Linkuri accesibilitate

Ştiri

Comunistii obtin in Parlament aminarea alegerii presedintelui tarii

Parlamentul de la Chisinau a amînat la cererea partidului comunistilor pentru data de 3 iunie alegerea noului preşedinte. La sedinta au fost prezenti 99 de deputati din cei 101.

Vlad Filat despre strategia opozitiei in eventualitatea unor alegeri anticipate

Preşedintele Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat a spus, intr-o conferinţă de presă, că cele trei formaţiuni liberale de opozitie, PLDM, PL si AMN discută posibilitatea ca, in eventualitatea unor alegeri anticipate, sa participe intr-un alt format decit cel din 5 aprilie. Vlad Filat a mai spus ca partidul său nu va purta nici un fel de negocieri cu partidul comuniştilor pină la 3 iunie, data viitorului vot in parlament pentru alegerea preşedintelui Moldovei.

Raportul anual AI: capitol critic la adresa autoritatilor moldovene

Astazi a fost dat publicitatii raportul anual al organizatiei Amnesty International, in care se arată că actuala criza economică globală a dus la deteriorarea situaţiei drepturilor omului în intreaga lume.

Republica Moldova este menţionată printre ţările care nu au respectat libertatea presei şi libertatea de asociere. Este amintită arestarea lui Anatol Mătăsaru anul trecut, cind a organizat un protest mai original in Chişinau, şi lipsa de reactie a autorităţilor de a proteja demonstranţii paşnici de brutalitatea unor indivizi neidentificaţi.

Raportul se referă şi la situaţia de după alegerile din 5 aprilie, menţionînd arestarea a sute de persoane, mai ales studenţi, ca şi deţinerea unor activişti ai societăţii civile sub acuzarea să ar fi organizat protestele.

Se mai arată că „într-o evoluţie îngrijorătoare”, mai multe organizaţii neguvernamentale, inclusiv AI, au fost somate de autorităţile moldovene să spună ce au făcut pentru prevenirea violenţei de dupa alegerile din 5 aprilie şi să dea detalii despre felul cum sunt finanţate.

Amnesty International critică şi situatia din Rusia, din ţările Caucazului de Sud şi cele din Asia Centrală cît şi din Statele Unite ale Americii si Uniunea Europeană. Amnesty International cere Uniunii Europene să ia în consideraţie situatia drepturilor omului din ţările din fosta Uniune Sovietică atunci cînd are relatii cu acestea şi sa faca presiuni pentru respectarea lor.

Traian Basescu va boicota reuniunea de la Chisinau a PCESE

Preşedintele Romaniei Traian Băsescu a anunţat ca nu va participa pe 5 iunie la reuniunea la virf a Procesului de Cooperare din Europa de Sud Est de la Chisinau „ urmare a evenimentelor ce au marcat perioada post electorală din Republica Moldova". Ieri ministerul de externe de la Chisinau anunţase intr-un comunicat de presa participarea preşedintelui roman la reuniunea de la Chişinau.

Tbilisi critica raportul ONU asupra situatiei din Georgia dupa invazia rusa

La Natiunile Unite, ambasadorul Georgiei a acuzat Rusia că a folosit şantajul pentru a obţine un raport mai puţin critic asupra situaţiei securităţii din Georgia. Raportul secretarului general al ONu Ban Ki Moon a fost dat publicităţii pe 18 mai. Ambasadorul Georgiei la ONU, Alexandr Lomaia a afirmat verbatim: "Cum vedem, Rusia a ameninţat că se va retrage de la ultima runda a negocierilor de la Geneva ( pentru rezolvarea situatiei regiunilor separatiste Abhazia si Osetia de Sud) cu cîteva zile inainte de publicarea raportului. Sintem îngrijoraţi că ultima runda de negocieri de la Geneva a fost folosită de Rusia pentru a manipula atit titlul cît şi conţinutul raportului. Santajul asupra comunităţii internaţionale nu trebuie permis".

In acest raport, pentru prima data, Natiunile Unite nu mai precizează că Abhazia este o regiune separatista a Georgiei.

Rusia a negat acuzele aduse de ambasadorul Georgiei, iar biroului secretarului general al ONU a spus ca potrivit cartei organizatiei, ONU nu poate primi indicatii de la nici un guvern şi ca decizia de a modifica titlul raportului apartine secretarului general al ONU.

Tbilisi: Patriarhul Ilia cere initierea unor negocieri intre putere si opozitie sau alegeri anticipate

La Tbilisi au continuat şi astazi protestele împotriva preşedintelui Mihail Saakashvili, proteste începute la 9 aprilie. Patriarhul Ilia al Georgiei a cerut astazi atit liderilor de la putere cit si opozitiei sa înceapă dialogul sau să organizeze alegeri anticipate, pentru a pune capat crizei politice din ţară.

Miercuri între liderii opoziţiei georgiene au apărut divergenţe, cînd s-a propus blocarea căilor ferate si a aeroportului internaţional. Unii din liderii moderaţi ai opoziţiei georgiene au respins propunerea care a fost susţinută de grupul radical, condus de fosta preşedinta a parlamentului Nino Burdjanadze.

Convorbiri Lukashenka - Putin la Minsk

Premierul Rusiei Vladimir Putin s-a întîlnit astăzi la Minsk cu preşedintele Aleksandr Lukaşenka. Ministrul rus de finanţe Aleksei Kudrin, aflat şi el la Minsk, a declarat că Moscova analizează cererea guvernului belarus pentru un împrumt de 9 miliarde de dolari pentru construcţia unei centrale nucleare . Kudrin a spus şi că Moscova va mai întîrzia acordarea ultimei tranşe de 500 de milioane de dolari din împrumutul de 2 milirade facut de Lukashenka anul trecut, pentru că guvernul de la Minsk nu este solvabil. Saptamina trecută, Lukashenka a criticat Rusia că nu îşi respectă acordurile pe care le-a semnat şi că ţara sa nu are altă cale decît apropierea de Uniunea Europeană.

Trupele americane si sud-coreene in stare de alerta ridicata

Trupele americane şi ale Coreii de Sud sînt in alertă ridicata, după recentele declaraţii ale autorităţilor comuniste de la Fenian care au ameninţat cu acţiuni militare daca navele nord coreene vor fi oprite şi controlate. Coreea de Nord a anunţat şi că nu mai recunoaste armistiţiul din 1953 care a dus la încetarea luptelor in peninsula coreeana. Statele Unite au 28 de mii 500 de militari în bazele din Coreea de Sud.

Doua atentate la Peshavar soldate cu cinci morti

Autoritati pakistaneze au anunţat că doua bombe au explodat in orasul Peshavar, din nordvestul ţării, omorind cel putin 5 oameni şi ranind peste 100. La scurt timp, un atac sinucigaş la un post de control din afara oraşului a făcut ale 4 victime. Ieri la Lahore, 24 de oameni au murit si alti 300 au fost răniti într-un alt atac cu bombă, revendicat de insurgenţii taliban care controleaza valea Swat din nord vestul Pakistanului, la graniţa cu Afganistanul.

Premierul Boc nu exclude participarea Romaniei la proiectul rus South Stream

Premierul Romaniei Emil Boc a anunţat că ţara sa continuă să susţină proiectul energetic Nabucco, dar nu exclude participarea Romaniei şi la alte proiecte, precum South Stream, în funcţie de susţinerea pe care aceste proiecte le vor avea din partea Uniunii Europene. Declaratia a fost facuta la Bucuresti, in cadrul unei conferinte pe teme energetice organizata de agenţia de presa Mediafax.

Repetarea alegerii în Parlament a președintelui Moldovei amînată la 3 iunie

PCRM a propus astăzi amînarea ședinței parlamentare de alegere a președintelui țării la 3 iunie. Propunerea a fost aprobată cu votul a 60 de deputaţi comunişti, lidera fracțiunii PCMR din Parlament motivînd-o cu declarația: „Astăzi este Înălţarea Domnului, o zi a bucuriei şi a împăcării. Nu poate fi o zi a polemicelor şi a declaraţiilor care ar atrage ţara într-o nouă campanie electorală”.

Nouă rundă în Parlamentul R. Moldova de alegere a președintelui țării

Parlamentul va încerca astăzi din nou să aleagă preşedintele ţării. Candidează doi demnitari comunişti, premierul Zinaida Greceanîi şi ambasadorul la Moscova, Andrei Neguţă.

Săptămâna trecută, alegerile au eşuat pentru că Zinaida Greceanîi a obţinut doar 60 de voturi, nu 61, cât prevede Constituţia.
Opoziţia a boicotat primele alegeri şi a anunţat că va face la fel şi astăzi, în încercarea de a provoca alegeri parlamentare anticipate.

Delegație FMI așteptată la Chișinău

La Chişinău este aşteptată astăzi o delegaţie a Fondului Monetar Internaţional într-o vizită de două săptămâni. Potrivit Moldpres, misiunea FMI condusă de Graeme Justice va începe discuţii cu autorităţile moldovene privind o posibilă asistenţă financiare pentru Republica Moldova în condiţiile crizei economice.

Raport al Amnesty International critic la adresa autorităților R. Moldova

În noul raport al organizaţiei Amnesty International, Republica Moldova este criticată pentru că nu respectă libertatea presei şi libertatea de asociere.
Raportul se referă şi la situaţia de după alegeri, menţionînd arestarea a sute de persoane, mai ales studenţi, ca şi deţinerea unor activişti ai societăţii civile sub acuzarea să ar fi organizat protestele.
Se mai arată că „într-o evoluţie îngrijorătoare”, mai multe organizaţii neguvernamentale, inclusiv AI, au fost somate de autorităţile moldovene să spună ce au făcut pentru prevenirea violenţei şi să dea detalii despre felul cum sunt finanţate.

Coreea de Nord amenință cu „un atac armat puternic”

Coreea de Nord a anunţat că nu se mai consideră obligată să respecte armistiţiul care a pus capăt războiului din 1950-53 în peninsula coreeană. Armata Coreei de Nord a avertizat ieri că va răspunde cu „un atac armat puternic” dacă navele sale sunt oprite şi inspectate de forţele internaţionale pentru a stopa exportul de rachete şi arme de distrugere în masă. Presa sud-coreeană relatează că Fenianul ar fi relansat şi o instalaţie pentru producerea plutoniului folosit la fabricarea bombelor.

Georgia a acuzat Rusia de presiuni asupra secretarului general ONU

Georgia a acuzat Rusia că face presiuni asupra secretarului general al Naţiunilor Unite, Ban Ki Moon. Potrivit agenţiei Reuters, ambasadorul Georgiei la ONU, Alexander Lomaia, a spus că Ban ar fi fost „şantajat” de Moscova, ca să-şi modifice în favoarea ei un raport despre situaţia din Caucazul de Nord.

Rusia a respins aceste acuzaţii. De obicei, în rapoartele ONU Osetia de Sud şi Abhazia sunt descrise ca „regiuni separatiste” ale Georgiei. Din ultimul raport, de luna aceasta, această formulare lipseşte.

Studiu ONU avertizează asupra unei recesiuni globale prelungite

Naţiunile Unite se aşteaptă ca economia mondială să scadă cu 2,6 la sută în anul curent. Într-un nou studiu, ONU avertizează asupra unei recesiuni globale prelungite. Ea s-ar putea întinde până dincolo de anul 2010, cu toate eforturile guvernelor de a relansa economia şi de a salva băncile.

Barack Obama conferă la Washington cu Mahmud Abbas

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama îl va primi astăzi la Washington pe liderul palestinian Mahmud Abbas. El a avut deja o întrevedere cu secretarul de stat Hillary Clinton, care l-a asigurat că Statele Unite doresc ca Israelul să blocheze ridicarea de noi aşezări evreieşti în teritoriile palestiniene. Aceasta este una din condiţiile puse de Abbas pentru reluarea negocierilor de pace cu Israelul.

FC Barcelona a cîștigat finala Ligii Campionilor

Echipa de fotbal FC Barcelona a câştigat finala Ligii Campionilor, învingînd aseară la Roma pe Manchester United cu 2-0. Golurile au fost înscrise de camerunezul Samuel Eto şi de argentinianul Lionel Messi. Echipa catalană câştigă trofeul pentru a treia oară. Manchester United era deţinătoarea en titre a trofeului.

Președintele Traian Băsescu nu va participa la Chișinău la summitul statelor din SEECP

Un comunicat de presă al președinției române anunță că președintele Traian Băsescu nu va participa la Summit-ul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), „urmare a evenimentelor ce au marcat perioada post-electorală din Republica Moldova”. Nivelul la care România va fi reprezentată va fi anunțat la o dată ulterioară.

Preşedintele României Traian, Băsescu era aşteptat la 5 iunie la Chişinău la un summit regional care va fi prezidat de preşedintele moldovean în exerciţiu, Vladimir Voronin. O oficialitate a ministerului moldovean de Externe spusese anterior comunicatului dat la București că preşedintele român şi-a confirmat prezenţa.

În urma protestelor anticomuniste violente de pe 7 aprilie la Chişinău, Vladimir Voronin a acuzat România şi personal pe Traian Băsescu de amestec în afacerile interne ale Republicii Moldova. Preşedintele roman a răspuns cu anunţul că va grăbi acordarea cetăţeniei române solicitanţilor moldoveni.

Ordonanța de urgență privind accelerarea procedurii de redobîndirii cetățeniei române aprobată de Comisia Senatului

Comisia pentru politica externa din Senatul României a aprobat în unanimitate ordonanţa de urgenţă a guvernului pentru grăbirea procedurilor de redobândire a cetăţeniei române. Preşedintele comisiei, senatorul social democrat, Titus Corlăţean a declarat că ordonanţa a fost îmbunătăţită cu propunerea ca personalul Direcţiei Cetăţenie a ministerului de Justiţie să fie mărit de la 6 la 12, nu doar până la 8 cum prevede ordonanţa. Corlăţean a adăugat că autorităţile române nu planifică acordarea în masă a cetăţeniei.

Comunitatea rusă din R. Moldova solicită Moscovei o procedură simplificată de acordare a cetățeniei ruse

Reprezentanţii comunităţilor ruseşti din Moldova, Ucraina şi Belarus au cerut Federaţiei Ruse să le acorde cetăţenia etnicilor ruşi din cele trei ţări printr-o procedură simplificată. Infoprim relatează că cererea a fost lansată astăzi la o conferinţă la Chişinău, unde reprezentanţii minorităţilor ruse au cerut propriilor guverne să le respecte dreptul la comunicare şi studii în limba maternă. Prezent la discuţii, ambasadorul rus la Chişinău, Valerii Kuzmin a regretat că limba rusă nu a fost ridicată la nivelul de limbă oficială în Republica Moldova, în pofida solicitărilor repetate ale comunităţii ruse, mai relatează Infoprim.

București: interpelare parlamentară împotriva ministrului educației din R. Moldova

Deputatul român originar din Republica Moldova, Tudor Panţîru a cerut autorităţilor de la Bucureşti să-i retragă cetăţenia română ministrului moldovean al Educaţiei, Laris Şavga. Agenţia Unimedia citează o interpelare depusă la Parlamentul României de Panţîru, care o acuză pe Şavga de „săvârşirea unor fapte deosebit de grave împotriva statului român” în calitatea sa de membră a guvernului comunist “românofob” de la Chişinău.

Deputatul român face trimitere la un apel al Larisei Şavga în care a condamnat protestele anticomuniste violente de pe 7 aprilie la Chişinău, precum şi la un ordin prin care ea ar fi interzis intrarea în Republica Moldova a unui lot de carte trimis din România.

Misiune FMI așteptată la Chișinău

La Chişinău este aşteptată mâine o delegaţie a Fondului Monetar Internaţional într-o vizită de două săptămâni. Potrivit Moldpres, misiunea FMI condusă de Graeme Justice va începe discuţiicu autorităţile moldovene privind o posibilă asistenţă financiare pentru Republica Moldova în condiţiile crizei economice.

Nou atentat la Lahore, în Pakistan

Poliţia pakistaneză spune că o explozie în oraşul Lahore din sud-estul ţării a făcut aproximativ 30 de victime şi de zece ori mai mulţi răniţi. Explozia puternică a distrus clădirea în care se afla o staţie de poliţie şi alte oficii guvernamentale. Poliţia spune că a reţinut doi suspecţi.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG