Linkuri accesibilitate

Ştiri

Jean Claude Juncker: UE este dispusă să susţină ideea unei conferinţe pentru redresarea Irakului

Premierul luxemburghez Jean Claude Juncker a declarat ca Uniunea Europeana este dispusa sa sprijine Statele Unite in convocarea unei conferinte internationale pentru a stringe ajutoare in vederea refacerii Irakului. Dar numai daca viitorul guvern irakian va cere organizarea unei asemenea reuniuni - a adăugat Jean Claude Juncker.

Bruxelles: întrevedere George Bush - Victor Iuşcenco

Dupa o scurta intrevedere la Bruxelles cu şeful statului ucrainian Victor Iuscenco, presedintele american George Bush a declarat ca perspectiva unei aderari la NATO exista, dar ca Ucraina mare are multe de facut in directia democratizarii inainte ca aceasta alternativa sa fie discutata.

“Usa NATO este deschisa, dar este datoria presedintelui Iusceco, a guvernului si poporului ucrainean sa adopte sistemul democratic” - a precizat presedintele american – pozitie impartasita de restul tarilor NATO.

Vladimir Putin pledează pentru o democratizare conform tradiţiei ruse

Rusia se va democratiza in ritmul care i se potriveste, iar drumul spre democratie va corespunde realitatilor, traditiei si istoriei ruse – a declarat presedintele Vladimir Putin in pregatirea intilnirii de joi de la Bratislava cu presedintele american George Bush.

Rusia nu va permite altor tari, a continuat Putin, sa foloseasca problema democratizarii Rusiei in scopuri proprii de politica externa – o referire la criticile repetate aduse de occident, incepind cu Statele Unite, la adresa autoritarismului impus de presedintele rus.

Alianţa Unită Irakiană îşi desemnează candidatul la funcţia de premier

Candiatul la functia de premier al Irakului, dupa alegerile generale din ianuarie, este Ibrahim al Jaafari, candidatul celui mai puternic partid siit, Alianta Unita Irakiana. Pentru a fi aprobat de parlament, noul premier si cabinetul sau au nevoie de o majoritate de doua treimi.

Cutremur de pămînt în sud-estul Iranului: sute de morţi

Sud-estul Iranului a fost lovit de un puternic cutremur. Peste 400 de persoane au fost ucise. Se asteapa ca numarul victimelor sa creasca.

Crearea a doua comisii speciale de anchetă pe agenda plenului parlamentului

Miercuri, plenul parlamentului va dezbate crearea a doua comisii speciale de ancheta: una, ceruta de PSD, va ancheta acuzatiile de fraudare a alegerilor generale din noiembrie 2004; cea de a doua, ceruta de actuala coalitie de guvernare, va ancheta activitatea posturilor publice de radio si televiziune.

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu prezice stabilizarea cursului de schimb al leului

Cursul de schimb al leului se va stabiliza în mod natural, peste două luni, iar Banca Nationala nu va interveni pentru aprecierea monedei naţionale, întrucît această operaţiune ar însemna subvenţionarea exportatorilor - a declarat guvernatorul BNR Mugur Isarescu in fata comisei de economie a Camerei Deputaţilor.

"În două luni, cursul se va echilibra. Nu pot spune acum la ce nivel sau care este cursul de echilibru" - a mai spus Mugur Isărescu.

George Bush: democratizarea Irakului o prioritate a ţărilor NATO

La summitul NATO de la Bruxelles, presedintele George Bush a aparat din nou decizia sa de a interveni militar in Irak – decizie care a creat tensiuni in relatia cu vechii aliati europeni. Adoptind un ton conciliant, Bush a declarat insa ca a venit momentul ca disensiunile sa fie uitate pentru ca toate tarile NATO sa se concentreze acum asupra procesului de democratizare a Irakului.

Ştirea zilei

Pe de alta parte, presedintele Bush si-a exprimat ingrijorarea fata de planul Uniunii Europene de a ridica embargoul asupra exporturilor de arme catre China. Bush a afirmat insa ca este dispus sa accepte o intelegere care nu ar schimba echilibrul de forte dintre China si Taiwan.

La rindul sau, secretarul general NATO, Jaap de Hoop Scheffer a cerut pentru NATO un rol politic mai important in deciziile privind probleme globale de securitate.

Traian Băsescu: liderii Alianţei Atlantice salută iniţiativa privind zona Mării Negre

Presedintele Traian Basescu a participat la reuniunea la nivel inalt NATO – ocazie cu care a reafirmat interesul Romaniei de a participa la rezolvarea crizei transnistrene. Potrivit presedintelui Basescu, liderii NATO au salutat initiativa romaneasca de a se constitui un mechanism de control al traficului cu arme, droguri si oameni in bazinul Marii Negre.

Comisia Europeană avizează aderarea la UE a României şi Bulgariei

Comisia Europeană a avizat pozitiv aderarea la Uniunea Europeană a Bulgariei şi României. Conform unui comunicat al Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, remis agenţiei MEDIAFAX, comisarul european pentru extindere, Olli Rehn a declarat, cu această ocazie, că avizul Comisiei Europene marchează "o nouă etapă" a relaţiilor dintre cele două ţări şi UE şi constituie un mesaj clar prin care Comisia salută intrarea Bulgariei şi României în familia europeană.

Potrivit oficialului european, autorităţile acestor ţări nu trebuie, însă, "să se culce pe lauri", pentru că mai sînt multe de făcut în 2005 şi 2006 pentru a realiza progrese în materie de reforme, astfel încît cele două ţări să satisfacă în totalitate şi la timp criteriile de aderare.

Vasile Tarlev acuză forţe politice criminale de tentativă de destabilizare a Moldovei

Premierul Republicii Moldova Vasile Tarlev a acuzat “forte politice criminale” de tentative de a destabilize tara in apropierea alegerilor generale din 6 martie. Tarlev a făcut această declaraţie la Bruxelles, unde a fost semnat planul de actiune Uniunea Europeana – Republica Moldova.

Referindu-se la acest plan, Comisarul european pentru afaceri externe Benita Ferrero-Waldner a tinut sa precizeze ca el ofera Moldovei acces pe piata unica europeana, sansa unei cooperari mai strinse cu UE si posibilitatea de a participa la formularea unor politici europene.

Victor Iuşcenco pledează pentru adincirea cooperării Ucrainei cu NATO şi UE

Aflat la Bruxelles, noul presedinte ucrainean Victor Iuscenco a declarat ca va milita pentru adincirea cooperarii cu NATO si Uniunea Europeana.

“Politica noastra externa va sta sub semnul deciziei de integrare in Europa si in structurile euro-atlantice” – a tinut sa sublinieze presedintele ucrainean.

Rusia ramine insa un partener strategic al Ucrainei – a mai afirmat Iuscenco – singurul lider din afara NATO invitat sa participe la reuniunea la virf de la Bruxelles.

Kamal Kharrazi: Iranul nu va renunţa la programul său nuclear

Teheranul nu va renunta la programul sau nuclear in pofida presiunilor americane – a declarat ministrul iranian de externe Kamal Kharrazi. Aflat la New Delhi, demnitarul iranian a tinut sa sublinieze ca tara sa nu incalca nici o intelegere internationala, programul nuclear fiind unul cu finalitate stric civila.

George Bush: relaţiile transatlantice sînt pilonul securităţii occidentale

Intr-o alocuţiune rostită la Bruxelles, în deschiderea turneului său diplomatic european, preşedintele George Bush şi-a exprimat convingerea că relaţiile dintre Statele Unite şi Europa pot depăşi orice dezacord trecător şi că ele constituie "principalul pilon al securităţii noastre".

Ştirea zilei

După după spusele preşedintelui american: "Prietenia noastră robustă este esenţială pentru pacea şi prosperitatea la nivel mondial, şi nici o dezbatere vremelnică sau dezacord trecător între guverne, nici o putere de pe pămînt, nu ne vor diviza vreodată." Principala ocazie de a acţiona împreună şi obiectiv pe termen scurt este de a pune capăt conflictului israelo-palestinian şi a realiza pacea în Orientul Mijlociu - a mai spus George Bush.

Preşedintele Băsescu participă la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic

Preşedintele Traian Băsescu a plecat la Bruxelles, unde marţi va participa la reuniunea Comisiei Nato-Ucraina şi la o şedinţă a Consiliului Nord-Atlantic, după care va avea o serie de întrevederi cu diverse personalităţi politice.

Ştirea zilei

Inainte plecării, şefului statului român a declarat că va pleda la Bruxelles, în favoarea unor acţiuni de parteneriat după modelul celui ucrainean, între Uniunea Europeană, Nato şi, respectiv, Republica Moldova şi Georgia.

Bagdad: birou EU de coordonare a instrucţiei magistraţilor irakieni

Miniştri de externe ai ţărilor membre în Uniunea Europeană, reuniţi astăzi la Bruxelles, au aprobat deschiderea unui birou la Bagdad, însărcinat să coordoneze instrucţia a sute de judecători, procurori şi membri ai poliţiei din Irak. Miniştri au alocat 2,3 milioane de euro pentru asigurarea securităţii biroului, care va fi condus de un britanic şi va avea ca personal cinci angajaţi. Recrutarea viitorilor magistraţi, poliţişti şi anchetatori va avea loc în Irak, dar cursurile propriu-zise se vor desfăşura în statele Uniunii Europene.

George Bush pledează pentru îngheţarea politicii israeliene de colonizare

La Bruxelles, preşedintele Statelor Unite, George Bush a cerut Israelului să îngheţe activitatea de colonizare, să-i sprijine pe palestinieni în reclădirea economiei şi să permită noului stat palestinian să fie viabil, cu o continuitate teritorială în Cisiordania.

Victor Yuşcenko: este important ca relaţiile cu Rusia să nu ne blocheze drumul spre Europa

La încheierea vizitei pe care ministrul de externe al Rusiei Serghei Lavrov a efectuat-o în Ucraina, observatorii politici înregistrează aprecierile diplomatice ale preşedintelui Victor Yuşcenko potrivit căruia "Rusia este partenerul strategic etern al Ucrainei, care are drept obiective: relaţii pragmatice, de prietenie şi apropiere."

"Este important - nuanţa liderul ucrainean - ca relaţiile cu estul să nu ne blocheze drumul spre Europa".

Şeful diplomaţiei ruse s-a mărginit să afirme, la o conferinţă de presă, că a discutat cu partenerii săi aplicarea efectivă a acordurilor încheiate în cursul vizitei pe care preşedintele Yuşcenko a efectuat-o la Moscova, la 24 ianuarie.

Şeful serviciilor secrete sîrbe acuzat că ar fi predat CIA secrete de stat

La Belgrad, comisia parlamentară pentru securitate i-a acordat zece zile şefului serviciilor secrete, Rade Bulatovic pentru a răspunde acuzaţiilor că ar fi predat secrete de stat Agenţiei Centrale de Informaţii americane, anul trecut, cu ocazia unei vizite efectuate la Washinghton.

Bulatovic, considerat odinioară un apropiat al soţiei lui Milosevic, Mira Markovic, a negat acuzaţiile, învinuind pentru scurgerile de documente pe fostul şef al serviciilor secrete din perioada cînd guvernul sîrb a fost condus de premierul Zoran Djinjic.

Sorin Oprescu candidează la funcţia de preşedinte executiv PSD

Sorin Oprescu, vice-preşedinte al PSD, şi-a anunţat decizia de a candida pentru funcţia de preşedinte executiv al partidului, informându-i în acest sens pe membrii Delegaţiei Permanente. Anunţul a fost confirmat ulterior, de către Alexandru Athanasiu, preşedintele Consiliului Naţional al PSD.

Consiliul Investitorilor Străini cere amînarea introducerii leului nou

Consiliul Investitorilor Străini din România a cerut Băncii Naţionale să amîne cu două luni introducerea noului leu, prevăzută pentru 1 iulie, motivul constituindu-l - se spune într-o declaraţie a vice-preşedintelui Consiliului, Patrick Gelin, citată de France Presse - absenţa unor reglementări legale în domeniu.

Premierul Tăriceanu conferă cu noul ambasador al Franţei la Bucureşti

Noul ambasador al Franţei la Bucureşti, Herve Boulot, fost ambasador în Congo şi fost consilier diplomatic al ministrului de interne Jean-Louis Debre, doctor în geografie, i-a făcut astăzi o vizită protocolară de prezentare premierului Călin Popescu Tăriceanu.

Un comunicat al guvernului, reluat de agenţiile de presă afirmă că ambasadorul i-a dat noi asigurări primului ministru că Franţa va milita în continuarea pentru aderarea României la Uniunea Europeană şi dezvoltarea actualei relaţii bilaterale ce s-ar caracteriza prin "fidelitate şi constanţă".

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG