Linkuri accesibilitate

Ştiri

Ceceni demonstrează la Baku cerînd statut de refugiaţi

Cîteva zeci de ceceni care s-au refugiat în Azerbaidjan au organizat un protest la Baku. Ei s–au adunat în faţa reprezentanţei Înaltului Comisar ONU pentru refugiaţi cerînd li se acorde statutul de refugiat. Potrivit Comiariatului pentru refugiaţi al Naţiunilor Unite, în Azerbaidjan se află aproximativ 2600 de ceceni.

Ministrul britanic de externe Beckett conferă la Kabul cu Preşedintele Karzai

Ministrul britanic de externe Margaret Beckett a avut convorbiri al Kabul cu preşedintele Afganistanului Hamid Karzai, într-o primă rundă de consultări între ofivcialităţi guvernamentale şi reprezentanţi ai forţei internaţionale de securitate desfăşurată de NATO în Afganistan. Londra a promis trimiterea de noi trupe, care să combată miliţiile Taliban din provincia Helamand din sudul ţării.

Guvernul de la Pale deplînge oficial atrocităţile comise de sărbi în timpul războiului din Bosnia

Guvernul entităţii sîrbe din Bosnia şi-a exprimat profundul regret pentru crimele comise împotriva comunităţilor ne-sîrbe în timpul războiului bosniac care a avut loc între 1992-1995. Potrivit unei declaraţii oficiale, Republica Srpska va face toate eforturile pentru a-i aduce în faţa justiţiei pe cei vinovaţi. Curtea Internaţională de Justiţie a decis luni că Serbia nu a fost direct responsabilă de genocid în masacrarea de către sîrbii bosniaci a peste 8000 de muslmani la Srebrenica în 1995.

Ştirea zilei

„Eu am înfiinţat o comisiei de condamnare a comunismului, astăzi s-a constituit o comisie care să mă condamne pe mine”, a declarat preşedintele Traian Băsescu, după ce parlamentul de la Bucureşti a înfiinţat o comisie de anchetă a acuzaţiilor care stau la baza iniţiativei de a-l suspenda din funcţie.

Comisia trebuie să redacteze un raport pînă la 21 martie, urmînd ca Parlamentul să trimită Curţii Constituţionale o eventuală cerere de suspendare a şefului statului în termen de 3 zile de la depunerea raportului. În comisie sunt reprezentate toate partidele parlamentare, cu excepţia Partidului Democrat. Vicepreşedintele PD Adriean Videanu a spus că înfiinţarea acestei comisii este un demers politic infantil, neconstituţional şi nejustificat.

Ştirea zilei

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că cetatenii Republicii Moldova obţin în masă cetăţenia română „propusă în mod activ” de autoritatile de la Bucuresti. Într-un interviu pentru ziarul „Rossiiskaya Gazeta”, Lavrov s-a aratat nedumerit de faptul ca NATO si Uniunea Europeana nu comentează acest proces, care se desfasoara la granitele lor, în timp ce Rusiei i se reproşează că acordarea cetăţeniei ruse locuitorilor din Abhazia sau Oseţia de Sud subminează suveranitatea Georgiei. „Cei care ne acuză nu sînt deloc atenţi la situaţia din Moldova”, a spus ministrul rus de externe.

Avertisment NATO în privinţa atentatelor sinucigaşe din Afganistan

Un purtător de cuvînt al Alianţei Nord-Atlantice, colonelul Tom Collins, a avertizat că în Afganistan activează celule de atacatori sinicigaşi iar şi că atacurile lansate de aceştia se vor înmulţi în lunile următoare.

Directorul juridic AVAS arestat sub acuzaţia de luare de mită

Directorul juridic al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Alexandru Mândruţ a fost reţinut de procurorii anticorupţie sub acuzaţia că a luat mită de 40.000 de dolari, pentru a nu impune penalităţi unei firme din Buzău.

Preşedintele Băsescu deplînge tergiversarea înfiinţării ANI

În cadrul şedinţei de miercuri a guvernului Preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat nemulţumirea pentru că România nu şi-a respectat unele din angajamentele pe care şi le-a asumat pe plan internaţional. El s-a referit între altele la tergiversarea înfiinţării Agenţiei Naţionale de Integritate.

Cu aceeaşi ocazie, Traian Băsescu s-a referit şi la problematica acordării cetăţeniei locuitorilor Republicii Moldova.

Cădere a cursurilor acţiunilor tranzacţionate la Bursa de pe Wall Street

Bursele europene au scăzut uşor miercuri, după masiva cădere a acţiunilor tranzacţionate la Bursa de pe Wall Street, cea mai mare cădere înregistrată după atacurile terrioste de la 11 seprenbrie 2001. Căderea de la Wall Street se datorează între altele incertitudinilor legate de politica monetară a Statelor Unite pe fondul unor performanţe economice nesatisfăcătoare şi al tensiunilor legate de programul nuclear al Iranului .

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Deputatul PD Stelian Duţu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuă, prin care a provocat un prejudiciu de peste 3,3 milioane de euro.

Viitoare conferinţă asupra securităţii Irakului cu participarea Statelor Unite, Siriei şi Iranului

Autorităţile de la Bagdad au confirmat că Statele Unite, Iranul şi Siria vor participa la o conferinţă internaţională asupra securităţii Irakului. Potrivit unui consilier al premierului irakian, guvernele ţărilor menţionate negociază data organizării acestei conferinţe, care va avea loc probabil în luna martie.

Directorul comunităţii de informaţii din Statele Unite constată un regres democratic în Rusia

Directorul comunităţii de informaţii din Statele Unite Mike McConnel a spus în faţa unei comisii a Senatului american că Rusia face paşi înapoi în procesul democratic şi că e posibil ca Mosova să se îndrepte spre o succesiune controlată a preşedintelui Vladimir Putin. Al doilea şi ultimul mandat al lui Putin expiră anul viitor.

Guvernul aprobă strategia naţională de cercetare, dezvoltare şi inovare

Salariul cercetătorilor cu gradul I va creşte, pe termen lung, de la 1.500 euro la peste 4.000 euro, ca urmare a aplicării unei noi strategii naţionale în domeniu, aprobată miercuri de guvern, a anunţat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, Anton Anton. Strategia naţională de cercetare, dezvoltare şi inovare va fi aplicată în perioada 2007-2013.

Forumul Civic Românesc critică înfiinţarea comisie de anchetă a prezumtivelor abateri constituţionale ale Preşedintelui Băsescu

Forumul Civic Românesc a dat publicităţii un comunicat în care condamnă decizia Parlamentului de a înfiinţa o comisie de anchetă a prezumtivelor abateri constituţionale ale Preşedintelui Băsescu, “cel care a îndrăznit să condamne comunismul şi uneltele sale”. În comunicat se atrage atenţia că şeful comisiei este “persoană care, conform C.N.S.A.S., a făcut poliţie politică”.

Ştirea zilei

Rugat de presa de la Bucureşti să reacţioneze la un recent interviu controversat al preşedintelui Vladimir Voronin, ministrul demisionar de externe Mihai Răzvan Ungureanu a spus că ministerul său nu comentează „fantezii politice”. Potrivit Mediafax, Ungureanu a mai spus că România nu recunoaşte existenţa unei etnii moldoveneşti şi nu doreşte să intre în „polemici sterpe” cu conducerea de la Chişinău.

Ministrul britanic pentru Europa Geoff Hoon în vizită la Chişinău

Ministrul britanic pentru Europa Geoff Hoon face o vizită de două zile în Republica Moldova, venind de la Kiev. Înaintea turneului său est-european, Hoon a spus că va încuraja Ucraina şi Moldova să continue reformele pentru a se apropia cât mai mult de Europa.

Despre Ucraina, oficialul britanic a adăugat că dacă va înregistra progrese, nu este exclus să fie primită cândva în Uniune.

Convorbiri Barroso - Saakaşvili; liderul georgian respinge ideea "precedentului Kosovo"

Aflat în vizită la Bruxelles, preşedintele Georgiei Mihail Saakaşvili a respins din nou orice asemănare între provincia Kosovo, aflată pe calea independenţei, şi regiunile separatiste din ţara sa. Liderul georgian a spus că asemenea paralele sunt făcute din ignoranţă sau în scopuri politice.

După întâlnirea cu Saakaşvili, preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso a spus că Georgia este o ţară europeană, dar nu a promis că va deveni membră în Uniunea Europeană.

Barroso a îndemnat Georgia să-şi rezolve disputele cu Federaţia Rusă pe cale amiabilă şi a adăugat că Uniunea Europeană este gata să ajute în acest dialog.

Demonstraţie în faţa la ambasadei americane din Belgrad împotriva planului ONU privind statutul provinciei Kosovo

Mii de persoane au demonstrat la ambasada americană din Belgrad împotriva planului ONU privind statutul provinciei sârbe Kosovo. Organizatorii au spus că au ales să protesteze în faţa reprezentanţei diplomatice americane pentru că Washingtonul sprijină independenţa provinciei Kosovo.

Participanţii, majoritatea sârbi din Kosovo, purtau pancarte pe care scria „Statele Unite, terorist mondial!” şi „Jos cu Bush”.

Un angajat al ambasadei americane a stat de vorbă cu demonstranţii şi i-a asigurat că au dreptul să-şi exprime opiniile.

Richard Boucher: Statele Unite şi Kazahstanul sunt parteneri strategici

Asistentul secretarului de stat american, Richard Boucher a declarat la Astana, după o întâlnire cu preşedintele kazah Nursultan Nazarbaiev, că Statele Unite şi Kazahstanul sunt parteneri strategici.

Boucher a mai spus că Washingtonul şi Astana au păreri similare despre stabilitatea regională, cooperarea economică bilaterală şi despre necesitatea continuării reformelor democratice în Kazahstan.

Mitropolitul rus Kiril vede în primarul Moscovei Lujkov un aliat în respingerea ideii unei parade gay

Un oficial al Bisericii Ortodoxe din Rusia crede că politicienii occidentali nu-l vor convinge pe primarul Moscovei Iuri Lujkov să autorizeze un marş al homosexualilor în capitala rusă. Mitropolitul Kiril a spus că Lujkov are vederi „clare şi puternice” în această chestiune.

Lujkov se întâlneşte la Londra cu primarii capitalelor Franţei, Germaniei şi Marii Britanii. Primarii din Berlin şi Paris sunt homosexuali.

În declaraţii recente, Lujkov a spus că nu va permite parada gay la Moscova şi a spus că asemenea marşuri sunt satanice.

Protest prin imolare în faţa sediului guvernului la Erevan

În Armenia, un om şi-a dat foc în faţa sediului guvernului la Erevan. Martori oculari spun că Givan Hacopian s-a plâns de regimul politic armean, după care şi-a turnat pe corp benzină şi şi-a dat foc. Mai mulţi trecători au încercat să înăbuşe flăcările.

La spital, s-a anunţat că sistemul respirator al lui Hacopian, în vârstă de 44 de ani, a fost grav afectat, şi că are arsuri de gradul trei pe optzeci la sută din corp.

Oficiali guvernamentali armeni spun că nu au cunoştinţă ca Hacopian să fi înaintat vreodată vreo plângere împotriva autorităţilor.

Ştirea zilei

Preşedintele Traian Băsescu a refuzat invitaţia parlamentarilor de a asista la şedinţa de miercuri în care vor discuta suspendarea lui din funcţie. Într-un comunicat de presă, preşedintele a spus că legislativul are dreptul să iniţieze o asemenea discuţie, dar prezenţa sa nu este necesară.

“Consider că toate acţiunile şi declaraţiile pe care le-am făcut de la începutul mandatului meu… sunt conforme cu ordinea constituţională”, se mai arată în comunicatul preşedintelui Băsescu.

Ordonanţa DIICOT respinsă în Camera Deputaţilor

Camera Deputaţilor a respins aşa-numita ordonanţă DIICOT. Ea ar fi dat anchetatorilor dreptul de a intercepta convorbiri telefonice, e-mailuri şi de a elimina secretul bancar.

Ordonanţa a fost criticată de presă şi de elemente ale societăţii civile pentru că ar încuraja autorităţile să comită abuzuri.

Ordonanţa mai trebuie examinată de Senat, care are putere de decizie în acest caz.

Miting organizat de ONG-uri în sprijinul ministrului Justiţiei Monica Macovei

Mai multe organizaţii neguvernamentale au organizat la Bucureşti în faţa Teatrului Naţional un miting de sprijin pentru ministrului justiţiei Monica Macovei, sub genericul „Mărţişor anticorupţie”.

Monica Macovei a fost sancţionată de Senat cu o moţiune simplă, iar partidele din opoziţie i-au cerut să-şi dea demisia.

Atentat la baza americană de la Bagram în timpul vizitei vice-preşedintelui Cheney

O maşină încărcată cu explozivi a izbit porţile bazei militare americane de la Bagran în timp ce aceasta era vizitată de vicepreşedintele Statelor Unite Dick Cheney. O purtătoare de cuvânt a coaliţiei internaţionale din Afganistan a declarat Europei Libere că atentatul revendicat de miliţiile Taliban s-a soldat cu moartea a patru persoane, inclusiv a agresorului, iar alte 23 de persoane au fost rănite şi se află în spital.

Vicepreşedintele Cheney se afla departe de locul exploziei şi nu a fost rănit.

La Bucureşti, Ministerul Apărării a informat că la Bagram se află cinci ofiţeri de stat major români, care nu au avut de suferit în urma atentatului.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG