Linkuri accesibilitate

Ştiri

Președintele CEC cere autorităților locale să întocmească rapid și veridic listele de alegători

La mai puţin de două săptămâni până la referendumul constituţional, preşedintele Comisiei Electorale Centrale Eugen Știrbu a avertizat autorităţile locale să sesizeze procuratura, dacă nu întocmesc rapid şi calitativ listele de alegători: „Vă rog frumos, încă o dată şi pentru ultima dată probabil. Dacă nu va fi aşa, o să fiţi traşi la răspundere după cum cere legea”.

Eugen Ştirbu a lansat avertismentul la o întâlnire cu aleşii locali organizată la Chişinău de guvern. El a spus că numai 60 la sută dintre secţiile de vot au prezentat listele de alegători în format electronic, dar şi acelea “de proastă calitate”. Aleşii locali au pus însă vina pe Ministerul Dezvoltării Informaţionale care le-ar trimite pentru verificare liste neactualizate.

Destituirea șefului filialei din Bălți a Poștei Moldovei - 5 subalterni ai săi au furat din banii pensionarilor

Poşta Moldovei a anunţat că l-a destituit pe şeful filialei din Bălţi, după dispariţia a peste 100 de mii de lei din banii trimişi pentru achitarea pensiilor. Un comunicat al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei anunţă că cinci funcţionari ai poştei de la Bălţi sunt bănuiţi că au furat banii, folosind semnături false. Comunicatul mai spune că au avut de suferit 141 de bătrâni care ar fi primit pensii mai mici în anii 2009 şi 2010. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, angajaţii poştei riscă amenzi de până la 20 de mii de lei sau până la 6 ani de închisoare.

Guvernul de la Tbilisi acuză Rusia de staționarea de rachete S-300 în Osetia de Sud

Georgia a acuzat astăzi Rusia de amplasarea rachetelor defensive S-300 în cea de-a doua republică separatistă georgiană, Osetia de Sud. Ministrul de externe Grigol Vashadze a declarat televiziunii Imedi că rachetele au fost amplasate în raionul Ţhinvali, denumirea folosită de autorităţile georgiene pentru Osetia de Sud.

Luna aceasta, Moscova a instalat rachete sol aer de acest tip în regiunea separatistă Abhazia, dar a dezminţit că şi în Osetia de Sud.

Sankt Petersburg: înregistrarea video postată pe YTube duce la anchetarea unui polițist

Autorităţile ruse au lansat o anchetă împotriva unui poliţist înfăţişat într-o înregistrare video apărută pe YouTube lovind un demonstrant cu bastonul în timpul unei demonstraţii pe 31 iulie la St. Petersburg. Comisia de investigaţii al oraşului a emis o declaraţie în care spune că poliţistul a lovit un bărbat în cap cel puţin o dată „fără motive suficiente”. În înregistrare, poliţistul este înfăţişat cum înjură mulţimea, arestează un activist şi îl bate pe un altul ţinut de păr. Numele poliţistului nu a fost dat publicităţii.

Organizatorul acelui protest, Andrei Dmitriev a declarat Europei Libere că participanţii planifică o nouă demonstraţie în acelaşi loc pe 31 august pentru a arăta că nu le este frică de brutalitatea poliţiei.

Proiect pilot: reţea de supremarketuri din Arabia Saudită angajează casierițe

Principala reţea de supremarketuri din Arabia Saudită a trecut peste o regulă strictă a ţării care interzice femeilor să lucreze în public şi a lansat un proiect pilot de angajare a femeilor în calitate de casieriţe. Tarik Ismail, purtătorul de cuvânt al companiei United Azizia Panda, a spus că reţeaua de magazine a angajat 16 femei saudite într-un supermarket din Jeddah pentru a testa inovaţia.

Reţeaua Panda care deţine peste 100 de magazine în Arabia Saudită angajează deja femei ca vânzătoare în Dubai şi Emiratele Arabe Unite. Dar în Arabia Saudită conservatorii islamici au aplicat de decenii interdicţia faţă de interacţiunea bărbaţilor şi femeilor la locul de muncă.

Premierul Filat s-a întîlnit cu Igor Smirnov cu ocazia meciului de fotbal Sheriff - FC Basel

Premierul Vlad Filat a declarat că a discutat cu liderul transnistrean, Igor Smirnov pe stadionul Sheriff de la Tiraspol marţi seara despre fotbal şi despre măsurile de sporire a încrederii între cetăţenii de pe malurile Nistrului: „Pas cu pas, am demonstrat că, întru respectarea normelor constituţionale, dorim ca reintegrarea ţării să fie între oameni, ceea ce a adus la situaţia în care cel puţin să putem să dialogăm”.

De la preluarea mandatului de şef al guvernului toamna trecută, Filat s-a întâlnit pentru prima dată cu Smirnov la un meci de fotbal jucat de echipa elveţiană FC Basel şi cea tiraspoleană Sheriff. În decembrie trecut, premierul fusese împiedicat de autorităţile transnistrene să ajungă la Tiraspol la un meci jucat de Sheriff cu Steaua Bucureşti.

Guvernul Filat aprobă propunerea privind pedeapsa cu închisoare pentru persoanele vinovate de evaziune fiscală

Guvernul a aprobat o propunere de modificare a Codului Penal care prevede pedeapsa cu închisoarea pentru persoanele fizice vinovate de evaziune fiscală. Presa de la Chişinău speculează că această propunere legislativă făcută de Centrul anticorupţie ar fi îndreptată împotriva lui Oleg Voronin, fiul fostului preşedinte, care nu poate fi tras la răspundere pentru o presupusă ascundere a veniturilor.

Propunerea prevede până la doi ani de închisoare pentru cei care s-au eschivat de la plata impozitului pe venit sub 50 de mii de lei şi până la 5 ani de închisoare dacă impozitul neachitat atinge „proporţii deosebit de mari”.

Oleg Voronin este cercetat pentru cheltuirea a milioane de lei în străinătate, deşi declarase venituri mult mai mici.

Chișinău: IMAS publică noi date din barometrul socio-politic efectuat recent

Institutul de Marketing şi Sondaje a continuat astăzi publicarea datelor unui sondaj de opinie pe care refuzase să le anunţe luni, pe motiv că politicieni nenumiţi i-ar fi cerut să le modifice. Noile date difuzate de IMAS arată că premierul Vlad Filat ar fi politicianul cu cel mai mare impact asupra alegătorilor, 70 la sută dintre ei avînd o părere „pozitivă” sau „mai degrabă pozitivă” faţă de activitatea primului ministru. El este urmat la mică distanţă de liderul democrat Marian Lupu, apoi de primarul Chişinăului, liberalul Dorin Chirtoacă.

IMAS nu a publicat deocamdată date referitoare la activitatea opoziţiei şi nici opţiunile de vot ale cetăţenilor intervievaţi în sondaj în cazul alegerilor parlamentare sau prezidenţiale.

Fostul președinte american Jimmy Carter în misiune umanitară la Fenian

Fostul preşedinte american, Jimmy Carter a sosit astăzi la Fenian. Potrivit agenţiei oficiale de ştiri nord coreene, a fost întâmpinat la aeroport de emisarul principal al Corei de Nord pentru probleme nucleare, Kim Kye Gwan.

Oficiali americani au declarat că Jimmy Carter speră să obţină eliberarea americanului Aijalon Mahli Gomes aflat în detenţia regimului de la Fenian, dar Casa Albă, Departamentul de Stat și oficiul fostului preşedinte nu au confirmat că acesta ar fi scopul vizitei.

Gomes a fost condamnat în luna aprilie la opt ani de muncă forţată în Coreea de Nord pentru intrarea ilegală în ţară, venind din China. Luna trecută, presa oficială nord-coreeană a relatat că deţinutul ar fi încercat să se sinucidă.

Polițist stagiar afgan deschide focul asupra instructorilor săi spanioli - 3 morți

Guvernul spaniol a făcut cunoscut că un poliţist-stagiar din Afganistan a deschis focul asupra instructorilor săi azi dimineaţă, omorînd doi poliţişti spanioli şi un traducător. Stagiarul a fost ucis de militarii spanioli în timpul schimbului de focuri la o bază din provincia nord vestică Badghis.

La aflarea ştirii, sute de locuitori ai capitalei regionale Qalay-e Naw s-au adunat la baza spaniolă în semn de protest. Martorii oculari au declarat serviciului afgan al postului nostru de radio că unii protestatari au pătruns pe teritoriul bazei şi au incendiat cel puţin o clădire. Un martor spune că unii protestatari au fost răniţi când militarii spanioli au deschis focul.

Autoritățile croate îl extrădează în Serbia pe unul din asasinii premierului Zoran Djindjic

Croaţia l-a predat Serbiei pe Sretko Kalinic, bărbatul condamnat pentru implicare în asasinarea premierului sârb Zoran Djindjic. Transferul a avut loc azi dimineaţă în condiţii de securitate sporită.

În 2007, un tribunal de la Belgrad l-a condamnat în absenţă pe Sretko Kalinic la 30 de ani în închisoare pentru rolul jucat în asasinat, iar într-un proces paralel, Kalinic a primit încă 40 de ani de închisoare pentru că ar fi fost executorul unei puternice grupări criminale.

Kalinic s-a ascuns din 2003, când premierul sârb a fost asasinat de un lunetist în centrul Belgradului. Presupusul asasin, cu cetăţenie dublă serbă și croată, a fost arestat în Croaţia în luna iunie, iar extrădarea lui a fost posibilă după semnarea recentă a unui acord între Belgrad și Zagreb.

Forbes: primarul Moscovei este cel mai bogat demnitar rus

Ediţia rusească a revistei "Forbes" l-a plasat pe primarul Moscovei, Iuri Lujkov în fruntea clasamentului celor mai bogaţi demnitari ai Rusiei. Lujkov, în vârstă de 73 de ani, este primar de 18 ani iar mandatul său actual se încheie în 2011. Forbes a estimat averea familiei Lujkov la un miliard de dolari în 2009, soţia sa, Elena Baturina fiind desemnată drept cea mai bogată femeia a Rusiei cu o avere estimată în acel an la 680 de milioane de dolari.

În 2006, Baturina a câştigat un proces cu Forbes care a scris despre cum și-a făcut averea. Noul clasament al Forbes Rusia urmează a fi publicat în septembrie.

Descoperirea unei gropi comune cu 72 de cadavre în nord-estul Mexicului

Armata mexicană a descoperit un mormânt comun cu cel puţin 72 de cadavre la o fermă în nord-estul ţării. Descoperirea are loc după un schimb de focuri între militari şi traficanţi cu droguri în statul Tamaulipas, în care au murit un militar şi trei suspecţi.

Statul mexican Tamaulipas situat la graniţa cu Texasil este scena unor confruntări sângeroase între două carteluri de droguri care luptă pentru controlul asupra căilor de trafic către Statele Unite.

Autorităţile descoperă tot mai des mormintele comune în urma războiului drogurilor, în care au fost ucişi aproximativ 28 de mii de oameni din 2004.

Amînarea extrădării din Tailanda a traficantului rus de arme Viktor Bout

Premierul Tailandei Abhisit Vejjajiva a anunţat că extrădarea prezumtivului traficant de arme rus, Viktor Bout în Statele Unite a fost amânată. Primul ministru este citat spunînd că amânarea e datorează „procesului judiciar” care continuă.

Autorităţile tailandeze anunţaseră mai devreme că Bout, acuzat de trafic cu arme şi terorism în Statele Unite, urma să fie extrădat astăzi. Bout susţine că este nevinovat, iar guvernul rus a spus că se împotriveşte extrădării.

Premierul Filat acuză autorități locale de încălcarea legislației de organizare a referendumului de la 5 septembrie

„Este adevarat ca actiunea de boicotare se incadreaza in norma legala, dar unele autoritati locale recurg la actiuni de sabotaj, prin incalcarea flagranta a legislatiei”, a declarat astăzi Vlad Filat, citat de agenţia Moldpres.
Filat a făcută declaraţia în timpul unei şedinţe cu responsabili din toată ţara pentru organizarea referendumului. Reuniunea fusese convocată de premier.

Cu aceeaşi ocazie, Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Eugeniu Ştirbu, s-a arătat nemulţumit de calitatea listelor electorale întocmite în primăriile din ţară şi a cerut primarilor să fie mai responsabili.

Știre falsă despre înjunghierea unui funcționar al Ambasadei Moldovei de la Moscova

Ştirea că un cetăţean moldovean a fost înjunghiat de un funcționar al Ambasadei Moldovei la Moscova este un fals. Dezminţirea a fost făcută de şeful Serviciului de presă al Ministerului de Externe pentru StireaZilei.md.
Unele publicaţii ruse au scris în această dimineaţă că a fost reţinut consilierul consulului Republicii Moldova în Federaţia Rusă, fiind suspectat că ar fi înjungiat un cetăţean moldovean.

Tailanda a amînat extrădarea în Statele Unite a traficantului de arme rus Victor Bout

Premierul Tailandei, Abhisit Vejjajiava a anunţat astăzi că extrădarea cetăţeanului rus Viktor Bout, cel care a fost supranumit „Neguţătorul morţii”, a fost amânată. Premierul a declarat că încă nu au fost clarificate toate aspectele juridice legate de extrădarea lui Bout în Statele Unite.

Washingtonul, care l-a descris pe Viktor Bout drept unul dintre cei mai prolifici traficanţi de arme, a considerat extrădarea sa drept „o prioritate extremă”. Viktor Bout este acuzat de conspiraţie în vederea uciderii de cetăţeni americani şi de furnizare de resurse şi sprijin pentru o organizaţie teroristă. Dacă va fi găsit vinovat de justiţia americană va putea fi condamnat la închisoare pe viaţă. Moscova a caracterizat decizia de extrădare a cetăţeanului rus drept „extrem de dezamagitoare” şi motivată politic. Potrivit procuraturii americane, fostul pilot al URSS ar fi furnizat arme pentru mişcările radicale din Afganistan, Angola, Liberia, Ruanda, Sierra Leone, Sudan si Republica Populară Congo. Bout neagă acuzaţiile.

Un polițist-stagiar din Afganistan a ucis doi ofițeri din trupele spaniole

Guvernul spaniol anunţă că un poliţist-stagiar din Afganistan a deschis focul asupra instructorilor, omorând doi poliţişti spanioli şi un traducător. Tânărul a fost ucis de ofițerii spanioli în timpul incidentui petrecut în apropierea bazei militare spaniole din Badgis, provincie în vestul Afganistanului.

După ce decesul tânărului a fost făcut public, sute de afgani s-au adunat în jurul bazei militare protestând şi aruncând cu pietre. Martorii incidentului au declarat serviciului afgan al Europei Libere că unii demonstranţi au intrat pe teritoriul bazei şi au dat foc cel puţin unei clădiri. Se presupune că în timpul asaltului câţiva dintre atacatori au fost răniţi de militarii spanioli.

Adjunctul guvernatorului din regiunea Badgis a declarat că militari şi poliţişti afgani au fost trimişi şi la sediul autorităţilor regionale, pentru că demonstranţii s-au adunat şi acolo şi au spart ferestre.

Oficialitatea afgană a declarat Europei Libere că are suspiciuni că insurgenţi talibani s-ar fi infiltrat în rândul poliţiştilor şi ar fi provocat altercaţia iniţială, care a provocat protestele.

Cinci militanți rebeli uciși de poliția rusă în regiunea Daghestan

În Rusia, poliţia din regiunea Daghestan anunţă că cinci rebeli au fost ucişi într-un schimb de focuri cu serviciile de securitate ruse. Incidentul a avut loc la un punct de control. În Daghestan violenţele sunt la ordinea zilei, din cauza grupărilor criminale şi a insurgenţilor, care, se pare, sunt inspiraţi de separatiştii din republica vecină, Cecenia.

Val de atacuri sinucigașe în Irak

Cel puţin 40 de persoane au fost ucise şi alte zeci au fost rănite într-un şir de atacuri astăzi, în Irak. Oficialițățile irakiene anunţă că incidentul cel mai grav a avut loc într-o regiune la nord de Bagdad, unde un terorist sinucigaş a omorât cel puţin 15 oameni, nouă dintre ei civili. Alţi peste 50 de oameni au fost răniţi. La sud de Bagdad, în oraşul Kut, cel puţin 15 persoane au fost ucise, în majoritate ofiţeri e poliţie, după ce o maşină a fost detonată în apropierea unui birou de paşapoarte.

Moscova limitează la 36 numărul companiilor cu moldovenești cu drept de export de legume și fructe

Din cele 177 de companii moldoveneşti care exportau legume şi frunte în Federaţia Rusă, numai 36 o mai pot face. Premierul Republicii Moldova, Vlad Filat a confirmat ieri aceasta situaţie. Potrivit site-ului de ştiri Jurnal.MD, lista companiilor moldoveneşti care vor continua exporturile in Federaţia Rusă a fost întocmită de Moscova, care susţine că legumele şi fructele moldoveneşti ar depăşi normele admise în ceea ce priveşte cantitatea de pesticide şi nitraţi.

Președintele Ghimpu cere transferul la Arhivele Statului a dosarelor referitoare la persoanele persecutate politic în perioada comunistă

Preşedintele interimar Mihai Ghimpu a cerut ieri, la solicitarea Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, ca toti deținătorii de arhive din perioada comunista să le transfere către Arhiva de Stat, pentru a putea fi deschise publicului şi cercetării. Potrivit site-ului unimedia.md, în arhivele Serviciului de Informaţii şi Securitate ar exista peste 20 de mii de dosare referitoare la persoanele supuse represiunii politice, iar in arhiva Ministerului de Interne, alte peste 30 de mii. In anii 90, mai scrie sursa citată, ar fi fost distruse peste 200 de mii de dosare din arhiva Partidului Comunist şi a KGB-ului din Moldova.

Peste 5000 de locuri de muncă disponibile în majoritate la Chișinău

Agenţia Naţională pentru ocuparea forţei de muncă a anunţat că în evidenţele sale sunt peste 5000 de locuri de muncă neocupate, majoritatea dintre ele în capitala Chişinău. Peste 1500 de locuri de munca sunt disponibile pentru persoanele cu studii superioare si aproape 3 500 pentru cei care au studii medii generale şi profesionale.

Trei persoane arestate la Chișinău într-o anchetă asupra tentativei de vînzare a 1,8 kg de uraniu

Ministerul de interne de la Chişinău a anunţat că a arestat trei persoane bănuite că ar fi încerca să vândă 1,8 kilograme de uraniu 238 unor ţări „cu risc sporit” contra sumei de 9 milioane de euro. Potrivit Moldpres, poliţia a anunţat că uraniul a fost descoperit pe 20 august într-un garaj din Chişinău şi că emitea pe o rază de un metru radiaţia de 60 de ori peste limita admisibilă. În total sunt bănuite şapte persoane, între care doi foşti ofiţeri de poliţie şi un locuitor al regiunii transnistrene, intraţi în vizorul autorităţilor în luna iunie.
Ministerul de interne a mai spus că a colaborat la investigaţie cu specialişti din Statele Unite. Peste scurt timp încărcătura urmează a fi trimisă în Germania, unde se va stabili ţara de provenienţă a uraniului, care ar fi fost adus în Moldova prin contrabandă.

Premierul Filat a asistat la Tiraspol la meciul Sheriff-FC Basel (0-3)

Aseara, premierul Republicii Moldova a asistat, la Tiraspol, la meciul de fotbal dintre echipele Sheriff Tiraspol si FC Basel. Meciul a fost cîştigat de echipa elveţiană cu 3 la 0. Premierul de la Chişinău nu a fost oprit la punctul de control dintre Moldova si autoproclamata republica nistreană.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG