Linkuri accesibilitate

Ştiri

Chişinău: PSD se retrage din CAIC

Partidul Social Democrat a parasit Comitetul pentru Apararea Independentei si Constitutiei, considerînd ca acest comitet - care a coalizat in toamna trecuta principalele partide de orientare democratica si cele mai reprezentaive organizatii neguvernamentale impotriva planului rusesc de federalizare a Republicii Moldova - si-a indeplinit deja misiunea.

PSD considera totodata insuficient de convingatoare ideea crearii in baza Comitetului a un singur bloc electoral al fortelor democratice - ca unica sansa a Opozitiei de a cistiga viitoarele alegeri parlamentare.

Anunţarea unei viitoare structuri a guvernului Năstase

La Bucureşti, după şedinţa Delegaţiei permanente a PSD, s-a anunţat că guvernul va elabora un proiect de lege referitor la structura executivului, ce va fi supus spre discuţie şi aprobare parlamentului. Proiectul conţine decizia de înfiinţare a două posturi de vice-premieri pentru coordonarea domeniilor economic şi social, cu titulatura de ministri de stat coordonatori. Alte proiecte privesc transformarea în minister a Departamentului de mediu şi înfiinţarea unei agenţii pentru turism.

Alianţa PNL-PD cere demisia guvernului

Potrivit unui anunţ făcut la o conferinţă de presă de vice-preşedintele PD, Radu Berceanu, alianţa PNL-PD cere demisia guvernului, deoarece cabinetul Năstase ar fi compromis serios şansele de integrare europeană a României.

Ştirea zilei

La aceiaşi conferinţă de presă, Varujan Vosganian, membru în conducerea alianţei PNL-PD, a declarat că cele două formaţiuni nu vor prezenta o listă comună în alegerile locale decît la Bucureşti. In restul ţării listele separate ar avea un impact electoral mai mare - a apreciat el. Pe de altă parte, PSD-ul a anunţat că guvernul şi comisiile parlamentare de politică externă şi de integrare europeană vor trimite scrisori oficiale parlamentarilor europeni pentru a contracara amendamentul cerut de deputatul european Arie Oostlander de suspendare a negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană.

Radu Vasile - vice-preşedinte al Senatului

In prim zi a noii sesiuni parlamentare, senatorii de la Bucureşti l-au ales pe Radu Vasile, senator PD, în funcţia de vice-preşedinte al Senatului, în general grupurile parlamentare hotărînd menţinerea în celelalte funcţii a aceloraşi persoane.

Comisie bipartizană de anchetă legată de informaţiile privind arsenalele irakiene

Preşedintele Statelor Unite, George Bush a afirmat că va numi o comisie pentru investigarea datelor furnizate de serviciile de informaţii şi potrivit cărora Irakul ar fi fost în posesia unor arme de distrugere în masă.

Ştirea zilei

"Voi reuni o comisie independentă, bipartizană -- a promis preşedintele Bush, pentru a analiza poziţia noastră, cum o putem ameliora în cursul războiului pe care îl purtăm împotriva terorismului." Inainte de a dispune începerea anchetei, preşedintele a afirmat că se va consulta cu fostul şef al grupului de inspectori pentru dezarmare, David Kay. Acesta a declarat recent că informaţiile avute iniţial au fost complet greşite. La Londra, pe de altă parte, un comitet de parlamentari britanici a susţinut că eşecul de a găsi arme de distrugere în masă în Irak subminează eforturile Statelor Unite şi Marii Britanii în războiul împotriva terorismului.

Washington: proiect de buget cu un deficit record de 521 de miliarde de dolari

Preşedintele Bush a solicitat Congresul să aprobe un buget de 2,4 trilioane de dolari, pentru anul fiscal următor, ce începe la 1 octombrie. Proiectul de buget include un deficit record de 521 de miliarde de dolari, preşedinte afirmînd că el este urmarea recesiunii începute în 2001 şi a costurilor războiului împotriva terorismului. George Bush a spus:

"Sînt încrezător că bugetul răspunde unei situaţii foarte grave şi ea constă în faptul că sîntem în război şi trebuie să facem faţă unei recesiuni. Bugetul nostru este capabil să ia în considerare aceşti factori semnificativi astfel încît să reducă deficitul federal la jumătate." In confomitate cu noul buget, cheltuielile ar urma să se ridice cu 3,5% peste cele de anul acesta. Bush a cerut Congresului să autorizeze cheltuieli militare însumînd aproape 402 miliarde de dolari, ceea ce ar reprezenta creştere de circa 7% în raport cu nivelul actual.

Echipă internaţională de inspectori aşteptată joi la Tripoli

Organizaţia pentru interzicerea armelor chimice a anunţat că o echipă de şase inspectori îşi va începe activitatea săptămîna aceasta în Libia, pentru a contribui la pregătirea unei declaraţii despre stocurile de arme şi a se proceda apoi la distrugerea lor.

Echipa, care va sosi joi la Tripoli, este însărcinată să alcătuiască o listă a armelor chimice în posesia Libiei, a programelor folosite pentru producerea lor şi a tuturor siturilor de producţie. Inspecţiile urmează angajamentului luat în decembrie de liderul Moamar Gadhafi de a renunţa la armele de distrugere în masă.

Frontul Participării Islamice din Iran va boicota alegerile legislative

Principalul partid reformator din Iran, Frontul participării islamice a anunţat că va boicota alegerile parlamentare de la 20 februarie, ca urmare a blocării candidaţilor săi de către ultra conservatori.

Mohammad Reza Khatami, liderul partidului şi fratele actualului preşedinte a spus că decizia luată în cadrul congresului formaţiunii sale s-a bucurat de o largă majoritate, fiindcă alegerile nu sînt legale, cinstite şi că nimic nu s-a schimbat cu adevărat în ultimele săptămîni. Intre timp, Consiliul Gardienilor, principala instituţie conservatoare a respins cererea guvernului de amînare a alegerilor.

Bruxelles: apel adresat Rusiei să extindă fără condiţii Acordul de parteneriat cu UE

Uniunea Europeană, prin vocea unui purtător de cuvînt de la Bruxelles, a avertizat Rusia să nu utilizeze chestiunea etnicilor ruşi din statele baltice ca monedă pentru a cîştiga concesii în Acordul de parteneriat şi cooperare cu UE.

Potrivit Emmei Udwin, Bruxelles-ul consideră că situaţia minorităţii ruse din republicile baltice s-a îmbunătăţit şi că ţările în cauză îşi îndeplinesc obligaţiile luate.

Din acest punct de vedere nu ar exista motive ca Rusia să întîrzie extinderea Acordului de parteneriat şi cooperare, incluzînd cele zece noi state membre ale Uniunii, începînd din luna mai.

Belgrad: tratative între Partidul democrat şi cel socialist

De la Belgrad s-a anunţat că Partidul democratic din Serbia, condus de Vojslav Kostunica ar putea ajunge la o înţelegere cu Partidul socialist al fostului preşedinte Slobodan Milosevic pentru a se depăşi impasul politic din urma alegerilor de la 28 decembrie.

Dejan Mihailovic, liderul fracţiunii parlamentare a partidului deocratic le-a declarat reporterilor că formaţiunea sa poartă convorbiri cu socialiştii în încercarea de a obţine sprijinul acestora pentru alegerea unui preşedinte al parlamentului. Partidul lui Kostunica, împreună cu alte două formaţiuni reformatoare deţin 109 voturi din cele 250 ale parlamentului şi o alianţă cu socialiştii conservatori, care au 22 de locuri le-ar putea asigura majoritatea.

Tirana respinge acuzaţiile privind existenţa unor grupări teroriste

La Tirana, ministrul de interne al Albaniei a dezminţit printr-o declaraţie publică acuzaţiile că grupări teroriste de genul Al-Qaida se ascund pe teritoriul ţării. Declaraţia vine la o zi după ce un colonel al armatei sîrbo-muntenegrene a afirmat că asemea grupări s-ar fi stabilit în nordul Albanie şi în alte cîteva regiuni balcanice.

Pen Clubul din Moldova: agravarea situaţiei drepturilor omului

PEN Clubul din Republica Moldova, filială a Asociaţiei Mondiale a Scriitorilor, a difuzat un memoriu, prin care constată agravarea situaţiei drepturilor omului şi libertăţilor cetăţeneşti în ultimii 3 ani. În memoriu se face referinţă la mai multe abuzuri comise de partidul comuniştilor din Republica Moldova, aflat la guvernare. O atenţe deosebită este acordată încălcărilor drepturilor la liberă exprimare.

Pe de altă parte, preşedintele comisiei parlamentare pentru drepturile omului, Mihail Sidorov a declarat că în Republica Moldova drepturile omului sunt respectate şi că fiecare cetăţean este liber să apeleze la justiţie în cazul în care a fost suspus unui abuz.

CSJ: Mitropolia Moldovei nu este succesoarea Mitropoliei Basarabiei

Curtea Suprema de Justitie de la Chisinau a anulat hotararea Guvernului prin care, acum doi ani, Mitropolia Moldovei a fost declarata succesoare de drept a Mitropoliei Basarabiei. Reprezentantii Mitropoliei Basarabiei au anuntat...

Ştirea zilei

ca in baza acestei decizii vor cere retrocedarea tuturor bunurilor pe care le-a detinut mitropolia pana la ocupatia sovietica din anul 1940 – imobile, fabrici, terenuri agricole, arhiva mitropoliei, precum si opere de valoare artistica si istorica.

Deocamdata reclamantii in acest proces - Guvernul moldovean si Mitropolia Moldovei - nu au anuntat daca vor ataca decizia de luni in instanta superioara.

Protest la Teheran: peste 100 de deputaţi demisionează

Peste 100 de parlamentari iranieni au demisionat în semn de protest faţă de decizia Consiliului Gardienilor de a interzice candidatura a mii de reprezentanţi reformişti la viitoarele alegeri legislative. Preşedintele parlamentului de la Teheran Mehdi Karroubi a criticat la rîndul său Consiliul Gardienilor, susţinînd că este ilegal ca legislativele să se desfăşoare practic în două faze, prima la nivelul Consiliului şi a doua la nivelul alegătorilor.

David Kay cere anchetarea rapoartelor secrete americane privind armamentul irakian

Fostul inspector şef american în domeniul armelor de distrugere în masă, David Kay a pledat pentru anchetarea independetă a modului eronat, în opinia sa, în care serviciile secrete au apreciat pericolul arsenalelor irakiene. Într-un interviu acordat televiziunii Fox, Kay a afirmat că o astfel de anchetă este necesară pentru a restabili credibilitatea Statelor Unite în ochii lumii întregi.

Comandantul trupelor NATO din Europa în vizită la Pristina

Comandantul trupelor NATO din Europa, generalul James Jones a declarat că standardele impuse de forţele Kfor în Kosovo sînt un test pentru capacitatea Alianţei Atlantice de a face faţă unor viitoare misiuni strategice.

Vorbind cu ocazia unei vizite la Pristina, generalul Jones a scos în evidenţă faptul că, în ciuda unor reduceri consistente de trupe, forţele NATO din Kosovo dispun în prezent de capacităţi strategice şi tactice superioare.

244 de pelerini musulmani mor la Mina în urma unei busculade

244 de pelerini musulmani şi-au pierdut viaţa în timpul unei busculade produse la Mina, localitate situată în apropierea oraşului sfînt Mecca. Autorităţile saudite au făcut cunoscut că victimele au fost călcate în picioare de mulţimea de credincioşi care, în cadrul hagialîcului, s-au deplasat la Mina pentru a participa la ritualul anual de „lapidare a Satanei”.

Două atentate sinucigaşe în nordul Irakului: zeci de victime

Două atentate sinucigaşe comise în oraşul kurd Arbil s-au soldat cu zeci de morţi şi sute de răniţi. Exploziile au distrus sediile a două partide kurde: Partidul democratic din Kurdistan şi Uniunea patriotică.

Ştirea zilei

Generalul de brigadă american Mark Kimmitt a făcut cunoscut că, potrivit unor estimări preliminare, atentatele au produs 56 de victime.

Nu se ştie deocamdată cine a pus la cale atentatele. Cele două partide kurde vizate de terorişti au susţinut campania americană împotriva lui Saddam Hussein.

Ministrul adjunct al apărării din Statele Unite, Paul Wolfowitz a sosit duminică într-o vizită neanunţată la Bagdad.

Un atac cu rachete asupra unei baze americane situată la sud de oraşul Tikrit s-a soldat cu moartea unui militar şi rănirea altor 12. 2 dintre răniţi se află într-o stare gravă.

Rodna: minerii susţin protestele sindicale

Majoritatea minerilor de la Exploatarea Rodna susţin declanşarea protestelor iniţiate de sindicatele miniere, 90 la sută exprimîndu-şi deja acordul în acest sens.

Potrivit agenţiei Mediafax, Simion Frunză, liderul sindical de la Exploatarea Minieră Rodna, a precizat că minerii de la Exploatarea Rodna se tem că s-ar putea număra printre cele 1.700 de persoane care vor fi disponibilizate de la Compania Remin Baia Mare, cu toate că la Rodna au avut loc, în ultimii ani, numeroase disponibilizări.

Minerii vor participa, marţi, la o grevă de avertisment de două ore, după care intenţionează să declanşeze greva generală, în cazul în care revendicările lor nu vor fi soluţionate.

Congresul Uniunii Civice Maghiare din România

Cei 230 de delegaţi la primul Congres al Uniunii Civice Maghiare din România (UCMR), care s-a desfăşurat, sîmbătă, la Odorheiu Secuiesc, au decis ca organizaţia să aibă ca priorităţi o alternativă electorală la UDMR şi obţinerea autonomiei teritoriale şi administrative a maghiarilor din Transilvania.

"Este timpul ca şi cetăţenii români de naţionalitate maghiară să aibă dreptul, la fel ca şi ceilalţi cetăţeni, nu doar să voteze, ci să şi aleagă, pentru că după 1989 noi, maghiarii şi secuii, doar am votat partidul unic şi este timpul să fim şi noi liberi" - a spus preşedintele UCMR, Szasz Jeno, care este şi primarul oraşului Odorheiu Secuiesc, citat de corespondentul MEDIAFAX.

În deschiderea lucrărilor, episcopul reformat Tokes Laszlo, a criticat în termeni duri UDMR, acuzînd-o de parteneriat cu structuri politice neocomuniste.

Infirmare a relatării privind migrarea întregii organizaţii PNL Putna la PSD

Vicepreşedintele PNL, Gheorghe Flutur a infirmat că întreaga organizaţie PNL din Putna s-a înscris în PSD Suceava, după cum anunţase preşedintele organizaţiei sucevene a partidului de guvernămînt.

Potrivit agenţiei Mediafax, senatorul Flutur a spus că doar preşedintele filialei, Vasile Hotnog, care era şi candidatul PNL pentru funcţia de primar, s-a înscris în PSD. Vicepreşedintele PNL a arătat că lui Hotnog i s-a promis un post de contabil-şef într-o unitate Romsilva pentru a candida pe listele PSD.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG