Linkuri accesibilitate

Ştiri

Ministrul de externe român Baconschi: Moldovenii vor alege în noiembrie între perspectiva unei veritabile democrații și stagnarea într-un model depășit

Ministrul de externe al României Teodor Baconschi a declarat că în noiembrie, moldovenii nu au de ales între România şi Rusia ci între trecut şi viitor. Teodor Baconschi: “Între un stil de viaţă şi altul, între un regim politic şi altul, între o perspectivă spre prosperitate şi veritabilă democraţie sau stagnarea într-un model care este fără îndoială depăşit în întreaga noastră regiune”.

O nouă rundă de negocieri privind liberalizarea regimului de vize cu UE în octombrie

O nouă rundă de negocieri privind liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană va începe în octombrie. Anunţul a fost făcut de Comisarul European pentru extindere şi politică de vecinătate, Ştefan Fule. La rîndul său, ministrul de externe italian Franco Frattini a lăsat de înţeles că liberaliazarea regimului de vize ar putea dura puţin peste un an : “După ce s-a decis ca în luna octombrie să fie adoptate un calendar şi un plan de actiune, este pentru mine fezabil ca o decizie să fie luată la consiliile dela Bruxelles sau Luxemburg, daca desigur Moldova îndeplinște toate cerințele preliminare”.

Victor Osipov optimist în legătură cu relansarea oficială a negocierilor „5+2”

Vicepremierul moldovean pentru Reintegrare Victor Osipov s-a arătat optimist în legătură cu relansarea oficială a negocierilor privind soluţionarea conflictului transnistrean, întrerupte în 2006. La începutul acestei săptămâni, vicepremierul Osipov a participat la a patra rundă de convorbiri neoficiale în format „5+2” la Viena. La negocieri au fost prezenţi reprezentanţii Chişinăului şi Tiraspolului, mediatorii şi observatorii la negocieri, adică OSCE, Rusia şi Ucraina, plus Uniunea Europeană şi Statele Unite.

Osipov a anunţat că în această seară îl va însoţi pe premierul Vlad Filat la meciul de fotbal Sherrif – Dinamo Kiev, care se va juca la Tiraspol. Invitaţia a fost făcută de ambasadorul Ucrainei la Chişinău.

Victor Osipov: „Aceste întâlniri sunt extraordinar de importante. Ele oferă posibilitatea de a contacta fără a te obliga la discuţii, negocieri. Nu este exclus şi este chiar foarte posibil să fie şi reprezentanţi ai administraţiei de la Tiraspol”.

Vineri se reia, după o pauză de 4 ani, circulația trenului de pasageri Chișinău - Odesa

De mîine va fi reluată, după o pauză de patru ani, circulaţia trenului de pasageri Chişinău-Odesa-Chişinău, prin regiunea transnistreană. Vicepremierul moldovean pentru Reintegrare, Victor Osipov a precizat că decizia a fost luată la solicitarea autorităţilor de la Tiraspol, dar şi a pasagerilor care utilizează acest traseu.

Durata călătoriei într-o direcţie va fi de 5 ore, iar biletul va costa aproape o sută de lei.

Bruxelles: reuniune a miniștrilor de finanțe din țările UE

La Bruxelles a început o reuniune informală de două zile a miniştrilor de finanţe din ţările membre UE pentru a discuta despre creşterea deficitelor bugetare în mai multe ţări membre.

Miercuri, Comisia Europeană a propus ca ţările din zona euro să fie sancţionate automat dacă deficitul bugetar este peste limitele stabilite în Uniunea Europeană. Astfel, executivul european speră să reducă riscul repetării unor crize financiare grave precum cea din Grecia, care a pus în pericol stabilitatea monedei euro.

Propunerile Comisiei Europene vor trebui aprobate de guvernele statelor UE şi Parlamentul European.

Moscova critică guvernul de la Tokyo care a avertizat că o vizită a președintelui Medvedev în Insulele Kurile va afecta ralațiile ruso-japonenze

Ministerul rus de externe a criticat Japonia pentru că a cerut preşedintelui Medvedev să-şi anuleze vizita în insulele Kurile. Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Andrei Nesterenko a spus că remarcile oficialilor japonezi sunt „inacceptabile”.

Ieri, preşedintele Dmitri Medvedev a declarat că insulele Kurile din Pacific reprezintă o parte „foarte importantă” din Rusia şi că are planificată o vizită în viitorul apropiat.

În replică, Ministrul japonez de externe a declarat că vizita preşedintelui rus poate afecta în mod semnificativ relaţiile dintre Rusia şi Japonia.

Arhipelagul insulelor Kurile este situat la nord de insula japoneză Hokkaido şi este controlat de Moscova din 1945, odată cu invazia trupelor sovietice. Japonia, în repetate rânduri, a cerut retrocedarea celor patru insule pe care le consideră drept parte din teritoriul său. Disputa asupra insulelor a împiedicat Rusia şi Japonia să încheie un tratat de pace după războiul II mondial.

FMI: economia Moldovei înregistrează o ieșire treptată din recesiune

Economia Moldovei se restabileste treptat dupa recesiune, se arata intr-un comunicat de presa al reprezentantului Fondului Monetar International in Moldova, Tokhir Mirzoev. Potrivit declaratiei, in prima jumtatate a acestui an economia moldoveaneasca indica „o crestere sanatoasa, executarea bugetului se realizeaza cu succes, iar politicile promovate de Banca Nationala a Moldovei au tinut in friu presiunile inflantioniste”. In comunicat se mai arata ca guvernul de la Chisinau continua programul agreat cu FMI si ca acordarea de ajutoare si compensatii sociale pentru categoriile cele mai sarace ale populatiei de catre guvern vor putea fi acordare din economiile suplimentare realizate care vor permite respectarea tuturor indicatorilor bugetari din cadrul programului cu FMI.

Procuratura rusă redeschide 5 dosare de asasinare a unor jurnaliști

Rusia a redeschis investigatiile in legatuta cu moartea unui numar de 5 jurnalisti. Ei au murit intre 2001 si 2005. Procuratura Generala a Rusiei a anuntat redeschiderea cazurilor dupa ce a primit o cerere in acest sens de la Comitetul pentru Protectia Jurnalistilor, organizatia internationala cu sediul la New York. Este vorba de investigatiile in cazul jurnalistilor Valeri Ivanov si Aleksei Sidorov din localitatea Togliatti, al lui Eduard Merkevici, impuscat in 2001 in apropiere de localitatea Asbest, Natlia Skryl moarta in 2002 in Taganrog si Vagif Kocetkov, mort la Tula in 2005.

In Rusia in ultimii 10 ani au fost omoriti 19 jurnalisti, ceea ce plaseaza aceasta tara pe pozitia a 8-a intr-un clasament al organizatiei CPJ despre tarile in care este periculos sa exerciti meseria de jurnalist.

Tony Curtis moare la 85 de ani

Actorul american Tony Curtis a murit, a anuntat familia acestuia. In virsta de 85 de ani, Tony Curtis a avut o cariera de aproape jumatate de secol la Hollywood si in Marea Britanie. Printre rolurile sale cele mai cunoscute este cel din " Unora le place jazzul" de Billy Wilder din 1959, film in care joaca si in travesti alaturi de Marilyn Monroe.

Chișinău: reuniunea informală a prietenilor Moldovei din Uniunea Europeană

La Chişinău are loc astăzi reuniunea informală a „prietenilor Moldovei“, grup de ţări din Uniunea Europeană care susţin apropierea Republicii Moldova de Uniune. Între alții, va fi prezent şi Comisarul european pentru integrare Stefan Fule.

La Chişinău se află deja miniştrii de externe ai României, Cehiei si Lituaniei, Teodor Baconschi, Karel Schwarzenberg şi Audronius Ažubalis.

Ieri, Baconschi s-a întâlnit cu premierul Vlad Filat şi preşedintele interimar Mihai Ghipu, ocazie cu care a declarat „Lucram pentru ca Republica Moldova sa se apropie de Uniunea Europeana".

Prima reuniunea informala a Grupului pentru Actiunea Europeana a Republicii Moldova a avut loc la Bruxelles, iar a doua a fost organizata la Luxemburg.

Pe 4 octombrie începe înscrierea candidaţilor pentru alegerile generale

Comisia electorală centrală a anunţat că pe 4 octombrie începe înscrierea candidaţilor pentru alegerile generale anticipate din 28 noiembrie. Secretarul Comisiei electorale, Iurie Ciocan a declarat că ministrii, viceministrii, primarii, viceprimarii, pretorii si vicepretorii care vor să participe în alegeri trebuie, pe durata campaniei electorale, sa-si suspende activitatea în functiile ocupate. Excepţie fac premierul şi preşedintele ţării.

Comisia Electorala Centrala a aprobat un buget mai mare pentru alegeri decât cel prevăzut de guvern, si anume 42 de milioane de lei, faţă de 35 de milioane. Presedintele CEC, Eugeniu Ştirbu a precizat ca în buget au fost incluse si cheltuielile pentru campania din regiunea transnistreana si în afara tarii.

Moldovenii reținuți de autoritățile egiptene cer guvernului de la Chișinău să le acorde asistență juridică

Starea sănătăţii celor 11 moldoveni reţinuţi de autorităţile egiptene acum două săptămâni este bună. Oamenii cer autorităţilor de la Chişinău să fie asistaţi juridic. Anunţul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe la Chişinău care a trimis un reprezentant la Cairo pentru a negocia situaţia moldovenilor.

16 imigranţi, între care 11 moldoveni, au fost reţinuţi la 12 septembrie, fiind acuzaţi că au încercat să traverseze ilegal graniţa.

Asistentul adjunct al Secretarului de stat american, Daniel Russell conferă la Chișinău cu premierul Vlad Filat

Statele Unite sprijină aspiraţiile europene ale Republicii Moldova şi îndeamnă guvernul de la Chişinău să continue procesul de integrare europeană.
Declaraţia îi aparţine asistentului adjunct al Secretarului de stat american, Daniel Russell care a avut o întâlnire cu premierul Vlad Filat.
La întâlnire a participat şi ambasadorul SUA în Republica Moldova, Asif J. Chaudhry.

Rusia cere regimului de la Teheran să coopereze cu AIEA

Rusia a cerut Iranului să coopereze cu agenţia ONU pentru energie atomică, singura modalitatea de a rezolva problemele create de programul nuclear al Teheranului. Se bănuieşte că acest program ar avea şi o componentă militară pe lângă cea civilă.

Sancţiunile impuse de Naţiunile Unite, a precizat ambasadorul rus la ONU, nu sunt decât un semnal, menit să arate Teheranului că problema este luată în serios de comunitatea internaţională.

Emisarul american George Mitchell la Ramallah după o vizită la Ierusalim

Statele Unite îşi continuă eforturile de a salva negocierile directe de pace israelo-palestiniene. Partea palestiniană a avertizat că va părăsi tratativele după ce Israelul a refuzat să prelungească moratoriul asupra construcţiilor de case în teritoriile palestiniene. Emisarul american George Mitchell s-a aflat ieri la Ierusalim iar astăzi este aşteptat la Ramalah, pentru discuţii cu preşedintele administraţiei palestiniene Mahmud Abbas.

Talibanii resping declarație generalului american Petraeus că ar fi dispuși să poarte negocieri cu guvernul de la Kabul

Miliţiile Taliban au respins informaţiile că ar fi pe punctul de a începe negocieri cu guvernul Karzai pentru a pune capăt războiului civil din Afganistan. O declaraţie în acest sens a comandantului forţelor NATO in Afganistan a fost calificată drept „lipsită de orice legătură cu realitatea”. Generalul Petraeus afirmase că unii lideri Talibani sunt obosiţi de conflict şi caută o soluţie negociată.

Președintele rus Medvedev acuzat de fostul primar al Moscovei Lujkov de practici staliniste

Ziarul „The New Times” de la Moscova a publicat o scrisoare a fostului primar al capitalei, Iurii Lujkov, adresată preşedintelui Dmitrii Medvedev. În scrisoare, Lujkov compară metodele preşedintelui Medvedev cu practicile staliniste şi acuză că în Rusia nu există democraţie. Fostul primar al Moscovei condamnă şi atacurile din presă împotriva sa.

Purtătoarea de cuvânt al preşedintelui Medvedev a anunţat că liderul rus a citit scrisoare fostului primar al capitalei, însă că rămâne neclintit în decizia luată.
Într-un interviu pentru „The New Times”, Iurie Lujkov a declarat că nu va ataca în instanţa de judecată decizia preşedintelui de a-l demite.

Raiduri ale poliției ruse se soldează cu moartea a 15 insurgenți din Daghestan

Poliţia rusă informează că a ucis 15 separatişti în Daghestan. Într-un comunicat de presă se precizează că forțele de ordine au surprins separatiștii în două raiduri coordonate.

Criza demografică face necesară o liberalizare a imigrației în Rusia

Rusia are nevoie de imigranţi ca de aer, pe măsură ce pierde forţă de muncă, urmare a unei acute crize demografice. Şeful seriviciului rus de migraţiune susţine că anual Rusia pierde un milion de oameni capabili de muncă. De aceea a cerut şi liberalizarea legislaţie, pentru a face mai uşoară obţinerea dreptului de şedere şi muncă.

Populaţia Rusiei a scăzut de la 148 de milioane în 1991 la 142 de milioane.

Proteste sindicale împotriva măsurilor de austeritate în multe capitale europene

Zeci de mii de oameni au protestat la Bruxelles şi în alte capitale europene împotriva măsurilor de austeritate impuse de guvernele ţărilor lor. În Spania a avut loc prima grevă generală din ultimii opt ani şi potrivit sindicatelor 10 milioane de angajaţi publici din această ţară au fost în grevă. A fost perturbat traficul aviatic şi feroviar.

Proteste şi greve au avut loc astăzi şi în Slovenia, Irlanda, Polonia, Grecia şi Letonia.

Kamîcul Kirstan Iliumjonov rămîne în fruntea Federației Internaționale de Șah

Kirstan Iliumjonov, controversatul preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Șah, a fost ales pentru un nou mandat în fruntea acestei federaţii. Contracandidatul său a fost marele maestru Anatolii Karpov.

Iliumjinov a demisionat luna aceasta din postul de preşedinte al regiunii Kalmîkia, post pe care l-a deţinut 17 ani.

Cei 11 moldoveni reținuți în Egipt cer Chișinăului să fie asistați juridic

Starea sănătăţii celor 11 moldoveni reţinuţi de autorităţile egiptene acum două săptămâni este bună. Oamenii cer autorităţilor de la Chişinău să fie asistaţi juridic. Anunţul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe la Chişinău care a trimis un reprezentant la Cairo pentru a negocia situaţia moldovenilor.

16 imigranţi, între care 11 moldoveni au fost reţinuţi la 12 septembrie, fiind acuzaţi că au încercat să traverseze ilegal graniţa.

Fostul primat al Moscovei îl acuză pe președintele Medvedev de a fi recurs la practici staliniste

Ziarul „The New Times” de la Moscova a publicat o scrisoare a fostului primar al capitalei Iurii Lujkov adresată preşedintelui Dmitrii Medvedev. În scrisoare, Lujkov compară metodele preşedintelui Medvedev cu practicile staliniste şi acuză că în Rusia nu există democraţie. Fostul primar al Moscovei condamnă şi atacurile din presă împotriva sa.

Purtătoarea de cuvânt al preşedintelui Medvedev, Natalia Timakova a anunţat că liderul rus a citit scrisoare fostului primar al capitalei, însă că rămâne neclintit în decizia luată.

Într-un interviu pentru „The New Times”, Iurie Lujkov a declarat că nu va ataca în instanţa de judecată decizia preşedintelui de a-l demite din funcţia de primar.

Acțiuni de protest sindicale în Belgia, Spania, Slovenia, Irlanda, Polonia, Grecia şi Letonia

Zeci de mii de oameni au protestat astăzi la Bruxelles şi în alte capitale europene împotriva măsurilor de austeritate impuse de guvernele ţărilor lor. În Spania a avut loc prima grevă generală din ultimii opt ani şi potrivit sindicatelor, 10 milioane de angajaţi publici din această ţară au fost în grevă. A fost perturbat traficul aviatic şi feroviar. Proteste şi greve au avut loc astăzi şi în Slovenia, Irlanda, Polonia, Grecia şi Letonia.

Președintele Federației Internaționale de Șah rămîne Kirstan Iliumjonov

Kirstan Iliumjonov, controversatul preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Șah, a fost ales pentru un nou mandat în fruntea acestei federaţii. Contracandidatul său a fost marele maestru Anatolii Karpov. Iliumjinov a demisionat luna aceasta din postul de preşedinte al regiunii Kalmîkia, post pe care l-a deţinut 17 ani.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG