Linkuri accesibilitate

Ştiri

Proiectele de amendament la constituţia ucrainiană trimise Curţii Constituţionale

Parlamentarii ukrainieni au decis in unanimitate să trimită Curtii Constitutionale proiectul de amendare a constitutiei, punind astfel capat unei dezbateri aprinse in parlamentul de la Kiev.

Opozitia a criticat amendamentele propuse de presedintele Leonid Kuchma, care doreste ca alegerile parlamentare si prezidentiale sa aibe loc simultan, acuzindu-l ca prin aceste manevre intenţionează sa isi extindă mandatul.

Datorită controverselor iscate, presedintele Kuchma a afirmat că ar fi dispus să işi retraga definitiv amendamentele propuse. Astazi, ambele proiecte – şi cele ale parlamentului şi cele ale presedintelui au fost trimise Curtii Constitutionale.

OSCE salută o viitoare participare UE la o forţă de consolidare a păcii în Transnistria

Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa a salutat in premiera ideea participării Uniunii Europene la o viitoare forţă de consolidare a păcii in Transnistria.

“ Daca se ajunge la o inţelegere de rezolvare a conflictului, o asemenea înţelegere ar putea include şi un rol semnificativ într-o forţă de consolidare a păcii” – se arată într-o declaraţie a sefului misiunii OSCE la Chisinău, ambasadorul William Hill.

Congresul de constituire a Partidului Acţiunea Populară

Simbata incepe la Bucuresti Congresul de constituire a Partidului Actiunea Populara. Zoe Petre, membru fondator al comitetului national interimar a anuntat ca singurul candidat la presedintia partidului este fostul presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu.

APADOR-CH pledează pentru eliminarea procedurii recursului în anulare

Asociatia pentru apararea drepturilor omului - Comitetul Helsinki pledeaza pentru eliminarea din legislaţia romane a căii extraordinare de atac „recursul în anulare”

Ştirea zilei

pentru “a se asigura egalitatea de arme şi de şanse a părţilor aflate în proces. In mod evident partea impotriva căreia se declară recurs in anulare se află în pozitie de inferioritate fata de partea care beneficiază de această cale de atac".

Intre 1989 –2003 au fost soluţionate 16 855 de recursuri in anulare si 81 la suta dintre ele au fost solutionate in favoarea părtii care a declanşat actiunea.

In urma cu doua zile, APADOR-CH a cerut Parchetului Curtii Supreme de Justitie, in baza legii accesului liber la informatiile publice, sa comunice cite recursuri in anulare au fost declarate incepind din 1990, precum si, defalcat, pe ani, cite au fost promovate in materie civila si cite in materie penala.

Emil Boc: ordonanţa 18 caducă după publicarea deciziei de joi a Curţii Constituţionale

Vicepresedintele Partidului Democrat, Emil Boc consideră că plata taxei radio TV, în conditiile stabilite de ordonanta guvernului 18 – 2003, nu va mai fi obligatorie din momentul publicarii in Monitorul Oficial a deciziei luate ieri de Curtea Constitutională.

Potrivit vicepresedintului Boc, de la data publicarii acestei decizii a Curtii Constitutionale, ordinanta de guverna nu mai produce efecte juridice. Boc solicita guvernului, fie sa accepte aceasta varinat, fie sa convoace Parlamentul in regim de urgenta in sesiune extraordinară.

Declaratia deputatului democrat este un raspuns la afirmatiile premierului Nastase că ordinata guvernului ramine in vigoare pină ce se ve pronunta parlamentul, din nou, asupra legii.

Vicepreşedintele PD Frunzăverde pledează pentru o alianţă electorală cu PNL

Vicepresedintele Partidului Democrat, Sorin Funzaverde a declarat la Resita că partidul său doreste o aliaţă cu Partidul National Liberal, cu un program comun de guvernare. Vicepresedintele Partidului democrat a declarat ca nu se pune problema unei fuziuni a celor doua partide, ci doar de o alianta electorala. Potrivit lui Sorin Frunzaverde programul comun de guvernare se va situa la centrul spectrului politic.

Toma Zaharia: 27 de cadre ale ministerului de interne anchetate pentru corupţie

Peste 1600 de cadre din ministerul de interne au fost cercetate in prima jumatate a acestui an de catre Inspectoratul general al politiei. Anuntul a fost facut la Sibiu, de Secretarul de stat in ministerul Administratiei si Internelor, Toma Zaharia. Secretarul de stat sustine ca numarul angajatilor ministerului de interne anchetati pentru coruptie este doar de 27.

Percheziţie la sediul companiei ruse YUKOS - evaziune fiscală?

Politia rusa a perchezitionat in cursul zilei birourile din Moscova ale celei mai mari companii petroliere ruse, YUKOS .

Un purtator de cuvint al procuraturii ruse a negat ca perchezitia ar fi fost facuta fara mandat şi a precizat ca a fost o operaţiune din cadrul investigatiei procuraturii in legatura evaziunea fiscala a firmei.

Directorul executiv al firmei, Mihail KODORKOVSKI, unul dintre cei mai bogati oameni din Rusia a fost interogat in cursul saptaminii de procuratura in legatura cu un alt caz.

George Bush: discursul asupra stării naţiunii avizat de CIA

Preşedintele Statelor Unite, George Bush a afirmat ca discursul sau despre starea natiunii din luna ianuarie a fost revazut de Agentia Centrala de Informatii – CIA.

Ştirea zilei

Aflat în vizită în Uganda George Bush a precizat: „Am tinut un discurs care a fost revazut de serviciile de informatii si a fost un discurs in care am prezentat poporului american pericolele reprezentate de regimul Sadam Hussein. Guvernul meu a dat raspunsul potrivit acestor pericole şi ca rezultat lumea va deveni mai sigura si mai paşnică”.

Cotidianul Washington Post a relatat astazi ca Agentia centrala de informatii sustinea inca din septembrie anul trecut, ca informatia referitoare la eforturile regimului irakian de a achizitiona uranium din Africa, nu era credibila.

Anterior, consilierul pe probleme de securitate nationala al presedintelui Bush, Condolizza Rice afirmase ca CIA-ul nu a avertizat Casa Alba că ar fi trebuit să scoata din discurs aceastra referire. In aceasta saptamina, Casa alba a RECUNOSCUT ca informatia s-a bazat pe documente contrafacute.

Repatriaţi, copiii cerşetori din Torino vor fi cădea în respondabilitatea primăriei sectorului 3

Agentia guvernamentala pentru protectia copilului si Prefectura din orasul italian Torino au covenit ca primaria sectorului 3 al capitalei se va ocupa de primirea, trierea şi integrarea in familii a copiilor romani care cerşesc pe strazile oraşului italian, informeaza agentia Mediafax.

Ministrul de externe italian nu se aşteaptă la o deteriorare a relaţiilor cu Germania

Ministerul italian de externe a declarat ca relatiile dintre Berlin si Roma nu vor fi afectate de ceea ce Roma numeste “ cuvintele riscante” ale unui secretar de stat in ministrul turismului. Acesta afirmase ca germanii sint nişte invadatori zgomotosi şi aroganţi ai plajilor italiene.

Cancelarul Germaniei Gerhard Schroeder, care şi-a anulat vacanta in Italia dupa declaratiile oficialului italian, şi-a intarit astazi pozitia afirmind că Germania nu poate fi tratata astfel. Reamintim că relatiile dintre Roma si Berlin au fost deteriorate saptamina trecuta, cind , in Parlamentul European, premierul Berlusconi i-a propus unui parlamentar german să interpreteze rolul unui gardian de lagar nazist.

Zagreb: convorbiri Mesici - Katzav

Preşedintele Israelului, Moshe Katzav , aflat într-o vizita in Croatia, a afirmat că evreii au amintiri “ dureroase” din Croatia, din timpul celui de-al doilea razboi mondial, dar că este incîntat că au avut loc schimbari esentiale de atunci.

Preşedintele israelian şi-a inceput vizita in Croatia cu o intrevedere cu preşedintele Stipe Mesici, întrevedere consacrată intensificării relatiilor dintre cele doua ţări. Preşedintele croat a vizitat Israelul în 2001 şi a cerut iertare, in numele poporului său, pentru atrocităţile comise impotriva evreilor, sirbilor şi romilor de regimul Ustashilor, din cel de-al doilea razboi mondial.

Moshe Katzav va vizita duminica, impreuna cu omologul său croat localitatea IASENOVACI, unde a existat unul dintre cele mai notorii lagere de concentrare naziste din Croatia. Pe intreg teritoriul Croatiei au existat 40 de lagare de concentrare in perioada regimului pro-nazist al Ustashilor croati.

Parlamentul german ratifică extinderea UE şi NATO către răsărit

Parlamentul german a ratificat extinderea catre rasarit a Aliantei Nord Atlantice si a Uniunii Europene. In camera superioara a parlamentului de la Berlin Bundesrat, votul a fost unanim pentru extindere, completind astfel votul camerei inferioare a parlamentului german, Bundestag. Dupa vot, presedintele camerei superioare a parlamentului german, WOLFGANG BOHMER a afirmat ca acest vot a pus capat diviziunilor continentului din perioada comunista.

ONG - o interfaţă între guvern şi public

Seful delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, Jonathan Scheele a afirmat că societatea civila are un rol cheie in dezvoltarea durabilă a unei tări,

Ştirea zilei

iar in Romania, ca stat candidat la aderare, societatea cuvilă trebuie să se asigure că integrarea va fi un succes. La finalul conferintei „Rolul organizatiilor non guvernamentale in integrarea europeana”, reprezentatul Comisiei Europene la Bucuresti a declarat că organizatiile non guvernamentale trebuie să reprezinte “ o interfaţă” intre guvern şi public şi să dea un exemplu in aplicarea principiilor bunei guvernari adică transparentă, eficienţă şi deschidere.

Credite europene pentru reabilitarea şcolilor

Ministrul finantelor publice, Mihai Tanasescu a anuntat ca Romania a primit credite de 174 si jumatate de milioane de euro, de la Banca Europeana de Investitii şi de la Banca de Dezvolatare a Consiliului Europei. Creditul este destinat reabilitarii scolilor din Romania, atit din mediul rural căt şi din cel urban. Creditul BEI are scandenta peste 25 de ani cu perioada de gratie de 6 ani, iar creditul BDCE este acordat pentru 15 ani, cu o perioada de gratie de 5 ani.

Majoritatea comunistă din parlamentul moldovean aprobă un proiect de lege acordînd autodeterminare autorităţii găgăuze

Parlamentul moldovean a adoptat in prima lectura, cu voturile majoritatii comuniste, un proiect de lege constitutionala care acorda autonomiei gagauze dreptul la autodeterminare si la initiativa legislativa.

Opozitia parlamentara crestin-democrata si social-democrata a criticat dur votul deputatilor comunistii, acuzandu-i de faptul ca ar atenta la caracterul unitar al statului Republica Moldova. In cadrul dezbaterilor parlamentare, presedintele majoritatii comuniste Victor Stepaniuc a afirmat ca deputatii comunisti se pronunta ca in constitutia preconizatului stat federativ sa nu fie incluse prevederile artocolului 142 din acutala Constitutie.

Acest articol prevede ca dispozitiile Constitutiei privind caracterul suveran, independent si unitar al statului, precum si cele referitoare la neutralitatea permanenta a Republicii Moldova, pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum national.

Premierul israelian va face o nouă vizită la Washington

Potrivit agentiei Reuter, care citeaza surse diplomatice, premierul israelian Ariel Sharon va intreprinde o noua vizita la Washiungton luna aceasta, intr-un nou effort de a sustine planul de pace intre isrealieni si palestinini elavorat de comunitatea internatională.

Adrian Năstase: ordonanţa de urgenţă - un instrument de anulare a ambiguităţilor

Premierul Adrian Nastase a afirmat ca, in urma amendamentelor introduse de parlamentarii opozitiei, textul trimis initial de executiv parlamentului a fost modificat, in asa masura, incit, a generat ambiguitati, care au fost folosite de unele instante pentru a-i elibera pe unii din inculpatii care au comis infractiuni grave.

Nastase sustine ca situatia creata dupa votul din parlament, devenise “inacceptabila”, motiv pentru care a fost nevoie de o ordonanta de urgenta pentru a corecta votul dat de paralement.

Ieri, liberalul Valeriu Stoica si democratul Emil Boc au criticat ordonata de urgenta, precizind ca textul aflat in discutie a fost aprobat si de reprezentatii partidului de guvernamint in comisia juridica si apoi de toti parlamentarii.

Acţiunea populară: guvernul şi-a aservit justiţia (e.g. cazul Cornea)

Actiunea Populara acuza guvernul Nastase ca şi-a aservit justitia. Actiunea Populara considera ca parchetul l-a trimis in judecata pe fostul director al Societatii Nationale Tutunul Romanesc,

Ştirea zilei

presedintele organizatiei Actiunea Populara a judetului Prahova, Danut Marcel Cornea, din motive politice, „in baza unor acuzatii fara nici o legatură cu realitatea”.

Potrivit unui comunicat semnat de biroul de presa al Actiunii Populare, acuzatiile aduse lui Danut Marcel Cornea ar fi infirmate chiar de expertiza solicitata de Ministerul de Interne in iunie 2002, la un an si jumatate dupa ce domnul Cornea nu mai indeplinea funcţia de director al Societatii Nationale Tutunul romanesc.

Actiunea Populara considera ca masurile intreprinse de Parchet la comanda politica impotriva unuia dintre liderii Aliantei Populare reprezinta “ un abuz grav”.

Casa Albă: discursul asupra stării naţiunii aprobat de CIA

Casa Alba a anuntat ca Agentia centrala de informatii CIA a aprobat in intregime discursul despre starea natiunii rostit de presedintele George Bush in luna ianuarie...

Ştirea zilei

şi in care exista un pasaj controversat referitor la o presupusă încercare a regimului de la Bagdad de a cumparta uranium din Niger.

Consilierul pe probleme de securitate nationala Condolizza Rice, care calatoreste in Africa cu presedintele Bush, a respins informatiile despre acest subiect aparute in presa americana.

Casa Alba a recunoscut, in aceasta saptamina, că in acel discurs , presedintele american a folosit informatii bazate pe date eronate si ca a fost o gresala de a le pomeni in acel discurs.

Administratia Bush precizeaza ca, in ciuda acestei greşeli, actiunea militara impotriva regimului Sadam Hussein a fost justificata .

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG