Linkuri accesibilitate

Ştiri

CCR a devansat până la 21 august termenul pînă la care guvernul român trebuie sa trimita listele electorale permanente

Curtea Constituțională din România a apropiat astăzi cu 10 zile, până la 21 august, termenul la care așteaptă de la guvern listele alegătorilor pentru a decide dacă validează demiterea lui Traian Băsescu prin referendumul de luna trecută. Curtea a fost sesizată de președintele suspendat, care a cerut grăbirea deciziei pentru a pune capăt incertitudinii politice. Rezultatele anunțate după referendum de Biroul Electoral Central arată că Traian Băsescu a supraviețuit demiterii din cauza prezenței mici la urne. Decizia de azi a instanței vine după ce Statele Unite și Uniunea Europeană au avertizat guvernul social liberal ostil președintelui suspendat că nu poate modifica post-factum listele de alegători ca să-și atingă scopul de a-l înlătura pe Băsescu.

14 islamiști vinovați pentru mai multe atacuri în Peninsula Sinai vara trecută au fost condamnați la moarte

Un tribunal din Egipt a condamnat la moarte 14 islamiști pe care i-a găsit vinovați de atacurile asupra unei secții de poliție și unei bănci în Peninsula Sinai vara trecută. Tribunalul din orașul Ismailia a constatat că islamiștii au ucis cinci polițiști și un civil în atacurile iulie și iunie trecut la Al-Arish, în nordul Sinaiului. Verdictul a fost pronunțat pe fundalul ofensivei armatei împotriva islamiștilor din Sinai care au ucis 16 grăniceri egipteni la frontiera cu Israelul luna aceasta.

Un val de explozii a făcut astăzi zeci de victime și numeroși răniți în Afganistan

Un val de explozii a făcut astăzi zeci de victime și numeroși răniți în Afganistan. Autoritățile afgane spun că cel puțin 36 de oameni au fost uciși și peste 100 răniți de atacatori sinucigași la Zaranj, capitala provinciei Nimroz din sud-vestul țării. Triplul atac a fost urmat de o altă explozie în provincia Kuduz din nord, unde o bombă ascunsă într-o motocicletă și detonată de la distanță într-o piață aglomerată a ucis cel puțin 10 oameni. Atacurile de la Nimroz sunt cele mai sângeroase care se-au produs în provincia relativ pașnică după la intervenția condusă de Statele Unite în Afganistan în 2001

Ministerul de externe va aviza de acum încolo toate înregistrările sub pavilion moldovean ale navelor străine

Ministerul Transporturilor a încasat o taxă nerambursabilă de 1 milion de lei pentru înregistrarea provizorie, anulată între timp, a 12 vase comerciale operate de o companie iraniană, vizată de sancțiunile occidentale împotriva programului nuclear al Iranului. Șeful Direcției Transport Naval al Ministerului Transporturilor, Igor Zaharia, care a furnizat astăzi aceste date Europei Libere, a spus că înregistrarea vaselor a fost retrasă când s-a aflat că sunt operate din Iran. Tot astăzi, premierul Vlad Filat a declarat că înregistrarea s-a făcut din greșeală și a fost anulată la cererea ministerului de externe. Acest minister, a spus Filat, va aviza de acum încolo toate înregistrările sub pavilion moldovean ale navelor străine.

28 de persoane au fost ucise în trei atacuri sinucigașe produse în în provincia afgană Nimroz

O oficialitate din sud-vestul Afganistanului a anunțat că 28 de persoane au fost ucise în trei atacuri sinucigașe produse în în provincia Nimroz, care e relativ pașnică. Șeful departamentului local pentru sănătate, Noor Ahmad Sherzad a mai spus că atacul triplu cu bombă în capitala regională Zaranj a rănit alți 110 oameni, inclusiv femei și copii. Guvernatorul Abdul Karim Barawi a declarat mai devreme că primul atacator sinucigaș și-a detonat încărcătura în apropierea unei piețe aglomerate din centrul orașului. Poliția a deschis apoi focul asupra altor doi atacatori, declanșând accidental centurile explozive ale acestora. Poliția ar mai fi împușcat mortal alți trei atacatori porniți în misiune, iar trei ar fi fost arestați.

PLDM a pregătit un proiect de lege a lustrației

Premierul Vlad Filat a anunțat astăzi că partidul său a pregătit un proiect de lege a lustrației, spunând că PLDM vrea să colaboreze, nu să concureze cu partenerii liberali de alianță, care au înregistrat o inițiativă proprie pentru studierea dosarelor poliției politice sovietice. În declarația făcută presei, primul ministru nu a dezvăluit dacă inițiativa partidului său se referă la deconspirarea colaboratorilor KGB, sau la eliminarea foștilor demnitari sovietici din funcțiile publice. Președintele comuniștilor, Vladimir Voronin care a fost ministru de interne în ultimii ani ai RSSM a declarat luna trecută că partidul său ar sprijini o lege care ar deconspira agenți ai KGB-ului aflați și astăzi în viața politică.

V. Filat: Direcția Transport Naval a înregistrat din greșeală 12 nave iraniene de transport vizate de sancțiunile occidentale împotriva Iranului

Premierul Vlad Filat a declarat astăzi că Direcția Transport Naval a înregistrat din greșeală în lunile mai-iulie 12 nave iraniene de transport vizate de sancțiunile occidentale împotriva Iranului. Primul ministru a declarat jurnaliștilor că înregistrarea provizorie a fost anulată la 12 iulie, la cererea ministerului de externe. El a adăugat că toate cererile de înregistrare sub pavilion moldovenesc a unor nave străine ar trebui verificate și avizate în viitor de ministerul de externe. Șeful Direcției Transport Naval al ministerului transporturilor, Igor Zaharia, a declarat Europei Libere că cele 12 vase avuseseră doar înregistrare provizorie, pentru care au plătit taxe, înregistrare care le-a fost retrasă fără rambursarea banilor, când s-a descoperit că sunt iraniene.

Ucraina dezminte relatările presei azere că ar fi vândut armament Armeniei

Ministerul ucrainean de externe a descris drept provocări relatările presei azere că Ucraina ar fi vândut Armeniei, rivala Azerbaidjanului, lansatoare multiple de rachete și sisteme balistice mobile anul trecut. Purtătorul de cuvânt al diplomației ucrainene, Oleksandr Dikusarov a dezmințit astăzi tranzacțiile. El a declarat presei la Kiev că țara sa respectă cu strictețe angajamentele și legislația internațională privind comerțul cu arme. Presa azeră a mai scris că furnizorii ucraineni ar fi putut folosi Republica Moldova ca țară de tranzit. Republica Moldova a iritat Azerbaidjanul anul trecut, când ministerul apărării a vândut un lot de muniții învechite Armeniei.

FMI: România a realizat „în linii mari” măsurile anti-criză convenite cu creditorii, în ciuda condițiilor neprielnice

Misiunea Fondului Monetar Internațional trimisă la Bucureşti a estimat că România a realizat „în linii mari” măsurile anti-criză convenite cu creditorii, în ciuda condițiilor neprielnice. Şeful misiunii, Erik de Vrijer, a spus însă că tulburările politice au un impact negativ în economie, diminuând încrederea că reformele vor fi continuate. Economia românească a ieșit din recesiune în al doilea trimestru al acestui an. Dar FMI a diminuat prognoza de creștere pentru întregul an de la 2 procente la 0,9 din cauza crizei din zona euro, a crizei politice românești și asecetei. Două țări din noile membre ale Uniunii Europene, Ungaria și Cehia, au anunțat marți că rămân în recesiune.

Fostul premier sirian Riyad Hijab a declarat marți că regimul de la Damasc ar controla doar 30 la sută din țară

Fostul premier al Siriei Riyad Hijab, care a dezertat în Iordania săptămâna trecută a declarat marți că regimul președintelui Başar al-Assad ar controla numai 30 la sută din țară. În prima sa apariție publică de după dezertare, Riyad Hijab a spus la o conferință de presă în Iordania că după 17 luni de violențe contra rebelilor opoziției regimul lui Assad se descompune „moral, financiar și militar”. Hijab este cel mai înalt oficial sirian care a părăsit regimul, şi a cerut foştilor săi miniştri să treacă de partea opoziției.

Șefa agenției umanitare a ONU discută la Damasc măsuri de ajutare a refugiaților şi civililor sirieni

Șefa agenției umanitare a Națiunilor Unite Valerie Amos discută la Damasc cu guvernul sirian măsuri de ajutare refugiaților şi a civililor prinși în schimbburile violente de focuri dintre rebeli şi forțele guvernamentale. ONU estimează că 150 de mii de sirieni s-au refugiat fugind peste hotare din cauza luptelor. În altă ordine de idei, un emisar al președintelui sirian Başar al-Assad se află la Beijing pentru convorbiri cu autoritățile chineze. China și Rusia au blocat până acum la Consiliul de Securitate ONU impunerea de sancțiuni internaționale împotriva regimului sirian.

Președintele Pakistanului a anunțat un plan de înființare a unui sistem de auto-guvernare în regiunile tribale din nord-vestul țării

De ziua independenței Pakistanului, președintele Asif Ali Zardari a anunțat un plan de înființare a unui sistem de auto-guvernare în regiunile tribale turbulente din nord-vestul țării. În discursul rostit la 66 de ani de independență, Zardari a spus că guvernele locale vor începe să funcționeze de anul viitor, ținînd seama de dorințele, obiceiurile și tradițiile localnicilor, vor putea participa la viața politică a țării, în numele păcii și stabilității. De un deceniu, regiunile tribale controlate parțial de extremiști aliați cu talibanii și Al Qaida sunt scena unor conflicte neîncetate. Autoritățile spun că trei militari și cel puțin 23 de militanți au fost uciși chiar marți în ciocniri în districtul Orakzai la granița afgană

Cel puțin 11 cadavre au fost descoperite în apropiere de fosta capitală a Kazahstanului Alma Ata

Autoritățile din Kazahstan au descoperit luni cel puțin 11 cadavre ale unor femei și bărbați într-un parc național la sud de fosta capitală, Alma Ata. Poliția a găsit luni șapte cadavre cu răni de cuțit sau arsuri în apropierea unei tabere folosite de silvicultori, iar altele patru au fost descoperite astăzi. Cinci cadavre au fost identificate. La sfârșitul lunii mai, un pădurar și 14 grăniceri au fost uciși și arși la un post îndepărtat la granița cu China în aceeași regiune. Un grănicer găsit în viață a fost arestat și pus sub acuzare pentru uciderea celor 15.

Ministrul muncii, Valentina Buliga, a reamintit că de la 3 august au intrat în vigoare sancțiuni înăsprite pentru pentru angajarea de muncitori fără acte legale

Ministrul muncii, Valentina Buliga, a reamintit astăzi că de la 3 august au intrat în vigoare noile sancțiuni, mult înăsprite, pentru cei care angajează muncitori fără acte în regulă. Potrivit Moldpres, Buliga a spus la o conferință de presă la Chișinău că amenzile sunt de cinci ori mai mari, astfel că un director de firmă poate plăti până la 7000 de lei pentru un muncitori contract, iar compania este pedepsită cu amendă de 10.000 de lei.
În cazuri grave, agentului economic i se poate suspenda dreptul de activitate pe șase luni până la un an sau chiar ridica licența.
Moldpres scrie că anual statul pierde din cauza salariilor în plic 9 miliarde de lei, iar asigurările sociale 5 miliarde.

Bașcanul Mihail Formuzal a cerut primarilor să refacă listele de votare din Găgăuzia

Bașcanul Mihail Formuzal a cerut primarilor să refacă listele de votare din Găgăuzia înaintea alegerilor pentru cele 35 de locuri din Adunarea Populară, de luna viitoare. Potrivit Info-Prim Neo, Formuzal a spus că de obicei autoritățile locale folosesc pentru alegeri listele din Registrul de Stat, dar în acestea se află „oameni care nu mai locuiesc aici... și chiar persoane decedate”. Bașcanul găgăuz a mai spus că dacă listele nu se actualizează, există riscul ca alegerile să fie invalidate, pentru că prezentarea la vot va fi prea redusă.

Procesul de evaziune fiscală al fostului premier ucrainean Iulia Timoșenko a fost amânat din nou

Procesul de evaziune fiscală al fostului premier ucrainean Iulia Timoșenko a fost amânat astăzi din nou după ce acuzata a anunțat că nu poate participa din motive de boală.
Timoșenko refuză începând din 31 iulie cererea procurorilor de a fi prezentă la procesul de la tribunalul din Harkov măcar prin legătură video.
Iulia Timoșenko a fost deja condamnată de un an la șapte ani de închisoare pentru abuz de putere din vremea când conducea guvernul. Noul proces, care ar urma acum să înceapă la 11 septembrie, se referă la fapte pe care le-ar fi săvârșit în calitate de șefă a unei firme private din energetică, în anii '90 ai secolului trecut.

Cel puțin 16 polițiști au fost răniți în revoltele de stradă de la Amiens în Franța

Cel puțin 16 polițiști au fost răniți în revoltele de stradă din nordul Franței, încheiate astăzi în zori după ce tineri violenți au furat mașini și au incendiat o școală și un centru pentru tineret. Primarul din Amiens, Gilles Dumailly, a declarat la televiziunea franceză că ciocnirile începute luni seară au fost „foarte violente”. Poliția spune că la tulburări au luat parte cam o sută de tineri, dar nu este limpede ce anume le-a provocat.
La începutul lunii curente districtul Amiens a fost inclus pe lista celor mai periculoase 15 districte franceze, iar guvernul de la Paris a promis mai multă securitate și mai multe investiții în economia locală.

Iranul acceptă ajutoarele străine pentru victimele cutremurului

Conducerea Iranului a anunțat că ajutoarele străine pentru victimele celor două cutremure care au lovit la sfârșitul săptămânii nord-vestul țării sunt de acum binevenite. Ieri, Teheranul spusese că nu are nevoie de ajutor extern pentru înlăturarea urmărilor seismelor de duminică, soldate cu 306 morți și peste 3000 de răniți. Tot luni, o echipă de salvare din Turcia vecină fusese întoarsă din drum de iranieni, pentru că sosise fără permisiunea Teheranului.
Autoritățile iraniene au spus astăzi că au ridicat adăposturi temporare pentru aproximativ 50.000 de sinistrați.

Creșterea economică în Germania a sporit cu 0,3% în trimestrul al doilea 2012

Cea mai mare economie europeană, a Germaniei, a crescut peste așteptări în trimestrul al doilea al anului, cu 0,3%, grație consumului intern și exporturilor. Înaintea anunțului de astăzi al Biroului federal de statistică al Germaniei, economiștii se așteptau la o creștere de numai 0,2%, după cea de 0,5% din primul trimestru.
Potrivit datelor Biroului de statistică al UE, Eurostat, pe ansamblul zonei euro, cu 17 membri, economia s-a contractat în al doilea trimestru cu 0,2%. Aceeași scădere s-a înregistrat și în Uniunea Europeană, din care fac parte 27 de state.
Câteva țări care folosesc moneda comună, ca Grecia, Spania și Italia se află deja în recesiune, care se definește prin contractarea activității economice două trimestre la rând.

Autoritățile de la Chișinău au anulat înregistrarea sub pavilion moldovenesc a 12 vase iraniene de containere

Viceministrul Transporturilor, Boris Gherasim a confirmat Europei Libere că 12 nave maritime iraniene au fost înregistrate în Republica Moldova în ultimele luni, dar a spus că înregistrarea sub pavilion moldovean nu mai este valabilă. Gherasim a declarat că autoritățile moldovene au anulat înregistrarea celor 12 vase de containere după ce au fost informate că navele sunt vizate de sancțiunile occidentale împotriva Iranului. Un portal maltez, Malta Independent Online, a scris la sfârșitul săptămânii că Iranul ar fi transferat sub pavilion moldovenesc cel puțin opt nave pentru a evita sancțiunile internaționale care i-au fost impuse din cauza programului său nuclear.

Prețul gazelor naturale în centrul agendei vizitei premierului Filat la Moscova

Premierul Vlad Filat a declarat Europei Libere că prețul gazelor naturale va fi unul din punctele importante pe agenda vizitei pe care o va face la Moscova luna viitoare.
„Noi urmărim ca prețul gazelor naturale pe care le primește R. Moldova să fie unele care se bazează pe principiile economiei de piață”, a spus premierul.
Vlad Filat a mai spus că Republica Moldova nu caută să obțină de la ruși vreun preț „preferențial” al gazelor naturale.
În același interviu, premierul a spus că în cursul discuțiilor pe care le va purta la Moscova în zilele de 11 și 12 septembrie va aborda și situația moldovenilor aflați la muncă în Federația Rusă.

Cca 1600 de locuri la universitățile de stat moldovene au rămas neocupate

Aproape 1600 de locuri la universitățile de stat moldovene au rămas neacoperite după a doua etapă de concurs, a anunțat ministerul educației, precizând că locurile libere sunt aproape toate cu taxă.
Cele mai multe locuri neocupate sunt la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, urmată de Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă și de Universitatea de Stat din Moldova.
La universitățile private au rămas libere aproximativ 460 de locuri.
Potrivit unor date furnizate de minsterul educației după prima etapă de concurs, anul acesta cele mai căutate instituții de învățământ superior fuseseră academia militară și cea de poliție.

Summit extraordinar al OCI la Mecca pe tema situației din Siria

Liderii țărilor musulmane se întrunesc astăzi și mâine la Mecca, în Arabia Saudită, pe agendă aflându-se la loc de frunte situația din Siria. La summitul extraordinar al Organizației Cooperării Islamice, care are 57 de membri, participă și președintele iranian Mahmud Ahmadinejad, unul din aliații cei mai apropiați ai președintelui sirian Bashar al-Assad.
În ajunul reuniunii, Ahmadinejad a îndemnat țările islamice la unitate împotriva „inamicilor” comuni.
Mai multe țări islamice bogate și influente, în frunte cu gazda summitului, Arabia Saudită, sprijină opoziția siriană cu care au în comun credința islamică sunnită.

Poliția din St. Petersburg a lansat o anchetă împotriva Madonnei pentru încălcarea legislației ce interzice „propaganda homosexuală”

Poliția din St. Petersburg spune că a lansat o anchetă după ce o organizație cetățenească a acuzat-o pe cântăreața americană Madonna că ar fi încălcat legea locală privind interzicerea „propagandei homosexuale”.
La recentul său turneu de la 9 august din metropola nordică a Rusiei, Madonna și-a exprimat sprijinul pentru comunitatea gay, vorbind despre pericolele care pândesc societățile care nu-și tratează toți membrii cu demnitate și respect.
Activiștii organizației Controlul Parental au sesizat autoritățile după concert, iar unul din autorii interdicției, deputatul Vladimir Milonov, a cerut ca Madonna sau organizatorii concertului să fie trimiși în justiție. Legea prevede amenzi de până la 15.700 de dolari.

Ceremonii la Rio de Janeiro la sosirea steagului olimpic pentru J.O. 2016

Steagul olimpic a aterizat la Rio de Janeiro, orașul brazilian care va găzdui Jocurile Olimpice de vară din 2016. Primarul orașului. Eduardo Paes, a fluturat steagul cu cinci cercuri coborând din avionul care-l aducea de la Londra. Astăzi, drapelul va fi dus cu avionul în capitala țării, Brasilia, la o ceremonie în prezența președintei braziliene, Dilma Rouseff. Sosirea drapelului marchează începutul oficial al pregătirilor de la Rio, care va deveni primul oraș din America de Sud care găzduiește Jocurile Olimpice.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG