Linkuri accesibilitate

Ştiri

Bişkek: Askar Akayev în exil - liderul opoziţiei preşedinte interimar

La Bişkek, după ce forţe ale opoziţiei au determinat fuga preşedintelui Akaiev şi au preluat controlul asupra capitalei, parlamentul întrunit într-o sedinta de urgenţă l-a numit pe liderul opozitiei Ishenbai Kadîrbekov în funcţia de preşedinte al legislativului kirghiz si totodată de preşedinte interimar al ţării.

Ştirea zilei

Un alt lider al opozitiei Kurman Bekbakiev va conduce Consiliul de Coordonare al Unitatii poporului kirghiz care va functiona ca guvern provizoriu. Deciziile parlamentului în exerciţiu sînt valide dupa ce Curtea Constitutionala a anulat alegerile controversate din februarie.

Convorbiri Victor Iuşcenko - Mihail Saakashvili la Kiev

Preşedintele Georgiei Mihail Saakashvili se află la Kiev, unde efectuează o vizită oficială la invitaţia omologului său ucrainean, Victor Iuşcenko. Convorbirile sînt menite să învigoreze cooperarea economică dintre cele două state post-sovietice, pe masa de negocieri aflîndu-se proiecte comune energetice şi de transport. Atît Ucraina cît şi Georgia şi-au oferit bunele oficii pentru a media între opoziţie şi preşedinţia kirghiză dar, după o mărturie a lui Saakaşvili, Akar Akaiev nu a făcut decît să-i califice pe opozanţi drept criminali. La convorbirile de azi, preşedinţii Georgiei şi Ucrainei au schimbat opinii şi despre chestiunea reactivării grupului de state, cunoscut sub sigla, GUAAM.

Itinerarul turneului european al preşedintelui Bush în luna mai

La Washington s-a anunţat că preşedintele Statelor Unite George Bush va face escale în Georgia, Letonia, Rusia şi Olanda, în cursul lunii mai, cînd va participa la ceremoniile ce vor marca a 60-a aniversare a încheierii celui de-al doilea război mondial în Europa. Potrivit declaraţiei de presă, călătoria va pune în evidenţă "angajamentul comun al Statelor Unite şi al aliaţilor şi partenerilor noştri europeni de a conlucra pentru extinderea libertăţii, prosperităţii şi toleranţei în Europa, în vecinătatea ei şi dincolo de ea". Bush va sosi la 6 mai la Riga, unde se va întîlni cu preşedinţii celor trei state baltice, Vaira-Vike-Freiberga, Arnold Ruutel şi Valdas Adamkus. Călătoria preşedintelui american se va încheia la 10 mai, la Tbilisi, în Georgia, unde îşi va reafirma sprijinul pentru democraţie şi rezolvarea paşnică a conflictelor.

Proiectul de modificare a Codului Fiscal aprobat de către Guvern

Guvernul României a aprobat proiectul de modificare a Codului Fiscal, urmînd ca accentul să se mute de pe impozitele directe, pe cele indirecte, de consum - după spusele ministrului finanţelor publice, Ionuţ Popescu.

Ambasadorul american la Sofia cere Bulgariei să nu fixeze o dată definitivă de retragere a trupelor din Irak

Potrivit agenţiilor de presă, ambasadorul Statelor Unite în Bulgaria, James Pardew a cerut parlamentului de la Sofia să nu fixeze o dată definitivă de retragere a trupelor bulgare din Irak. Anunţul, făcut de un purtător de cuvînt al parlamentului la încheirea unor convorbiri cu Pardew, vine o zi după o declaraţie a ministrului bulgar al apărării, în sensul că va retrage contingentul de 450 de militari pînă la sfîrşitul acestui an.

Preşedintele Băsescu despre cooperarea româno-italiană

România şi Italia intenţionaeză să coopereze şi la nivel de mari unităţi economice de stat, în sectoarele energetic, industriei de armament şi de utiljaje şi maşini agricole - a declarat preşedintele Traian Băsescu la întoarcerea sa din Italia. Posibilităţile de transfer tehnologic de la industria italiană la cea românească, vor face obiectul consultărilor unui grup de experţi.

Grup de experţi pentru strategia zonei Mării Negre

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că un grup de experţi este pe cale de a fi constituit pentru a elabora o strategie pentru zona Mării Negre. Ţările care şi-au anunţat participarea sînt Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Italia şi România, lista rămînînd deschisă, inclusiv pentru Federaţia Rusă.

Sondaj INSOMAR: majoritate împotriva unor alegeri anticipate

Conform datelor unui sonjaj de opinie, realizat de INSOMAR în perioada 17-21 martie, mai mult de două treimi din cetăţenii cu drept de vot care au răspuns chestionarului sînt de părere că alegerile anticipate nu sînt necesare. Doar 32% din cei intervievaţi se pronunţă în favoarea unor noi alegeri. Alianţa PNL-PD îşi păstrează în continuare popularitatea, cu peste 55% dintre opţiunile alegătorilor.

Program german de sprijinire a integrării sociale a populaţiei roma

Germania finanţează în continuare, prin intermediul ambasadei ei de la Bucureşti, un program de sprijinire a integrării sociale a populaţiei roma. O sumă de 16 mii de euro, destinată acestui program şi combaterii discriminării rasiale, a fost înmînată directorului Centrului Roma pentru Intervenţie Socială şi Studii de la Bucureşti.

Demisia preşedintelui kirghiz Askar Akayev

Demonstranţi membri ai mişcărilor de opoziţie din Kirghistan au luat cu asalt şi ocupat în cursul dimineţii clădirea preşedinţiei de la Bişkek, iar ulterior au preluat controlul televiziunii şi radioului de stat.

Ştirea zilei

Acesta din urmă a început să transmită programele serviciului kirghiz al postului de radio Europa Liberă-Libertatea. Demonstranţii au eliberat din închisoare una din figurile proeminte ale opoziţiei, Felix Kulov, care, ulterior, a anunţat, citat de Itar-Tass, demisia preşedintelui Askar Akayev.

Marian Lupu ales preşedinte al legislativului de la Chişinău

La Chişinău, deputaţii comunişti din parlamentul republicii Moldova l-a ales ca preşedinte al legislativului pe Ministrul Economiei, Marian Lupu, considerat un filo-european. Lupu va trebui să demisioneze din guvern, înainte de a prelua funcţia de preşedinte al parlamentului. Alegerea preşedintelui Moldovei, mandat pentru care candidează din nou Vladimir Voronin, a fost decisă să aibă loc la 4 aprilie.

Belgrad: îngheţarea conturilor a 13 sîrbi urmăriţi de Tribunalul de la Haga

Autorităţile sîrbe au emis o dispoziţie prin care suspendă orice tranzacţie financiară din conturile a 13 sîrbi şi sîrbi-bosniaci puşi de Tribunalul Internaţional de la Haga pe lista celor acuzaţi de crime de război în fosta Iugoslavie. Între ce nominalizaţi se află şi fostul general Ratko Mladic, acuzat de genocid. Consiliul de la Belgrad, însărcinat cu relaţiile cu tribunalul internaţional, a înaintat parlamentului un proiect de lege care autorizează şi îngheţarea altor bunuri, inclusiv proprietăţi funciale, ale celor puşi sub urmărire.

Vladimir Putin: exceptarea de la anchete judiciare a privatizărilor mai vechi de 3 ani

În Rusia, la o întîlnire desfăşurată la Kremlin, cu liderii industriei, preşedintele Vladimir Putin a sugerat propunerea ca privatizările desfăşurate cu mai mult de trei ani în urmă să fie exceptate de la anchetele judiciare. Măsura ar limpezi situaţia a circa două duzini de mari oameni de afaceri, îmbogăţiţi în haosul ce a urmat dezmembrării Uniunii Sovietice.

Demisia premierului eston Juhan Parts

La Tallin, primul ministru al Estoniei, Juhan Parts şi-a înaintat în mod oficial demisia în cursul unei întîlniri cu preşedintele ţării, Arnold Ruutel. Guvernul de coaliţie de centru dreapta a intrat într-o criză majoră după ce reprezentanţii uneia din formaţiunile de guvernămînt, Partidul Reformei, a votat în parlament în favoarea unei moţiuni de neîncredere în ministrul justiţiei.

Curtea Constituţională din Ungaria examinează problema "cerşitului tăcut"

In Ungaria, două organizaţii de apărare a drepturilor omului, Societatea pentru Drepturile Libertăţii şi Fundaţia Shelter au cerut Curţii Constituţionale să anuleze două decrete ale administraţiilor orăşeneşti de la Kaposvar şi Szeged. Decretele au interzis aşa numitul "cerşit tăcut", practicat în zonele frecventate de turişti.

Potrivit organizaţiilor non-guvernamentale, al căror apel a fost difuzat de un săptămînal on-line, interdicţia violează drepturi garantate constituţional, cum sînt libertatea de acţiune, libera mişcare şi respectul demnităţii umane.

ONU va publica un raport cu privire la asasinarea fostului premier libanez Hariri

Secretarul general ONU Kofi Annan a declarat că raportul Naţiunilor Unite cu privire la asasinarea fostului premier al Libanului Rafik Hariri va fi dat publicitaţii peste cîteva zile. Vorbind în faţa mai multor lideri arabi, Annan a spus că va fi probabil nevoie de încă o anchetă mai amănunţită.

Hariri a fost ucis la 14 februarie în urma exploziei unui automobil capcană. Opoziţia libaneză a acuzat atunci Siria şi administraţia pro-libaneză din Liban că ar fi în spatele acestui asasinat, acuzaţie respinsă de Damasac şi de mai multe oficialităţi libaneze.

Alger: lansarea unui plan de pace al Ligii Arabe

Liga Arabă şi-a încheiat reuniunea de 2 zile de la Alger, reluînd oferta de a normaliza relaţiile cu Israelul în schimbul retragrii israelienilor la graniţele din 1967. Liga a făcut aceeaşi ofertă în 2002, dar ea a fost respinsă în mod repetat de căter autorităţile din Israel.

De data asta însă, summitul Ligii Arabe a cerut comunităţii internaţionale să sprijine ceea ce în comunicatul final de la Alger se numeşte „planul de pace arab”. Liga va trimite cîte o delegaţie în Europa, Statele Unite şi alte ţări, pentru explica acest plan, şi pentru a obţine sprijin în favoarea lui.

Preşedintele Traian Băsescu în vizită oficială în Italia

După ce s-a întors din Germania, preşedintele Traian Băsescu a plecat în Italia, unde s-a întîlnit astăzi omologul său italian Carlo Azeglio Ciampi şi cu Guido Podesa, şeful comisiei parlamentare mixte Uniunea Europeană-România din Parlamentul European.

Stupefacţie în legărură cu masacrul de la şcoală din Minnesota

Autorităţile din statul american Minnesota au lansat o anchetă pentru a încerca să afle ce anume l-a determinat pe tînărul de 16 ani Jeff Weise să-şi împuşte mortal bunicul şi alte nouă persoane la o şcoală din Red Lake. Masacrul de luni a fost cel mai grav după cel din aprilie 1999 cînd doi adolescenţi au omorît 12 elevi şi un profesor la o şcoală din Columbine. Atacul de luni s-a petrecut într-o rezervaţie indiană aflată la graniţa dintre Statele Unite şi Canada.

Raportul Freedom House va fi examinat de Consiliul Superior al Magistraturii

Consiliului Superior al Magistraturii va lua în discuţie peste o săptămînă raportul Freedom House privind auditarea independentă a politicilor anticorupţie în perioada 2001-2004. Preşedintele CSM Dan Lupaşcu a declarat că plenul Consiliului va stabili care dintre recomandările cuprinse în raportul Freedom House pot fi păstrate şi care nu, şi care din ele ar putea constitui "literă de lege".

Negocierile dintre troica europeană şi Iran încheiate fără progrese palpabile

Reprezentanţi ai Franţei, Marii Britanii şi Germaniei au încheiat o nouă rundă de convorbiri cu omologii lor iranieni fără să-i convingă de necesitatea ca autorităţile de la Teheran să abandoneze tehnologia de îmbogăţire a uraniului care pote fi folosită la construirea de arme nucleare. Principalul negociator iranian Sirius Anseri a declarat că Iranul nu va lua în considerare oprirea îmbogăţirii uraniului, dar a adăugat că cele patru părţi se vor mai întîlni pentru a continua negocierile.

Înaintea acestei noi runde de discuţii, diplomaţi europeni au spus că cel mai bun rezultat al lor ar putea fi ca Iranul să accepte continuarea tratativelor. Iranul a oferit să permită inspecţii mai amănunţte ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică şi să reducă nivelul de îmbogăţire a uraniului sub limita de puritate necesară unei bombe atomice. Europenii au respins această propunere.

Distrugerea unui lagăr de instrucţie al insurgenţilor irakieni

Un comando al poliţiei irakiene, sprijinit de forţe americane, a ocupat după un schimb intens de focuri o tabără de antrenament a insurgenţilor, la nord de Bagdad. Operaţiunea a fost confirmată de armata americană. 7 poliţişti irakieni au fost ucişi şi alţi saşe răniţi. Maiorul american Richard Goldenberg a declarat că mai multe documente găsite la faţa locului indică faptul că unii din insurgenţii din tabără erau străini.

Noul ministru de interne kirghiz nu exclude recurgerea la forţa armată

Noul ministru de interne din Kirghsitan Keneşbek Duşebaiev a declarat că guvernul de la Bişkek are dreptul legal de a folosi forţa pentru a reinstaura ordinea în ţară: „Putem utiliza toate mijloacele legale - inclusiv forţa fizică, măsuri speciale şi armamentul autorizat, pentru a restabili ordinea constituţională”.

Potrivitit noului procuror general al Kirghistanului Murat Sutalinov, protestatarii încalcă 8 articole ale codului penal, între are acelea care pedepsesc preluarae puterii prin forţă, organizarea de tulburări în masă şi conducere arbitrară.

Declaraţiile de mai sus au fost făcute în timp ce ministrul apărării Esen Topoiev s-a întîlnit în oraşul Osh din sudestul ţării cu reprezentanţi ai opoziţiei, în încercarea de a dezamorsa tensiunile. Se pare că tentativa lui Topoiev a dat greş şi protestatrii, care controlează oraşul Osh, continuă să ceară demisia guvernului.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG