Linkuri accesibilitate

Ştiri

Publicarea numelor bazelor care vor fi puse la dispozitia fortelor americane

Trupele americane vor fi găzduite în România la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu şi la cazarma brigăzii 34 care a fost desfiinţată. Forţele americane vor putea folosi deasemeni poligoanele de la Babadag şi facilităţile portuare de la Kogălniceanu.

Ministrul de externe italian Gianfranco Fini in vizita la Bagdad

La întrevederea avută la Bagdad cu şeful diplomaţiei italiene, Gianfranco Fini, ministrul de externe irakian, Hoshyar Zebari, s-a arătat încrezător că guvernul irakian va reuşi în cele din urmă să înfrîngă insurgenţa: „credem în justeţea cauzei noastre, în abilitatea noastră de a-i înfrînge pe teroriştii şi saddamiştii care aparţin trecutului şi care vor să lipsească poporul nostru de libertatea de a-şi decide propriul viitor, propriul destin.

Geneva: negociatorul iranian optimist in privinta negocirilor cu UE

Miniştrii de externe din Franţa, Marea Britanie, Germania şi Iran au avut consultări la Geneva privind programul nuclear iranian. După cum a declarat reporterilor şeful diplomaţiei britanice, Jack Straw, Iranul şi-a reafirmat angajamentul de a nu fabrica arme nucleare.

Negociatorul-şef iranian Hassan Rohani şi-a exprimat optimismul în ce priveşte ajungerea la un acord: „avem convingerea că, după convorbirile de astăzi, vom putea ajunge la un acord final în scurt timp”.

Bugetul armatei americane suspus Congresului spre aprobare

Congresul Statelor Unite ia în considerarea adoptarea unei legi în virtutea căreia urmează să fie alocată pentru armată suma de peste 490 de miliarde de dolari. Dacă va fi aprobată de ambele camere ale Congresului şi semnată de preşedintele George W. Bush, legea va intra în vigoare la intii octombrie.

Arestarea in Irqk a doi locotenenti ai lui Abu Musab al-Zarqawi

Au fost arestaţi doi consilieri ai şefului grupării Al Qaida din Irak, Abu Musab al-Zarqawi. Din surse militare americane se anunţă deasemeni că în partea de nord-vest a Irakului a fost lansată o nouă operaţiune de depistare a insurgenţilor, la care iau parte 1000 de soldaţi americani şi irakieni. Tot astăzi, trei membri ai forţelor de securitate irakiene au fost ucişi în atacuri separate.

Negocieri asupra programului nuclear iranian intre troica UE si o delegatie a Teheranului

Miniştrii de externe din Franţa, Marea Britanie, Germania şi Iran au consultări la Geneva privind programul nuclear iranian. După luni de negocieri, Uniunea Europeană a avertizat că se alătură poziţiei Statelor Unite care insistă ca în cadrul Consiliului de Securitate ONU să fie examinată încălcarea de către Iran a tratatului de neproliferare nucleară.

Ştirea zilei

Înaintea reuniunii de la Geneva, principalul negociator iranian, Hassan Rohani a afirmat că Iranul se va retrage de la tratativele cu Uniunea Europeană dacă nu i se va permite să-şi reia parţial programul nuclear.

Apel la sprijin internaţional pentru organizarea viitoarelor alegeri din Kirghistan

Ambasadorul kirghiz în Suedia Askar Sarigulov a apelat la sprijin internaţional pentru organizarea viitoarelor alegeri din Kirghizstan spre a se preveni astfel extinderea pe teritoriul kirghiz a tulburărilor din Uzbekistan. Sarigulov s-a adresat participanţilor la o reuniune NATO, la care au participat oficialităţi din Asia Centrală şi spaţiul balcanic.

SRI va prezenta o informare asupra crizei ostatecilor comisiei de resort din parlament

Comisia parlamentara care supravegheaza activitatea SRI va cere Serviciului să prezinte, în termen foarte scurt, o informare despre declanşarea, evoluţia şi finalizarea situaţiei jurnaliştilor luaţi ostateci în Irak şi să facă precizări la raportul de activitate pe 2004. Acestea urmează să fie discutate în comisie, în prezenţa conducerii SRI.

Reuniune a guvernului cu consilierii UE rezidenti in Romania

Insuficienţa personalului specializat, în mai multe domenii, capabil să aplice măsurile de reformă solicitate de procesul de integrare în Uniunea Europeană a fost un element comun al punctelor de vedere exprimate de consilierii rezidenţi în România, în cadrul reuniunii de la Palatul Victoria.

Ştirea zilei

Au fost prezenţi membri ai Cabinetului şi şeful delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, directori din ministerele implicate şi ambasadori ai unor ţări membre în Uniunea Europeană.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a cerut membrilor Cabinetului să asigure o comunicare fluentă şi permanentă cu consilierii străini de pre-aderare, evitându-se situaţiile anterioare în care aceştia aveau un rol "aproape decorativ", fără ca opiniile lor să fie luate în considerare de autorităţi.

Atentat ETA la Madrid: un ranit

Explozia unui automobil-capcană la Madrid a rănit o persoană. Poliţia reuşise să evacueze zona în care a avut loc incidentul înainte de explozia care fusese anunţată de gruparea separatistă bască ETA.

Premierul Jose Luis Rodriguez Zapatero a declarat în Senat:.”doresc să reafirm obiectivele guvernului: vom combate terorismul şi îi vom pune capăt.

Explozia de azi s-a produs la opt zile după ce parlamentul de la Madrid acceptase ca guvernul să înceapă convorbiri de pace cu ETA daca aceasta va renunţa la violenţă.

AI: raport critic in privinta razboiului impotriva terorismului

În raportul anual al organizaţiei Amnesty International, dat astăzi publicităţii la Londra, se afirmă printre altele că războiul global împotriva terorismului a dus mai curînd la încălcarea principiilor drepturilor omului decît la contracararea violenţei.

Scrisoare de intenţie privind un Grup Tactic de Luptă

România a semnat, împreună cu Italia şi Turcia, o scrisoare de intenţie privind constituirea unui Grup Tactic de Luptă care ar urma să fie pus la dispoziţia Uniunii Europene. Documentul a fost semnat la Bruxelles, unde România a participat la reuniunea miniştrilor europeni ai apărării, pentru prima oară cu statut de observator activ.

Condamnarea a 5 dintre cei 6 inculpaţi în cazul revoluţiei de la Cluj

Instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a condamnat la închisoare cinci dintre cei şase inculpaţi în cazul revoluţiei de la Cluj, după contestarea sentinţei date acum doi ani, prin care unul dintre ei fusese condamnat, doi achitaţi şi ceilalţi trei scăpaseră pentru că faptele s-ar fi prescris.

Organizatia Salvati Copiii: peste 730 copii dati disparuti in ultimii 5 ani

Începînd din anul 2000 pînă în prezent, au fost declaraţi dispăruţi peste 730 de copii români, iar în cazul a 259 minori poliţia face cercetări pentru a le stabili identitatea. Informaţia a fost furnizată de Organizaţia Salvaţi Copiii, partener al autorităţilor într-un program pentru repatrierea minorilor români aflaţi în străinătate.

În urma creşterii numărului de copii dispăruţi sau exploataţi sexual, ziua de 25 mai a fost declarată Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi, prilej cu care în România au fost organizate campanii de informare pentru a sensibiliza opinia publică asupra fenomenului dispariţiei copiilor.

Un nou sistem de tarifare la gazele naturale incepind din iunie

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale va introduce, în iunie curent, un nou sistem de tarifare, care va elimina obligativitatea abonamentului şi va calcula factura de plată în funcţie de consum.

Serie de atentate in Irak: 7 victime americane

Explozia unui automobil-capcană în centrul Bagdad-ului a ucis trei soldaţi americani. Alţi patru militari americani şi-au pierdut viaţa în urma exploziei unei bombe la circa 50 de kilometri sud de Bagdad. Exploziile de azi au urmat unei serii de atacuri cu bombe care s-au soldat ieri cu peste 50 de morţi.

Vizita in Statele Unite a presedintelui afgan Hamid Karzai

Aflat în Statele Unite, preşedintele afgan Hamid Karzai se întîlneşte marti cu membri ai Congresului american. Karzai a conferit ieri cu preşedintele George W. Bush, împreună cu care a semnat un Memorandum.

„Mă bucur că împreună cu preşedintele Bush am semnat documentul asupra parteneriatului pe termen lung între Afganistan şi Statele Unite, ceea ce garantează că Afganistanul va continua să primească ajutoare pentru reconstrucţie şi că în cele din urmă va fi capabil să stea pe propriile picioare şi să contribuie la pace şi stabilitate în regiune” - a declarat preşedintele afgan Hamid Karzai.

Infiintarea unei a doua baze militare ruse in Kirghistan?

Guvernatorul provinciei Osh din Kirghizstan a făcut cunoscut că oficialităţi ruse şi kirghize examinează posibilitatea înfiinţării unei a doua baze militare ruse în Kirghizstan, în cadrul eforturilor pentru combaterea terorismului. După cum a declarat guvernatorul Anvar Artîkov Europei Libere, guvernul kirghiz nu a decis încă dacă să permită sau nu deschiderea bazei.

Esec al consultarilor israelo-palestiniene pe teme de securitate

Consultările israelo-palestiniene pe teme de securitate s-au încheiat ieri fără să se fi căzut de acord asupra felului în care să fie coordonată retragerea trupelor israeliene din Fîşia Gaza. Partea palestiniană a reproşat celei israeliene că împiedică realizarea de progrese în chestiuni-cheie, iar oficialităţi israeliene au subliniat că partea palestiniană nu a explicat cum anume vor garanta securitatea în Fîşia Gaza forţele palestiniene după retragerea celor israeliene. Consultările au avut loc înaintea plecării la Washington a liderului palestinian, Mahmoud Abbas. „Avem multe doleanţe legate de situaţia noastră din ultimele patru luni. Vrem ca americanii să adopte faţă de noi o atitudine pozitivă în chestiunile economice şi politice” - a declarat Mahmoud Abbas.

Convorbiri ale presedintilor Vladimir Putin si Abdul Kalam

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său indian Abdul Kalam au avut convorbiri privind extinderea cooperării bilaterale în domeniile economic, militar şi energetic. După convorbiri Putin a subliniat: „au fost făcute progrese remarcabile vizînd realizarea a numeroase proiecte comune, inclusiv construirea centralei nucleare Kudankulam, cu participarea Rusiei.

Bucuresti: conferinta internationala consacrata terorismului global

Reprezentanţi oficiali din 70 de ţări, inclusiv Irak şi Afganistan, iau parte, la Bucureşti, la o conferinţă cu uşile închise. Pe agenda reuniunii de două zile figurează: securitatea regională, terorismul global şi misiunile din Irak şi Afganistan ale coaliţiei condusă de Statele Unite.

Premierul Tariceanu: o retragere din Irak ar submina credibilitatea tarii

Retragerea trupelor româneşti din Irak ar putea avea implicaţii serioase în ceea ce priveşte angajamentele asumate de România şi credibilitatea ţării ca stat NATO şi viitor membru al Uniunii Europene - a afirmat premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Ştirea zilei

Întrebat care au fost metodele de eliberare a jurnaliştilor români răpiţi în Irak, premierul a menţionat efortul conjugat al instituţiilor statului, coordonate de preşedinţie, în principal al serviciilor secrete, ministerului de externe şi ministerului apărării, dar şi al serviciilor de informaţii străine, diverselor organizaţii musulmane şi altor persoane care nu vor fi niciodată prezentate public.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG