Linkuri accesibilitate

Ştiri

George Bush: Moldova are şansa de a-şi dovedi aspiraţiile democratice

În discursul rostit în piaţa centrală din Bratislava înainte de o întrevedere cu Vladimir Putin, preşedintele american George Bush a vorbit despre nevoia de a răspândi libertatea şi democraţia în lume, referindu-se şi la alegerile parlamentare de pe 6 martie din Moldova.

Ştirea zilei

“Revoluţiile democratice s-au răspândit în această regiune în urmă cu peste 15 ani şi recent au ajuns în Georgia şi Ucraina. În zece zile, când populatia ei va merge la vot, Moldova are posibilitatea să îşi confirme, fără urmă de îndoială, convingerile democratice. În mod inevitabil şi poporul din Belarus se va alătura într-o bună zi ţărilor democraţiei.

În cele din urmă chemarea libertăţii ajunge în mintea şi sufletul tuturor. Iar într-o zi promisiunea libertărţii va ajunge la fiecare popor şi naţiune” - a declarat preşedintele american George Bush în piaţa centrală din Bratislava în faţa unei audienţe de câteva mii de persoane.

Vladimir Putin respinge criticile preşedintelui Bush criticile privind un recul democratic în Rusia

După întrevederea de la Bratislava cu omologul său american, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia îşi menţine ataşamentul faţă de principiile fundamentale ale democraţiei. Situaţia democraţiei în Rusia a fost discutată de cei doi preşedinţi la iniţiativa lui George Bush.

Liderul de la Moscova a respins criticile privind un recul democratic în ţara sa, Putin spunând că Rusia a luat o decizie definitivă în urmă cu 14 ani de a merge pe calea democraţiei şi că orice întoarcere spre totalitarism este imposibilă în actualele condiţii existente în societatea rusă.

Mihai R. Ungureanu abordează la Berlin problema transnistreană

Ministrul de externe Mihai Răzvan Ungureanu a discutat la Berlin cu oficialităţi germane, inclusiv din comisia pentru politică externă a Bundestagului, despre dorinţa României de a se implica în rezolvarea problemei transnistrene şi despre campania electorală din Moldova.

Ştirea zilei

Rezumând discuţiile, deputatul social democrat german Marcus Meckel a declarat Europei Libere că în Moldova trebuie susţinute forţele democratice, iar cooperarea cu Guvernul moldovean trebuie conturată în aşa fel încât orientarea proeuropeană proclamată, să fie într-adevăr pusă în practică.

CEDO: abuzuri grave împotriva drepturilor omului în Cecenia

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a constatat, într-un proces intentat Guvernului de la Moscova de către şase etnici ceceni, că Rusia a comis abuzuri grave împotriva drepturilor omului în timpul operaţiunilor militare în Cecenia.

Cazurile celor şase ceceni care au acuzat forţele ruse că le-au ucis rudele în timpul campaniei din 1999-2000, sunt primele dintr-un număr total de 120 de cazuri privind acţiunile forţelor ruse în Cecenia examinate de Curtea de la Strasbourg.

Potrivit reprezentantului Rusiei la CEDO Pavel Laptev, decizia de astăzi nu ar avea încă efecte juriduice, ea putând fi contestată.

George Bush speră că alegerile din Moldova se vor desfăşura în mod democratic

La Bratislava are loc întrevederea preşedinţilor american şi rus George Bush şi Vladimir Putin, ei având pe agenda discuţiilor un spectru larg de subiecte – de la programul nuclear al Iranului, până la ceea ce, în viziunea Statelor Unite, ar fi un recul democratic în Rusia.

Ştirea zilei

În discursul rostit în piaţa centrală din Bratislava înainte de întrevederea cu liderul rus Vladimir Putin, preşedintele american George Bush s-a referit la alegerile parlamentare de pe 6 martie din Moldova, spunând că “peste zece zile Moldova are şansa să elimine orice îndoială în ce priveşte ataşamentul ei faţă de democraţie”.

Kurzii irakieni cer autonomie în Kirkuk şi mai alte zone din nordul ţării

Şeful guvernului regional al kurzilor din Irak, Nechirvan Barzani a declarat agenţiei Reuter că formaţiunile politice ale kurzilor vor sprijini noul guvern central de la Bagdad doar dacă le va fi încredinţat controlul asupra oraşului Kirkuk şi a unor regiuni din nordul Irakului. Coaliţia kurzilor a obţinut la recentele alegeri din Irak 25 la sută din voturi, clasându-se pe locul doi.

Un nou Guvern al Autorităţii Palestiniene condus de Ahmed Qurei

Consiliul Legislativ palestinian a aprobat un nou Guvern al Autorităţii Palestiniene în frunte cu Ahmed Qurei. Potrivit relatărilor de la Ramalah, noul cabinet este compus în mare parte din profesionişti, între care 17 miniştri noi.

Ministrul israelian de Externe, Silvan Shalom a spus că numirea noului guvern palestinian reprezintă un pas înainte, în direcţia unui viitor mai bun în Orientul Mijlociu.

Quinton Quayle speră că noul guvern va face progrese în combaterea corupţiei

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Quinton Quayle i-a prezentat premierului român Călin Popescu Tăriceanu trei consilieri britanici care asistă de peste un an Guvernul român pe probleme de corupţie şi reforma administraţiei publice.

Demonstraţii anti-guvernamentale în Kyrgyzstan

Mii de persoane au continuat astăzi protestele de stradă în Kyrgyzstan, împotriva deciziei autorităţilor de a le interzice unor candidaţi din opoziţie să participe la alegerile parlamentare de duminică.

Ştirea zilei

"Am primit numeroase sesizări din partea firmelor britanice, că sînt obligate în continuare să ofere mită la vamă pentru a-şi desfăşura activitatea", a declarat potrivit Mediafax, ambasadorul Quinton Quayle, exprimânu-şi speranţa că noul guvern va face mai multe progrese în combaterea corupţiei decât cel precedent.

Ce ştiu şi ce vor să ştie unii români despre Uniunea Europeană?

Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni din România a realizat un studiu cu tema "Ce ştiu şi ce vor să ştie unii români despre Uniunea Europeană", care relevă faptul că aproape 80% dintre cei intervievaţi consideră că nu au suficiente informaţii despre consecinţele aderării României la forul comunitar. Peste 75 la sută dintre români consideră, potrivit studiului, că aderarea la Uniunea Europeană este un lucru bun pentru România.

La capitolul îngrijorări, majoritatea celor intervievaţi consideră că vor creşte în primul rând preţurile nu şi salariile, costurile integrării vor fi plătite de cetăţeni, vor dispărea micile afaceri, dar şi marile combinate şi mulţi vor rămîne fără locuri de muncă.

Papa Ion Paul II internat din nou

Papa Ion Paul II a fost internat din nou în spitalul Gemelli din Roma, unde petrecuse, bolnav de gripă, primele 10 zile ale acestei luni. Potrivit surselor de la Vatican, motivul internării suvernaului pontif este şi de această dată gripa, care ar fi revenit.

3 militari britanici condamnaţi pentru abuzuri comise împotriva unor civili irakieni

Un tribunal militar de la o bază a armatei britanice din oraşul Osnabrueck a condamnat doi militari pentru abuzuri comise împotriva unor civili irakieni, şi pe un al treilea pentru că nu a raportat aceste abuzuri superiorilor. Sentinţa survine după un proces în curtea marţială care a durat 5 săptămîni, şi după o anchetă de aproape 2 ani.

Abuzurile au avut loc în timpul unei operaţiuni în mai 2003 împotriva irakienilor care au participat la acţiuni de jefuire după invadarea Irakului de către armatele Statelor Unite şi Marii Britanii.

Vaclav Havel: preşedintele rus Vladimir Putin a aduptat un stil de conducere autoritar

Într-un interviu apărut în ziarul „Le Monde”, fostul disident anticomunist şi fost preşedinte ale Cehiei Vaclav Havel a afirmat că preşedintele rus Vladimir Putin a aduptat un stil de conducere autoritar. În opinia lui Havel, Rusia sub Putin a dezvoltat „o rafinată limitare a libertăţii de exprimare” şi manipulează presa.

Remarcile lui Havel survin cu o zi înainte de summitul americano-rus din Slovacia. Vaclav Havel a mai spus că oamenii trebuie să fie sinceri cu Putin şi să-i pună întrebări dure.

Prima întîlnire dintre liderul la Kremlin şi preşedintele american George Bush, după ce acesta a promis la inaugurarea celui de-al doilea mandat, că va răspăndi libertatea în lume, are loc pe fundalul neîncrederii reciproce dintre cele două părţi şi al temerilor americane că Moscova se îndreaptă spre autoritarism.

Demonstraţie împotriva preşedintelui kirghiz Askat Akayev

Aproximativ 500 de persoane au participat la un marş de protest în centrul oraşului Jalalabad din sudul Kirghistanului, cerînd alegeri libere şi corecte. Protestatarii au cerut şi dimisia preşedintelui Askat Akayev şi a preşedintelui Comisiei Electorale Centrale Suleiman Imanbayev, acuzîndu-i că creează piedici pentru candidaţii opoziţiei la alegerile de duminică. În cadrul protestului de la Jalalabad s-a cerut şi oprirea hărţuielilor la care sînt supuse ziarele independente.

Protestul a coincis cu o declaraţie a Federaţiei Internaţionale Helsinki în care guvernul preşedintelui Askar Akayev e acuzat că nu-şi respectă responsabilităţile care-i revin în calitate de membru al OSCE în privinţa organizării de alegeri libere şi corecte. În aceeaşi declaraţie se vorbeşte şi despre presiunile la care sînt suspuse puţinele mijloace de informare în masă independente care au mai rămas în Kirghistan.

Moscova: cecen acuzat de asasinarea directorului ediţiei ruseşti a revistei americane Forbes

Procuratura de la Moscova l-a pus sub acuzare pe unul dintre cei doi ceceni extrădaţi din Belarus în legătură cu asasinarea vara trecută a lui Paul Klebnikov, directorul ediţiei ruseşti a revistei americane de analiză economică „Forbes”. Paul Klebnikov a publicat articole ample despre economia subterană din Rusia şi despre activităţile elitei de afaceri din această ţară.

În mai 2004, ediţia rusă „Forbes” a publicat lista celor mai bogaţi 100 de oameni din Rusia, şi se relatează că pentru asta Klebnikov a primit ameninţări din partea unora din cei care au apărut pe lista. Paul Klebnikov a fost asasinat la 7 iulie anul trecut în faţa biroului său de la Moscova.

Opoziţia părăseşte lucrările Comisiei pentru cultură din Camera Deputaţilor

Deputaţii opoziţiei au părăsit în semn de protest lucrările Comisiei pentru cultură din Camera Deputaţilor, după ce preşedintele comisiei, Raluca Turcan a refuzat să introducă pe ordinea de zi a şedinţei audierea preşedinţilor SRR şi SRTV. Deputaţii opoziţiei au depus după aceea o solicitare scrisă, care, potrivit declaraţiilor Ralucăi Turcan, va fi analizată de Biroul Comisiei pentru cultură, care va stabili dacă audierea celor doi preşedinţi va fi înscrisă pe ordinea de zi a unei şedinţe viitoare.

Membrii PRM şi PSD din comisie au solicitat, pe lîngă audierea preşedintelui SRR, Dragoş Şeuleanu, a preşedintelui SRTV, Valentin Nicolau, şi audierea lui Alexandru Lăzescu, membru în CA al SRTV, a ziaristului Radu Călin Cristea şi a consilierului prezidenţial Claudiu Săftoiu, precum şi a grupului de ziarişti din cele două instituţii care acuză "existenţa unor forme de cenzură".

Funcţia de premier irakian disputată între Iyad Alawi şi Ibrahim al-Jaafari

Premierul interimar al Irakului Iyad Alawi a anunţat că va forma o coaliţie de largă reprezentare care să-i susţină candidatura la funcţia de prim ministru, după ce unul din principalele partide şiite din Irak a nominalizat un candidat conservator pentru această funcţie în persoana lui Ibrahim al-Jaafari.

George Bush aşteaptă retragerea Siriei din Liban

În cadrul conferinţei de presă la Mainz cu cancelarul german Gerhard Schroeder, preşedintele George Bush a anunţat că Washingtonul va aştepta să vadă cum reacţionează Siria la apelul comunităţii internaţionale de a se retrage din Liban, înainte de a discuta posibile sancţiuni la Naţiunile Unite.

Ştirea zilei

Tensiunile dintre Statele Unite şi Siria au crescut după asasinarea fostului premier libanez Rafik Hariri. Opoziţia din Liban acuzat Siria de acest asasinat, în timp ce Washingtonul s-a abţinut să numească un responsabil pentru uciderea lui Hariri.

Alegerea comisiilor de control parlamentar al SIE şi SRI

Parlamentul de la Bucureşti a stabilit prin vot secret componenţa Comisiei comune de control al activităţii Serviciului de Informaţii Externe şi a aprobat numirea a opt dintre cei nouă membri ai Comisiei de control al Serviciului Român de Informaţii.

Ministrul de externe Ungureanu despre relaţiile cu Moldova şi Ucraina

Vorbind la conferinţa cu tema "Relaţiile României cu Moldova şi Ucraina după integrarea europeană", ministrul de externe Mihai Răzvan Ungureanu a spus că România este primul zid în faţa criminalităţii organizate din Asia Centrală, Ucraina, Moldova şi Transnistria

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG