Linkuri accesibilitate

Ştiri

Majoritatea moldovenilor resping ideea unor alegeri anticipate

Rezultatele unui sondaj de opinie arată că 56 la sută dintre alegători nu-şi doresc alegeri parlamentare anticipate. Dacă totuşi anticipatele ar avea loc din cauza unui nou eşec de a alege şeful statului în Parlament, Partidul Comuniştilor ar obţine cele mai multe voturi, 33 la sută, urmat de Partidul Democrat, Partidul Liberal Democrat şi Partidul Liberal, care ar acumula împreună tot atâtea voturi, iar Alianţa Moldova Noastră nu ar intra în Parlament. Sondajul centrului CBS-AXA la comanda institutului „Viitorul” mai arată că majoritatea alegătorilor doresc ca şeful statului să fie ales prin vot popular, direct.

Marian Lupu (PD) nu susţine ideea elaborării unei noi constituţii

Liderul PD Marian Lupu a spus că nu sprijină ideea adoptării unei constituţii noi. El a spus la o conferinţă de presă că pledează numai pentru modificarea prevederii constituţionale privitoare la alegerea şefului: "Circa 80 la sută din societatea moldovenească optează pentru alegerile prezidenţiale directe. Eu aş susţine această dorinţă a societăţii".

Preşedintele interimar Mihai Ghimpu a înfiinţat ieri o comisie, din care face parte şi Lupu, cu scopul unei reforme constituţionale ample. Ghimpu crede că este mai simplă adoptarea unei constituţii noi prin referendum, decât modificarea celei actuale prin votul parlamentului, unde nu există o majoritate constituţională.

Separatiştii de la Tiraspol nu-i permit premierul Filat să asiste la meciul Sheriff Tiraspol - Steaua Bucureşti

Premierul Vlad Filat a declarat că autorităţile de la Tiraspol nu i-au permis să meargă în această seară în Transnistria la meciul de fotbal Steaua Bucureşti - Sheriff Tiraspol jucat pe stadionul echipei transnistrene: "Toate încercările mele de a primi această posibilitate să fiu prezent pe stadionul Sheriff se lovesc de refuzul administraţiei de la Tiraspol. Sincer să vă spun, nu înţeleg de ce".

Meciul din această seară are loc în etapa a 4-a a grupelor din Liga Europa.

Atena: reuniunea OSCE nu adoptă nicio rezoluţie pe tema conflictului transnistrean

Ministrul moldovean de Externe, Iurie Leancă a propus la şedinţa consiliului ministerial al OSCE să se înceapă negocierile pentru înlocuirea trupelor de menţinere a păcii în Transnistria cu o misiune multinaţională de observatori civili. El a repetat că Moldova este „profund îngrijorată” de prezenţa militarilor şi muniţiilor ruseşti în stânga Nistrului şi că retragerea va uşura rezolvarea conflictului şi depăşirea crizei pe marginea Tratatului despre armele convenţionale în Europa. Consiliul ministerial al OSCE şi-a încheiat astăzi lucrările la Atena fără să adopte vreo declaraţie pe tema conflictului transnistrean.

Primele unităţi din cadrul noului contingent de trupe americane pentru Afganistan vor ajunge în 2-3 săptămîni

Ministrul Apărării din Statele Unite, Robert Gates a declarat că primii militari americani din contingentul adiţional de 30 de mii anunţat de preşedintele Barack Obama vor ajunge în Afganistan în 2-3 săptămâni şi vor rămâne acolo între 18 şi 24 de luni. Gates a mai spus că obiectivul Statelor Unite în Afganistan şi Pakistan este să dezmembreze, demonteze, învingă Al-Qaida şi să împiedice revenire reţelei teroriste în cele două ţări”.

Numărul militarilor americani în Afganistan va ajunge la 100 de mii, în urma măririi anunţate de preşedintele Obama. Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen a declarat azi că ţările membre şi partenere ale Alianţei sunt gata să trimită şi ele în Afganistan încă cel puţin 5 mii de militari.

Islamabad şi Kabul anunţă că vor coopera cu Statele Unite pentru aplicarea noii strategii anunţate de Barack Obama

Autorităţile pakistaneze au îndemnat Statele Unite la o strânsă colaborare aşa încât noua strategie americană în Afganistan să nu producă „efecte adverse” asupra Pakistanului. Ministerul de Externe de la Islamabad a lansat apelul după anunţul preşedintelui Barack Obama despre mărirea efectivelor americane în Afganistan. La Kabul, oficiul preşedintelui Hamid Karzai a spus că guvernul afgan va coopera deplin pentru a pune în practică obiectivele noii strategii americane. Talibanii, la rândul lor, au spus că planurile preşedintelui Obama nu vor face decât să le întărească hotărârea de a lupta.

Preşedintele iranian Ahmadinejad respinge recenta rezoluţie AIEA

Preşedintele iranian Mahmud Ahmadinejad a respins şi a numit „nelegitimă” rezoluţia agenţiei specializate a Naţiunilor Unite în privinţa activităţilor nucleare ale Iranului. Ahmadinejad a spus că ţara sa va ridica cu 20 la sută nivelul de îmbogăţire a combustibilului pentru centralele sale nucleare, respingînd cererea Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică să oprească îmbogăţirea uraniului. Duminică, Iranul a spus că va construi 10 laboratoare de îmbogăţire noi, car reacţie la rezoluţia Agenţiei ONU, sprijinită de membrii Consiliului de Securitate, inclusiv Rusia şi China.

Islamişti din Caucazul de Nord îşi asumă responsabilitatea pentru atentatul asupra trenului pe ruta Moscova - St Petersburg

Militanţi islamici din regiunea caucaziană a Federaţiei Ruse au revendicat responsabilitatea pentru explozia de săptămâna trecută care a provocat deraierea unui tren de mare viteză în Rusia, soldată cu 26 de victime şi aproximativ 100 de răniţi. Un site care reprezintă poziţia rebelilor ceceni a publicat fragmente dintr-o scrisoare în care se afirmă că explozia a fost „pregătită şi executată” din ordinul lui Dokku Umarov, care militează pentru crearea unui emirat islamic în Caucazul de Nord. Veridicitatea afirmaţiilor este imposibil de verificat. Anchetatorii ruşi ai exploziei de săptămâna trecută au ca versiune principală un atac terorist.

Reuniunea NATO - Rusia la nivel de miniştri de externe va avea loc după cum a fost programată

NATO şi Rusia au încercat astăzi să aplaneze tensiunile bilaterale înaintea unor convorbiri la nivelul miniştrilor de externe. Marţi, delegaţia rusă la NATO a spus fără explicaţii că întâlnirea ar putea fi anulată. NATO a răspus că discuţiile planificate să înceapă vineri la Geneva rămân pe agendă. Secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen şi-a exprimat astăzi încrederea că întâlnirea va fi una „substanţială”. Şi ambasadorul rus la NATO, Dmitry Rogozin a confirmat ulterior că întâlnirea va avea loc.

Autorităţile georgiene au eliberat cinci prizonieri sud-osetini

Autorităţile regiunii separatiste georgiene Osetia de Sud, au anunţat că Guvernul de la Tbilisi a eliberat astăzi cinci sud osetini, ceea ce pare a fi un prim pas în cadrul schimbului de prizonieri mediat de oficiali europeni. Potrivit paginii oficiale din internet a Osetiei de Sud, cei cinci se aflaseră în detenţia autorităţilor georgiene din luna august, în oraşul Gori. Ei au fost acompaniaţi către linia de demarcaţie astăzi de către comisarul Consiliului Europei pentru drepturile omului, Thomas Hammarberg. Eliberarea lor are loc într-un moment în care Osetia de Sud a început judecarea a patru georgieni arestaţi în noiembrie sub acuzaţia că ar fi intrat ilegal în regiune, avînd asupra lor explozibil.

Chişinău: al 13-lea deces datorat virusului AH1N1

O femeie a murit la Chişinău din cauza complicaţiilor cauzate de gripa pandemică, ridicînd numărul victimelor în Republica Moldova la 13. Până în dimineaţa zilei de 2 decembrie, au fost confirmate 1984 de cazuri de infectare cu virusul gripal A(H1N1) dintr-un total de peste 4 mii de cazuri suspecte.

Premierul Filat va semna în ianuarie la Washington un acord privind o susţinere financiară de 260 de milioane de dolari

Premierul Vlad Filat va vizita luna viitoare Statele Unite si va semna un acord cu Secretarul de stat american Hillary Clinton. Anuntul a fost facut la Chisinau la o conferinta de presa comuna a premierului moldovean si ambasadorului Statelor Unite, Asif J. Chaudhry.

La Washington, premierul Filat ar urma sa semneze cu sefa diplomatiei americane o intelegere in baza careia Moldova va primi asistenta financiara de peste 260 de milioane de dolari, destinata mai ales dezoltarii economice si infrastructurii in Republica Moldova.

Reuniunea ministerială OSCE - declaraţie optimistă a şefului diplomaţiei elene

La Atena ia sfirsit astazi reuniunea anuala ministeriala a Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa. Intr-un comunicat de presa dat la inceperea reuniunii, ministrul grec de externe George Papandreou a spus ca anul acesta OSCE a inregistrat progrese, inclusiv in eforturile pentru solutionarea conflictului transnistrean. De la Atena se relateaza de asemenea ca Armenia si Azerbaidjanul si-au apropiat pozitiile in diferendul asupra enclavei Nagorno-Karabah. Moldova este reprezentata la reuniune de o delegatie condusa de ministrul de externe Iurie Leanca.

Preşedintele Barack Obama dislocă în Afganistan un nou contingent de 30 de mii de soldaţi

Presedintele Statelor Unite, Barack Obama a anuntat ca vor fi suplimentate efectivele militare americane din Afganistan cu 30 de mii de oameni. Numarul militarilor americani desfasurati in aceasta tara va fi astfel de 100 de mii. Potrivit strategiei prezentate de seful de la Casa Alba, dupa 1 an si jumatate Washingtonul ar putea începe retragerea trupelor din Afganistan . Presedintele Obama a spus ca Statele Unite nu au pierdut razboiul din Afganistan, dar ca talibanii si-au intarit pozitiile la granita cu Pakistanul.

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen a salutat strategia prezentata de presedintele american pentru Afgnaistan si a spus ca se asteapta ca Alianta sa isi suplimenteze cu cel putin 5 mii de militari fortele in Afganistan. In operatiunile NATO din aceasta tara sunt implicate 43 de tari. Sub mandat NATO sunt desfasurati 110 mii de militari in Afganistan, din care 70 de mii sunt americani.

Si presedintele Frantei Nicolas Sarkozy a salutat decizia americana, dar nu a anuntatat daca isi suplimenta sau nu trupele. Anterior declaratiilor presedintelui american, cancelara Angela Merkel a anuntat ca tara sa nu va trimite noi efective in Afganistan si va lua eventual o decizie in acest sens, numai dupa conferinta internationala planificata sa aiba loc in ianuarie la Londra.

Premierul Poloniei, Donal Tusk a anuntat ca presedintele american, intr-o convorbire telefonica in care i-a prezentat strategia americana in Afganistan, i-a solicitat sa suplimenteze trupele poloneze in acest teatru de operatiuni. Premierul de la Varsovia a spus ca tara sa ar putea sa isi intareasca prezenta in Afganistan.

Moscova ameninţă cu contramandarea reuniunii Rusia - NATO de vineri

Delegatia Rusiei la NATO a anuntat ca o intalnire bilaterala la nivelul ministrilor de externe, programata pentru vineri , ar putea fi contramandata. Ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitry Rogozin a spus ca alianta nu ia in seama recenta propunere a Moscovei de revizuire a sistemului de securitate din Europa si a exprimat nemultumirea Moscovei fata de aceasta atitudine. Intilnirea de vineri ar urma sa fie cea mai importanta reuniune Rusia-NATO de la interventia rusa in Georgia, de anul trecut.

Mitinguri de protest împotriva pactului electoral PSD - PNL - PNTCD

In Romania au avut loc ieri seara mai multe mitinguri de protest la Bucuresti, Iasi, Cluj, Brasov fata de folosirea simbolurilor revolutiei din 1989 in actuala campanie electorala pentru turul doi al alegerile prezidentiale de duminica. Actualul presedinte Traian Basescu este in competitie cu liderul social democrat Mircea Geoana. Acesta a organizat un miting la Timisoara, semnind un parteneriat pentru reconciliere intre PSD, Partidul National Liberal si Partidul National Taranesc Crestin-Democrat, reprezentat de primarul Timisoarei. Semnatarii intelegerii au fost huiduiti de citeva mii de persoane care au scadat „Rusine”, Jos comunismul” si alte slogane impotriva candiadtului social democrat.

Critici internaţionale în legătură cu referendumul din Elveţia

Interzicerea construirii de minarete in Elvetia continua sa fie criticata in lumea intreaga. Inaltul comisar ONU pentru drepturile omului, Navy Pillay a calificat decizia elvetienilor la referendumul de duminica drept „discriminatorie”. Consiliul Europei a criticat si el rezultatul consultarii populare din Elvetia si a ridicat intrebarea daca drepturi fundamentale ale omului pot fi supuse unor referendumuri. Ministrul de externe al Elvetiei a spus ca decizia alegatorilor risca sa puna in pericol siguranta nationala.

Riga: parlamentul adoptă bugetul de austeritate propus de guvern

Parlamentul Letoniei a votat bugetul de austeritate pentru anul 2010, in ciuda protestelor sindicale si ale studentilor. Letonia a fost una dintre tarile cele mai afectate de actuala criza financiara globala si trebuie sa isi reduca drastic cheltuielile bugetare pentru a putea primi un ajutor financira de 11 miliarde de dolari din partea Fondului Monetar International. 64 de parlamentari au votat in favoarea bugetului de austeritate, si 30 s-au obtinut .Parlamentul leton are 100 de deputati.

13 şcoli şi 65 de clase din Moldova nu ţin cursuri din cauza gripei pandemice

Ministerul educaţiei de la Chişinău a anunţat măsuri special de prevenire a răsp&acirc;ndirii gripei pandemice printre şcolari. Potrivit unui ordin citat de Infoprim, cursurile vor fi suspendate pe şapte zile &icirc;n clasa sau grupa unde a fost confirmat un caz de gripă pandemică. Instituţia de &icirc;nvăţăm&icirc;nt unde se &icirc;nregistrează cel puţin trei cazuri de gripă pandemică va fi &icirc;nchisă tot pentru o săptăm&acirc;nă.<br /><br />Potrivit datelor oferite de minister, &icirc;n prezent 13 şcoli şi 65 de clase din Republica Moldova nu ţin cursuri, din cauza gripei pandemice.

Proteste împotriva alianţei PSD - PNL la Timişoara, Braşov, Cluj şi Bucureşti

În România, sute de oameni au protestat împotriva unei noi alianţe politice, formată cu câteva zile înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.
Candidatul social-democrat Mircea Geoană a încheiat alianţa cu primarul Sibiului Klaus Johannis şi cu Partidul Naţional Liberal la Timişoara, unde în urmă cu 20 de ani a început revoluţia care a dus la căderea comunismului. Semnatarii înţelegerii au fost huiduiţi de o mare mulţime la Timişoara. Proteste similare au avut loc în cursul serii la Braşov, Cluj şi Bucureşti, unde demonstranţii au avertizat împotriva întoracerii la putere a comuniştilor. Agenţiile de presă scriu că au avut loc altercaţii între simpatizanţii noii alianţe şi suporterii preşedintelui în exerciţiu, Traian Băsescu.

Moscova pune sub semnul întrebării reuniunea NATO-Rusia de săptămîna asta

Delegaţia Rusiei la NATO a anunţat astăzi că o întâlnire bilaterală la nivel înalt, programată pentru săptămâna aceasta, ar putea fi anulată. Potrivit agenţiei Reuters, ruşii sunt nemulţumiţi că alianţa nu ia în seamă o propunere a Moscovei de revizuire a sistemului de securitate din Europa.

Dar purtătorul de cuvânt NATO a fost citat cu afirmaţia că întâlnirea va avea totuşi loc, după cum a fost planificată. Ar urma să fie cea mai importantă reuniune Rusia-NATO de la intervenţia rusă în Georgia, de anul trecut.

Atena: progrese în soluţionarea diferendului azero-armean

Se relatează că Armenia şi Azerbaidjanul şi-au apropiat poziţiile în diferendul asupra enclavei Nagorno-Karabah. Progresele s-au înregistrat la discuţiile purtate la Atena, pe marginea reuniunii ministeriale OSCE, care a început astăzi şi se încheie mâine.

Moldova este reprezentată la reuniune de o delegaţie condusă de ministrul de externe Iurie Leancă.

Premierul Filat va semna cu Secretarul de stat Clinton un acord de asistenţă financiară de peste 260 de milioane de dolari

Premierul Vlad Filat va vizita luna viitoare Statele Unite şi va semna un acord cu secretarul de stat american Hillary Clinton. Anunţul a fost făcut astăzi la Chişinău la o conferinţă de presă comună a premierului moldovean şi ambasadorului Statelor Unite, Asif J. Chaudhry.

La Washington, premierul Filat ar urma să semneze cu şefa diplomaţiei americane o înţelegere în baza căruia Moldova va primi asistenţă financiară de peste 260 de milioane de dolari, destinată mai ales dezoltării economice şi infrastructurii în Republica Moldova.

Mihai Ghimpu participă la manifestarea comemorativă de la Chişinău cu ocazia aniversării unirii României cu Transilvania

Românii sărbătoresc astăzi ziua naţională şi a 91-a aniversare a unirii Transilvaniei cu România Ceremoniile principale au avut loc astăzi la Bucureşti, în preajma Arcului de Triumf, unde în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu s-a desfăşurat o paradă militară.

Manifestări comemorative au avut loc astăzi şi la Chişinău. Pentru prima oară în ultimul deceniu, la depunerea de flori de la monumentul lui Ştefan cel Mare a participat un lider al Moldovei, preşedintele în exerciţiu al ţării, Mihai Ghimpu.

Ministrul de interne Catan: Toate procesele verbale MAI din timpul protestelor din aprilie au fost subtilizate

Ministrul de interne Victor Catan a prezentat astăzi la Chişinău rezultatele unei anchete interne de la MAI privind evenimentele din aprilie. La o conferinţă de presă, Victor Catan a criticat comportamentul poliţiei în timpul demonstraţiilor, spunînd că forţele de ordine au dat dovadă de incompetenţă şi de obedienţă faţă de putere. Catan a mai spus că toate procesele-verbale ale şedinţelor ministerului de interne din timpul protestelor au dispărut, fiind schimbate cu altele, ca să fie acoperite urmele.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG