Linkuri accesibilitate

Ştiri

Statele Unite resping relatările de presă potrivit cărora administrația Obama ar fi decis să renunțe la construcția sistemului anti-rachetă din Polonia și Cehia

Statele Unite au respins relatările ca ar fi renunţat la planul de a amplasa în Polonia si Cehia, elemente ale scutului anti-racheta, gândit să zădărnicească atacuri din aşa-numite state nesigure. Planul fusese criticat în repetate rânduri de Rusia drept o ameninţare la securitatea naţională.
Purtătorul de cuvânt al administratiei Obama a declarat că este vorba numai despre o reanalizare a intregului plan.

Statuia lui Lenin din centrul Kievului a fost scoasă de pe lista monumentelor istorice

Statului lui Lenin din centrul Kievului a fost scoasă de pe lista monumentelor de importanţă deosebită, a anunţat minsitrul ucrainean al justiţiei.
Statuia a fost grav avariata, in vara, de un grup de naţionalişti. Acum este la latitudinea oraşului să decidă ce face cu statuia.

Mahmud Ahmadinejad cere pedepsirea liderilor opoziției iraniene pentru instigare la demonstrații anti-prezidențiale

Preşedintele Iranului Ahmadinejad a cerut ca liderii opoziţiei să fie pedepsiţi pentru instigarea demonstraţiilor din iunie, provocate de realegerea sa in funcţie. În curusl unui discurs ţinut înainte de rugaciunea de vineri, Ahmadinejad a precizat că acesti politicieni nu trebuie să se bucure de nici o formă de imunitate. El nu a numit insă vreo persoană.
Până acum, peste 140 de persoane sunt judecate pentru participarea la demonstratiile de proteste dar nu a fost pronunţată nici o sentinţă.

Ultime omagii aduse în Statele Unite senatorului Edward Kennedy

Americanii continuă să plătească un ultim omagiu senatorului Edward Kennedy, decedat marti, la 76 de ani, în urma unui cancer. Kennedy va fi înmormântat sâmbătă în cimitirul militar de la Arlington, alături de fraţii sai, fostul preşedinte John F.Kennedy şi Robert Kennedy.

Alianța pentru Integrare Europeană a decis ca șefia statului să revină unul reprezentant al PD, iar funcția de prim ministru, unuia din PLDM

Funcţia de preşedinte al Moldovei revine Partidului Democrat, iar aceea de prim-ministru Partidului Liberal Democrat, a anunţat la o conferinţă de presă noul preşedinte al Parlamentului de la Chişinău, liberalul Mihai Ghimpu. Ghimpu a fost ales speaker în absenţa comuniştilor, care au părărsit şedinţa după un schimb de replici între liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat şi liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin. Voronin a proferat ameninţări la adresa lui Filat, după ce acesta le-a cerut comuniştilor să nu boicoteze şedinţa.

PCRM va ataca la Curtea constituțională decizia parlamentarilor AIE de a alege conducerea legislativului în lipsa deputaților comuniști

Partidul Comuniştilor va ataca la Curtea Constituţională decizia partidelor din Alianţa pentru Integrare Europeană de a continua astăzi şedinţa Parlamentului şi alegerea conducerii legislativului, după ce aceasta a fost amînată de preşedintele şedinţei. Decanul de vîrsă al PCRM a declarat că şedinţa de azi de amînă pentru data 4 septembrie.

Un ziarist rus, critic față de abuzurile din Cecenia, primește azil politic în Polonia

Polonia i-a acordat statutul de refugiat ziaristului rus Evgheni Novojilov, care a fost internat într-o clinică de boli mintale din Rusia, după ce a scris despre abuzurile comise în Cecenia. Jurnaliştii independenţi din Rusia au devenit în anii din urmă ţinta presiunilor din partea autorităţilor. Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor a declarat recent că jurnalismul independent din Rusia este pe cale de dispariţie.

Turkmenistanul și-a anunțat disponibilitatea de a vinde gaze naturale Bulgariei

Preşedintele turkmen Gurbanguly Berdymuhamedov a anunţat că ţara e pregătită să vîndă Bulgariei 2 miliarde 500 de milioane de metri cubi de gaz anual. Preşedintele turkmen a avut ieri convorbiri în Bulgaria cu omologul său bulgar Gheorghi Parvanov şi a vizitat după aceea Turcia Turkmenistanul s-a declarat interesat de proiectul Nabucco al Uniunii Europene, iar Bulgaria şi Turcia sînt potenţiali consumatori de gaz turkmen şi doritoare să devină ţări de tranzit pentru acest gaz către Europa Centrală.

Căpitanul vasului comercial rus „Marea Arctică” acuzat de reținerea 8 militanți pentru protecția mediului

Opt bărbaţi acuzaţi că ar fi deturnat nava rusească de transport „Marea Arctică” l-au acuzat la rîndul lor pe căpitanul vasului că i-a reţinut cu forţa. Avocatul unuia din cei opt a declarat că aceştia sînt de fapt activişti pentru protecţia mediului care s-au refugiat la bordul navei ruseşti din cauza unui furtuni. Capitanul a refuzat apoi să-i lase într-un port european şi şi-a continuat călătoria spre Africa. Procuratura rusă i-a acuzat pe cei opt de deturnare a vasului, dar nu a explicat ce motive ar fi avut aceştia să o facă. Au existat speculaţii că nava ar fi avut la bord mărfuri ilegale în momentul capturării ei de marina rusă în dreptul insulelor Capului Verde.

Mihai Ghimpu - noul președinte al Parlamentului de la Chișinău

Liderul Partidul Liberal, Mihai Ghimpu este noul preşedinte al Parlamentului de la Chişinău, după ce a fost ales în această funcţie cu 53 de voturi, în prima şedinţă a legislativului moldovean. Cei 48 de parlamentari comunişti au părăsit sala de şedinţe înainte de vot, după un schimb de replici între liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat şi liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin. Voronin i-a adresat lui Filat cuvinte injurioase, după acesta le-a cerut comuniştilor să nu biocoteze şedinţa.

Prețul gazelor naturale la cel mai scăzut nivel din ultimii șapte ani

Preţul la gazele naturale a scăzut la cel mai de jos nivel din ultimii şapte ani, de 2,84 dolari la mia de metri cubi, după ce un raport al guvernului de la Washington a anunţat că rezervele de gaze naturale ale Statelor Unite sînt în creştere. Analiştii spun că preţul a scăzut după ce industriile care au nevoie de multă energie au micşorat producţia din cauza crizei economice.

Mahmud Ahmadinedjad cere pedepsirea liderilor opoziției din Iran

Preşedintele iranian Mahmud Ahmadinejad a cerut pedepsirea liderilor opoziţiei pentru protestele generate de controversata sa victorie în alegerile prezidenţiale din iunie. Vorbind la un miting la Teheran în faţa cîtorva mii de suporteri, Ahmadinejad a spus că persoanele trimise deja în judecată în legătură cu acele proteste nu trebuie să fie singurele pedepsite şi că principala acţiune în justiţie ar trebui îndreptată împotriva celor care au condus incidentele de după alegeri.

Convorbiri Hamid Karzai-Richard Hoolbroke pe tema acuzațiilor de fraudă în alegerile prezidențiale din Afganistan

Se relatează că preşedintele în exerciţiu al Afganistanului, Hamid Karzai şi emisarul special al Statelor Unite în această ţară au avut o întîlnire tensionată, în care Richard Holbrooke i-a adus la cunoştinţă lui Karzai îngrijorarea Washingtonului faţă de acuzaţiile de corupţie şi de fraudare a alegerilor prezidenţiale de al 20 august.

Casetă cu bijuterii ale familiei imperiale ruse regăsită în arhivele ministerului de externe din Suedia

Autorităţile suedeze au anunţat găsirea unei cutii cu bijuterii aparţinînd ultimei familii imperiale a Rusiei, uitată în arhivele Suediei timp de 90 de ani. Mătuşa ultimului ţar, marea ducesă Maria Pavlovna Romanova, a predat bijuteriile la ambasada Suediei din Sankt Petersburg după revoluţia bolşevică din 1917. O oficialitate de la ministerul suedez de externe a declarat pentru un post de radio de la Stockholm că bijuteriile au fost descoperite anul trecut, cînd externele suedeze şi-au mutat arhiva. Bijuteriile care valorează aproximativ 2 milioane 800 de mii de dolari, au fost returnate familiei Romanov şi urmează să fie puse la licitaţie la Londra în luna noiembrie.

Chișinău: Lucrările noului Parlament se deschid la ora 10.00

La ora zece începe prima şedinţă a noului parlament, rezultat în urma alegerilor repetate de la 29 iulie. Deşi a pierdut majoritatea, Partidul Comuniştilor este partidul cu cele mai multe locuri în noul legislativ. Cu 48 de mandate, comuniştii pot bloca alegerea unui nou şef al statului şi provoca noi alegeri anticipate, la anul.
Deocamdată, cele patru partide necomuniste, reunite în Alianţa pentru Integrare Europeană n-au spus pe cine vor propune în funcţiile de răspundere din parlament şi din stat. Partidele din AIE au negat însă că ar avea neînţelegeri în distribuirea funcţiilor.

Mesajul de felicitare adresat de Traian Băsescu cetățenilor R. Moldova vorbește despre un moment de răscruce în istoria țârii

Într-un mesaj adresat ieri cetăţenilor Republicii Moldova, preşedintele României Traian Băsescu le-a mulţumit pentru că folosesc în continuare „limba română”. În declaraţia primită de la serviciul de presă al preşedinţiei române se mai spune că Republica Moldova se află din punct de vedere politic la un moment de răscruce. Băsescu, care nu şi-a ascuns în trecut sprijinul pentru forţele necomuniste din Moldova, reafirmă de asemenea sprijinul României pentru integrarea moldovenilor în Uniunea Europeană.

Activiști pentru drepturile romilor mulțumesc cîntăreței Madonna pentru cuvintele de încurajare pronunțate la București

Activiştii pentru drepturile romilor din România au mulţumit cântăreţei americane Madonna pentru cuvintele de încurajare rostite pe scena concertului susţinut miercuri la Bucureşti. Ieri, organizaţia Romani Criss, cu sediul în România, a numit „un pas înainte” micul discurs în care Madonna s-a declarat întristată de ştirile că în Europa de Est sunt discriminaţi romii şi a spus că ei, ca şi alte minorităţi, de pildă homosexualii, trebuie să aibă drepturi egale cu toţi cetăţenii.
Aceste remarci ale Madonnei au fost huiduite de o parte din cele 60.000 de persoane participante la concertul de la Bucureşti.

Administrația Obama dezminte știrile că ar fi renunțat la planul instalațiilor anti-rachetă din Europa central-estică

Conducerea Statelor Unite a negat că ar fi renunţat la planul ridicării unor instalaţii militare americane în Cehia şi Polonia, ca parte dintr-un nou sistem antirachetă. Un purtător de cuvânt de la Departamentul de Stat a spus că informaţiile publicate pe tema planurilor americane de un ziar polonez, săptămâna aceasta, sunt incorecte. Acelaşi oficial a adăugat că administraţia Obama nu a ajuns încă la o concluzie privind soarta scutului antirachetă.
Fosta administraţie republicană a negociat ani de zile cu Polonia şi Cehia construirea unei baze de rachete şi unui radar pe teritoriul lor, în ciuda opoziţiei vehemente a Federaţiei Ruse. Presa de la Varşovia şi Praga speculează de o vreme că noua administraţie democrată de la Washington n-ar fi convinsă că e nevoie de un scut antirachetă.

Ministrul georgian al apărării demis de președintele Saakașvili

Preşedintele Georgiei l-a demis pe ministrul apărării David Şiharulidze, spunînd că este nemulţumit de nivelul pregătirii de luptă al armatei.
Fără să pronunţe numele Rusiei, Mihail Saakaşvili a spus ieri la o şedinţă a Consiliului Naţional de Securitate că forţele armate georgiene nu ar fi în stare să se confrunte cu succes cu „un agresor foarte periculos”. Noul ministru georgian al apărării, numit ieri, se numeşte Bacho Ahalaia şi are numai 28 de ani.

Președintele din Belarus afirmă că a falsificat rezultatul alegerilor prezidențiale din 2006

Preşedintele din Belarus Aliaxandr Lukaşenca, a repetat ieri o mai veche afirmaţie neobişnuită, spunînd că a falsificat rezultatul alegerilor din 2006 ca să pară că a obţinut mai puţine voturi. Într-un interviu acordat ziarului „Izvestya”, liderul din Belarus a spus că de fapt la alegeri a primit 93 la sută din voturi. Dar ca să nu-şi şocheze adversarii, a cerut ca procentajul comunicat opiniei publcie să fie redus la aproximativ 80 la sută.
Alegerile din 2006 au fost calificate drept nedemocratice de observatorii occidentali.

Cel puțin 20 de ofițeri de securitate pakistanezi uciși într-un atentat cu bombă la frontiera cu Afganistanul

Se relatează că cel puţin 20 de ofiţeri de securitate pakistanezi au fost ucişi într-un atac sinucigaş cu bombă la un punct de trecere a frontierei dintre Pakistan şi Afganistan. Oficialităţi locale spune că atacul a avut loc în momentul când ofiţerii se pregăteau să ia masa la sfârşitul postului de Ramadan. Atentatul s-a produs pe principala rută folosită de trupele NATO pentru a transporta provizii în Afganistan.

Secretarul general Nato își exprimă în Turcia „respectul profund” față de Islam ca religie

Aflat în vizită în Turcia, secretarul general NATO Anders Fogh Rasmussen şi-a exprimat „respectul profund” pentru sentimentele musulmanilor şi pentru Islam ca religie. Înainte să ajungă în fruntea alianţei, Rasmussen, ca premier al Danemarcei, a luat apărarea celor care au publicat într-un ziar danez caricaturi ale profetului Mahomed. Publicarea a fost urmată de proteste violente în ţările musulmane, soldate cu zeci de morţi şi mulţi răniţi.
La vremea aceea, Rasmussen a refuzat să ceară scuze musulmanilor, spunînd că mai importantă este libertatea cuvântului.

O femeie americană în captivitate timp de 29 de ani eliberată la San Francisco

În Statele Unite o femeie răpită în urmă cu 18 ani, pe când avea numai 11 ani, a fost găsită, iar starea sănătăţii ei este bună. Două persoane au fost arestate sub acuzaţia privării de libertate. Suspecţii sunt un individ condamnat în trecut pentru delicte cu caracter sexual şi soţia lui. Autorităţile din California au informat că femeia răpită, care are acum 29 de ani, s-a prezentat ieri la o staţie de poliţie din zona oraşului San Francisco. Poliţia a mai spus că unul din cei acuzaţi că ar fi răpit-o pe Jaycee Lee Dugard ar fi avut cu ea doi copii, în timpul captivităţii.

Ministrul georgian al apărării demis de președintele Saakașvili

Ministrul georgian al apărării a fost demis, preşedintele Saakaşvili afirmînd că nu este mulţumit de nivelul de pregătire al armatei. Noul ministru al apărării, Bacho Akalaia are 28 de ani.

Mesaj al președintelui Traian Băsescu adresat cetățenilor R. Moldova cu ocazia zilei naționale

Într-un mesaj adresat cetăţenilor moldoveni cu prilejul zilei naţionale a Republicii Moldova, preşedintele Traian Băsescu a reafirmat că România va rămâne un susţinător constant al integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Băsescu a mai spus că Republica Moldova se află într-un moment de răscruce al istoriei sale, momentrul în care moldovenii au decis că viitorul ţării lor este un stat modern, democratic care să răspundă aspiraţiilor lor europene.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG