personalul ambasadei.

Incidentul ar fi fost o răfuială între două bande locale. Poliţia bulgară anchetează la faţa locului, fără să se fi dat publicităţii informaţii despre identitatea agresorilor.

Inaugurarea la Chişinău a Centrului pentru inovaţii educaţionale

Secretarul general al Consiliului Europei, Walter Schwimmer şi preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin au participat la inaugurarea la Chişinău a Centrului pentru inovaţii educaţionale, înfiinţat cu sprijinul Consiliului Europei.

Walter Schimmer se află la Chişinău pentru a participa la reuniunea Comitetului de ministri al Consiliului Europei, ce se va desfăşura mîine şi în cadrul căreia Moldova va transmite Olandei preşedinţia acestei organizaţii a forului pan european. Într-un comunicat de presă al preşedinţiei de la Chişinău sînt citate spusele preşedintelui Voronin la inaugurarea Centrului, anume că autorităţile moldovene "întreprind măsuri concrete pentru pregătirea cetăţenilor Republicii Moldova pentru integrarea europeană, ajustarea sistemului de învăţămînt la cerinţele comunităţii europene fiind una din condiţiile cele mai importante."

Convorbiri Ciampi - Putin la Roma

Preşedintele Rusiei Vladimir Putin s-a întîlnit la Roma cu preşedintele Italiei Carlo Azeglio Ciampi, la începutul vizitei pe care o efectuează cu ocazia reuniunii la vîrf Uniunea Europeană - Rusia. În cursul zilei, Putin are programate întîlniri cu premierul Silvio Berlusconi şi cu Papa Ioan Paul al II-lea. Convorbirile de la Roma vor atinge, cu mare probabilitate şi cazul Mihail Hodorkovski, magnatul petrolului arestat la sfîrşitul lunii trecute şi acuzat de fraudă şi evaziune fiscală. Criticii măsurii afirmă că arestatea proprietarului companiei Yukos a avut un caracter politic. De la Roma, Vladimir Putin călătoreşte vineri la Paris, unde se va întîlni cu preşedintele Franţei Jacques Chirac.

Paul Wolfowitz: irakienii susţin prezenţă americană în Irak

Paul Wolfowitz, adjunctul ministrului american al apărării, întors la Washington din Irak, a declarat că sondajele de opinie dovedeasc că o mare parte a irakienilor sprijină prezenţa Statelor Unite...

Ştirea zilei

în ţară pe o durată nelimitată, atîta timp cît va fi necesar. Wolfowitz nu a citat direct nici un sondaj sau studiu. "Vor irakienii să părăsim ţara? Desigur că da, în cele din urmă. Dar sondajele arată că majoritatea irakienilor vor ca noi să stăm cît de mult va fi necesar pentru a se asigura că aceia ce au fost învinşi nu se mai pot întoarce la putere." - a spus Wolfowitz, ale cărui declaraţii intervin la cîteva oare doar după ce cartierul general de la Bagdad al coaliţiei conduse de Statele Unite, a fost atacat pentru a doua oară în cursul nopţii. Un alt atac a fost înregistrat, devreme dimineaţa, cînd o garnizoană americană de la Mosul a fost ţinta unui tir de grenade propulsate.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG