Linkuri accesibilitate

Ştiri

Ministrul american al comerţului Evans la Praga

Ministrul american al comerţului Donald Evans a declarat la Praga că guvernul american va face tot ce poate pentru ca firme din Cehia să ia parte la reconstrucţia Irakului. Republica Cehă a sprijinit războiul condus de americani în Irak şi se află pe lista ţărilor ale căror companii pot face oferte pentru contractele reconstrucţiei finanţate de americani în Irak.

Oficialii cehi şi americani au discutat şi posibila achiziţionare de avioane de luptă compatibile Nato pentru forţa aeriană cehă. Evans a spus că Statele Unite sprijină ideea achiziţionării de avioane americane. O comisie parlamentară cehă a recomandat însă recent ca guvernul să opteze pentru avioane de luptă suedeze – Gripen.

Preşedintele Croaţiei Stipe Mesici la Moscova

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său croat Stipe Mesici, aflat într-o vizită la Moscova, s-au exprimat în favoarea unei creşteri a comerţului între cele două ţări. Putin a spus că deşi Croaţia se află pe primul loc între ţările din fosta Iugoslavie, ca volum al comerţului cu Rusia, „mai trebuie mult de făcut pentru a atinge pragul de un miliard de dolari în comerţul bilateral anual.

George Bush: Saddam Hussein trebuie judecat în Irak după standarde internaţionale

Preşedintele George W. Bush a declarat că irakienii vor fi invitaţi să se implice în judecarea lui Saddam Hussein.

Ştirea zilei

„Saddam Hussein trebuie adus în faţa justiţiei şi cetăţenii irakieni trebui să se implice foarte mult în dezvoltarea unui sistem care să îl aducă în faţa justiţiei. Va trebui să aibă loc un proces public, şi toate atrocităţile comise să fie scoase la lumină, şi să se facă dreptate, şi am încrederea că va fi un proces corect” - a declarat şeful executivului american.

Bush a adăugat că americanii vor colabora cu irakienii pentru a elabora un mod de a-l judeca pe Saddam care să corespundă standardelor internaţionale.

În cadrul unei conferinţe de presă la Casa Albă, Bush a mai spus că doreşte să dea asigurări poporului irakian că Statele Unite îşi vor continua efortul în Irak „pînă ce treaba va fi terminată”.

El a adăugat că existenţa unui Irak democratic, liber şi paşnic va transforma întreaga regiune. Preşedintele american a avertizat că activitatea coaliţiei militare conduse de Statele Unite în Irak rămîne marcată de pericole. Dar capturarea lui Saddam, a adăugat Bush, confirmă faptul că Irakul se află pe drumul spre libertate.

Funeraliile fostului preşedinte azer Heydar Aliev

Sute de mii de persoane, între care mai mulţi şefi de stat, s-au adunat în capitala Azerbaijanului pentru funeraliile naţionale ale fostului preşedinte Heydar Aliev.

Lideri din ţările fost-sovietice, ca şi oficialităţi din occident i-au adus un omagiu lui Aliev, care a murit vinerea trecută, în vîrstă de 80 de ani, de o boală de inimă, în Statele Unite.

Preşedintele rus Vladimir Putin, fost agent KGB ca şi Aliev, le-a declarat reporterilor la Baku că a avut nu numai un mare respect ci şi sentimente de dragoste „pentru un mare prieten al Rusiei.”

Premierul Turciei Receop Tayip Erdogan a spus că prin dispariţia fostului preşedinte azer, lumea turcică a pierdut un om excepţional.

Separatişti ceceni iau ostateci în Daghestan şi scapă de urmărirea autorităţilor

Biroul din Daghestan al ministerului de interne al Rusiei a declarat că un grup de separatişti ceceni, care au luat ostateci într-un sat din această republică au scăpat de sub urmărirea unităţilor militare.

Separatiştii au făcut o incursiune noaptea trecută în satul Shauri din Daghestan, au omorît nouă grăniceri şi au luat patru ostateci. Un purtător de cuvînt al ministerului de interne a declarat că poliţia din Daghestan a încercat să îi urmărească pe separatişti în munţi, dar le-a pierdut urma.

Armata rusă a trimis elicoptere în urmărirea grupului, dar operaţiunea a fost împiedicată de vremea defavorabilă. Potrivit purtătorului de cuvînt al ministerului de interne, separatiştii s-ar fi îndreptat spre graniţa cu Georgia, la circa 10 kilometri sud de satul Shauri.

Tokio: premierul Rusiei conferă cu ministrul de externe nipon

Ministrul japonez de externe i-a cerut premierului Rusiei să aleagă proiectul care prevede construirea unei magistrale petroliere către Marea Japoniei şi să renunţe la proiectul rival de export al petrolului către China. Premierul rus Mihail Kasianov s-a întîlnit la Tokio cu ministrul nipon de externe Yoriko Kawaguchi, în prima zi a unei vizite axate pe discuţii în domeniul comerţului şi energiei.

Rusia examinează două posibile proiecte în Orientul îndepărtat: unul, în care petrolul siberian ar fi pompat spre nord-estul Chinei, şi altul în care conducta ar ajunge în portul rus Nahodka, de la Marea Japoniei. Atît guvernul de la Beijin cît şi cel de la Tokio încearcă să convingă Moscova să adopte proiectul care le-ar avantaja. Japonia a dat de înţeles că este gata să finanţeze dezvoltarea cîmpurilor petrolifere din Siberia dacă Rusia orientează conducta spre Marea Japoniei. Kasianov se va întîlni mîine cu omologul său Junichiro Koizumi şi cu ministrul nipon al energiei.

Tratatul de aderare la UE ratificat de parlamentul de la Budapesta

Parlamentul Ungariei a ratificat în unanimitate tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Tratatul, care prevede aderarea Ungariei în mai anul viitor, a fost ratificat de 353 de deputaţi. Amintim că tratatul a fost semnat la summitul Uniunii Europene de la Atena, în luna Aprilie, de reprezentanţii a 15 ţări membre şi a zece ţări candidate.

Comisia Europeană cere reluarea tratativelor pentru unificarea Ciprului

Comisia Europeană a cerut reluarea rapidă a tratativelor sub egida ONU, asupra reunificării Ciprului. Un purtător de cuvînt al comisarului pentru Extinderea Uniunii a declarat că deşi alegerile de ieri din partea turcească a insulei i-au situat la egalitate pe naţionalişti şi pe adepţii reunificării, scrutinul a arătat că o mare parte a alegătorilor doresc să se pună capăt actualei situaţii. Uniunea Europeană consideră că este încă posibil ca Ciprul să intre reunificat în Uniune în mai anul viitor.

Javier Solana deplînge includerea pe listele electorale din Servia a 4 persoane inculpate pentru crime de război

Coordonatorul politicii externe a Uniunii Europene Javier Solana a condamnat includerea a patru persoane inculpate pentru crime de război printre candidaţii în alegerile parlamentare din Serbia. Solana a spus, în cursul unei vizite la Belgrad că Serbia are două opţiuni: una este apropierea de Europa, cealaltă este izolarea.

În fruntea listei de candidaţi a Partidului socialist pentru alegerile de la 28 decembrie se află Slobodan Miloşevici. Vojislav Seslj, care şi el se află în detenţie la Haga, candidează pe lista Partidului radical, naţionalist. Alţi doi candidaţi sunt fostul şef al armatei iugoslave Nebojsa Pavkovici şi fostul ministru adjunct de interne Sreten Lukici, care se află încă în libertate.

Separatişti ceceni iau ostateci într-un sat din Daghestan

Autorităţi locale din Daghestan, în Federaţia Rusă, au anunţat că grupul de separatişti ceceni care au luat ostateci într-un sat din republică, încearcă să se întoarcă în Cecenia cu cîţiva ostateci.

Ministerul rus de interne a declarat că un grup de 25 de separatişti au atacat un post de graniţă la frontiera internă cu Daghestanul, omorînd zece grăniceri. Luptătorii ceceni au intrat apoi într-un sat de munte, unde au adunat cu forţa mai mulţi locuitori în clădirea unui spital.

Agenţia Interfax l-a citat pe un reprezentant al adminitraţiei locale cu declaraţia că separatiştii au plecat între timp din sat, luînd cu ei cîţiva ostateci, şi încearcă să se întoarcă în Cecenia printr-o trecătoare din apropiere. Potrivit ultimelor relatări, ei sînt urmăriţi de trupe federale şi de grăniceri.

Irak: 9 morţi în urma a două atentate sinucigaşe

Două atentate sinucigaşe s-au soldat cu moartea a nouă persoane în Irak. În primul atentat, un automobil capcană a fost detonat lîngă un post de poliţie la Husseiniah, la nord de Bagdad, omorînd opt persoane şi rănind 20 de persoane.

Ştirea zilei

Un al doilea vehicul capcană a fost detonat mai tîrziu la Bagdad, lîngă un alt post de poliţie, soldîndu-se cu moartea atentatoruluişi rănirea a opt poliţişti.

Saddam Hussein , care a fost capturat sîmbătă lîngă oraşul său natal Tikrit, este interogat de oficialităţile americane într-un loc de detenţie neidentificat.

Ministrul american al apărării Donald Runsfeld a declarat la televiziune că pînă acum Saddam “nu a cooperat” la interogatorii, în privinţa furnizării de informaţii. Rumsfeld a spus că americanii intenţionează să îl trateze pe fostul dictator ca prizonier de război, în conformitate cu convenţiile de la Geneva.

Ministrul de externe britanic: ar fi preferabil ca Saddam Hussein să fie judecat în Irak

Minstrul britanic de externe Jack Straw a declarat că ar fi preferabil ca Saddam să fie judecat în Irak. Jack Straw: “În cazul unui criminal de război, prima opţiune ar trebui să fie un tribunal intern din ţara implicată, şi numai în cazul în care aşa ceva nu există sau este necorespunzător, se recurge la tribunale internaţionale”.

La Paris, ministrul francez de externe Dominique de Villepin a declarat că în opinia sa, naţiunile creditoare organizate în aşa numitul Club de la Paris, ar putea ajunge anul viitor la o înţelegere privind uşurarea datoriilor Irakului. De Villepin a spus că în aceste condiţii, Franţa ar putea lua în considerare anularea unor datorii.

Teheran cere ca Saddam Hussein să fie judecat de un tribunal internaţional

Guvernul iranian a anunţat că pregăteşte o cuprinzătoare plîngere împotriva lui Saddam Hussein pentru crime împotriva Iranului. Un purtător de cuvînt al guvernului de la Teheran a cerut ca fostul lider irakian să fie judecat de un tribunal internaţional.

Purtătorul de cuvînt a mai spus că tribunalul internaţional ar trebui să stabilească „cine l-a dotat pe Saddam cu echipamente, încît să destabilizeze regiunea şi să creeze trei mari crize în regiune”, referire la invadarea de către Saddam a Iranului şi apoi a Kuwaitului, precum şi la războiul de anul acesta dus de coaliţia condusă de americani.

Raport Transparency International privind corupţia în R. Moldova

Cel mai înalt nivel al corupţiei în Republica Moldova se atestă la Chişinău - relevă un studiu al Transparency International, dat publicităţii luni.

Ştirea zilei

Unitatea administrativ-teritorială Gagauz-Yery este a doua zonă după intensitatea corupţiei în Republica Moldova. Urmează fostul judeţ Edineţ din regiunea de nord a republicii. Transparency International explică acest fenomen prin faptul că în zonele menţionate mai sus sunt concentrate cele mai multe instituţii publice şi de stat.

În aceste regiuni îşi desfăşoară activitatea şi un număr mare de funcţionari corupţi - afirmă experţii de la Transparency International. Raportul privind nivelul corupţiei în Republica Moldova a fost realizat în baza unor date ale Băncii Mondiale şi în baza

MAE de la Chişinău salută arestarea lui Saddam Hussein

Ministerul de Externe de la Chişinău a salutat capturarea lui Saddam Hussein, apreciind că “acest succes al coaliţiei anti-Saddam este de natură să contribuie la normalizarea situaţiei din Irak”.

Ministrul adjunct de Externe, Ion Stăvilă, a declarat Europei Libere că deferirea lui Saddam Hussein justiţiei internaţionale va fi un act de dreptate în raport cu fostul dictator şi cu societatea irakiană.

Ion Stăvilă a declarat că Republica Moldova este interesată să participe la reconstrucţia economică a Irakaului, însă a precizat că este dificil să spună ce companii ar putea concura la câştigarea unor proiecte concrete în Irak.

Atacuri cu maşini capcană - cel puţin 10 victime irakiene

Atacuri comise lîngă două posturi de poliţie irakiene s-au soldat cu moartea a cel puţin 10 persoane. Un al treilea atac a fost evitat la Bagdad, cînd poliţia a tras asupra unei maşini ce circula în viteză.

Ştirea zilei

Atacurile au avut loc după capturarea de către trupele americane a lui Saddam Hussein, în prezent interogat de oficialităţile americane într-un loc de detenţie rămas necunoscut.

Ministrul american al apărării, Donald Rumsfeld a declarat la televiziune că pînă în prezent Saddam Hussein "nu a cooperat" în privinţa furnizării de informaţii celor care îl interoghează. Rumsfeld a mai afirmat că Statele Unite intenţionează să-l trateze pe fostul dictator ca prizonier de război, în conformitate cu convenţia de la Geneva.

Ion Iliescu: mesaj de felicitare adresat preşedintelui Bush

Între nenumăratele reacţii la capturarea lui Saddam Hussein, preşedintele Ion Iliescu a trimis o scrisoare de felicitare omologului său american George Bush...

Ştirea zilei

iar premierul Năstase şi-a exprimat satisfacţia, declarîndu-se convins că arestarea va determina o schimbare majoră în climatul de securitate din Irak.

Opoziţia reia protestele împotriva " concepţiei naţionale" adoptată de comuniştii moldoveni

La Chişinău, opoziţia a reluat protestele în faţa Parlamentului, după expresia unui lider al Partidului Popular Creştin Democrat, ca o reacţie firească la adoptarea de către deputaţii comunişti, vineri, a "concepţiei naţionale politice", document propus de preşedintele Voronin vara trecută.

Proiectul documentului prevede între altele oficializarea limbii ruse în învăţămînt, şi introducerea ca obiect de studiu a "limbii moldoveneşti" şi a istoriei Moldovei, în locul celei române. Citat de agenţia Flux, deputatul Stefan Secăreanu afirma că documentul aprobat conţine prevederi "foarte periculoase pentru libertatea şi drepturile cetăţenilor din Republica Moldova."

Arestări după tentativa de asasinare a preşedintelui pakistanez Musharraf

La Islamabad, poliţia pakistaneză a reţinut cel puţin şapte persoane în cadrul anchetei declanşate după tentativa de asasinare a preşedintelui Pervaz Musharraf. Oficialităţile au informat că două bombe au explodat duminică la cîteva secunde după trecerea unui pod de către convoiul de maşini prezidenţiale, la Rawalpindi, în apropierea capitalei Pakistanului. Nimeni nu a fost rănit, iar generalul Musharraf care a spus că a simţit suflul exploziei în maşina în care se afla, a calificat atacul drept "terorist". Printre cei arestaţi se află cel puţin trei din ofiţerii de poliţie, presupuşi a se afla de pază pe podul unde s-a produs atentatul.

Loya Jirga alege doi vice-preşedinţi ai Constituantei

La Kabul membri Marii Adunări, Loya Jirga, în care sînt reprezentaţi peste 500 de delegaţi ai diferitelor formaţiuni şi grupuri politice din Afganistan, au continuat să dezbată proiectul unei noi constituţii şi au ales doi noi vicepreşedinţi ai constituantei.

Duminică, în calitate de preşedinte al Marii Adunări a fost ales cu o mare majoritate fostul lider Sigbatullah Mojadedi. In baza proiectului de constituţie, alegerile parlamentare ar urma să se desfăşoare separat de cele prezidenţiale. Marea adunare a fost convocată de actualul preşedinte Hamid Karzai.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG