Linkuri accesibilitate

Ştiri

Deputaţii AIE nu se vor prezenta vineri în Parlament

Deputatii Aliantei pentru Integrare Europeana nu vor fi vineri in Parlament, unde se va desfasura totusi o sedinta, convocata de gruparea comunista. De ieri, s-a constituit si fractiunea comunista, condusa de Maria Postoico. In aceste conditi, la sesiunea de mâine, nu va fi intrunit cvorumul necesar adoptarii unei decizii.

Ramâne intrebarea cand va avea loc urmatoarea sedinta a Parlamentului, in plen. Potrivit unor lideri ai Aliantei, sedinţa va avea loc dupa ce Curtea Constitutionala se pronunta pe 8 septembrie cu privire la contestatia PCRM. Comunistii contesta a doua parte a sedintei inaugurale a parlamentului, care s-a desfasurat in absenta lor si la care Mihai Ghimpu a fost ales in functia de speaker.

Iar pe 14 septembrie, cel mai târziu, presedintele in exercitiu Vladimir Voronin va trebui sa anunte oficial daca renunta la functia suprema in stat in favoarea mandatului de deputat.

Chişinău: „Viata mea e un turneu” de Maria Bieşu desemnată Cartea Anului 2009

Salonul International de Carte Chisinau – 2009 s-a incheiat cu gala laureatilor. „Viata mea e un turneu”, de Maria Biesu, a fost desemnata Cartea Anului 2009. Premiul Opera Omnia a fost acordat postmortem lui Andrei Vartic. Premiul este decernat de primaria municipiului Chisinau.

Bucureşti: alegeri prezidenţiale la 22 noiembrie

Alegerile prezidentiale din România vor avea loc pe 22 noiembrie. Parlamentul a decis astazi ca televiziunile si posturile de radio private sunt obligate sa acorde timpi de antena candidatilor, proportionali cu cei acordati de posturile publice.

Moscova: secţia militară a Curţii Supreme cere refacerea anchetei în dosarul Politkovskaya

Curtea Suprema a Rusiei a cerut deschiderea unei noi anchete pentru a fi gasiti ucigasii jurnalistei Ana Politkovskaya. Se implinesc aproape 3 ani de cind jurnalista a fost asasinata in holul blocului in care locuia la Moscova. Politkovskaya era cunoscuta pentru articolele investigative foarte critice la adresa Kremlinului, legate mai ales de campania din Cecenia.

Dosarul celor trei suspecti, achitati initial, va fi acum redeschis in cadrul noii anchete cerute de sectia militara a Curtii Supreme.

Parlamentul iranian respinge 6 din miniştrii propuşi de Ahmadinejad

Parlamentul iranian a aprobat 18 din cei 24 de ministrii propusi de presedintele Ahmadinejad, intre care si numirea unei femei la conducerea ministerului sanatatii. Celelalte doua femei propuse de presedintele tarii au fost respinse, la fel ca si candidatul pentru functia de ministru al energiei. Cele mai multe voturi de sprijin a primit noul ministru al apararii.

Rusia avertizează Georgia să nu instituie o blocadă pe mare împotriva Abhaziei

Rusia a avertizat autoritatile georgiene sa nu incerce sa blocheze coastele regiunii separatiste Abhazia. Fara a profera amenintari deschise, purtatorul de cuvânt al ministerului de externe a precizat ca orice incercare de a institui o blocada ar putea provoca”incidente militare serioase”.

Autoritatile separatiste sustin ca 23 de vase au fost oprite de Georgia in largul Marii Negre. Tbilisi afirma ca toate au intrat ilegal in apele sale teritoriale.

Serghei Lavrov anunţă progrese la negocierile pentru un acord post START

Negocierile de dezarmare nucleara dintre Rusia si Statele Unite inainteaza foarte bine, asa ca cele doua parti vor putea prezenta ceva concret la reuniunea G 8 de la sfirsitul lunii septembrie – a declarat ministrul de externe rus Sergei Lavrov.

In iulie, in cursul summitului ruso-american, s-a decis negociearea unui nou document care sa inlocuiasca tratatul de reducere a armelor strategice, START din 1991 care expira in decembrie.

Moscova: justiţia rusă nu acceptă plîngerea lui Ramzan Kadîrov împotriva organizaţie Memorial

Autoritatile ruse au refuzat sa examineze plangerea inaintata de liderul cecen Ramzan Kadirov impotriva organizatiei Memorial, care lupta pentru drepturile omului. Kadirov sustine ca Memorial l-a calomniat afirmind ca e implicat in asasinarea Nataliei Estemirova, si ea membra a organizatiei Memorial.

Prognoză OECD mai optimistă asupra economiei mondiale

Organizatia pentru Cooperare Economica si Dezvoltare, OECD, este de parere ca economia mondiala se va reface mai repede decât era prevazut initial.
Potrivit OECD, economiile americana si din tarile zonei euro vor iesi din recesiune inca in al 3-lea trimestru al anului. Cu toate acestea, somajul va continua sa creasca pentru ca redresarea va fi lenta.

PCRM susţine că speră să realizeze o majoritate parlamentară de centru-stânga

Vladimir Voronin a anunţat că-şi va prezenta săptămâna viitoare demisia din funcţia de preşedinte al Republicii Moldova şi va rămâne deputat. Anunţul făcut ieri la o reuniune a Partidului Comuniştilor a fost urmat de înfiinţarea fracţiunii parlamentare a PCRM, compusă din 48 de deputaţi şi condusă de Maria Postoico. Fără a decide dacă vor vota pentru un nou şef al statului propus de majoritatea parlamentară a Alianţei pentru Integrarea Europeană, comuniştii au repetat însă că nu renunţă la încercările să înfiinţeze o altă majoritate de centru-stânga.

AIE cere guvernului demisionar să nu finanţeze deficitul bugetar cu credite de bănci locale

Majoritatea parlamentară a adoptat ieri o declaraţie în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de efectele crizei economice. Alianţa pentru Integrarea Europeană îndeamnă guvernul Greceanîi să se abţină de la împrumuturi de la bănci comerciale locale pentru finanţarea deficitului bugetar. Tot ieri, într-un interviu acordat Europei Libere, liderul liberal-democrat Vlad Filat a spus că AIE va începe discuţii cu FMI, spunînd că aceasta este singura posibilitate de depăşire a crizei economice.

Bucureşti: preşedintele Băsescu propune înfiinţarea unei agenţii pentru acordarea cetăţeniei române

Preşedintele român Traian Băsescu a propus guvernului de la Bucureşti să înfiinţeze o agenţie pentru acordarea cetăţeniei. „Este evident că structurile care funcţionează pe lângă Ministerul Justitiei nu pot face faţă numărului mare de solicitări”, a spus Traian Băsescu la reuniunea anuală a diplomaţiei române unde a abordat tema relaţiei cu Republica Moldova. El a repetat că România doreşte să convingă Uniunea Europeană să includă Moldova în pachetul ţărilor Balcanilor de Vest aflate într-un stadiu mai avansat pe calea integrării europene.

Teheranul califică drept intimidare iniţiativa marilor puteri de a purta discuţii cu Iranul în dosarul nuclear

Iranul susţine că nu va ceda „presiunilor şi intimidărilor” marilor puteri în legătură cu programul său nuclear. Anunţul a fost făcut de ministerul de externe de la Teheran după ce, la iniţiativa Germaniei, mai multe state au chemat Iranul la discuţii despre programul său nuclear, înaintea reuniunii Adunăriii Generale ONU, care va avea loc luna aceasta.

Chemarea la dialog a venit la o zi după ce negociatorul-şef al Iranului în probleme nucleare a afirmat că Teheranul este gata să înceapă noi discuţii şi pregăteşte „propuneri noi”. Iranul neagă mereu acuzaţiile occidentale că vrea să construiască arma atomică sub paravanul programului său nuclear civil.

Asasinarea adjunctului şefului serviciilor de informaţii afgane, Abdullah Laghmani

Adjunctul şefului serviciilor de informaţii afgane, Abdullah Laghmani a murit ieri într-un atac sinucigaş cu bombă, împreună cu alte cel puţin 22 de persoane. Atacul a avut loc într-o mulţumie adunată la moscheea din oraşul afgan Mehterlam. Atentantul a fost revendicat de miliţiile Taliban, care au spus că tocmai Laghmani a fost ţinta atacului.

Erevan: demonstraţie împotriva stabilirii de relaţii diplomatice cu Turcia

La Erevan o mie de persoane au demonstrat miercuri împotriva îmbunătăţirii relaţiilor cu Turcia. Protestul, organizat de o grupare armeană naţionalistă, a venit la două zile după ce Armenia şi Turcia au anunţat că se gândesc să stabilească relaţii diplomatice.

Cele două ţări nu au avut niciodată asemenea relaţii. De vină este uciderea în masă a armenilor din Imperiul Otoman, la începutul secolului trecut. Armenii spun că a fost un genocid, dar turcii resping această definiţie.

Cutremur cu o magnitudine de 7 grade pe scara Richter în insula Java

Un puternic cutremur de pământ produs pe fundul oceanului a lovit ieri principala insulă indoneziană Java. Autorităţile spun că cel puţin 42 de oameni au murit, iar peste 300 au fost răniţi. Cutremurul cu o magnitudine de 7 grade pe scara Richter a avariat aproximativ 1.300 de case.

V. Voronin anunţă iminenta vacanţare a postului de şef al statului

Vladimir Voronin a anunţat că-şi va prezenta săptămâna viitoare demisia din funcţia de preşedinte al Republicii Moldova şi va rămâne deputat. Anunţul făcut la o reuniune a Partidului Comuniştilor, a fost urmat de înfiinţarea fracţiunii parlamentare a PCRM, compusă din 48 de deputaţi şi condusă de Maria Postoico. Fără a decide dacă vor vota pentru un nou şef al statului propus de majoritatea parlamentară a Alianţei pentru Integrarea Europeană, comuniştii au repetat însă că nu renunţă la încercările de a înfiinţa o altă majoritate de centru-stânga.

Majoritatea parlamentară cere guvernului demisionar să nu finanţeze deficitul bugetar cu împrumuturi de la bănci comerciale locale

Majoritatea parlamentară a Alianţei pentru Integrarea Europeană a adoptat o declaraţie în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de efectele crizei economice. Guvernul Greceanîi este îndemnat să se abţină de la împrumuturi de la bănci comerciale locale pentru finanţarea deficitului bugetar. Cele mai recente date statistice arată că economia a scăzut cu 7 la sută în prima jumătate a anului, iar deficitul bugetar a atins aproximativ 2 miliarde de lei în primele şapte luni ale anului, fiind de aproape 4 ori mai mare decât cel prognozat de guvern pentru întregul an. Guvernul a explicat refuzul să prezinte astăzi în Parlament un raport despre starea economiei prin faptul că şi-a dat demisia săptămâna trecută.

Preşedintele companiei Teleradio Moldova acuzat de AIE de complicitate cu PCRM

Alianţa pentru Integrarea Europeană l-a acuzat pe preşedintele companiei Teleradio Moldova, Valentin Todercan că ar fi un complice al comuniştilor şi că ar promova o campanie de dezinformare a publicului despre lucrările noului Parlament. Majoritatea parlamentară a înfiinţat o comisie pentru a cerceta dacă există motive întemeiate pentru a-l demite pe Todercan. El a refuzat astăzi să se prezinte în faţa deputaţilor iar luni a respins cererea să transmită în direct lucrările noului Parlament, acuzînd Alianţa pentru Integrarea Europeană de imixtiune în politica editorială a companiei.

Traian Băsescu: UE ar trebui să includă Moldova în pachetul de integrare al Balcanilor de Vest

Preşedintele român Traian Băsescu a propus guvernului de la Bucureşti să înfiinţeze o agenţie pentru acordarea cetăţeniei. „Este evident că structurile care funcţionează pe lângă Ministerul Justitiei nu pot face faţă numărului mare de solicitări”, a spus Traian Băsescu la reuniunea anuală a diplomaţiei române unde a abordat tema relaţiei cu Republica Moldova. Băsescu a repetat că România doreşte să convingă Uniunea Europeană să includă Moldova în pachetul Balcanilor de Vest aflate într-un stadiu mai avansat pe calea integrării europene. „Republica Moldova nu poate fi lăsată în pachetul cu Ucraina (...). Ar fi o mare eroare”, a spus Traian Băsescu.

Ministrul Vitalie Vrabie: dialogul cu NATO nu contravine principiului neutralităţii Moldovei

Ministrul Apărării Vitalie Vrabie a declarat că dialogul cu NATO nu contravine principiului de neutralitate al Republicii Moldova. La o conferinţă de presă dedicată împlinirii a 18 ani de la înfiinţarea Armatei Naţionale, ministrul Vrabie a explicat că relaţiile cu NATO se bazează pe prevederile planului individual de colaborare, IPAP care contribuie la modernizarea armatei şi pregătirea ei pentru operaţiuni de pacificare în cadrul unor misiuni internaţionale. Criza financiară şi economică ar putea compromite achiziţiile de tehnică şi armament modern. "în aceste condiţii investim în instruirea cadrelor militare”, a spus ministrul Apărării.

Şeful adjunct al serviciilor secrete afgane asasinat de talibani în oraşul Mehterlam

Un atacator sinucigaş l-a asasinat pe şeful adjunct al serviciilor secrete afgane şi a făcut alte 22 de victime. Atentatorul a detonat o bombă în mijlocul unei mulţimi lângă o moschee în oraşul Mehterlam în estul Afganistanului, în timp ce o delegaţie oficială părăsea locaşul. Guvernatorul regiunii a confirmat moartea lui Abdullah Laghmani. Printre victime se numără şi câţiva oficiali locali. Talibanii şi-au revendicat responsabilitatea pentru atac.

ONU constată scăderea producţiei de opiu în Afganistan

Potrivit Naţiunilor Unite, cultivarea şi producţia de opiu s-a redus puternic în Afganistan anul acesta. Oficiul ONU împotriva Drogurilor şi Criminalităţii spune într-un raport anual că scăderea este de 22 la sută în cazul terenurilor cultivate şi cu 10 la sută pentru producţie. Oficiul ONU consideră că ieftinirea drogurilor i-a făcut pe fermierii afgani să treacă la cultivarea altor culturi. Afganistanul acoperă aproximativ 90 la sută din consumul de opiu la scară internaţională, mare parte a profiturilor obţinute din traficul cu droguri fiind folosite la finanţarea insurgenţei.

Teheran: parlamentul amînă pe joi votul asupra componenţei viitorului guvern

Parlamentul din Iran care urma să se pronunţe astăzi asupra componenţei noului guvernul propusă de preşedintele Mahmud Ahmadinejad a amânat votul pentru mâine. Parlamentul dezbate de duminică lista celor 21 de miniştri desemnaţi, între care se află şi trei femei, pentru prima dată în istoria Republicii Islamice. Votul este văzut ca un test pentru Ahmadinejad după victoria sa controversată la alegerile prezidenţiale din luna iunie. Unii parlamentari au sugerat că nu au încredere în calităţile unor candidaţi, inclusiv ale candidatului la şefia ministerului Informaţiilor.

Suhumi avertizează avertizează Georgia să nu trimită vase în apele teritoriale ale republicii separatiste

Autorităţile separatiste din Abhazia au ameninţat că vor deschide focul asupra vaselor georgiene care intră în ceea ce abhazii consideră a fi apele lor teritoriale la Marea Neagră. Lansat pe fondul încercărilor Georgiei de a bloca comerţul maritim al Abhaziei, avertismentul vine la două zile după ce un tribunal de la Tbilisi l-a condamnat la 24 de ani de închisoare pe căpitanul unui tanc petrolier turcesc, arestat în drum spre Abhazia. Ministerul turc de Externe a spus că acuzaţiile de contrabandă şi violare a frontierei împotriva căpitanului sunt incorecte şi că va exercita presiuni pentru eliberarea celui condamnat.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG