Linkuri accesibilitate

Ştiri

Declaraţie PCRM: "Conducerea României pune la îndoială identitatea şi limba moldovenească"

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a dat publicităţii astăzi o declaraţie în care spune că de când Traian Băsescu este preşedintele României, relaţiile dintre cele două ţări s-au degradat. În declaraţia care poate fi citită pe pagina de internet PCRM, se mai spune că în mod voalat sau direct, conducerea României pune la îndoială identitatea şi limba moldovenească, ofensînd astfel „întreaga populaţie” a Republicii Moldova.

În ajunul vizitei preşedintelui României, liderul PCRM Vladimir Voronin a pus la îndoială oportunitatea ei, spunînd că Traian Băsescu ar trebui să rămână acasă.

Iar potrivit presei de la Chişinău, comuniştii nu au participat în această seară la întâlnirea preşedintelui Băsescu cu liderii facţiunilor din parlamentul moldovean.

Preşedintele Băsescu declară la Chişinău că acordul micului trafic de frontieră va intra în vigoare în 2 luni

Aflat în vizită la Chişinău, preşedintele Traian Băsescu a spus că peste aproximativ două luni moldovenii vor putea beneficia de acordul micului trafic la frontieră, care a fost ratificat deja de România.

Băsescu a promis de asemenea că prin crearea unei noi agenţii de redobândirea cetăţeniei, România va putea procesa anual 100.000 sau 150.000 de cereri, iar condiţiile obţinerii cetăţeniei vor fi simplificate.

Câteva sute de suporteri ai preşedintelui Băsescu l-au întâmpinat în preajma monumentului lui Ştefan cel Mare, scandînd lozinci unioniste.

Banca Mondială: 20 de milioane de dolari pentru crearea de locruri de muncă în proiecte de infrastructură

Banca Mondială a anunţat că oferă Moldovei un ajutor suplimentar de 20 de milioane de dolari pentru combaterea sărăciei şi crearea de locuri de muncă.
Potrivit directoarei de ţară a Băncii Mondiale Melanie Marlett, suma se adaugă fondurilor alocate deja în cadrul unui proiect care a dat comunităţilor sărace ocazia de a-şi gestiona propria dezvoltare. Noul ajutor de 20 de milioane de dolari va pune accentul pe angajarea oamenilor în proiecte de infrastructură.

Chişinău: Mark Tkaciuc audiat la Procuratură în dosarul distrugerii Declaraţiei de Independenţă

Deputatul Mark Tkaciuc, considerat unul din ideologii PCRM, a fost audiat astăzi la Procuratură în legătură cu presupusa distrugere a Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova în timpul protestelor din aprilie anul trecut. Potrivit site-ului Jurnal.md, Tkaciuk va fi audiat din nou, tot ca martor, luni, în dosarul protestelor de la 7 aprilie.

65 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare nazist de la Auschwitz

În Polonia şi în alte ţări au loc ceremonii cu ocazia împlinirii a 65 de ani de la eliberarea de către Armata Roşie a lagărului de concentrare nazist de la Auschwitz. Supravieţuitorii Holocaustului, cum este numită uciderea a şase milioane de evrei în al doilea război mondial, s-au adunat la muzeul aflat acum pe locul fostului lagăr, în sudul Poloniei. La ceremonie a participat şi premierul Israelului, Beniamin Netanyahu.

În 2005, ziua de 27 ianuarie a fost declarată de Naţiunile Unite zi internaţională de comemorare a Holocaustului.

Moscova ratifică protocolul de care depinde reforma CEDO

Camera superioară a parlamentului Rusiei a ratificat astăzi un protocol de care depinde reforma Curţii Europene pentru Drepturile Omului, CEDO.
Documentul fusese ratificat deja de camera inferioară a legislativului rus, Duma de Stat. Rusia a fost ultima din cele 47 de state ale Consiliului Europei care nu ratificase documentul. Tot Rusia este ţara din care vin cele mai multe plângeri la CEDO.

Berlin: cancelarul Merkel conferă cu preşedintele afgan Karzai

Cancelarul Germaniei Angela Merkel a spus că ar fi o greşeală să fie stabilită o dată pentru retragerea trupelor străine din Afganistan. Vorbind la Berlin, unde l-a primit pe preşedintele afgan Hamid Karzai, Merkel a spus că anunţarea unei date a retragerii ar încuraja miliţiile Talibanilor, care luptă împotriva forţei internaţionale.

Merkel a anunţat că Germania va trimite încă 500 de militari în Afganistan, unde are deja 4300 de soldaţi şi că va acorda afganilor un ajutor pentru dezvoltare de 430 de milioane de euro în următorii trei ani.

Grup irakian afiliat reţelei Al Qaida îşi asumă responsabilitatea pentru trei atentate recente la Bagdad

Un grup irakian afiliat reţelei Al Qaida şi-a asumat răspunderea pentru triplul atac sinucigaş care a ucis aproximativ 40 de oameni la Bagdad săptămâna aceasta. Atacurile au avut ca ţintă trei hoteluri din centrul capitalei irakiene, dintre care unul este folosit frecvent de ziariştii străini, iar altul găzduieşte şedinţe ale guvernului irakian. Declaraţia prin care grupul numit „Statul Islamic Irakian” îşi revendică atacurile a fost postată pe internet şi nu poate fi verificată din surse independente.

Port au Prince - salvarea din dărîmături la 2 săptămîni de la cutremur a unui tînăr haitian

Un haitian a fost scos viu de sub dărâmături astăzi, la două săptămâni de la cutremurul care a distrus capitala Port au Prince. Militarii americani spun că supravieţuitorul a fost găsit sub ruinele unei clădiri din centrul oraşului, cu un picior rupt şi puternic deshidratat.

130 de oameni au fost salvaţi de sub dărâmături după cutremurul de la 12 ianuarie, care a omorât aproximativ 150.000 de oameni.

2009 - nivel record de şomaj în lume

Organizaţia pentru forţa de muncă a Naţiunilor Unite a anunţat că numărul şomerilor în lume a ajuns anul trecut la nivelul-record de 212 milioane. Din 2007 până la sfârşitul anului trecut şi-au pierdut slujbele 34 de milioane de oameni. Anul trecut, şomajul a lovit cel mai mult America de Nord, Japonia şi Europa de vest – adică ţările cele mai bogate.

Într-o măsură ceva mai mică au fost afectate Europa de est şi America Latină, iar situaţia cea mai bună au avut-o ţările din Asia, Africa şi Orientul Mijlociu.

Preşedintele Obama va ţine în scurt timp discursul asupra stării naţiunii

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama va rosti peste câteva ore discursul anual despre starea naţiunii. Agenţiile de presă spun că discursul, care va începe la patru dimineaţa, ora Chişinăului, se va concentra asupra economiei şi combaterii terorismului.

În prezent, rata şomajului în Statele Unite este de 10 la sută, iar opinia publică este preocupată în continuare de tentativa de atac terorist de la Crăciun, asupra unui avion transatlantic american care se îndrepta spre Detroit.

Chişinău: Valentina Buliga neagă speculaţiile că salariile profesorilor nu vor mai fi mărite

Ministrul învăţămîntului Valentina Buliga a negat speculaţiile că salariile profesorilor nu vor mai fi mărite sau chiar că vor fi reduse.
Într-un comunicat de presă citat de Moldpres, Buliga spune că majorarea aprobată la 1 septembrie 2009 va fi respectată, dar va fi „reeşalonată”.
Plăţile dascălilor au crescut în toamna anului trecut cu 24% şi vor fi mărite din nou de la 1 ianuarie 2011 cu 12% şi de la 1 septembrie 2011 cu 10% – a precizat ministrul învăţămîntului.

BNS: producţia industrială a Moldovei a scăzut în 2009 cu peste 22%

Biroul Naţional de Statistică spune că în 2009 producţia industrială a Moldovei a scăzut cu peste 22 la sută faţă de anul precedent. Potrivit unui oficial de la BNS, Valentina Comarniţchi, cel mai afectate au fost întreprinderile care produc încălţăminte, mobilă, textile şi industria alimentară. Comarniţchi a spus că de vină a fost în primul rând scăderea cererii şi comenzilor atât pe pieţele de export, cât şi pe piaţa internă.

România acordă R. Moldova un ajutor financiar nerambursabil de 100 de milioane de euro

La începutul vizitei sale la Chișinău, președintele României, Traian Băsescu a anunțat în cadrul unei conferințe de presă cu omogul său moldovean, decizia guvernului de la București de a acorda R. Moldova un ajutor financiar nerambursabil de 100 de milioane de euro pe o durată de 4 ani.

Președintele României începe astăzi o vizită la Chișinău

Preşedintele României, Traian Băsescu este aşteptat astăzi într-o vizită de două zile în Republica Moldova, la invitaţia preşedintelui interimar de la Chişinău, Mihai Ghimpu. Președintele român va fi însoţit de o numeroasă delegaţie din care fac parte cel puţin 6 miniştri, alte oficialităţi şi oameni de afaceri. Autorităţile moldovene aşteaptă de la vizită întărirea relaţiilor politice, sporirea investiţiilor româneşti în economia moldoveană şi ajutoare pentru refacerea drumurilor. Dar opoziţia comunistă o critică, spunînd că ar fi inoportună într-o perioadă de tensiuni politice la Chişinău.

Vl. Voronin susține că a ordonat eliberarea tinerilor reținuți în comisariate de poliție în zilele evenimentelor din aprilie 2009

Fostul preşedinte, Vladimir Voronin a declarat jurnaliştilor, în urma audierilor de marţi la Procuratura Generală în dosarul tulburărilor de la 7 aprilie, că a aflat cu întârziere despre moartea unui tânăr şi arestarea altor câteva sute după proteste: „Aţi dat ordin ca tinerii arestaţi să fie judecaţi în comisariatele de poliţie? - Nu. Eu am dat ordin ca tinerii să fie eliberaţi imediat acasă la părinţi. Şi aşa a şi fost.”
Vladimir Voronin a mai spus că nu a avut cunoştinţă şi nici nu a avut scopul să se informeze despre toate acţiunile întreprinse de fostul ministru de interne Gheorghe Papuc pe 7 aprilie. Papuc şi fostul comisar al municipiului Chişinău sunt cercetaţi în calitate de bănuiţi în dosarul maltratării tinerilor.

Procedură de sancționare a unor judecători anunțată de ministrul de justiție Alexandru Tănase

Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase a anunțat intenția de sancționare a judecătorilor care au acceptat să-i judece în comisariatele de poliţie pe cei arestaţi după tulburările de pe 7 aprilie: „Vom începe o procedură amplă de sancţionare a judecătorilor care şi-au permis să vină în mantie de judecător în comisariatele de poliţie, să aplice sancţiuni unor persoane maltratate şi fizic, şi psihic în lipsa oricăror garanţii procesuale”.
Ministrul Tănase a făcut declaraţia la o întâlnire cu Oxana Radu, o tânără care a fost condamnată la cinci zile de arest de judecătorul Dorin Popovici. Tânăra spune că împreună cu sora ei şi cu o prietenă au fost dezbrăcate şi ţinute goale în faţa poliţiştilor în timpul anchetei din comisariat.

Mark Tkaciuk citat la Procuratură ca martor în dosarul evenimentelor din aprilie 2009

Deputatul comunist, Mark Tkaciuk, a anunţat la televiziunea online Jurnal.TV că a fost citat la Procuratura Generală, în calitate de martor, pentru audieri în dosarul distrugerii originalului Declaraţiei de independenţă a Republicii Moldova, în timpul tulburărilor de pe 7 aprilie. Mark Tkaciuk a mai acuzat actuala guvernare că s-ar afla în spatele a ceea ce consideră a fi o tentativă de lovitură de stat, produsă pe 7 aprilie.

Cinci foști lideri talibani exceptați de pe lista sancțiunilor internaționale

Naţiunile Unite au anunţat decizia unui comitet al Consiliului de Securitate de a exclude cinci foşti lideri talibani de pe lista persoanelor pasibile de sancţiuni din cauza legăturilor cu organizaţia teroristă Al-Qaida. Această modificare a fost solicitată de preşedintele afgan Hamid Karzai în încercarea de reconciliere cu talibanii, conform unui plan pe care îl va prezenta joi la Londra, la o conferinţă internaţională. Naţiunile Unite spun că, în conformitate cu decizia luată luni, cei cinci, incluşi pe lista teroristă în 2001, nu vor mai fi supuşi interdicţiilor internaţionale de călătorie şi îngheţării conturilor.

Schimb de focuri de artilerie la frontiera dintre statele coreene

Agenţia sud-coreeană Yonhap relatează despre un schimb de focuri de artilerie între armatele sud şi nord coreene dea lungul disputatei graniţei maritime vestice. Potrivit agenţiei de ştiri, armata Coreei de Nord a lansat mai multe obuze, iar cea a Coreei de Sud a răspuns şi ea cu foc de artilerie. Deocamdată, nu au fost semnalate victime. Relatările de presă sud-coreene mai anunţă că Nordul a declarat zonă închisă navigaţiei apele de-a lungul coastei vestice, în apropierea unei zone de graniţe disputate, care a fost scena unor scurte ciocniri navale în luna noiembrie.

Un alt supraviețuitor al cutremurului din Haiti descoperit la Port-au-Prince

Un haitian a fost salvat dintre dărâmături în capitala Port-au-Prince la două săptămâni de la puternicul cutremur de pământ care a distrus capitala ţării insulare. Militarii americani antrenaţi în operaţiunile de salvare spun că l-au scos pe bărbatul supravieţuitor din ruinele unei clădiri din centrul oraşului. O declaraţie a armatei spune că bărbatul s-a aflat printre dărâmături timp de 12 zile, are un picior fracturat şi suferea de o deshidratare gravă. Se estimează că aproximativ 130 de oameni au fost salvaţi în mod asemănător în capitala haitiană de la cutremurul de pe 12 ianuarie soldat cu aproximativ 150 de mii de victime.

Ziua internațională a comemorării Holocaustului

În Polonia au loc astăzi ceremonii comemorative la 65 de ani de la eliberarea lagărului nazist al morţii de la Auschwitz în timpul celui de-al doilea război mondial. Veterani de război sovietici şi premierul israelian Benjamin Netanyahu se numără printre cei care vor lua parte. Lagărul de la Auschwitz a fost eliberat de trupele Armatei Roşii pe 27 ianuarie 1945. În anul 2005 Naţiunile Unite au declarat această zi drept Ziua Comemorării Holocaustului, în memoria celor 6 milioane de evrei şi altor milioane de oameni masacraţi de nazişti în timpul războiului. La Auschwitz au murit aproximativ 1 milion 100 de mii de oameni, 90 la sută dintre ei evrei. Cei mai mulţi au fost ucişi în camerele de gazare.

Reuniune a reprezentanților statelor G8 și țărilor învecinate Yemenului discută măsuri de combatere a Al-Qaida

Reprezentanţii puterilor internaţionale urmează să participe la o reuniune astăzi la Londra pentru a discuta căile de sprijinire a Yemenului în lupta cu reţeaua teroristă Al-Qaida. Reuniunea a fost convocată după ce aripa Al-Qaida din Yemen şi-a revendicat responsabilitatea pentru tentativa eşuată a detonării unui avion american pe 25 decembrie, aflat în zbor din Europa spre Statele Unite, cu 300 de oameni la bord. La convorbiri urmează să participe reprezentanţii principalelor ţări industrializate care formează grupul G8, precum şi ai ţărilor învecinate Yemenului, Egiptului, Iordaniei şi Turciei.

Comandantul poliției cantonului elvețian Grisons mort în ajunul deschiderii Forumului economic mondial de la Davos

Comandantul poliţiei cantonale elveţiene, responsabil cu asigurarea securităţii la Forumul Economic Mondial de la Davos a fost găsit mort, aparent ca urmare a unei sinucideri. Surse oficiale din Elveţia au spus că Markus Reinhardt, în vârstă de 61 de ani, comandantul poliţiei din cantonul Grisons (Graubünden), a fost găsit mort, marţi, la hotelul din Davos unde era cazat, cu doar o zi înainte de deschiderea celei de-a 40 reuniuni internaţionale anuale, care începe astăzi. Autorităţile elveţiene spun că au desfăşurat aproximativ 4 mii de militari pentru paza Forumului de la Davos, la care urmează să participe aproximativ 2500 de politicieni şi lideri ai cercurilor de afaceri, inclusiv 30 de şefi de stat şi peste 60 de miniştri.

Vlad Filat şi Andrius Kubilius semnează o declaraţie de cooperare în domeniul integrării europene

Premierul lituanian Andrius Kubilius şi cel moldovean Vlad Filat au semnat la Chişinău o declaraţie comună pentru cooperarea în domeniul integrării europene. Premierul lituanian s-a declarat încrezător în şansele Moldovei să adere la Uniunea Europeană şi a spus că guvernul Filat a reuşit să “aducă un suflu nou” în relaţia Moldovei cu Bruxelles-ul. Andrius Kubilius a promis că Litiuania va sprijini Moldova din interiorul Uniunii Europene la negocierea acordurilor de asociere, liberă circulaţie şi comerţ liber.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG