Linkuri accesibilitate

Ştiri

Președintele Obama despre pericolul unei noi crize financiare în absența unei reforme a sistemului bancar

Preşedintele american Barack Obama a declarat că reformele pe care vrea să le introducă în sistemul financiar vor evita o nouă situaţie în care plătitorul de taxe să fie chemat să salveze băncile sau alte instituţi. În acest moment, a declarat Obama, economia americană se reface rapid dar ar putea trece printr-o nouă criză dacă nu sunt impuse reguli stricte lumii financiare.

Ambasada americană de la Chișinău îngrijorată de arestarea jurnalistului Ernest Vardanean

Ambasada Statelor Unite la Chişinău a dat publicităţii un comunicat de presă în care îşi exprimă „ profunda îngrijorare” în legătură cu arestarea jurnalistului Ernest Vardanean de către autorităţile din Transnistria şi detenţia preventivă la care a fost supus. Ambasada americana cere „autorităţilor din regiunea trasnistreană să respecte standardele internaţionale ale drepturilor omului şi drepturile legale ale domnului Vardanean”. Se cere de asemeni respectarea procedurilor corespunzătoare.

Comunicatul mai spune că, împreună cu Uniunea Europeană, Statele Unite sunt îngrijorate de problema mai largă a intimidărilor la care sunt supuşi reprezentaţii societăţii civile în stânga Nistrului.

Reprezentantul UE la Chișinău condamnă arestarea lui Ernest Vardanean de către autortățile transnistrene

Reprezentantul special al Uniunii Europene la Chişinău, Kalman Mizsei a spus din nou astăzi că arestarea lui Vardanean, acuzat de spionaj şi înaltă trădare, încalcă drepturile omului şi poate afecta eforturile privind întârirea încrederii între malurile Nistrului. Vicepremierul moldovean responsabil cu problema transistreană, Victor Osipov crede că arestarea jurnalistului a fost o greşeală a autorităţilor de la Tiraspol, care le-ar fi adus un imens prejudiciu de imagine.

Victor Osipov: UE este dispusă să-și intensifice rolul în rezolvarea crizei transnistrene

Vicepremierul responsabil cu problema transnistreană, Victor Osipov speră că o declaraţie pe tema rezolvării conflictului pregătită de Rusia şi Ucraina va coincide cu punctul de vedere al Chişinăului. Osipov a spus agenţiei Omega că declaraţia ruso-ucrainană va fi de ajutor Moldovei dacă va sprijini procesele lansate de noua guvernare moldoveană privind reluarea negocierilor în formatul 5+2 şi întărirea încrederii.

Potrivit unui proiect citat de ziarul rus Komersant, declaraţia va confirma poziţia Rusiei şi Ucrainei că problema transnistreană trebuie rezolvată pe cale paşnică şi în baza integrităţii teritoriale a Moldovei.

In conferinţa de presă de astazi Victor Osipiv a mai spus şi că Uniunea Europeana, care are statut de observator în negocierile transnistrene, şi-a arătat disponibilitatea de a-şi mari rolul in rezolvarea crizei transnistrene. Uniunea Europeana a alocat 15 % din toti banii acordati de donatori Moldovei, in special pentru dezvoltarea zonei din stinga Nistrului.

Mihai Ghimpu va fi audiat vineri în calitate de martor la Procuratura Generală în dosarul aprilie 2009

Preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu este aşteptat mîine la Procuratura Generală, în calitate de martor în dosarul 7-9 aprilie 2009, informează site.ul Unimedia punct md.

Raportul Comisiei Nagacevschi nu va fi examinat în sesiunea de vineri a Parlamentului

Biroul permanent al parlamentului a decis că în sesiuna de mâine să nu fie examinat şi raportul comisiei parlamentare vizând elucidarea evenimentelor din 7-8 aprilie. Potrivit agenţiei de ştiri Info Prim, preşedintele comisiei Vitalie Nagacevski a declarat că nu ştie de ce s-a aluat această decizie.

Iacob Gumeniță va fi cercetat în arest la domiciliu

Curtea de Apel a decis să-l elibereze din detenţia preventivă pe fostul şef al poliţiei municipale, Iacob Gumeniţă din motive de sănătate. După 7 zile în arest, Gumeniţă va fi cercetat în arest la domiciliu pentru implicarea sa în maltratarea tinerilor în noapte de 7 spre 8 aprilie 2009 şi depăşirea atribuţiilor de serviciu.

Chișinău: șeful misiunii OSCE susține ideea amendării articolului 78 al Constituției de către Parlamentul actual

Şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova sprijină modificarea procedurii de alegere a şefului statului de către Parlamentul actual, înainte de anunţarea alegerilor parlamentare anticipate. Potrivit unui comunicat al preşedinţiei moldovene, ambasadorul Philip Remler a făcut declaraţia la o întrevedere cu preşedintele interimar Mihai Ghimpu.

În timp ce Alianţa pentru Integrare europeană vrea ca preşedintele să fie ales direct, opozitia comunistă a depus o propunere de modificare, care permite alegerea presedintelui cu o majoritatea simplă, dar tot în parlament.

Prognoză FMI: creștere a economiei moldovene de 2,5% în 2010

Potrivit raportului Fondului Monetar International dat publicitatii ieri, economia Republicii Moldova va avea o creştere anuala în 2010 de 2,5 procente, faţa de 4 procente cât este prognoza medie pentru toate ţările CSI. Inflaţia pentru acest an este prognozată la 7,7 %. Situatia economiei moldoveneşti are şanse să se îmbunătăţeasca anul viitor, în 2011, potrivit experţilor FMI.

PCRM nu uită aniversarea lui Lenin

Partidul Comuniştilor a marcat 140 de ani de la naşterea liderului bolşevic rus Vladimir Lenin. Preşedintele comuniştilor Vladimir Voronin a depus flori la monumentul lui Lenin şi a înmânat carnete de partid unor membri noi, între care şi fostul vicepremier, deputatul Igor Dodon.

Tallin: reuniune a miniștrilor de externe NATO

Ministrii de externe din ţările Aliantei Nord Altantice au început o reuniunea de doua zile la Tallin. Pe agenda discutiilor: relatia aliantei cu Rusia, scutul antiracheta şi stratatul START de reducere a armelor nucleare, acord semnat de preşedintii Statelor Unite si Rusiei, cît şi situaţia din Afganistan.

Barack Obama pledează la New York pentru reformarea sistemului bancar

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a ţinut un discurs la New York în care a subliniat nevoia reformelor în domeniul bancar, pentru a se putea evita în viitor crize financiare precum cea actuala. Obama a spus că reformarea sitemului bancar este în interesul bîncilor, dar si al americanilor.

Atena: grevă generală a funcționarilor de stat împotriva austerității bugetare

In Grecia are loc o greva generala de 24 de ore a angajaţilor din sectorul de stat în semn de protest faţă de planul de austeritate bugetara propus de cabinetul socialistului George Papandreu. La Atema se afla şi o delegatie a Fondului Monetar Internaţional şi a Uniunii Europene pentru a analiza situatia reală financiară a Greciei.

Agenţia europeană de statistică a anunţat între timp că deficitul bugetar al Greciei este şi mai mare decât se credea îniţial, şi anume de 13,6 la sută – ceea ce însemnă că va avea şi mai mari dificultăţi să găsească credite pe piaţa liberă. Ca urmare a crizei greceşti, moneda unică europeană a căzut pentru a 6-ea zi consecutiv în raport cu dolarul american.

Erevan: suspendarea procesului de ratificare a acordului vizând normalizarea relaţiilor cu Turcia

Armenia a suspendat procesul de ratificare a acordului vizând normalizarea relaţiilor cu Turcia, a anunţat preşedintele Serj Sarkisian. Acordul a fost semnat în octombrie şi prevedea reluarea relaţiilor diplomatice şi deschiderea graniţei comune – după decenii de tensiuni între cele două ţări. Numai că ratificarea a fost tergiversată de parlamentele ambelor părţi. Un motiv este insistenţa Armeniei ca Turcia să recunoască drept genocid, uciderea armenilor din Imperiul Otoman, la începutul secolului trecut. Un alt motiv este sprijinul pe care Turcia îl acordă Azebaidjanului în conflictul cu Armenia privind regiunea separatistă Nagorno Karabach.

Sarajevo: doi polițiști sîrbi condamnați la închisoare pentru participare la masacrul de la Srebrenica

Un tribunal din Bosnia a condamnat doi foști poliţişti sârbi la cîte 31 de ani închisoare pentru participarea la masacrul de la Srebrenica. În 1995, peste 7 mii de musulmani din Bosnia au fost exterminaţi de forţele sîrbilor bosniaci.

Guvernul de la Baku condamnat la CEDO în dosarul Fatulaiev

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului , CEDO, a cerut autorităţilor azere să-l elibereze pe jurnalistul Eiula Fatulaiev, condamnat la 8 ani şi jumătate închisoare pentru insulta, instigare la acte de terorism şi la evaziunea fiscală. CEDO a decis că jurnalistului nu i s-a respectat dreptul la un proces corect şi i s-a încălcat libertatea de expresie. În consencinţă, guvernul azer trebuie să-i plătească 25 mii de euro despăgubire.

Reprezentantul Azerbaidjanului la CEDO a anunţat că va contesta decizia.

Moscova nu recunoaște pretenția lui Bakiev de a fi recunoscut în continuare președintele Kirghistanului

Rusia nu sprijină pretenţia preşedintelui kirghiz Bakiev de a fi recunoscut drept liderul de drept al ţării. Bakiev a fost răsturnat de la putere pe 7 aprilie, în urma unor ciocniri violente între protestatari si poliţie şi se află acum în Belarus. Ministrul rus de externe Sergei Lavrov a precizat că Bakiev nu-şi poate retrage demisia scrisă printr-o simplă declaraţie.

Kiev: opoziția critică prelungirea contractului cu Rusia de închiriere a portului Sevastopol

Opoziţia din Ucraina a criticat vehement decizia preşedintelui Ianucovici de a prelungi cu 25 de ani contractul cu Rusia pentru portul militar Sevastopol, baza flotei ruseşti în Marea Neagră. Ianucovici s-a justificat, argumentând că a obţinut în schimb o reducere cu 30 la sută a prețului la gaze, ceea ce va ajuta la relansarea economiei ţării, lovită puternic de criza economică globală.

Moldova cere sprijinul OSCE pentru eliberarea ziaristului Ernest Vardanean

Preşedintele interimar al republicii Moldova si speaker al Parlamentului, Mihai Ghimpu a cerut sprijinul OSCE in cazul jurnalistului tiraspolean Ernest Vardanean, arestat sub acuzatia de „inaltă trădare” de autoproclamatele autorităţi transnistrene la 7 aprilie. Mihai Ghimpu a cerut OSCE sa aducă situatia jurnalistului in atenţia Rusiei, ca mediator al conflictului transnistrean şi să solicite discutarea cazului jurnalistului cu Igor Smirnov. In opinia preşedintelui interimar al Moldovei, numai Rusia ar putea avea pîrghiile necesare pentru a influenţa deciziile liderului transnistrean.
Mihai Ghimpu cere OSCE să acorde sprijin familiei jurnalistului intemnitat si să il viziteze pe acesta la locul detentiei. In opinia preşedintelui interimar al Moldovei, autorităţile de la Chişinau pot doar solicita sprijin internaţional, european pentru rezolvarea cazului, pentru ca teritoriul dinstinga Nistrului nu este controlat de facto de autorităţile moldovene.
Ieri avocatii jurnalistului au depus o plingere la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, iar procuratura de la Bender a deschis un dosar penal împotriva privării de libertate in mod ilegal a jurnalistului. Intr-un interviu cu postul nostru de radio, unul din avocatii jurnalistului, Doina Ioana Străişteanu a declarat că avocatii spera, prin dosarul depus la CEDO, să obţină cel puţin recunoaşterea violării drepturilor omului în acest caz de către autoproclamatele autorităţi nistrene. Intregul interviu doamna Străişteanu, il gasiti la europalibera.org, pe pagina noastra de internet.

Vitalie Marinuță apreciază că participarea unui contingent militar la parada de la 9 mai de la Moscova este o decizie politică

Într-un interviu acordat Europei Libere, ministrul apărării Vitalie Marinuţă a declarat că participarea unui contingent al armatei moldovene la parada militară de 9 mai, de la Moscova, este o decizie politică. Dacă se va decide ca armata să participe, ministerul apărării va căuta şi banii necesari, fiind vorba, estimează Marinuţă, de peste 400 de mii de lei.
Moldova va fi prezentă la ceremoniile de Ziua Victoriei de la Moscova de o delegaţie la nivel inalt condusă de preşedintele interimar Mihai Ghimpu şi din care vor face parte si 4 veterani ai celui de-al doilea razboi mondial. Premierul Vlad Filat si Partidul Democrat considera oportuna participarea Moldovei si cu un contingent militar la parada de la Moscova.

Proiect de lege PLD pentru simplificarea procesului de demarare a unei afaceri în Moldova

Deputaţii liberali democraţi au înaintat un proiect de lege care simplifică modalitatea de lansare a unei afaceri. Veaceslav Ioniţă, preşedintele Comisiei de economie a precizat că este vorba de renunţarea la obligativitatea de a avea un capital de pornire de 5.400 de lei. În opinia lui Ioniţă, sunt multe afaceri care pot fi pornite fără să ceară acesşti bani. Tot Ioniţă a argumentat că o pătrime din moldovenii aflaţi la muncă peste hotare vor să se întoarcă şi să pornească o afacere.
Pe de altă parte, premirul Vlad Filat a anunţat înfiinţarea unei comisii la nivelul guvernului, care în decurs de două luni va prezenta o strategie pentru ajutorarea copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă, în străinătate.
Modificarea Codului electoral va fi discutată în şedinţa părlamentară de vineri, 23 aprilie - a anunţat Mihai Ghimpu, preşedintele legislativului.

Un studiu al Academiei de Științe prognozează un declin demografic marcat în Moldova

Populatia Moldovei se va reduce catre anul 2050 cu 1 milion de oameni, se arată într-un studiu asupra prognozelor demografice realizat de Academia de Ştiinţe a Moldovei. Potrivit DECA press, care citează studiul, in 2050 populaţia Moldovei ar putea sa fie de 2 milioane 600 de mii de oameni. Catre acest an, ponderea copiilor în populaţia Moldovei va fi de doar 11, 8 la suta, iar a persoanelor de virsta a treia, in jur de 30 la suta.

La Tallin are loc o reuniune a miniștrilor de externe din statele NATO

Ministrii de externe din ţările NATO încep astazi o reuniune de doua zile la Tallin, in capitala Estoniei. Pe agenda discutiilor figurează noul tratat START şi impactul său asupra relaţiilor Aliantei cu Rusia, reforma Aliantei şi continuarea politicii de extindere a NATO. Intr-un interviu in exclusivitate cu serviciul rusesc al postului nostru de radio, secretraul general al NATO, Anders Fogh Rassmussen a declarat ca între NATO si Rusia continuă sa existe subiecte de disensiune, - unul din ele fiind situatia din Georgia - dar ca aceste probleme nu ar trebui să împiedice Alianta să colaboreze cu Rusia in domenii de interes comun.
In declaratii facute la Bruxelles, înaintea reuniunii, secretarul general al NATO a spus şi ca se va discuta un posibil proiect de colaborare între NATO și Rusia in domeniul apărarii anti-rachetă. Ministrul eston al apărarii a declarat corespondentului nostru la reuniunea de la Tallin că relatia Aliantei cu Rusia ar fi „schzofrenica”, NATO încercînd să contruiasca punţi de legătură, in timp ce Rusia continua sa considere organizația, in doctrina sa militara intrată recent in vigoare, drept un dusman.

Partizani ai președintelui refugiat Bakiev arestați în Kirghistan

Autorităţile provizorii de la Bişkek au anunţat că au arestat mai multi sprijinitori ai preşedintelui alungat Kurmanbek Bakiev dupa ciocniri violente in sudul ţării. Printre cei arestati se afla şi cel care a preluat acum o zi controlul regiunii Jalalabad, inlocuindu-l pe reprezentatul autorităţilor provizorii. Potrivit corespondenţilor nostri locali, acum, autoritățile privizorii deţin controlul regiunii. Din Belarus, unde se află în exil, preşedintele alungat Kurmanbek Bakiev a declarat ca se consideră în continuare preşedintele legal al ţării sale şi a cerut comunităţii internaţionale să nu recunoască drept legitime autorităţile provizorii.

Contractul de închiriere a portului Sevastopol flotei militare ruse va fi prelungit pe 25 de ani

Rusia a acceptat să reducă preţul gazului exportat în Ucraina cu 30 la sută. În schimb va fi prelungit contractul de închiriere a portului militar din Sevastopol, Crimeea, care este baza flotei ruseşti la Marea Neagra. Contractul expira în 2017.
La această înţelegere au ajuns preşedinţii celor două ţări, Victor Ianucovici si Dimitri Medvedev care s-au întâlnit ieri în Crimeea. Medvedev a precizat că flota va avea un contract de închiriere pe 25 de ani iar reducerea la preţul gazului va fi inclusă în chiria pentru portul Sevastopol.
Fostul premier Iulia Timoşenko a declarat ca acordul convenit ieri este „ o încălcare gravă a Constituției Ucrainei, care stipuleaza că pe teritoriul ucrainean nu pot exista baze militare străine. Mai mult, Iulia Timoşenko a spus că decizia preşedintelui Ianukovici ar fi „nu numai un act de trădare, dar inceputul distrugerii sistematice a independentei si suveranităţii Ucrainei”.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG