Linkuri accesibilitate

Ştiri

Ştirea zilei

Asociaţia Pro Democraţia e îngrijorată de politizarea decupajului electoral, şi spune că disputele politice politice cauzate de disensiunile dintre partide riscă să compromită, reforma sistemului electoral chiar înainte de aplicarea acestei reforme.

Lansarea la Bruxelles a unui raport despre atitudinea autorităţilor italiene faţă de romi

Nu este suficient ca autorităţile italiene să respingă acuzaţiile de rasism, ele trebuie să şi dovedească că nu e vorba de rasism, şi pentru asta trebuie să oprească amprentarea romilor din Italia, a spus europarlamentarul PNL Renate Weber la lansarea, la Bruxelles, a raportului "Securitate a la italiana: amprentare, violenţă extremă şi hărţuirea romilor în Italia".

Raportul, realizat de mai multe organizaţii neguvernamentale din Belgia, Italia, Statele Unite şi România, spune că amprentarea romilor din Italai este doar ultima dintr-o lungă serie de măsuri şi acte discriminatorii luate de autorităţile italiene împotriva romilor.

Studiu IPP despre ultima sesiune a parlamentului de la Bucureşti

Deputaţii Daniela Buruiană Aprodu, Miron Mitrea şi Ioan Turc şi senatorii Corneliu Vadim Tudor, Vasile Blaga şi Dorel Onaca sînt în topul parlamentarilor cu cea mai scăzută prezenţă la şedinţele de vot ale Parlamentului, potrivit unui studiu al Institutului de Politici Publice.

Studiul prezintă date despre activitatea parlamentarilor în sesiunea februarie - iunie 2008, şi analizează prezenţa senatorilor şi deputaţilor la şedinţele de vot ale celor două Camere, prezenţa pe grupuri parlamentare şi activitatea legislativă, măsurată în iniţiative legislative.

Din datele statistice cercetate de Institutul de Politici Publice reiese că Partidul Social Democrat şi Partidul Conservator au fost principalele partide care au susţinut în Parlament proiectele Guvernului Tăriceanu sau ale Partidului Naţional Liberal, în timp ce Partidul România Mare şi Partidul Democrat Liberal s-au situat în opoziţie, în sesiunea parlamentară februarie-iunie 2008.

Liderul UDMR doreşte o reacţie mai fermă a Bucureştiului în chestiunea amprentării romilor în Italia

Preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România Marko Bela a cerut autorităţilor române să aibă o poziţie mai fermă faţă de intenţia autorităţilor italiene de a-i amprenat pe romii din Italia. În opinia lui Marko Bela, reacţiile de pînă acum ale Bucureştiului nu au fost suficient de clare.

nu mai poate garanta securitatea agenţiilor umanitare care activează în Darfur

Autorităţile sudaneze au respins drept nefondată şi motivată politic punerea sub acuzare la Tribunalul Penal Internaţional a preşedintelui Omar al-Bashir, pentru genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii. Al Bashir a declarat azi că aceste acuzaţii sunt mincinoase, iar vicepreşedintele sudanez a spus că ţara sa nu mai poate garanta securitatea agenţiilor umanitare care activează în Darfur, unde sute de de mii de oameni au fost ucişi şi alte cîteva milioane obligaţi să se refugieze în urma atacurilor miliţiilor din 2003 încoace.

Minsk: arestarea unui al 11-lea suspect în legătură cu atentatul recent din capitala beralusă

Serviciile de securitate din Belarus au arestat un cetăţean rus în legătură cu explozia unei bombe care a rănit acum aproape două săptămîni 50 de persoane în timpul unui concert în aer liber la Minsk. Este vorba de studentul Vladimir Berlunin, care e al 11-lea arestat în acest caz. Se relatează că nici unul din cei arestaţi nu a fost pus încă sub acuzare.

Manevre militare internaţionale în Georgia cu participarea unui contingent american

În Gergia au început manevre militare internaţionale la care participă 1000 de militari ai Statelor Unite. La exerciţiul intitulat „Ripostă rapidă 2008" iau parte alături de americani şi 600 de militari georgieni, împreună cu contingente mai mici din Armenia, Azerbaidjan şi Ucraina. Aplicaţia are loc la baza militară de la Vaziani, din apropierea capitalei Tbilisi.

Autorităţile georgiene spun că manevrele au fost plănuite de luni de zile şi nu au nici o legătură cu actualele tensiuni dintre Rusia şi Georgia cu privire la cele două regiuni separatiste georgiene. Statele Unite sînt aliatul Georgiei, şi Rusia e nemulţumită de faptul că americanii sprijină intrarea georgienilor în NATO.

Publicarea unei înregistrări video a interogatoriului unui deţinut de la închisoarea Guantanamo

O înregistrare video a interogatoriului unui suspect la închisoarea americană de la Guantanamo a fost dată publiicităţii în premieră de către avocaţii celui interogat. Înregistrarea îl arată pe canadianul Omar Khadr care e interogat de oficialităţi canadiene la Guantanamo. Khadr e acuzat de uciderea unui militar american în timpul luptelor din Afganistan, unde a fost capturat în 2002. În înregistrare, Khadr, care avea 16 ani în acel moment, plînge şi solicită ajutorul unui medic. La un moment dat el le spune achetatorilor că a fost torturat cînd s-a aflat în custodia armatei americane şi le arată arată rănile cauzate de torturi.

Ştirea zilei

Preşedintele rus Dmitri Medvedev a spus că planurile Statelor Unite de a instala elemente ale unui scut antirachetă în Europa Centrală subminează acorduri de securitate în Europa, care durează de zeci de ani. Vorbind la o întîlnire cu diplomaţii ruşi, Medvedev a condamnat ceea ce el sugerează că ar fi o mentalitate de Război Rece a Occidentului

„După ce a scăpat de Războiul Rece, lumea nu a reuşit să ajungă la un echilibru. Mai mult, tendinţa moştenită din trecut de a folosi forţa în multe sfere creşte în intensitate."

Medvedev, care a criticat în trecut presupusa încercare a Alianţei Nord Atlantice de a monopoliza afacerile europene, a adăugat că ar putea fi nevoie de o restructurare a arhitecturii de securitate de pe vechiul continent.

Preşedintele George Bush despre măsurile vizînd combaterea crizei financiare din Statele Unite

Preşedintele Statelor Unite George Bush a prezentat la o conferinţă de presă măsurile pe care administraţia sa le-a luat pentru a ajuta la rezolvarea crizei de pe piaţa ipotecară şi cea financiară din Statele Unite.

„Trăim vremuri grele, dar economia noastră a continuat să crească, consumatorii cheltuiesc, oamenii de afaceri investesc, exporturile sînt tot mai mari şi productivitatea americană continuă să fie ridicată”

Bush a vorbit şi despre ridicarea interdicţiei de foraj marin în largul coastelor Americii, o decizie luată ieri de Casa Albă în încercarea de a opri creşterea preţurilor la energie.

Conferinţa de presă a lui Bush a avut loc înainte de audierea în Congres a şefului Băncii Centrale americane în comisia financiară a Senatului american, şi în contextul temerilor internaţionale legate de o posibilă recesiune a economiei Statelor Unite.

Ştirea zilei

Tensiuni în creştere în Sudan după ce Tribunalul internaţional de la Haga l-a acuzat pe preşedintele ţării Omar al Başir de crime de război, genocid şi crime împotriva umanităţii.

Mai mulţi demnitari sudanezi au avertizat că guvernul de la Kartum nu poate garanta siguranţa cetăţenilor străini – o aluzie la forţele internaţionale de menţinere a păcii şi la lucrătorii organizaţiilor umanitare.

Acuzaţiile împotriva preşedintelui sudanez se referă la situaţia din provincia Darfur, unde atacurile miliţiilor arabe au făcut sute de mii de victime de la începerea confruntărilor în anul 2003.

Ankara: procuratura confirmă arestarea unui grup de persoane acuzate de complot împotriva guvernului Erdogan

Un procuror din Turcia a confirmat inculparea a zeci de persoane care ar fi urmărit să răstoarne guvernul de la Ankara, al premierului pro-islamist Erdogan. Procurorul Engin a spus că acuzaţiile aduse celor 86 de suspecţi sunt fie de apartenenţă la o organizaţie teroristă, fie de tentativă de înlăturare prin forţă a guvernului.

Arestările fac parte dintr-o investigaţie împotriva unei presupuse grupări de radicali seculari şi naţionalişti.

Protest contra politicii Minskului de îngrădire a libertăţii de expresie

Aproximativ 40 de persoane au demonstrant ieri în centrul capitalei Republicii Belarus, în semn de protest faţă de ceea ce consideră a fi o nouă încercare a puterii de a suprima opoziţia. Participanţii la demonstraţie au fost siliţi de poliţie să părăsească piaţa din centrul Minskului unde se adunaseră.

Protestatarii spun că guvernul profită de recenta explozie a unei bombe la un concert, pe data de patru iulie, pentru a lua măsuri şi mai dure împtoriva oricărei forme de contestare a puterii.

Moscova acceptă dezbaterea în Consiliul de Securitate a tensiunilor ruso-georgiene

Rusia a indicat luni că ar fi gata să participe la o sesiune de urgenţă a Consiliului de Securitate ONU pe tema creşterii tensiunilor ruso-georgiene. Întrunirea a fost solicitată săptămâna trecută de georgieni, care vor discutarea la nivel internaţional a situaţiei din regiunile sale separatiste Abhazia şi Osetia de Sud. Georgia crede că acestea ar fi sprijinite din umbră de Moscova.

Başar al Asad afirmă că va media între Iran şi Occident

Preşedintele Siriei Başar al Asad a avertizat că un eventual atac împotriva Iranului ar avea consecinţe internaţionale grave. Într-un interviu acordat radioului francez cu ocazia vizitei sale la Paris, liderul sirian a spus că va discuta cu liderii iranieni problema programului nuclear al Teheranului.

Statele Unite şi alte guverne îi bănuiesc pe iranieni că ar urmări să construiască arma atomică sub paravanul unui program nuclear civil. Recent, preşedintele american George Bush a spus însă de mai multe ori că ţara sa preferă să rezolve problema nucleară iraniană pe calea democraţiei.

"Briza mării - 2008": mnevre navale în largul coastei Ucrainei cu participare NATO

15 ţări participă la un exerciţiu militar în largul coastelor Ucrainei, sub genericul “Briza Mării 2008”. Printre statele reprezentate se numără membri NATO, dar şi ţări care doresc să facă parte din alianţă, ca Georgia.

Ca şi în alte dăţi, exerciţiul a fost marcat de proteste, dar nu a mai fost întrerupt de demonstranţi, cum s-a întâmplat în urmă cu doi ani.

Varşovia: premierii Poloniei şi Ucraine plănuiesc organizarea campionatului european de fotbal din 2012

Premierii Poloniei şi Ucrainei au discutat luni la Varşovia despre pregătirile pentru găzduirea comună a campionatului european de fotbal din 2012. Donald Tusk şi Iulia Timoşenco au spus că genericul competiţiei va fi “Două ţări, o singură echipă”.

Agenţiile de presă scriu că decizia organizării turneului în Europa Centrală şi de Răsărit urmăreşte să ofere unor ţări ca Polonia sau Ucraina şansa de a-şi aduce infrastructura sportivă la nivel occidental.

Atât Kievul cât şi Varşovia riscă însă ca UEFA să revină asupra deciziei dacă construcţia stadioanelor întârzie.

Preşedintele Bush ridică interdicţia impusă exploatării petrolului în largul coastelor Statelor Unite

Preşedintele Statelor Unite George Bush a ridicat interdicţia exploatării petrolului în largul coastelor ţării sale, într-o încercare de a readuce sub control preţul în creştere continuă al combustibilului.

Economiştii spun că decizia este mai degrabă simbolică şi nu va avea un impact imediat asupra pieţei internaţionale a energiei.

De altfel, exploatarea petrolului pe platformele marine americane este obiectul unei alte interdicţii, a Congresului de la Washington, care nu a fost deocamdată ridicată.

Ştirea zilei

Pe coasta ucrainiana a Marii Negre au inceput astazi exercitiile militare mixte ale fortelor Aliantei Nord Atlantice si ale tarilor partenere NATO, "Sea Breeze 2008” la care participa militari din 15 state. Acum doi ani exercitiile au fost anulate din cauza protestelor anti-NATO din Crimeea. Grupari care se pronunta impotriva admiterii Ucrainei in Alianta Nord Atlantica au anuntat proteste si anul acesta.

Rusia anunţă trimirea unor nave militare în Oceanul Arctic

Rusia a anuntat ca trimite vase de razboi pentru a patrula apele Oceanului Arctic. Este prima data, dupa destramarea Uniunii Sovietice, cind Moscova recurge la astfel de manevre in aceasta zona. Purtatorul de cuvint al marinei ruse Igor Dygalo a spus ca patrularea va incepe joi. La operatii participa un distrugator de submarine si un crucisator cu rachete. Igor Dygalo a declarat ca nu exista nimic agresiv in aceasta masura, dar ca operatiunile sint determinate de “interese de securitate”. Rusia care cauta sa isi intensifice prezenta militara in lume, a trimis portavioane in Marea Mediterana in decembrie anul trecut.

Preşedintele Siriei susţine că va media între UE şi Iran

Presedintele sirian Bashar Al Assad a declarat la Paris ca un eventual atac militar impotriva Iranului ar avea consecinte grave in Statele Unite si in intreaga lume. Declaratia a fost facuta intr-un interviu acordat unui post de radio francez. Al Assad a mai spus si ca Siria, care are relatii bune cu Iranul, va discuta, la cererea Frantei, cu reprezentatii Teheranului situatia creata de programul iranian de imbogatire a uraniului.

Convorbiri Javier Solana - Saed Jalili la 19 iulie la Geneva

Coordonatorului politicii externe si de securitate a UE Javier Solana se va intini la Geneva pe 19 iulie cu negiciatorul Iranului in problema nucleara, Saed Jalili. Luna trecuta tarile occidentale au prezentat un pachet de masuri menite sa convinga autoritatile de la Teheran sa renunte la programul de imbogatire a uraniului. Declaratii ale unor oficialitati iraniene de rang secund au fost interpretate drept o respingere a ofertei occidentale.

Barack Obama anunţă că, dacă va fi preşedinte al Statelor Unite, va retrage grosul trupelor din Irak pînă l a mijlocul anului 2010

Senatorul democrat Barack Obama va prezenta miine viziunea sa despre situatia din Irak si despre problemele de securitate ale Americii. Astazi Obama a anuntat ca va retrage majoritatea militarilor americani din Irak pina la mijlocul anului 2010. O mica parte a trupelor ar putea sa ramina in Irak pentru a combate militantii Al Qaida. Senatorul democrat va calatori in Irak si Afganistan in saptaminile ce vin, dar data acestor calatorii nu a fost inca anuntata.

Ştirea zilei

Procuratura turca a pus sub acuzare zeci de persoane pentru presupusa lor implicare intr-un complot menit sa inlature de la putere guvernul moderat islamic actual. Anuntul a fost facut de Procurorul sef al Turciei

Este vorba despre 86 de suspecti, dintre care 48 in arest preventiv, acuzati pentru formarea unui grup terorist inarmat, apartenenta la un grup terorist, acordarea de sprijin unei organizatii teroriste si tentativa de a rasturna guvernul prin forta.

Procurorul sef nu a i-a numit pe cei retinuti, dar punerea sub acuzare vine dupa ce au fost arestati 2 generali in retragere, mai multi oameni de afaceri si jurnalisti.

Arestarile survin pe fundalul dezbaterilor Curtii Constitutionale din Turcia despre partidul AK, de la guvernare si despre presupusele activitati islamiste ale acestuia.

Procurorul Tribunalului de la Haga cere arestarea pentru genocid a preşedintelui Sudanului

Procurorul sef al Tribunalului International de la Haga a cerut punerea sub urmărire penală a presedintelui Sudanului Omar Al Bashir, acuzat de genocid, crime impotriva umanitatii si crime de razboi in Darfur. Al Bashir este primul sef de stat aflat in functie pus sub acuzare de instanta internationala.

Presedintele sudanez este acuzat ca a ordonat personal sa se extermine trei grupuri entice din provincial vestica a Sudanului. Atacurile militiilor arabe au ucis sute de mii de oameni si milioane de persoane au plecat in pribegie din 2003 cind au inceput luptele.

Autoritatile de la Kartoum nu recunosc autoritatea tribunalului. Liga Araba a anuntat ca va avea simbata la Cairo o reuniune de urgenta pe aceasta tema.

Secretarul general al ONU, Ban Ki Moon a declarat astazi ca spera ca persionalul ONU din Sudan sa fie in siguranta.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG