Linkuri accesibilitate

Ştiri

Intoleranţa religioasă a rămas o problema gravă şi în 2011 în toată lumea

Intoleranţa religioasă a rămas o problema gravă şi în 2011 în toată lumea se arată în ultimul raport al Departamentului de stat american. Multe guverne în lume, cum ar fi în Irak sau Rusia, au reacţionat brutal sau cu legi care au limitat libertatea de exprimare. De asemenea, multe guverne continuă să folosească legislaţiile privind blasfemia sau defăimarea, limitând astfel libertatea religioasă. Se remarcă în raport şi o adâncire a antisemitismului şi xenofobiei.

Se încheie admiterea la universităţile din R.Moldova: 16 mii de cereri pentru 6.700 de burse de la stat

Mâine, 31 iulie, se încheie înscrierea pentru admiterea la facultăţi. S-au înregistrat 16 mii de cereri pentru puţin peste 6.700 de locuri cu finanţare de la stat. Cea mai mare cerere este la drept, unde sunt 25 de candidaţi pe un loc.

Ministerul Educaţiei a precizat că foarte solicitate sunt şi studiile cu profilul turism, economie, arhitectură, design interior, medicină, tehnologii informaţionale şi tehnologia produselor alimentare.

Fermierii moldoveni vor protesta mâine împotriva majorării impozitelor în agricultură

Mii de agricultori vor protesta, mâine, în toată ţara, cu tractoare şi pancarte, împotriva introducerii de anul viitor a cotei TVA unică de 20 la sută. Fermierii susţină că acest nou TVA ar putea determina scumpirea cu aproape 30 la sută a produselor agricole, ceea ce i-ar putea duce în faliment. Noua strategie bugetar financiară a guvernului a fost deja aprobată de parlament.

Potrivit preşedintelui Federaţiei Naţionale a Fermierilor, protestele vor fi paşnice şi şoselele nu vot fi blocate. S-a cerut însă partidelor politice să nu se amestece.

Şase asociaţii de fermieri vor organiza protestele în 33 de centre raionale şi pe drumurile naţionale. Agricultorii ameninţă cu un miting de amploare în toamnă, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, dacă autorităţile nu le vor respecta doleanţele.

Doar 2% din localităţile R.Moldova au un Plan Urbanistic General

Doar două la sută din localităţile din Moldova au un Plan Urbanistic General, a informat ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor. Aşa numitul PUG stabileşte zonele primejdioase pentru construcţii, dar şi cele care trebuie protejate pentru valoarea lor istorică. Totodată, conform analizei prezentate de către Uniunea Asigurătorilor din Moldova, în anul trecut, doar 1 la sută din locuinţe şi doar 3 la sută din terenurile agricole au fost asigurate contra calamităţilor naturale.

România: rezultatele parţiale ale referendumului confirmă că Traian Băsescu îşi va relua funcţia de preşedinte

Ultimele date parţiale de la referendumul din România confirmă faptul că preşedintele Traian Băsescu îşi va relua funcţia. Participarea la vot a fost de 46, 23 la sută sub pragul de 50 minim de 50 la sută plus unul, necesar pentru validarea referendumului. Votul de duminică trebuie validat acum de Curtea Constituţională iar premierul social democrat Victor Ponta a promis că decizia Curţii va fi respectată.

În primul discurs oficial ţinut de preşedintele suspendat al României, Traian Băsescu a declarat că restul mandatului şi-l va dedica reducerii „sau chiar eliminării” faliei care a apărut în societate. Totodată el a cerut tragerea la răspundere a celor care au organizat aşa-numita „lovitură de stat” încheiată în opinia sa cu referendumul de duminică.

Pe de altă parte, liderii Uniunii social-liberale află la putere, au cerut demisia de onoare a preşedintelui ţării, argumentând că acesta şi-a pierdut legitimitatea.

În Siria continuă luptele pentru controlul asupra oraşului Alep

În Siria, la Alep, continuă luptele dintre trupele guvernamentale – susţinute de tancuri si elicoptere de luptă – şi forţele de opoziţie. Ambele susţin că ar controla acum oraşul, al doilea ca mărime din ţară.

La Moscova a început procesul împotriva membrelor grupului punk Pussy Riot

La Moscova, membrele grupului punk Pussy Riot s-au declarat nevinovate, în procesul care a început astăzi. Din februarie, cele trei se află în arest preventiv, fiind acuzate de huliganism pentru că au perturbat o slujbă în Catedrala Christos Mântuitorul, cu un cântec împotriva preşedintelui Vladimir Putin. Dacă sunt găsite vinovate, riscă până la şapte ani închisoare.

Forţele NATO din Afganistan resping acuzaţiile Pakistanului că nu ar face suficient pentru a împiedica activitatea militanţilor islamici

Forţele NATO din Afganistan au respins acuzaţiile autorităţilor pakistaneze că nu ar face suficient pentru a împiedica activitatea militanţilor islamici în zona de graniţa afgano-pakistaneză. La Islamabad se afirmă încă că armata pakistaneză ar fi semnalat peste 50 de cazuri de infiltrări din Pakistan, în Afganistan. Toate ignorate de forţele internaţionale.

Opoziţia Unită din Ucraina a inclus-o pe Iulia Timoşenko pe lista sa de candidaţi pentru alegerile din toamnă

Opoziţia Unită din Ucraina a inclus-o pe Iulia Timoşenko pe lista sa de candidaţi pentru alegerile generale din octombrie. Fostul premier ispăşeşte deja o pedeapsă de şapte ani închisoare pentru abuz de putere. Între timp i s-a mai deschis un dosar penal pentru evaziune fiscală, la începutul anilor 90. Acest proces urma să fie reluat marţi, iar Iulia Timoşenko a cerut voie să nu se prezinte din motive de sănătate. Timoşenko şi suporterii ei vorbesc de dosare motivate politic.

Sportivi americani cer schimbarea regulamentului ce le interzice să facă reclamă decât pentru sponsorii oficiali ai Olimpiadei

Un grup de atleţi americani a lansat un protest pe Twitter, cerând schimbarea unui regulament care nu le permite să facă reclamă, pe parcursul Jocurilor Olimpice, decât pentru sponsorii oficiali ai Olimpiadei. Şi astfel riscă să-şi piardă proprii sponsori. Pentru moment, orice atlet care încalcă regula, riscă să fie descalificat.

Cei 11 sponsori oficiali ai Jocurilor Olimpice, între care McDonalds şi Coca-Cola au plătit fiecare în jur de 100 de milioane de dolari pentru dreptul de a face, timp de patru ani, campanii publicitare legate de Jocuri.

BEC București: la referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu au participat 46,13% din alegători, procent sub pragul de validare

Biroul Electoral Central din România a anunțat azi dimineață, după centralizarea datelor din aproape 98% din secțiile de vot, că la referendumul de duminică pentru demiterea președintelui Traian Băsescu au participat 46,13 la sută din alegători, sub pragul de validare.
Dintre cei care au votat, aproape 88 la sută s-au pronunțat pentru demiterea președintelui, iar peste 11 la sută - împotrivă. Legea prevede că referendumul nu poate fi validat dacă nu participă la vot mai mult de jumătate din electorat. Rezultatele finale așteptate în cursul zilei urmează a fi prezentate ulterior Curții Constituționale care va decide asupra valabilității referendumului.
Traian Băsescu a declarat că, prin neprezentare, alegătorii au spus „nu” Uniunii Social Liberale care a vrut să-l demită prin „lovitură de stat”. Dar premierul Victor Ponta a spus că votul a milioane de alegători contra lui Băsescu arată că guvernul său care a preluat puterea în mai se bucură de sprijin popular.

Dorin Chirtoacă i-a transmis felicitări președintelui suspendat al României, Traian Băsescu, în urma referendumului de duminică

Primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă i-a transmis felicitări astăzi președintelui suspendat al României, Traian Băsescu pentru supraviețuirea politică în urma referendumului de duminică.
Înainte de referendum, liberalul Chirtoacă a fost singurul politician de la Chișinău care s-a pronunțat tranșant în sprijinul președintelui român și a îndemnat moldovenii cu cetățenie română să nu participe la vot.
Chirtoacă a spus că se alătură în felul acesta criticilor europene și americane la adresa guvernului Uniunii Social Liberale din România, criticată pentru încălcarea statului de drept la suspendarea președintelui Băsescu.

La un tribunal din Moscova au început audierile în procesul intentat membrelor gurpului „Pussy Riot”

La un tribunal de la Moscova au început astăzi audierile în procesul cântărețelor Pussy Riot care au interpretat un cântec împotriva lui Vladimir Putin pe 21 februarie în catedrala Christos Mântuitorul din capitala rusă.
Nadejda Tolokonnikova de 22 de ani, Maria Aliohina de 24 și Ekaterina Samuțevici, în vîrstă de 29 de ani, sunt acuzate de huliganism și ofensarea bisericii. Ele au fost arestate în luna martie și au petrecut deja în detenție aproape jumătate de an.
Dacă sunt condamnate în procesul controversat cele trei activiste riscă până la șapte ani de închisoare. Organizația pentru drepturile omului, Amnesty International le-a declarat deja „prizoniere politice”.

ONU estimează că în jur de 200 de mii de civili sirieni s-au refugiat din Alep din cauza ofensivei forțelor guvernamentale

Națiunile Unite estimează că în jur de 200 de mii de civili sirieni s-au refugiat din Alep, al doilea oraș ca mărime din Siria, unde forțele guvernamentale continuă astăzi luptele contra rebelilor.
Forțele guvernamentale sprijinite de helicoptere și avioane spun că au recapturat raionul Salahhedine din sud-vestul orașului, dar rebelii contestă afirmația spunând că raionul rămâne sub controlul lor.
Luptele s-au intensificat în ultimele două săptămâni, când rebelii au avansat la Damasc și Alep, iar patru înalți demnitari de securitate au fost uciși de o explozie la 18 iulie.

O majoritate a Parlamentului Ucrainei a votat în favoarea anulării legii referitoare la statutul de limbă oficială a limbii ruse

Parlamentul ucrainean a anulat astăzi legea lingvistică votată la începutul lunii, care oferea limbii ruse statut de limbă oficială în raioanele populate preponderent de vorbitori de rusă. 257 de parlamentari, din cei 450 ai Radei Supreme, au votat astăzi să anuleze legea care nu fusese promulgată și pe care doresc să o modifice înainte de a o examina din nou.
De asemenea, deputații au refuzat să aprobe cererea de demisie a speakerului Volodymyr Lytvyn. Lytvyn și-a dat demisia la aprobarea legii care provocase o bătaie în Parlament și proteste stradale.

Accident grav în Polonia soldat cu opt victime

Din Polonia se relatează că opt oameni, majoritatea presupuși muncitori ucraineni și-au pierdut viața când minibusul lor a fost lovit de un tren.
Accidentul a avut loc astăzi în apropierea orașului Lodz din centrul Poloniei. Doi dintre pasagerii minibusului au supraviețuit cu răni grave. Majoritatea pasagerilor ar fi fost femei și copii. Minibusul a fost lovit de un tren la o trecere la nivel cu calea ferată.

Ultimul comunicat BEC relevă că la referendumul de duminică din România au participat doar 46,13% din alegători

Prezența la vot în cadrul referendumului organizat pentru demiterea președintelui suspendat al României s-a ridicat, potrivit ultimului comunicat al Biroului Central Electoral, la 46,13% din cei înscriși pe listele electorale. 87,55% din cei care au votat s-au pronunțat în favoarea demiterii lui Traian Băsescu. Comunicatul precizează că au fost centralizate rezultatele a 97,52 din secțiile de votare.
Intr-o declarație de presă, citată de hotnews.ro, premierul Victor Ponta a afirmat la orele dimineții: „Practic, referendumul a fost cîștigat... singura relație ci Băsescu e să-i cerem să demisioneze”.
Pentru a fi validat însă, referendumul trebuie să îndeplinească o condiție fundamentală, prezența la vot a peste 50% din alegătorii înscriși pe listele electorale, condiție neîntrunită pînă acum.

Participarea insuficientă la referendumul din România face foarte probabilă revenirea președintelui Băsescu la Cotroceni

Președintele suspendat al României, Traian Băsescu a declarat în cursul nopții trecute că își va relua de astăzi activitatea ca șef al statului pentru a reconcilia societatea divizată de referendumul pentru demiterea sa, care ar fi eșuat duminică.
Autoritățile electorale estimează că la urne s-au prezentat doar 45,92 la sută din alegători, adică mai puțini decât era necesar pentru validarea referendumului. Vorbind la închiderea secțiilor de vot, Traian Băsescu a mai spus că românii au boicotat „lovitura de stat” a majorității parlamentare care a vrut demiterea sa.
„Fractura din societate trebuie stopată, trebuie anihilată pentru că România are nevoie de toată forța poporului ei pentru a trece mai departe prin perioada dificilă și, în același timp, are nevoie de forța întregului ei popor pentru a reuși în procesul de integrare în lumea civilizată”.
Rivalul lui Băsescu, premierul Victor Ponta a declarat pe de altă parte că Guvernul va respecta legile și deciziile Curții Constituționale și va acționa ca un factor de stabilitate și de progres, indiferent de validarea sau invalidarea referendumului.

Halterofila Cristina Iovu a adus prima medalie olimpică R. Moldova

La Jocurile Olimpice de la Londra, halterofila Cristina Iovu a câștigat, duminică, prima medalie pentru Republica Moldova, anume medalia de bronz în categoria de 53 de kilograme.
Tot ieri a câștigat prima medalie pentru țara gazdă ciclista britanică Lizzie Armistead care a obținut argintul la cursa de 140 de kilometri.
După două zile de competiții, China se află pe primul loc după numărul de medalii având în total 12, inclusiv 6 de aur. Pe localul doi cu 11 medalii se află Statele Unite, urmate de Italia cu 7 medalii.
Republica Moldova se află pe locul 22, iar România pe locul 17 cu o medalie de argint la judo. De asemenea, echipa feminină de gimnastică a României s-a calificat aseară în finala care are loc marți seara.

Intrevedere la Teheran între ministrul de externe sirian și omologul său iranian pe tema susținerii președintelui al-Assad

Tiruri de artilerie și focuri de armă au continuat duminică la Alep, unde forțele guvernamentale siriene luptă cu rebelii pentru controlul în cel de-al doilea oraș ca mărime al Siriei. ONU estimează că 200 de mii de oameni s-au refugiat din oraș în doar două zile.
Ministerul sirian de externe, Walid al-Muallem a spus, duminică, în timpul unei vizite surpriză în Iran, că guvernul său îi va înfrânge pe rebeli „cu siguranță”. La o conferință de presă comună, ministrul de externe iranian, Ali Akbar Salehi a spus că înrăutățirea conflictului și colapsul președintelui Bashar al-Assad va avea consecințe în toată regiunea și chiar în toată lumea.
Abdulbaset Sayda, liderul Consiliului Național Sirian, formațiunea opoziției siriene, a cerut pe de altă parte țărilor străine să-i înarmeze pe rebeli.

Germania și Italia se angajează să susțină zona euro în condițiile crizei financiare

Guvernul de la Berlin a anunțat într-o declarație duminică, după o discuție telefonică între cancelara germană Angela Merkel și premierul italian, Mario Monti, că cei doi au promis să facă tot ce este necesar pentru a apăra zona euro afectată de criza datoriilor.
Conversația Angelei Merkel cu Mario Monti a avut loc sâmbătă supă ce cancelara germană a discutat și cu președintele francez, François Hollande. Liderii german și francez de asemenea au difuzat o declarație comună cu promisiunea să facă tot pentru a apăra euro.

Referendumul de destituire a președintelui suspendat al României, Traian Băsescu, nu a reunit conform rezultatelor preliminare BEC numărul suficient de alegători necesar validării sale

La București, Biroul Electoral Central a anunțat, după închiderea urnelor la ora 23:00, că participarea la vot în referendumul organizat pentru destituirea președintelui suspendat Traian Băsescu s-a ridicat la nivel național la 45,92%, marja de eroare fiind de +/-3%, ceea ce echivalează cu invalidarea referendumului.
Datele BEC, citate de agențiile de presă, ar reprezenta numărătoarea voturilor în 2.889 secții de votare, cuprinse în eșantionul reprezentativ la nivel național. Prezenta la vot in mediul rural a fost de 51,61%, iar in mediul urban de 41,76%. In Bucuresti, prezența la vot a fost de 40,04%.
BEC a anunțat că în cursul acestei zile vor fi prezentate în trei reprize „rezultatele parțiale” ale referendumului, fără să fie precizat cînd vor fi date publicității rezultatele definitive.
Pentru ca referendumul să fie validat, prezența la vot trebuia să depășească procentul de 50% din numărul alegătorilor înscriși pe listele electorale. Rezultatele finale sînt așteptate în cursul dimineții.

Referendum în România pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu: prezenţa la vot la ora 20.00 – 37,67%

Potrivit Biroului Electoral Central de la Bucureşti, până la ora 20.00, participarea la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost de 37,67%. Datele au o marjă de eroare de 3%. Pentru validarea referendumului este necesară o participare de 50% plus unu din alegătorii înscrişi în liste. Biroul Electoral Central va prezenta ultima estimare a prezenţei la vot la ora 00.30, datele fiind valabile pentru ora 23.00, ora de închidere a secţiilor de votare.

Prezenţa la referendumul din România, până la 17.00, a fost de aproape 27%

La referendumul din România pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu prezenţa la urne, până la ora 17.00, a fost de 26.89%. Marja de eroare, potrivit Biroului Electoral Central este de 3%. Pentru validarea scrutinului este necesară o participare de jumătate plus unu din alegătorii înscrişi pe listele electorale.

La referendumul din România, până la ora 14.00, prezenţa la urne a fost de 21%

Biroul electoral central din România a anunţat că până la ora 14.00, prezenţa la urne la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost de 21 la sută. Datele au o marjă de eroare de 3 la sută, însă participarea este cu 6 procente mai mică decât la alegerile locale din luna iunie.

Referendumul a fost iniţiat de Uniunea Social-Liberală aflată la guvernare, care-l acuză pe preşedinte de depăşirea atribuţiilor. Politicieni europeni şi-au exprimai profunda îngrijorare în legătură cu criza politică din România.

Referendumul va fi validat dacă participarea va fi de jumătate plus unul din alegătorii înscrişi pe liste, adică de peste 9 milioane de români.

În Republica Moldova au fost aduse peste 48 de mii de buletine de vot, însă în orele dimineţii prezenţa la cele 14 secţii de votare a fost de numai 800 de persoane. Următoarea estimare a Biroului electoral central privind participarea la vot va fi anunţată după ora 18.30.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG