Linkuri accesibilitate

Ştiri

Grup de ziarişti renumiţi cere Parlamentului să-l demită pe preşedintele CSJ Ion Muruianu

Un grup de jurnalisti, printre care mai multi cavaleri ai Ordinului Republicii, au trimis o scrisoare deschisa presedintelui parlamentului Republicii Moldova Mihai Ghimpu, cerindu-i ca la prima sedinta a parlamentului sa puna pe ordinea de zi chestiunea demiterii din functie a presedintelui Curtii Supreme de Justitie, Ion Muruianu pentru declaratiile facute in sedinta de ieri a Adunarii Generale a Judecatorilor referitoare la jurnalisti si la rolul lor in societate.

Ion Muruianu a spus ca presa are un rol „distructiv” in societate si ca jurnalistii devin uneori „ciini turbati periculosi pentru societate pentru minciunile pe care le raspindesc”.

Printre semnatarii scrisorii se afla Valeriu Saharneanu, presedintele Uniunii Jurnalistilor din Moldova, Constantin Tanase, directorul cotidianului Timpul, Dumitru Ciubasenco redactor sef al ziarului Panorama, Val Butnaru directorul general de la Jurnal Trust Media, Anatol Golea directorul la TV 7, Constantin Marin presedintele Teleradio Moldova, Alexandru Dorogan directorul general de la Radio Moldova, Nicolae Dabija, directorul saptaminalului Literatura si Arta, Aneta Grosu, redactor sef la Ziarul de Garda, Viaceslav Tibuleac directorul Vocii Basarbiei , Dumitru Ciorici de la portalul Unimedia si colega noastra Valentina Ursu.

Kiev: Victor Ianucovici declarat cîştigătorul alegerilor prezidenţiale

Comisia Electorala Centrala din Ucraina l-a declarat astazi oficial castigator al scrutinului prezidential din 7 februarie pe liderul Partidului Regiunilor Viktor Yanukovici. Yanukovici are un avans fata de contracandidata sa din al doilea tur de scrutin de 3, 48 de procente. Declaratia survine dupa ce ieri seara, intr-o interventie televizata Yulia Timosenko a declarat ca are probe ca alegerile ar fi fost fraudate si ca va aduce cazul in fata instantelor.

Comisia Electorala Centrala din Ucraina a anuntat ca nu va lua in seama plingerea doamnei Timosenko. Observatorii internationali au declarat alegerile „libere si corecte”, iar Statele Unite si Uniunea Europeana l-au felicitat pe Yanukovici pentru victorie.

Trupele ISAF susţinute de forţe guvernamentale continuă ofensiva împotrva talibanilor din provincia Helmand

In Afganistan a continuat si astazi ofensiva fortelor NATO impotriva militiilor Taliban din provincia Helmand. Potrivit agentiei Associated Press, NATO a confirmat ca in atacurile de astazi, au fost omoriti si 12 civili. In luptele de ieri 2 militari din trupele NATO au murit - un american si un britanic si cel putin 20 de militanti taliban au fost omoriti.

Consilierul pe probleme de securitate nationala al presedintelui Barak Obama , James Jones a spus ca ofensiva condusa de americani in Afganistan de desfasoara, „foarte bine”. La ofensiva participa 15 de mii de militari din fortele internationale si afgane, o operatiune considerata una dintre cele mai importante din acest razboi.

Studiu CPE: scutul oferă garanţii politice şi de securitate suplimentare fără a împlica costuri din partea României

Centrul Roman de Politici Europene a dat publicitatii un studiu, citat de site-ul Hotnews.ro, in care se arata ca scutul antiracheta planificat sa fie instalat in Romania ofera garantii politice si de securitate suplimentare, fara a implica costuri din partea Romaniei. Studiul arata si ca acest scut nu este indreptat impotriva Rusiei. Decizia Consiliului Superior de Aparare a Tarii de la Bucuresti va trebui aprobata si de parlament.

Vineri secretarului de stat in ministerul de externe de la Bucuresti Bogdan Aurescu a declarat aceleiasi surse ca Romania nu a discutat cu Rusia despre amplasarea elementelor acestui scut pe teritoriul Romaniei, dar ca administratia americana a discutat subiectul cu liderii de la Moscova.

Aurescu a mai spus si ca a discutat despre elementele scutului anti racheta ce ar urma sa fie instalate in Romania cu ministrul adjunct de externe de la Chisinau Andrei Popov si ca aceasta noua situatie militara nu are cum sa afecteze evolutiile in problema transnistreana si nici nu afecteaza negocierile privind tratatul START de reducere a armelor nucleare, aflat in dezbateri intre Washington si Moscova.

Premierul israelian Netaniahu va pleda la Moscova pentru sancţiuni împotriva Teheranului

Premierul israelian Benjamin Netaniahu a declarat inainte de a porni intr-o vizita de 3 zile la Moscova, ca va face presiuni asupra liderilor rusi pentru a sustine sanctiuni severe impotriva regimului de la Teheran, dupa ce presedintele Mahmud Ahmadinejad a declarat ca tara sa a trecut la un grad superior de imbogatire a uraniului, devenid o tara nucleara. Potrivit expertilor, daca Iranul continua procesul ar putea sa fie capabil sa construiasca o bomba nucleara.

Regep Tayyip Erdogan: Turcia este dispusă să medieze între Iran şi ţările occidentale

Premierul Turciei Regep Tayyip Erdogan a declarat la Doha ca tara sa este pregatita sa actioneze ca intermediar intre Iran si comunitatea cccidentala daca acest lucru ii va fi solicitat. Comunitatea internationala doreste ca Iranul sa exporte uraniul pe care il imbogateste si sa primeasca in schimb, uraniu imbogatit de o calitate superioara, dar care nu ar putea fi folosit pentru arme nucleare, ci numai in scopuri civile. Premierul Turciei are planificate intilniri cu Secretarul de stat american Hillary Clinton pe aceasta tema.

Iranul a început operaţiuni de forare în Marea Caspică

Televiziunea iraniana a anuntat ca Iranul a inceput operatiuni de forare in Marea Caspica, in zona ce ii apartine. Forarile au inceput acum o saptamina si au loc la 1 550 de metri sub fundul marii. Platoul de sub Marea Caspica este impartit intre Rusia, Azerbaijan, Kazahstan si Turkmenistan, iar intre Baku si Teheran chestiunea nu este inca deplin rezolvata.

Vancouver: Bogdan Macovei pe locul 32 după două manşe la proba de sanie

La Olimpiada de iarna de la Vancouver, reprezentatul Moldovei la proba de sanie Bogdan Macovei a terminat pe pozitia 32 dupa primele doua manse. Ultimele doua manse vor avea loc miine.

Curba de pe traseul olimpic de sanie, in care vineri si-a pierdut viata sportivul georgian Nodar Kumaritasvili, ii va purta numele.

Ziarul de Gardă publică cazul a cinci tinere maltratate în secţiile de poliţie după 7 aprilie

Potrivit Ziarului de Garda, 5 tinere care au declarat ca au fost supuse torturii in sectiile de politie si pedepsite de judecatori cu diferite termene de arest preventiv in urma violentelor din 7 aprilie 2009, ar fi plecat in strainatate si nu ar mai dori sa revina in Republica Moldova. Potrivit sursei citate, cele 5 tinere au fost toate aduse in fata aceluiasi judecator care le-a condamnat la 5 zile de arest preventiv . Ele au declarat ziarului ca au fost batute pentru ca au refuzat sa se dezbrace in fata politistilor.

Mihai Ghimpu participă la ceremonia de comemorare a moldovenilor care au căzut în Afganistan în anii 1979-1989

In cursul zilei la complexul memorial "Feciorilor Patriei – sfinta amintire" a avut loc o ceremonie de comemorare a celor 300 de militari moldoveni care au murit in Afganistan in perioada invaziei sovietice. In acest an, la 15 februarie se implinesc 21 de ani de la infringerea sovietica din Afganistan. Au participat sute de oameni, presedintele interimar Mihai Ghimpu, ministrul apararii Vitalie Marinuta, primarul Chisinaului Dorin Chirtoaca.

In razboiul dus de trupele sovietice in Afganistan intre 1979 si 1989, au participat 12 mii 500 de militari din Moldova, 301 au murit, 100 au ramas invalizi.

Teheran: apel către Ayarolahul Ali Khamenei să dispună sistarea torturii în închisori

Fatemeh Karrubi, sotia lui Mehdi Karrubi, unul dintre cei mai importanti lideri ai opozitiei iraniene, i-a cerut liderului spiritual suprem al Iranului, ayatolahul Ali Khamenei sa ii pedepseasca pe cei care se fac vinovati de torturarea tinerilor aflati in detentie dupa protestele post electorale. Intr-o scrisoare deschisa adresata lui Ali Khamenei, Fatemeh Karrubi vorbeste despre retinerea fiului ei la 11 februarie, despre umilintele, torturile si amenintarile cu violul la care a fost supus intr-o moschee din Teheran dupa ce a dat un interviu legat de situatia tatalui sau. In scrisoare, se face un apel catre ayatolahul Khamenei sa puna capat acestor faradelegi „pina nu e trea tirziu” si sa impiedice astfel moartea unor oameni tineri si nevinovati. Un mesaj de ajutor a adresat catre comunitatea internationala si laureata premiului Nobel pentru Pace Shirin Ebadi.

Kiev: CEC intenţionează să publice rezultatele finale ale prezidenţialelor cu 3 zile înaintea termenului stabilit iniţial

Comisia Electorala Centrala din Ucraina a anuntat ca nu va lua in seama plingerile inaintate de premierul Yulia Timosenko si va anunta rezultatele finale ale alegerilor in cursul zilei de astazi, cu 3 zile inainte de data anuntata initial.

Chişinău: inaugurarea bulevardului Grigore Vieru

Incepind de astazi de la prinz in Chisinau exista un bulevard Grigore Vieru, potrivit deciziei de vineri a primariei Chisinaului. Astazi, poetul Grigore Vieru ar fi implinit 75 de ani. El a decedat anul trecut, in urma unui accident de masina.

Critici la adresa magistraților moldoveni formulate de președintele Ghimpu și ministrul justiției Alex. Tănase

Preşedintele interimar Mihail Ghimpu, speaker al Parlamentului si ministrul de justitie Alexandru Tănase au criticat ieri justitia pentru modul in care a acţionat după violenţele din 7 aprilie. Mihai Ghimpu a acuzat judecătorii că se lasă influenţaţi de politicieni, iar Alexandru Tănase a vorbit despre lipsa de moralitate a judecatorilor. Declaraţiile au fost făcute în cadrul adunării generale a judecatorilor, care, la rîndul lor au criticat legislatia moldoveaneasca pentru ca nu este limpede şi au căutat să găseasca explicatii pentru modul în care, unii dinte ei, au judecat dosarele din acea perioadă.

Luni vor avea loc ceremonii de inaugurare a punctului vamal Lipcani-Rădăuți

Miine işi va incepe activitatea punctul vamal Lipcani-Radauţi, care va permite tranzitul mult mai uşor între Republica Moldova si Romania şi va constitui un sprijin economic important pentru populatia din regiune de nord a Moldovei. La ceremoniile de miine va participa premierul Vlad Filat.

Rusia cere explicații Bulgariei pe tema scutului defensiv anti-rachetă american

Rusia a anunţat că solicită explicatii clare din partea autorităţilor de la Sofia referitoare la declaratia facuta de premierul bulgar Boyko Borisov, care vineri a declarat că ar dori ca şi ţara sa să găzduiască elemente ale scutului defensiv anti-rachetă american. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a afirmat că declaraţia constituie o surpriză pentru Moscova si că „aşteaptă explicaţii”. Lavrov a spus că ambasadorul rus la Washington a cerut deja explicaţii pentru „surpriza bulgară, dupa ce am avut-o pe cea romanească „Decizia anunţata recent de Romania de a găzdui elemente ale scutului defensiv american pe teritoriul ei din 2015, apreciata de administraţia americană, a fost criticata de Rusia.

Premierul Timoșenko a anunțat că va contesta rezultatele alegerilor prezidențiale din Ucraina

Premierul Ucrainei, Iulia Timoşenco a declarat aseară, intr-o intervenţie televizată, că ar avea dovezi prin care să demonstreze că turul doi al alegerilor prezidentiale din 7 februarie, ar fi fost fraudat şi că va contesta rezultatul elegerilor in instanţă. Potrivit rezultatelor comisiei electorale centrale din Ucraina, invingator al scrutinului a fost declarat Victor Ianucovici, cu o diferenta de 3, 5 procente faţa de Iulia Timoşenco. Premierul de la Kiev a spus ca nu va cere sprijinitorilor ei să protesteze in strada şi că sistemul de justiţie este cel care va face dreptate în acest caz.

Continuă ofensiva Nato împotriva forțelor talibane din sudul Afganistanului

In Afganistan continuă ofensiva trupelor NATO si afgane impotriva militantilor taliban din sudul ţării, din provencia Helmand. Mii de militari din forţele coaliţiei participă la aceasta operaţiune, considerata una dintre cele mai ample din acest război. Potrivit NATO, un militar american şi unul britanic au murit in timpul operaţiunilor de ieri şi au fost omoriti cel puţin 20 de militanti taliban. Trupele aliate doresc restabilirea controlului asupra provinciei si localităţii Marjah si instalarea unor autorităţi locale afgane, cu care fortele NATO să poată colabora în menţinerea ordinii şi securităţii.

Spectacol la Chișinău în memoria lui Grigore Vieru

La Chisinau, are loc un spectacol in memoria poetului Grigore Vieru care ar fi implinit astăzi 75 de ani. Spectacolul este organizat de primăria Chişinăului, este gratuit si are titlul „Nu sunt singur”.

Ofensivă a forţelor aliate împotriva talibanilor din sudul Afganistanului

In Afganistan continuă ofensiva militara aliata impotriva talibanilor din provincia Helmand din sudul tarii. La operatiuni participa mii de militari, 60 de elicoptere şi avioane. Comandatul forţelor NATO din sudul Afganistanului, Nick Cater a declarat că operatiunea va continua si la noapte si ca ostilitatile s-au soldat pina acum cu moartea a 20 de militanti talibani.

Sportivii georgieni decid să participe la Jocurile Olimpice în ciuda morţii lui Nodar Kumaritaşvili

Moartea sportivului georgian Nodar Kumaritaşvili în cursul antrenamentului pe cea mai rapidă pistă pentru sanie din lume a îndoliat ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Vancouver. Delegatia Georgiei a decis să participe în continuare la Olimpiada. Potrivit anchetei efectuate de oficialii de la Federaţia Internaţională de sanie, accidentul nu a fost provocat de o defecţiune a pistei.

Arhiepiscopul romano-catolic Ioan Robu primit în audienţă de Papa Benedict al 16-lea

Arhiepiscopul romano-catolic de Bucuresti, Ioan Robu l-a invitat pe Papa Benedict al 16-lea să facă o vizită în România. Invitaţia a fost făcută în cadrul unei audienţe a arhiepiscopul la Vatican. Potrivit agenţiilor de ştiri din România, Arhiepiscopul Robu i-a vorbit Suveranului Pontif despre problemele nerezolvate legate de proprietăţile bisericii romano-catolice din România şi despre indiferenţa cu care autorităţile au tratat situaţia Catedralei Sf. Iosif de la Bucureşti în vecinătatea căreia s-a construit un edificiul de 19 etaje care, potrivit unor experti, ar pune în pericol catedrala. Potrivit sursei citate, Papa Benedict a vorbit despre nevoia dialogului constructiv şi a înţelegerii între creştinii catolici si ortodocşi şi despre speranţa ca acest lucru să se întîmple în Europa.

Arhiepiscopul Artemie din Kosovo destituit de Sfîntul Sinod al BOS

Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sarbe l-a destituit pe controversatul arhiepiscop din Kosovo, Artemie. Inaltul cleric cu vederi ultranationaliste si anti occidentale este suspectat ca a delapidat fonduri de milioane de euro si ajutoare guvernamentale trimise in regiune în ultimii ani. Pina la finalizarea investigatiilor, episcopul Atanasie a fost numit de Sfintul Sinod sa il inlocuiască pe arhiepiscopul Artemie.

Kiev: Victor Ianucovici pledează pentru îmbunătățirea relațiilor ucraino-ruse

Noul preşedinte ucrainean, Victor Ianucovici a declarat într-un interviu cu televiziunea rusă de stat VESTI 24 că administraţia de la Kiev ar putea să permită stationarea flotei ruseşti de la Marea Neagră în portul Sevastopol după data de 2017, aşa cum este actualul contract şi că este nerăbdator să îmbunătăţească relatiile dintre ţara sa şi Rusia.

Curtea militară de apel în România a decis eliberarea din arest a unui general în retragere implicat în reprimarea revoluției din 1989

In Romania, fostul general Mihai Chiţac, condamnat in 2008 la 15 ani de închisoare in dosarul revoluţiei din Timişoara, va fi eliberat din arest luni, pentru a fi operat la inima. Decizia a fost luata de Curtea Militara de Apel.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG